15.1 C
București
sâmbătă, mai 8, 2021

Petrișor Peiu ne arată, matematic, de ce pleacă românii din țară

RECOMANDĂRI

În România munca este foarte ieftină. Mai precis costul orar al muncii
este al doilea cel mai mic din Uniunea Europeană: 8,1 euro/oră. Acesta
este, în medie, costul suportat de un angajator român, pentru o ora de
muncă / muncitor. Doar Bulgarii plătesc munca mai prost decât românii:
6,5 euro/oră. Media europeană este de 28,5 euro/oră. De trei ori și
jumătate este munca românească mai „ieftină” decât media europeană.

Unguri sunt la 9,9 euro/oră, Letonia, Lituania și Croația au valori
orare ale costului muncii între 10 și 11 euro/oră. La polonezi acest
cost este de 11 euro/oră, la slovaci a ajuns la 13,4 euro/oră, iar la
cehi la 14, 1 euro/oră.

Iată de ce emigrează românii: în Franța, costul orar al muncii este de
37,5 euro/oră (de patru ori și jumătate mai mult decât la noi), în
Germania de 36,6 euro/oră, în Marea Britanie de peste 32 euro/oră, în
Italia de 29,8 euro/oră, iar în Spania de 22,8 euro/oră.

Asta în timp ce la noi găsim una dintre cele mai ridicate rate de
dobândă din Uniunea Europeană. Avem, cu alte cuvinte, cei mai scumpi
bani din Uniune. Suntem pe la jumătatea clasamentului în Uniunea
Europeană cu prețul la energie electrică. Vom ajunge să avem și una
dintre cele mai scumpe ape destinate producerii de electricitate și avem
deja unele dintre cele mai mari prețuri la alimentele din
supermarket-uri din Europa, deși suntem o mare putere agricolă.

RAPORT DESPRE ECONOMIE, emisiunea realizată de Petrișor Peiu se
difuzează la ora 15, de luni până joi, la GOLD FM.

- Advertisement -

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI