-7.7 C
București
miercuri, ianuarie 21, 2026
-7.7 C
București
miercuri, ianuarie 21, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriEugen Tomac (PMP): „În 2021, Cîţu ne-a propus fuziune. Răspunsul preşedintelui Diaconescu...
Data publicării: ianuarie 14, 2022 16:45

Eugen Tomac (PMP): „În 2021, Cîţu ne-a propus fuziune. Răspunsul preşedintelui Diaconescu a fost: da, apoi s-a răzgândit”

Data publicării: ianuarie 14, 2022 16:45

DISTRIBUIE:

Eurodeputatul Eugen Tomac, fost preşedinte al PMP, a informat, vineri, că, în această săptămână, a participat la o şedinţă a partidului, convocată la iniţiativa a 46 de lideri ai formaţiunii şi în care s-a decis convocarea Congresului, respingând afirmaţiile potrivit cărora reuniunea a fost una ilegală, transmite Agerpres.

„În ultimele 24 de ore, am primit tot felul de mesaje care mai de care mai interesante, toate ducând spre ideea că am participat recent la un puci. (…) Nu am participat la niciun puci. În schimb, da, am participat săptămâna aceasta la o şedinţă a PMP, convocată la iniţiativa a 46 de lideri ai PMP. De ce? În primul rând, pentru că PMP nu a mai avut o şedinţă de partid de mai bine de două luni, ori acest aspect este inadmisibil în rândul unei structuri politice, mai ales că după PSD şi PNL suntem partidul cu cei mai mulţi reprezentanţi în administraţia locală. De asemenea, am fost şocat că, deşi domnul preşedinte al PMP era în sediul central al partidului în care avea loc reuniunea a 70% din liderii partidului, a ales să nu participe, acuzând ulterior, în mod incorect, că întâlnirea noastră este una ilegală. Această abordare, pe care nu am înţeles-o şi nu o voi înţelege niciodată, ne-a determinat pe mine şi majoritatea colegilor să adoptăm decizia de a convoca cu unanimitate de voturi un nou Congres”, a scris Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că nu s-a discutat în acea şedinţă despre relaţia cu alte partide.

„Legat de subiectul fuziunii cu PNL vă pot spune atât: în 2020, Orban ne-a propus fuziune şi, cum era firesc, i-am sugerat întâi să discute cu domnul preşedinte Băsescu. Răspunsul preşedintelui Băsescu a fost scurt: nu. În 2021, Cîţu ne-a propus fuziune şi, cum era firesc, i-am sugerat întâi să discute cu domnul preşedinte Diaconescu. Răspunsul preşedintelui Diaconescu a fost: da, apoi s-a răzgândit”, a mai scris Tomac.

Joi, liderul PMP, Cristian Diaconescu, a afirmat că a avut „o surpriză neplăcută” să constate că „un grup de ‘organizatori binevoitori’ a convocat o adunare, pe care au denumit-o în mod ilegal Colegiu Naţional”.

„Au încercat să legitimeze această adunare, inducând în eroare participanţii că eu şi colegii mei din conducerea centrală am fi parte din această iniţiativă. Ca să fie clar – nu am iniţiat, nu am participat la întâlnire, nu legitimăm nicio decizie pe care ar fi luat-o acest grup, organizat în mod nestatutar. Deciziile de demitere şi numire a altor persoane pe loc, cât şi aşa-zisul Congres anunţat pentru februarie sunt ilegale, urmând ca cei care au organizat această iniţiativă să cunoască consecinţele în scurt timp”, a scris Cristian Diaconescu, pe pagina sa de socializare.

sursă: G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa: Mǎ despart azi sufleteşte de Irineu Bistrițeanul, Arhiepiscop de...

Cei care mă citesc de mulți ani, știu că l-am avut mereu la inimă pe Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Am crezut...

Sarmiza Andronic despre contextul politic intern la începutul anului 2026

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și prezentată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a vorbit...

SRS despre proiectul unirii României cu Moldova, reactivat de către...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la RADIO GOLD FM,...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Lui...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Le luăm în ordine cronologică și abordez primul subiect,...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img