Doi lideri importanți ai opoziției riscă pedepse foarte mari cu închisoarea pentru delicte de opinie. Pentru a se acoperi acest fapt grav, dosarele au fost completate cu acuze aberante de altă natură. Trucul e menit să inducă ideea unui spectator superficial sau din străinătate că sunt dosare mult mai grele, bazate și pe altceva decât pe vorbe. Astfel încât să creioneze portretul unor extremiști, periculoși pentru societate, capabili să treacă de la vorbe la fapte violente, ceea ce ar justifica oprirea lor, eliminarea din competiția politică și chiar încarcerarea.
Vorbele au fost spuse aievea de cei doi, e singura parte „solidă” a dosarelor, din perspectiva strict formală a legilor. Dar sunt doar vorbe. Ele sunt problematice doar pentru că există un set de legi abuzive, care contravin garanțiilor date de Constituție liberei exprimări. Existența acelor legi în sine e ceva mult mai grav decât vorbele celor doi, pe care încearcă să le pedepsească procurorii.
În America, luată ca etalon în aproape orice alt subiect, vorbele în cauză nu ar fi pedepsite. Deci dosarul s-ar evapora înainte să mai topească niște tomuri de maculatură și să mai consume energia unor slujbași ai statului. În schimb, în Rusia, cu care suntem speriați zilnic, ar putea fi pedepsite cu duritatea cerută de acuzatori. Deci alegerea e destul de simplă și paradoxală: cei care susțin pedepsirea opiniilor care nu le plac vor „o tiranie ca în Rusia”, în timp ce adevărații toleranți și pro-occidentali sunt cei care vor eliminarea legilor cenzurii și o relaxare generală în privința vorbelor.
Pe internet și în media există și fenomenul „postacilor” sau trompetelor acoperite. Care lansează și repetă mesaje eficiente în sprijinul acțiunilor de forță, dictatoriale. La fel se întâmpla și pe vremea când erau la modă dosarele de corupție, făcute de binomul DNA-SRI, care folosea atât „culoare” din justiție, dar și acoperiții din presă și din „societatea civilă”. Împreună produceau un efect sinergic: unii creau isteria „anticorupției” împotriva „borfașilor” (reali, de cele mai multe ori, dar aleși selectiv), alții primeau stenograme „pe surse” și participau la linșajul mediatic mult înaintea judecății.
La fel și acum, există un contingent de persoane „de bine” care cer „să se ia măsuri”, aplaudă că se iau măsuri, le susțin cu atacuri la persoană, atacuri la întregi clase de votanți. Cum nu poți deosebi postacii plătiți de cei care, din proprie inițiativă, repetă același gen de mesaje, am să mă refer la mesaje în sine, presupunând buna credință a emițătorilor. (La urma urmei, n-are mare importanță dacă o idee e enunțată de un ofițer sau de un civil, cum n-avea dacă e generată de un mogul TV, de Soroș sau de un om de pe stradă. Mă rog, ar conta doar prin volumul răspândirii, prin folosirea de boți, platforme cu audiență.)
Un prim set de obiecții se referă la atacuri la persoană. Te bucuri că e pedepsit un politician pentru că politicienii în general sunt antipatici și nu sunt decât personaje de televizor pentru tine. Eventual, te distrează orice li s-ar putea întâmpla rău. Și aici atacurile la persoană merg ca unse. Șoșoacă e mahalagioaică, urlă, e penibilă, grasă, agresivă. Georgescu e diliu (zic unii), demagog, spune povești aberante, vine din mediul securisto-globalist masonic… Nici n-ar trebui să explic de ce justiția n-ar trebui să aibă nicio problemă cu excentricii și nu poate judeca pe motive de antipatie sau simpatie. Iar pe nebuni nici nu-i poate judeca, deci argumentul că sunt nebuni și nu trebuie dialogat cu ei cade tocmai prin existența proceselor. E clar că nu poți să crezi sincer în nebunia și vinovăția lor simultan.
Aici apare și un contrast între personalitățile celor doi. Dacă pretinzi că Șoșoacă trebuie epurată din spațiul public de Procuratură pentru a apăra decența generală, ai în Georgescu opusul ei. Pe mine nu mă convinge retorica lui, dar am recunoscut mereu că e unul din cei mai civilizați și calmi politicieni. E inimaginabil în ipostaze violente sau vulgare. Oricum nu era treaba procurorilor să curețe ecranele pe criterii de stil și politețe. Dar nici măcar acest argument nu stă în picioare. E ca și cum ai vrea să fie băgat la pușcărie vecinul care dă cu bormașina, pentru un furt pe care nu l-a comis.
O variantă a acestui tip de mesaj e cel care vede în procese o oportunitate de viitor. Ceva de tipul: „eu sunt un patriot suveranist și consider că Șoșoacă sau Georgescu blocau acest culoar, îl discreditau.” Pe motivul ăsta, unii se bucură că scăpăm de ei, ca să poată să apară niște naționaliști serioși în locul lor. Și acest argument pică testul discernământului. Pentru că nu există nicio garanție că în locul lor vor apărea oameni mai competenți, mai de soi, mai decenți, mai sinceri, mai frumoși șamd. Dimpotrivă, e mult mai probabil că vor rămâne alții mai șterși, mai puțin curajoși, mai dispuși la compromis, mai amatori de blaturi. (Nu discutăm acum dacă și cei doi au fost susținuți de măcar o parte a sistemului prin mediatizare sau chiar reclamă negativă. Îi luăm ca atare.) Nimic nu ne încredințează că vin alții mai buni din urmă, ci doar că se va restrânge câmpul lucrurilor posibile de spus.
Forma și mai vulgară a mesajului e partizanatul pur, fără ocol. E arestată Șoșoacă, va câștiga AUR, că nu se mai scindează voturile. Sau fără Georgescu, câștigă PSD, USR, Simion, oricine îți imaginezi. Iarăși pică testul cine gândește așa. E cel mai anti-democratic tip de raționament și totuși se găsește pe scară largă. În cazul ăsta, faptele devin total irelevante, la fel și preocuparea pentru „extremism”. E clar că ești de acord să se procedeze la fel și cu lideri PSD, USR, PNL, după aversiune și calcule. Sau vei vrea asta mai târziu, în compensație.
Esența problemei e dacă ești pentru libertatea de exprimare sau împotrivă. (Nu voi folosi etichete pentru ce tip de regim autoritar corespunde celei de-a doua opțiuni.) Unii zic: mdaa, sunt pentru libertate și democrație, dar nici chiar așa. X și Y trebuie excluși pentru că sar calul. Sau cutare și cutare ideologie trebuie persecutată pentru că reprezintă un pericol potențial. E aceeași problemă a pantei alunecoase, ca la punctul anterior. În realitate, nu ai un criteriu, ci o listă de preferințe. Ești OK să fie săltați unii de la AUR sau SOS, ai putea fi de acord și cu PSD sau USR.
Citește articolul integral pe evadare.ro.
