Autor: Daria Gușă
Ministrul apărării pakistanez, Khawaja Asif, a declarat astăzi oficial „război deschis” cu Afganistanul, iar toate canalele de știri au sărit să raporteze această criză, oferind însă puțină analiză dincolo de datele exacte referitoare la atacurile din ultimele zile. Avioanele pakistaneze au bombardat Kabul, Kandahar și Paktia, iar talibanii au replicat cu atacuri asupra posturilor de frontieră și cu drone. Ambele părți își numără morții și declară că sunt dispuse să prelungească acest război.
Ceea ce nu se explică concret este că această „criză bruscă” nu este nici bruscă, nici surprinzătoare. Este rezultatul direct și previzibil al unui aranjament geopolitic care a funcționat exact atât timp cât a fost util marilor puteri care l-au construit.
Pakistanul și Afganistanul nu au avut niciodată un conflict propriu-zis. Nu sunt dușmani naturali. Sunt două state prinse între moșteniri coloniale, adică Linia Durand (trasată de britanici în 1893, desparte etnic Paștunistanul între afgani și pakistanezi, nu a fost recunoscută de nicio guvernare afgană) și între consecințele a cincizeci de ani de războaie proxy.
Mișcarea talibană a fost un proiect pakistanez, finanțat inițial cu bani saudiți și cu binecuvântare americană. Școlile islamice din Pakistan, din zona de frontieră cu Afganistanul, au format o generație de luptători afgani în timpul ocupației sovietice din anii ’80. CIA și ISI, serviciul secret pakistanez, au împins bani și arme în rețelele mujahedine care ulterior au dat naștere talibanilor. Obiectivul era simplu: transformarea Afganistanului într-un coșmar pentru Uniunea Sovietică. Rezistența islamică a fost victorioasă datorită susținerii externe și contextului geopolitic, iar rușii au plecat în 1989. Afganistanul a fost mereu o miză geopolitică majoră: situat într-o zonă inospitalieră, fără ieșire la mare, dar la răscrucea marilor puteri — să nu uităm că Marele Joc dintre Rusia și Imperiul Britanic avea ca miză principală Afganistanul —, este supranumit „cimitirul imperiilor”.
În urma acestei intervenții a rămas un Afganistan distrus, cu numeroase facțiuni rivale înarmate până în dinți, fără niciun plan de reconstrucție sau stabilizare din partea celor care finanțaseră războiul. Haosul civil din anii ’90 a creat mediul propice pentru impunerea talibanilor, singurii care puteau crea ordine într-un stat devastat. Până în 2001, ajunseseră să controleze 90% din teritoriu. Pakistan, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au fost printre puținele state care le-au recunoscut guvernul, menținându-și astfel influența asupra Kabulului.
La mai puțin de o lună după 9/11, SUA au intrat în Afganistan, au înlăturat regimul taliban în câteva săptămâni și au început un război de 20 de ani, care a costat peste 2 trilioane de dolari și zeci de mii de morți. Pakistanul, cel care construise toată organizația talibană, a devenit oficial aliatul SUA în „războiul împotriva terorii”. Serviciul secret ISI a continuat în paralel să ofere adăpost liderilor talibani, cu știința americanilor. În același timp, CIA a folosit Afganistanul în principal pentru producția de opiu și traficul de droguri, acuzându-i simultan pe talibani de aceste ilegalități.
Când Biden a ordonat retragerea în august 2021, generând un dezastru diplomatic pe care Trump îl negociase la Doha în 2020 și îl lăsase să explodeze în mandatul următor, talibanii au preluat Kabulul în două săptămâni. Producția de droguri a scăzut cu 95% într-un singur an, semn că CIA fusese într-adevăr exilat. Pakistanul s-a bucurat inițial: elitele de la Islamabad credeau că redobândiseră influența strategică asupra Afganistanului, iar talibanii vor reveni recunoscători.
Dar odată reveniți la putere, talibanii afgani nu mai aveau nevoie de Pakistan. Din moment ce războiul se terminase, nu mai era necesar nici adăpostul pe teritoriul pakistanez, nici sprijinul logistic. În Pakistan activează însă Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP, talibanul pakistanez), gruparea jihadistă care luptă pentru autonomia zonelor tribale de graniță și care a lansat peste 1.000 de atacuri pe teritoriul pakistanez în 2025, cel mai mare număr de atacuri din ultimul deceniu. TTP s-a refugiat în Afganistan, fiind protejat pasiv de talibanii de la Kabul. Motivația este parțial ideologică, dar rațiunea strategică este mai importantă: dacă TTP ar fi eliminat, luptătorii săi ar defecta către IS-Khorasan, rivalul cel mai periculos al talibanilor. Totuși, nu există informații care să demonstreze vreun ajutor direct al talibanilor pentru TTP — cel mai probabil vorbim doar de adăpost.
Islamabadul a încercat să negocieze și a trimis diverse delegații, dar nu a reușit să-i convingă pe afgani să se întoarcă împotriva TTP. Cei 31 de morți rezultați în urma atentatului cu bombă din 6 februarie 2026, la o moschee șiită din Islamabad, au împins Pakistanul la un contraatac, pe fondul oprobiului public. Pe 22 februarie, avioane pakistaneze au bombardat tabere TTP în Nangarhar și Paktika. Ieri, talibanii au lansat „operațiuni ofensive la scară largă” de-a lungul Liniei Durand, iar astăzi s-a ajuns la bombardarea directă a Kabulului.
Kabulul este susținut în principal de Rusia, prima și singura țară care a recunoscut de jure guvernul taliban după retragerea americană, și de India, care privește această ruptură ca pe un avantaj strategic împotriva Islamabadului. Pentru China, situația este incomodă: nu poate susține deschis aliatul partenerului strategic rus, având în vedere investițiile de 65 de miliarde de dolari din Coridorul Economic China–Pakistan, dar dorește contractele de exploatare a litiului din Afganistan. În ceea ce privește SUA, Kabulul absentează în mod suspect de pe agenda geostrategică a Washingtonului. Trump este reticent să se implice din nou în Asia Centrală, dar va fi nevoit să susțină Islamabadul, având în vedere contractele guvernamentale de creare a unei criptomonede oferite companiei World Liberty Financial, deținută de familiile Trump și Witkoff.
Nimeni din regiune nu vrea un război lung și nimeni nu și-l poate permite. Pakistanul are bomba nucleară, un buget militar de 62 ori mai mare decât al Afganistanul și o forță aeriană modernă. Dar are și 90 de milioane de oameni în sărăcie, o economie în criză cronică, datorii externe uriașe, o criză politică internă declanșată de înlăturarea premierului Imran Khan și un front intern cu TTP care nu se rezolvă bombardând Kabul. Un război prelungit ar deschide un al doilea front pe care Islamabadul nu îl poate gestiona în timp ce India îl presează la est. Talibanii au experiența unui război de gherilă de 20 de ani câștigat împotriva celei mai puternice armate din lume. Dar nu au economie funcțională, nu au recunoaștere internațională, activele lor externe sunt înghețate, iar un război deschis cu Pakistanul i-ar priva de ultimele rute comerciale prin care supraviețuiesc. Nu au niciun interes într-o escaladare prelungită.
China va face presiuni pentru dezescaladare rapidă și discretă, prin canalele pe care le are în ambele capitale. Qatar și Arabia Saudită, statele care au mediat armistițiul din octombrie 2025 — notați absența Emiratelor Arabe Unite —, vor fi aproape sigur din nou implicate. Întrebarea interesantă este ce discurs public va rezulta în urma unui eventual acord de pace: va fi lăsat Trump din nou de cuplul Putin–Xi să își atribuie o victorie diplomatică, sau își va asuma Beijingul meritele, așa cum a făcut în cazul normalizării relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran?
