11 C
București
marți, septembrie 21, 2021

Cum să lupți împotriva corupției, dar să fii în patul celui mai corupt om din țară?|Natalia Morari, iubire platonică

RECOMANDĂRI

Autor: Adrian Lambru

În cadrul emisiunii „Pastila lui Cristoiu”, de la Gold FM, jurnalistul a declarat faptul că: „Ioana d’Arc a Republicii Moldova, Natalia Morari, s-a folosit de banii europeni să lupte cu corupția, dar are un copil cu cel mai corupt om din țară”.

Jurnalistul Ion Cristoiu consideră că „în timp ce condamna corupția și susținea că e cinstită, de fapt, nu era vreo icoană. Este doar o poză kitsch într-o ramă de plastic. Nimic mai mult decât o escroacă cu tupeu care a stat cu coruptul în pat”.

„Veaceslav Platon, tatăl în cauză, este banditul bandiților în materie de corpuție” – susține Ion Cristoiu. „În momentul în care ai început relația cu coruptul, pleci din presă. Nu există discuții. În schimb, doamna ce a făut? A continuat să trăncăne, să declare că luptă împotriva corupției. De ce? Pentru a continua să ia bani de la organizații europene. Cică ea nu se supune ca jurnalist. Păi cine a pus-o să facă un copil cu coruptul?”

Natalia Morari a născut în luna aprilie, anul acesta, declarând atunci că a reușit să rămână însărcinată prin fertilizare in vitro. Totuși, tatăl adevărat al copilului este Veaceslav Platon (Morari a confirmat acest lucru ulterior), urmărit în Republica Moldova pentru trei dosare penale, pe numele lui existând și un mandat de arestare.

Cine este Natalia Morari?

„Morari este un personaj dubios care a reușit să-și facă un nume prin manipulări, șmecherii și relații romantice cu cine trebuie” – susține postul de televiziune 10TV din Republica Moldova. Aceasta ar fi fost împreună cu Chiril Lucinschi, fiul fostului președinte Petru Lucinschi, care i-ar fi lăsat lui Morari postul de telviziune TV8.

Conform postului de televiziune moldovenesc 10TV, organizații europene, „așa-zișii parteneri externi”, ar fi „pompat” bani în presupusa presă liberă a Republicii Moldova. Astefl de fonduri ar fi ajuns și la postul TV8. „În tot acest timp, Natalia a promovat pe banii europenilor moldovenismul civic sub paravanul independenței mediatice” – afirmă presa de peste Prut.

Ucrainienii au introdus-o pe Natalia Morari în lista agenților ruși pe un site de specialitate. „Manipulare cu informații de interes public” – scrie în dreptul numelui acesteia.

Răspunsul lui Morari

„În ultimele săptămâni, eu sunt șantajată de către oamenii din Serviciul de Informații și Securitate (SRI-ul moldovenesc n.r.) cu aceste detalii din viața mea personală. Se dorește supunerea mea ca jurnalist, dar asta nu se va întțmpla niciodată” – scrie Natalia Morari ca replică la acuzele aduse.

Concluzia lui Cristoiu

Descoperind acest caz, Ion Cristoiu concluzionează: „Uitați-vă la toți cei care o fac pe incoructibilii din politică sau din presă. E clar! Când începe cineva să vorbească de corupție, de justiție și că el e cinstit și când încep să condamne pe alții, dacă e politician sau jurnalist, ceva e ascuns la mijloc”.

Pastilele lui Ion Cristoiu sunt difuzate în fiecare dimineață pe frecvența 96,9 MHz la ora 7. Înregistrările pot fi urmărite integral pe pagina de Facebook Radio Gold FM România.

- Advertisement -

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI