25.6 C
București
joi, septembrie 29, 2022

Cutremurul Geopolitic SUA-China. Poate fi #ÎnceputulSfârșitului

RECOMANDĂRI

Autor: Cozmin Gușă

Pentru majoritatea cetățenilor ce urmăresc știrile, vizita ”băbuței” Nancy Pelosi în Taiwan apare ca o prostie, o fiță de propagandă manipulatorie cu predicate ce evocă democrația și libertatea, ce-au devenit demult amintire și-n SUA. Adevărul însă este total diferit, iar evenimentul a stricat deja în mod iremediabil aranjamentele precare care mai susțineau cumva actuala ordine mondială.

Presa din spațiul euroatlantic tace de aseară, refuză să consemneze desfășurările de război ale puternicei armate a Chinei, care a început să tragă deja de câteva ore în direcția Taiwanului de s-a înroșit cerul, sub pretextul unor exerciții militare ad-hoc. Tocmai faptul că s-a ordonat mass-mediei occidentale ”silenzio-stampa” vă poate sugera gravitatea situației mondiale care, inclusiv pe fondul crizei ucrainene, apare ca fiind fără precedent ca periculozitate și magnitudine de după cel de-al doilea război mondial.

Ce se poate întâmpla? Clar și fără dubii este că Planeta a luat foc, la figurat, iar ca să fie valabil și-n sens propriu mai lipsește puțin. Forța și influența militară a Chinei nu este doar cea proprie, alianțele militare pe care le-a consolidat/antamat în ultimele luni sunt extinse în multe țări din Eurasia, iar interdependența economică pe care chinezii au construit-o cu migală pe toate continentele poate vectoriza în plus poziționarea de partea Chinei. Dar desigur că și SUA știau acest lucru, și mai știau și că criza ucraineană le-a generat dușmani activi în plus, iar interdependența economico-comercială SUA-China este elementul ce-ar fi trebuit să le dicteze americanilor calm și cadru de negociere, în niciun caz provocări de război. Un fost șef al Pentagonului vorbea zilele trecute la o televiziune din SUA că armata americană are vreo 20 de scenarii de război cu China în contextul actual, dar că în toate rezultatul e păgubos, adică SUA ar ieși înfrântă. Ce și cine poate fi atunci în spatele deciziei Biden-Pelosi? Ramolismentul celor doi și a altora ce domină deciziile la Washington, sau disperarea impusă de perspectiva pierderii puterii de către democrați la alegerile din toamnă, pot fi explicații, dar deloc suficiente. Mai adăugați aici lăcomia și inconștiența industriei de război americane ce vrea să se îndestuleze major pe seama unui viitor război cu China, ceea ce au generat în Ucraina părându-li-se prea puțin pentru ambițiile lor financiare. Și mai țineți cont de faptul că mulți dintre decidenții americani actuali trăiesc în altă lume, n-au conștientizat (sau nu vor s-o facă!) faptul că Imperiul American a intrat într-un declin organic, cumva similar celui în care viețuiesc gerontocrații ce-au dictat deciziile pe glob până acum.

Nimeni nu mai poate fi liniștit pe planetă începând de aseară, de când ”băbuța” Pelosi a fost trimisă să amorseze războiul planetar, în loc să stea acasă să se ocupe de problemele soțului ei, octogenar hoț pe care-l paște pușcăria, pentru c-a folosit informații confidențiale furnizate de către soția lui pentru câștiguri financiare uriașe, așa cum l-a dovedit justiția americană de curând. Dacă puteți analiza însă ”cleștele militaro-economic” americano-chinez în care sunt prinse țările Europei, din Germania sau Italia până-n Serbia sau Ungaria, veți pricepe că exact continentul nostru va suferi consecințele cele mai dureroase. Deci sintagma #ÎnceputulSfârșitului pusă în titlul de azi poate fi atașată multor țări și situații geopolitice, și nici nu vă închipuiți exact cât de multe. Dar asta vom explica începând de azi.

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI