27.3 C
București
joi, august 18, 2022

Începutul războiului tehnologic și cibernetic

RECOMANDĂRI

Autor: Oana-Medeea Groza

Miercuri, în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, au fost dezvăluite câteva detalii mai puțin cunoscute despre vizita lui Nancy Pelosi la Taiwan.

„Nancy Pelosi a plecat din Taiwan repede, acum vreo câteva ore. Nu este vorba despre un război mondial, ci este vorba de o faptă penală numită ‘insider trading”, anunță Iosefina Pascal.

„Avem o înșiruire de întâlniri. Trebuie să cunoaștem contextul deplasării lui Nancy Pelosi în Taiwan, precum și declarațiile făcute de administrația Biden cu privire la aceasta și întâlnirile anterioare. Înainte să plece din Taiwan, Nancy Pelosi s-a întâlnit cu președinta Taiwanului și cu CEO-ul companiei taiwaneze care se ocupă cu fabricarea semiconductorilor”, dezvăluie Iosefina.

„A fost trecută în Congres o lege sau un proiect de finanțare a construirii de fabrici și a producției de cipuri în SUA, în valoare de aproximativ 280 de miliarde de dolari. Punând în context și întâlnirea cu CEO-ul companiei TSMS, o să înțelegem mai bine că războiul acesta prezentat peste tot este de fapt unul tot economic și un război care poate duce la paralizarea totală a industriei tehnologiei”, informează Iosefina Pascal.

„Înainte cu vreo 2-3 săptămâni de a fi aprobat acel proiect în Congres, doamna Pelosi și-a vândut acțiunile de zeci de milioane și a reinvestit banii în acțiuni la Nvidia, companie care este principalul jucător pe piața semiconductorilor din SUA”, arată tânăra jurnalistă, Iosefina Pascal.

Ce înseamnă toate acestea pentru China?

„China a văzut exact care este motivul vizitei, și anume că SUA își doresc independență, precum și să domine piața aceasta a semiconductorilor. Ceea ce poate paraliza complet această eră digitală este exact criza semiconductorilor. Problema este că doamna Pelosi și-a  folosit informațiile în calitatea sa de președinte al Casei Reprezentanților pentru a obține foloase materiale și nu este aplicată legea și în cazul ei”, spune Iosefina Pascal.

„Războiul tehnologic și, implicit, cibernetic, începe cu această vizită în Taiwan. China are foarte multe pârghii prin care poate bloca, din punct de vedere tehnologic, o lume întreagă, sau cel puțin lumea occidentală, unde toată infrastructura critică se bazează pe tehnologie”, avertizează Iosefina Pascal

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe noua platformă goldtv.ro

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI