21.2 C
București
joi, septembrie 29, 2022

Războiul va escalada doar dacă SUA și NATO doresc asta, iar pacea pare un țel greu de atins

RECOMANDĂRI

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, a fost reamintită situația tensionată din întreaga lume, dar în special din România și din țările din Europa de Est, creată pe fondul declarațiilor controversate rostite de liderul rus Vladimir Putin pe 21 septembrie.

Adrian Severin este de părere că, așa cum demonstrează istoria, orice conflict este precedat de anumite înțelegeri și consultări între marile puteri. Rusia nu a făcut rabat de la această practică și cu siguranță au existat negocieri înainte de escaladarea militară a războiului cu Ucraina. Tot Adrian Severin atrage atenția asupra faptului că, din păcate, există și obiceiul sau tentația ca marile puteri să se înșele una pe cealaltă, în speranța că vor putea obține ceva mai bun pentru împlinirea propriilor interese.

În urmă cu doar câteva luni, inclusiv președintele Zelenski spunea că Ucraina ar accepta un statut de neutralitate, bineînțeles cu condiția oferirii unor garanții din partea Rusiei. La un moment dat, liderii statului ucrainean și cei ai Federației Ruse au fost foarte aproape de a cădea la pace, de a încheia o înțelegere, dar au eșuat din cauza intervenției liderilor occidentali. Găsirea unei soluții a devenit din ce în ce mai dificilă pe măsură ce a fost din ce în ce mai amânată.

Așa s-a ajuns astăzi într-o situație delicată, în care nimeni nu mai caută pacea, ci toată lumea caută un război, liderii crezând că fără el nu vor putea păstra tot ce au sau că fără el nu pot câștiga ceea ce vor să câștige. Una dintre tragedii este că între cele două părți beligerante, Rusia și SUA/NATO, chiar dacă există o asimetrie de putere în favoarea NATO, niciuna nu este în măsură să o înfrângă pe cealaltă în totalitate.

Ne aflăm într-un scenariu paradoxal în care deși nimeni nu mai caută pacea, nimeni nu declară în mod formal sau oficial război contra oponenților știuți. Adrian Severin a precizat că totuși Rusia „a plecat la război cu frâna de mână trasă” și a recurs la o escaladare graduală a conflictului în speranța că din partea cealaltă va apărea un sol de pace. Rusia nu va ataca o țară NATO decât dacă va fi provocată în mod explicit sau dacă va exista o înscenare care să substituie o astfel de provocare.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI