Autor: Cristian Apetroaie
Fostul campion cu Unirea Urziceni, Iulian Apostol, a declarat în cadrul emisiunii „Sport Report”, moderată de Gabi Safta, faptul că: „Avem un fotbal atât de modest încât vrem rezultate extraordinar de mari, nu ai cum. Asta e valoarea fotbalului românesc. Lumea trebuie să înțeleagă, echipa națională este oglinda fotbalului nostru, nu ai cum să ceri mai mult la ora asta decât ceea ce este.”
Despre echipa națională și meciul de debut
„Din păcate, observăm și noi că toată lumea este frustrată de rezultat. În schimb, cred eu că înaintea rezultatului, jocul este din punctul meu de vedere o problemă, și aici pleacă foarte mult de la atitudinea jucătorilor. Eu am mai spus-o și o voi spune întotdeauna, din punctul meu de vedere orice jucător care vine la echipa națională și vrea să joace pentru aceasta, nu știu cât de mult contează pentru el antrenorul. Atunci când ești selecționat, e o mândrie pentru tine, și în al doilea rând cred că fiecare jucător care se află acolo, s-a gândit în perioada lui de tranzit către fotbalul mare să joace și pentru echipa națională. Într-adevăr, sunt jucători care vin, care chiar au o calitate. Nu poți să spui că Maxim n-are calitate în Turcia. E u jucător care chiar și-a câștigat respectul acolo, care joacă și care confirmă acolo. Nu poți să spui că Vlad Chiricheș nu este un jucător de calitate. Are vreo 7-8 ani dezile de când joacă afară, și pot spune că nu te ia Tottenham așa degeaba dintr-un campionat modest cum este cel românesc.”, a spus Iulian Apostol.
Chiricheș, greșeli în meciul de debut, greșeli care nu ar fi trebuit să se întâmple la experiența acestuia, dar criticile față de acesta sunt prea dure. „Clar a greșit sâmbătă, și la experiența lui este clar că nu ar fi trebuit să facă acele greșeli. Toată generația de aur a devenit și specialistă acum, pe lângă faptul că au jucat fotbal, sunt principalii artizani și cei mai buni specialiști în punerea la dispoziție a sfaturilor lor. România n-a câștigat nimic la nivel de seniori. Grecia știu că a câștigat, dar pe Karagounis nu l-am auzit niciodată la televizor să vorbească el și să dea sfaturi. Ăla a câștigat campionat european, dar nu l-am văzut atât de vocal la tv când ratează calificări peste calificări.”, a declarat Iulian Apostol.
Declarații negative asupra jucătorilor de la națională, declarații care nu îi motivează, ba dimpotrivă. „Mă uit acum la toți care ies și vorbesc negativ acum de jucătorii de la echipa națională și mi se pare că ei se hrănesc cu suferința jucătorilor, antrenorilor și a oamenilor din Federație. L-au practicat și ei și ajung astăzi pe insuccesul lor, pe suferința celor care sunt acolo, ei să iasă și sa vorbească, și să atace tot timpul. De ce nu vă duceți măi oameni buni, dacă dețineți adevărul absolut despre fotbal, duceți-vă și garantați că voi veți califica când ajungeți pe o poziție acolo și ne bucurăm cu toții”, a spus Iulian Apostol.
Acțiunile din trecut asupra sportului românesc se reflectă negativ acum. „Cred că, între anii 90 și 2000, acei oameni care ar fi trebuit să vadă în perspectivă sportul românesc nu au făcut ceea ce trebuia, nu au fost oameni capabili, nu am avut acele minți cenușii care să poată face o strategie bună pentru sportul românesc, să încercăm să rămânem, pentru că în anii 90-2000, sportul românesc era la un nivel foarte ridicat, plus că aveai argumentele necesare să poți forța politicul românesc să se gândească la faptul că sportul trebuia să devină o prioritate, însă a fost foarte greu pentru că cei ce au condus frâiele țării nu au putut considera nici măcar învățământul o prioritate, ce să mai vorbim de sport, constatăm că nici sănătatea nu e o prioritate. Sunt foarte multe lucruri, ne-am bucurat cu toții în anii 90-2000 și nu ne-am gândit niciodată ce vom avea în 2020.”, a declarat fostul campion din sezonul 2008-2009 cu Unirea Urziceni.
O altă perspectivă asupra fotbalului românesc
„Eu privesc și văd fotbalul diferit. Îmi place să mă uit în primul rând în substratul fotbalului, nu-mi place să privesc doar caimacul fotbalului. Toți cei care critică astăzi, critică doar ce e la suprafața fotbalului românesc și critică sau încearcă să tragă niște semnale de alarmă doar la ceea ce se întâmplă în prezent, eu mă uit un pic mai jos, mă uit să văd ce ne-a adus aici, care ar fi motivele în care nu ne putem bucura în prezent de rezultate, nu am cum să fiu de aceeași părere cu Prunea, Popescu sau alți antrenori care apar acuma și vin și ne spun ei că știu ei ce trebuie făcut și că antrenorul e vinovat, n-are nicio treabă.”, a spus Iulian Apostol.
Trebuie investit mai mult în viitor, adică în echipele de juniori. „Este de datoria celor care pot controla segmentul juvenil încât să mențină ceea ce este bun acum și, ușor ușor să upgradăm la ceea ce lucrăm și ceea ce este bine în prezent. Atâta timp cât nu vom investi în copii și până nu-i vom prioritiza va fi foarte greu să ne putem dezvolta și să avem speranțe că într-un viitor apropiat să facem rezultate la echipa de seniori. Prioritate, din punctul meu de vedere, este an de an calificarea la echipele de under.”, a declarat Iulian Apostol.
Emisiunea „Sport Report” se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 19 și este moderată de Gabi Safta. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de Facebook și Youtube ale Radio Gold FM România.











