(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Și acum să trecem la Orientul Mijlociu și să recapitulăm puțin ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. În primul rând, nu s-au făcut progrese în ceea ce privește un acord nuclear cu Iranul, în ciuda așa-ziselor eforturi depuse de administrația lui Trump, care nu au fost reale, ci au constat doar în amenințări publice. Tot felul de surse apropiate administrației lui Trump spun că agenți Mossad încearcă să blocheze acest acord. Mie mi se pare că majoritatea din fruntea politică americană sunt, oricum, agenți Mossad. Până la urmă, totul ține de puterea americanilor de a se impune în fața Israelului. Săptămâna viitoare va avea loc o vizită a americanilor în Orientul Mijlociu. O delegație de oameni de afaceri americani va ajunge la Forumul de Investiții americano-saudit din Riad, iar apoi Donald Trump va vizita Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite pentru a discuta, probabil, situația din Iran, dar și pentru a încheia niște afaceri care, cu siguranță, vor fi benefice în principal pentru familia Trump. În privința problemei Iranului, nu cred că Trump se va descurca atât de ușor. Va mai dura ceva până se va ajunge la un acord, dar dacă nu se va ajunge la un acord mai favorabil decât cel pe care Trump l-a anulat în primul mandat, atunci aceasta va fi o rușine extrem de mare pentru administrație, a fost una dintre principalele promisiuni de politică externă ale lui Trump. Însă, momentan, nu se face niciun progres.
În Gaza, războiul continuă. Tot mai des apar rapoarte referitoare la noi victime. Este o situație tragică, care continuă și de care majoritatea pare că a uitat. Netanyahu a dat un discurs în care a declarat că obiectivul principal în Gaza nu este să-și recupereze ostaticii, cum a declarat până acum, ci să obțină victoria împotriva inamicilor. Totuși, nu s-au făcut progrese în eliminarea Hamas, majoritatea victimelor sunt civili.
Israelul nu se oprește doar la Gaza și a început să atace și Siria și Yemenul. În Siria, un atac israelian a ajuns foarte aproape de palatul prezidențial. Sâmbătă, israelienii au spus că au intervenit din cauza derapajelor noii administrații împotriva comunității de creștini și druzi, pretinzând că haosul din Siria este organizat intenționat pentru a le oferi pretextul să cucerească cât mai multe teritorii. Deci, în Siria, situația rămâne haotică și complicată. Am avertizat încă din decembrie despre acest lucru și, din păcate, am avut dreptate.
Iar în Yemen, practic, israelienii au preluat ștafeta de la americani. Momentan, există un armistițiu în Marea Roșie între gruparea Houthi și SUA, un armistițiu mediat de Oman. V-am spus că prin Oman se rezolvă toate treburile mai complicate în Orientul Mijlociu și că, cu siguranță, vom vedea relevanța vizitei sultanului Omanului la Putin de acum câteva săptămâni. Cu siguranță s-a discutat și această problemă. Trump a primit aprobarea ca vasele americane să nu mai fie atacate în Marea Roșie. Totuși, această expediție din Yemen nu-i pune într-o lumină bună pe americani, pentru că scopul principal a fost neutralizarea grupării Houthi, dar americanii nu au reușit. Mai mult, au suferit pierderi militare substanțiale, pierzând miliarde de dolari pe avioanele doborâte de către Houthi. Scopul secundar declarat, acela de a aplica presiune asupra Iranului pentru a ajunge la un acord nuclear, nu a fost nici el atins. Așadar, a fost o expediție total inutilă pentru americani. Dar da, israelienii au preluat ștafeta și au început un atac la scară mai largă în Yemen. Se pare că au murit și câțiva civili. Au distrus practic aeroportul din capitala Sanaa, l-au bombardat și au lovit în principal infrastructura civilă pe care, aparent, gruparea Houthi o folosea în operațiuni militare, dar aceste atacuri au afectat în principal civilii yemeniți.
Houthii ripostează și ei și atacă Israelul. Este o situație extrem de complicată pentru Israel, pentru că devine evident că nu se pot baza pe americani și că toate aceste grupuri teroriste sunt mai bine pregătite decât se credea. Va trebui să vedem dacă se va rezolva ceva în urma întâlnirilor de săptămâna viitoare, dar momentan situația nu pare promițătoare și se complică din ce în ce mai mult. Tocmai de aceea trec neobservate așa-zisele victorii ale Israelului în Siria. Iar în câteva luni, când se vor putea face calcule și reportaje corecte, am putea avea surpriza că israelienii au ocupat totalitatea Înălțimilor Golan, sub pretextul apărării comunității de creștini și Druzi — comunitate care n-ar fi trebuit apărată dacă nu ar fi fost instalată de israelieni, alături de americani și turci, această nouă conducere islamistă în Siria.
Urmărește emisiunea integrală aici:











