(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Să trecem acum la summitul ONU. Peste 150 de șefi de stat sau de guvern sunt prezenți la New York. Unii au plecat deja, alții tocmai sosesc. Din România nu a fost trimis nici domnul Ilie Bolojan, nici domnul Nicușor Dan. Nu am fost lăsați nici măcar să trimitem un reprezentant de rang înalt, dar poate că nici nu ar fi contat prea mult, pentru că oricum România ar fi fost blocată la orice nivel acolo. Personal, nu cred că ni s-ar fi permis să susținem un discurs propriu. Poate v-am mai povestit: am făcut un stagiu de o lună la ONU, acum doi ani, chiar în clădirea aceea pe care o vedeți în toate imaginile din această săptămână. Ce m-a dezamăgit a fost prezența extrem de slabă a României. Atunci când era prezentă, repeta doar ce venea de la Bruxelles. Nu am văzut niciodată vreo inițiativă proprie, vreo poziție națională fermă. Suntem, practic, un „yes man” care aprobă automat tot ce vine de la Ursula von der Leyen.
Toți acești lideri susțin discursuri de câte 15 minute, într-un program extrem de încărcat, care se desfășoară de dimineața până noaptea. În mod tradițional, Brazilia susține primul discurs. Poate pare ciudat, dar tradiția vine din anii ’50, când reprezentanții altor țări ezitau să vorbească primii, în timp ce diplomații brazilieni se ofereau voluntar. De atunci, Brazilia deschide summitul. A urmat apoi președintele țării gazdă, Donald Trump, care a vorbit nu mai puțin de 55 de minute. Deși regulamentul permite depășirea celor 15 minute, există o înțelegere între state ca să se respecte timpul, pentru ca toți liderii să poată vorbi. Trump a ignorat acest aspect. S-a lăudat cu realizările mandatului său, a elogiat Israelul și a acuzat Hamas că a respins toate ofertele de pace – deși, din multiple surse de presă internaționale, reiese că realitatea este mai nuanțată, iar Israelul este, de multe ori, cel care a refuzat propunerile de încetare a focului.
Trump a mai declarat că merită Premiul Nobel pentru Pace și că, dacă el ar fi fost președinte, războiul din Ucraina nu ar fi început. A acuzat Europa, India și China pentru faptul că războiul continuă, pe motiv că aceste entități economice încă fac comerț cu Rusia. A repetat practic pozițiile exprimate și săptămânile trecute. A criticat și Organizația Națiunilor Unite, acuzând-o de ineficiență: teleprompterul nu a funcționat în primele minute ale discursului, iar banda rulantă s-a blocat când a urcat pe scenă. Însă, dincolo de aceste detalii, nu a spus nimic memorabil. A fost același Trump de fiecare dată, fără vreo inițiativă majoră.
Summitul a fost important pentru că principalul subiect de discuție a fost conflictul din Gaza și relațiile dintre Israel și Palestina. Aceasta este tema centrală a relațiilor internaționale în prezent și motivul pentru care ONU este din nou criticată: pentru incapacitatea sa de a face pace reală. A fost readusă în discuție ca critică la adresa ONU și doctrina „Responsibility to Protect” (R2P), adoptată în anii ’90, care permite intervenții umanitare sub mandat ONU, dar nu a fost aplicată în cazul mult mai grav al Palestinei. Trump s-a întâlnit pentru o oră cu liderii arabi, dar nu au rezultat declarații semnificative. A fost un moment extrem de delicat: majoritatea liderilor arabi, din America Latină – inclusiv Brazilia, Chile, Columbia – precum și mulți lideri africani și europeni au criticat Israelul, unii cu ton sever, alții mai moderat. Trump a fost singurul care, în ciuda acestor reacții, a declarat că este și va fi mereu de partea Israelului.
Mai grav, cu o zi înainte de aceste declarații, CNN a raportat că un atac israelian asupra unei zone rezidențiale din Liban a ucis patru cetățeni americani, inclusiv trei copii. Ar fi trebuit să fie un scandal internațional uriaș, mai ales având în vedere cât de protectoare este SUA față de cetățenii săi. Cu toate acestea, informația a fost rapid trecută sub tăcere. Trump nu a menționat nimic, ba dimpotrivă, a continuat să apere Israelul. Pe lângă acest atac, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat – chiar înainte de summit – că nu va permite niciodată formarea unui stat palestinian în Cisiordania. A adăugat că, de la începutul războiului, au dublat numărul de colonii israeliene în această regiune. Este un semnal grav, pentru că nici măcar alternativa unei Palestine reduse în Cisiordania nu mai este pe masă. Trump a declarat la ONU că nu va permite anexarea Cisiordaniei, dar este greu de crezut că aceste afirmații mai au vreo greutate. A făcut multe promisiuni fără acoperire în ultimul an.
Un alt moment-șoc la ONU a fost prezența președintelui Siriei, Bashar al-Assad. Simplul fapt că a fost prezent este scandalos pentru mulți, având în vedere trecutul său și acuzațiile grave de terorism. De fapt, unele site-uri din SUA încă nu l-au scos de pe lista persoanelor căutate internațional. Există și acum o recompensă de 10 milioane de dolari pusă pe numele lui. Al-Assad a acordat un interviu generalului american David Petraeus, cel care l-a arestat în trecut, în perioada invaziei Irakului. Ulterior, Petraeus a devenit directorul CIA. Ce e curios este că între cei doi nu a părut să existe vreo tensiune. Ba chiar Petraeus i-a adresat o întrebare bizară: „Domnule Assad, reușiți să dormiți bine noaptea? Toți fanii dumneavoastră sunt foarte îngrijorați pentru sănătatea dvs.” Nici nu putem râde pentru că eu sunt sigură Petraeus a fost chiar cel care l-a recrutat pe Assad de partea CIA-ului, devine clar când ne amintim e-mailul trimis de Jake Sullivan lui Hillary Clinton în 2012, dezvăluit de WikiLeaks, în care se spune clar că „Al-Qaida este de partea noastră în Siria”. Așadar, e clar că taberele s-au schimbat de prea multe ori, iar acum lumea pare să ignore cu bună știință trecutul și să „normalizeze” prezența teroriștilor la ONU.
În concluzie, Israelul a fost subiectul central al summitului. Deși mai multe state occidentale importante au recunoscut statul palestinian, această recunoaștere rămâne una pur simbolică. După cum am anticipat încă de acum două luni, nu a avut și nu va avea niciun impact real. În ultimele 24 de ore, Israelul a bombardat Gaza de peste 170 de ori, semn clar că, din păcate, acest conflict este departe de a se încheia, iar ONU, ca și alte organizații internaționale, pare complet lipsită de putere în fața unei asemenea situații.
