(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Pe locul trei este războiul dintre Iran și Israel, cu implicarea SUA. Acest conflict a normalizat ideea, despre care vorbeam mai devreme, legată de puterea foarte mare pe care o are Netanyahu, într-un mod cumva inexplicabil, dacă luăm în considerare toate statele lumii. În cartea mea, Barometrul Puterii. Geopolitici și Noua Ordine Mondială, am o secțiune întreagă în care explic de unde provine această putere a Israelului. Dar, în prezent, vedem că s-a normalizat ideea că Israelul poate ataca preventiv absolut orice stat din lume, chiar și infrastructura nucleară. Știm cu toții cât de periculos este un astfel de atac asupra unor centrale de îmbogățire nucleară. S-a trecut, așadar, de la ideea clasică potrivit căreia războiul se duce prin intermediari — forțe proxy, cum a fost în ultimele decenii — la ideea că se poate ajunge la un război direct în orice moment. Pe lângă acest aspect, acest război a arătat și că SUA este forțată să urmeze toate acțiunile luate de Israel. Trump nu a reușit să se detașeze de aceste acțiuni. A trebuit, din nou, într-un mod inexplicabil dacă ne raportăm logic, să urmeze Israelul și să intervină în Iran, în ciuda crimelor clare de război care au avut loc acolo. În primul rând, uciderea negociatorului principal este un element complet anormal, care nu cred că a mai avut vreodată loc în istorie la un asemenea nivel. Pe lângă toate acestea, războiul dintre Iran și Israel a dus și la schimbări semnificative în Orientul Mijlociu. Deși Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatarul se întâlnesc cu Trump, fac poze frumoase și organizează evenimente publice, dacă ne uităm la acțiunile reale, observăm o apropiere tot mai clară de China și Rusia. Un motiv principal este tocmai acest mod periculos de a justifica un război ca fiind „preventiv”. Acest lucru a adus tuturor aminte de războiul din Irak, unde se discuta despre o idee falsă a existenței armelor nucleare și a armelor de distrugere în masă.
Pe locul al doilea amintesc și întâlnirea din Alaska dintre Trump și Putin, precum și noua strategie de securitate a SUA. Aceste evenimente arată o repoziționare clară a statelor din punct de vedere geopolitic și o distanțare evidentă a americanilor față de Europa. SUA acceptă să ia decizii care sunt în mod evident împotriva intereselor liderilor europeni, fără să le mai pese de acest aspect. Prin aceste două evenimente, Trump a acceptat noua condiție a SUA pe plan internațional, anume că rușii și chinezii controlează marile mize ale planetei și că el trebuie să încerce să intre în acest joc ca un partener junior, într-un acord tacit și clandestin cu Rusia și China. Aceste două evenimente au marcat o nouă eră pentru SUA — o eră în care aliații tradiționali sunt abandonați, în care ideea de „poliție a lumii” este abandonată dacă nu aduce beneficii economice semnificative. O eră în care SUA se va concentra doar pe emisfera vestică, pe vecinii apropiați, și nu mai are puterea de a lua decizii importante în Africa sau Asia Centrală — regiuni bogate în resurse naturale.
Pe locul întâi aș pune reapropierea dintre China și India, care a avut loc la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai din luna august. Această reapropiere dintre Xi Jinping și Narendra Modi este una extrem de importantă, mediată de Putin, desigur, dar cu adevărat semnificativă pentru noua ordine mondială. Acesta era ultimul conflict major în cadrul BRICS, în cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai, în cadrul acestei noi infrastructuri internaționale aduse împreună de Rusia. State care, în mod natural, nu ar dori să fie aliate, au fost totuși unite în acest proiect. Iar conflictul dintre China și India era ultimul obstacol serios în calea acestei noi ordini mondiale. India, în ciuda conflictelor de graniță și a tensiunilor istorice cu China, a încercat până acum să rămână apropiată și de ordinea mondială condusă de SUA. Însă acest moment a arătat clar că țara cu cea mai mare populație din lume a ales de partea cui vrea să fie: de partea noii ordini mondiale. Și, din punctul meu de vedere, acesta este cu adevărat evenimentul anului. Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla în următorii ani, dar s-ar putea să fie chiar evenimentul deceniului. Știu că nu este la fel de spectaculos precum un război sau alte evenimente marcante care schimbă granițe și poziționări geopolitice, dar această reapropiere va fi, cred eu, decisivă pe termen lung. Ea arată clar că toate aceste planuri de reorganizare a lumii prin intermediul organizațiilor conduse de China și Rusia nu doar că sunt fezabile, dar nu mai întâmpină blocaje interne. Iar despre blocajele externe nici nu mai trebuie să vorbim, pentru că nu mai există state sau alianțe de state suficient de puternice pentru a contracara această mișcare.
Urmărește emisiunea integrală aici:
