(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Putem să trecem acum la recapitularea anului 2025. Acest an mi se pare extrem de semnificativ din punct de vedere geopolitic, mai important chiar decât anul precedent, pentru că a marcat oficial revenirea la o geopolitică de tip tranzacționist. Prin revenirea lui Trump nu s-a instaurat, așa cum a susținut el, o „eră a păcii” sau „anul păcii”, ci mai degrabă o geopolitică în care totul se reduce la afaceri — nu doar la cele ale statului, ci și la interesele economice ale actorilor privați.
Mă refer, în principal, la faptul că a devenit acceptat public ca unele state sau personalități să inițieze conflicte sau să încheie acorduri de pace pe motive pur economico-financiare. Dacă până acum aceste acțiuni erau disimulate în spatele unor justificări idealiste, acum Trump a inversat complet paradigma. Toate acordurile de pace din acest an au avut componente economice clare. De exemplu, între India și Pakistan a existat acel mare deal pentru compania de criptomonede a lui Kushner. În Gaza și Ucraina, Trump va conduce consiliile de pace care vor decide ce se întâmplă cu investițiile aceste teritorii. În Venezuela, săptămâna aceasta, nici măcar nu se mai mimează lupta împotriva drogurilor sau a narcoteroriștilor. Totul este axat clar și deschis pe controlul resurselor de petrol.
Această transparență a SUA în privința motivațiilor sale a dus și la o ușoară schimbare globală: nu mai este considerat un tabu să admitem că acțiunile geopolitice se bazează pe câștiguri economice și financiare. Această mentalitate de tip tranzacționist se regăsește și în topul personalităților anului.
Pe locul 3, îl menționez pe Bibi Netanyahu. În ciuda fragilității sale pe plan intern — proteste masive și în Israel, nu doar în lume, alianță parlamentară slăbită, critici continue —, a demonstrat că este un lider extrem de puternic. Nu doar prin influența statului Israel, ci și prin sprijinul Mossadului. Dacă ne uităm la anul 2025, niciun stat major nu a condamnat ferm și concret războiul din Gaza. SUA a susținut în continuare acțiunile Israelului, demonstrând cât de profund este influențată de lobby-ul israelian. Dar nici China, nici Rusia, nici India, nici Brazilia nu au luat măsuri reale împotriva lui Netanyahu. Chiar și Turcia, deși Erdogan a condamnat retoric Israelul, a continuat colaborările economice și chiar militare în Siria.
Netanyahu a reușit, de asemenea, să manipuleze eficient opinia publică globală. Un exemplu clar este atacul terorist de la Bondi Beach, din Australia, unde a preferat să dea vina pe recunoașterea statului palestinian de către Australia, în loc să exprime condoleanțe familiilor victimelor. Acest mod de a reinterpreta orice tragedie în cheia intereselor sale politice a devenit emblematic pentru stilul său de conducere. În paralel, se impune și economic, chiar și în lumea arabă: cel mai mare acord de export de gaze din istoria Israelului, semnat cu Egiptul (35 de miliarde de dolari), s-a realizat în 2025. Așadar, Netanyahu rămâne o figură centrală a geopoliticii globale.
Pe locul 2, aș dori să menționez la egalitate două personalități: Vladimir Putin și Xi Jinping. Ambii sunt definitorii pentru noua ordine mondială, însă cu roluri complementare.
Putin a reușit, în mod surprinzător, să reabiliteze relațiile Rusiei cu SUA, într-un mod foarte constructiv. În prezent, Rusia nici măcar nu mai este menționată negativ în strategia de securitate a SUA. Putin a devenit cel mai apropiat partener internațional al lui Trump și și-a consolidat relațiile nu doar în China sau India, dar și în Africa și America Latină. Faptul că lideri precum Maduro așteaptă sprijin și semnale de la Moscova, nu de la Beijing, spune multe despre influența rusă la nivel global. Putin nu mai este liderul izolat despre care se vorbea la Washington sau Bruxelles în urmă cu câțiva ani, ci o piesă-cheie în arhitectura multipolară actuală. El joacă rolul principal de pacificator în interiorul BRICS și în reconstrucția noii ordini mondiale.
Xi Jinping, în schimb, a avut o abordare precisă și strategică. A rămas neutru din punct de vedere geopolitic, dar a consolidat China din toate perspectivele: economic, tehnologic, militar, și în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare. China nu a pierdut absolut nimic în urma războiului din Ucraina. Dimpotrivă, Beijingul a demonstrat că poate prospera în timp ce ceilalți se concentrează pe conflicte. Lansarea DeepSeek AI, care a depășit ChatGPT cu un buget mult mai mic, este doar unul dintre multiplele exemple ale forței chineze. China devine ținta tuturor liderilor mondiali care vor să încheie acorduri economice de amploare. Putin și Xi sunt arhitecții reali ai noii ordini mondiale.
Pe primul loc, evident, îl pun pe Donald Trump. El a schimbat radical paradigma geopolitică americană. A abandonat complet ideea de supremație morală sau politică a SUA și a recunoscut oficial că americanii nu mai urmează regulile internaționale pe care chiar ei le-au impus. Dacă președinții anteriori — Biden sau Obama — se prefăceau că respectă normele internaționale, Trump recunoaște deschis că acțiunile SUA sunt ghidate exclusiv de interesele economice ale marilor corporații americane. Fie că este vorba despre confiscarea petrolierelor, cum s-a întâmplat luna trecută în Sri Lanka, fie că e vorba despre controlul resurselor din Venezuela, Trump nu se mai ascunde. Nu mai vorbește despre democrație, drepturile omului sau alte justificări clasice ale intervențiilor americane. Se concentrează strict pe câștig economic și pe consolidarea influenței în emisfera vestică. Africa, Asia Centrală și alte regiuni nu mai sunt priorități.
