(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Anul acesta, Forumul Economic Mondial a avut o participare record. Au fost peste 400 de figuri politice de top, dintre care 65 de șefi de stat, inclusiv 6 din cei 7 lideri ai G7. În plus, au fost prezenți 850 de directori ai unor companii de miliarde de dolari – și mai mult de 100 de antreprenori care conduc firme unicorn, adică acele companii de tehnologie care cresc extrem de rapid. Doar din SUA au venit peste 300 de delegați importanți.
Anul trecut am analizat tot în cadrul acestei emisiuni forumul de la Davos. Mi-am recitit analiza azi-dimineață pentru a face o comparație între ce am văzut anul acesta și ce am văzut anul trecut. Anul trecut a fost o mare schimbare: cu Trump ajuns la putere, de la un forum extrem de globalist, progresist, axat pe schimbări climatice, drepturile minorităților etc., discursul s-a schimbat radical, concentrându-se pe idei mai apropiate de viziunea lui Trump. Tema de anul trecut a fost „Colaborarea pentru Era Inteligentă”, adică o eră dominată de inteligență artificială, tehnologie și dezvoltare sustenabilă. S-a discutat mult despre AI, dar și despre războiul din Ucraina, pace și alte subiecte similare. Tonul era destul de optimist, poate nerealist, deoarece Trump promisese o eră a păcii, fără războaie. Anul acesta, însă, tonul discursurilor este mult mai realist anul acesta. Titlul conferinței din 2026 a fost „Un spirit al dialogului”, concentrându-se pe reconstruirea cooperării și deschiderii într-o eră a jocurilor de putere, a confruntărilor între marile puteri și a fragmentării globale. Tema principală a fost SUA și acțiunile lui Trump, în contextul recentului atac din Venezuela.
Subiectul Groenlandei a dominat agenda, fiind discutat intens, reflectând clar fragmentarea Occidentului și tensiunile dintre SUA și Europa. Ucraina, comparativ cu anii anteriori, a devenit un subiect secundar, considerat deja epuizat. Interesul pentru sesiunile despre Ucraina a fost foarte scăzut, iar liderii europeni au menționat-o doar din obligație.
Potrivit consilierului prezidențial Radu Burnete, România are cea mai numeroasă și semnificativă delegație la Davos din toate timpurile. În opinia mea, este rușinos dacă aceasta este cea mai bună delegație pe care am avut-o vreodată. Delegația este formată din Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe, Dragoș Pîslaru, ministru pentru proiecte europene, Bogdan Ivan, ministrul energiei, și Radu Burnete. Cei patru nu sunt deloc în ton cu mesajele dominante ale Davosului din acest an, fiind cunoscuți drept progresiști. Acest lucru nu ar fi fost o problemă în alți ani, dar într-un an dominat de Trump și de ideile sale, o astfel de delegație pare complet neinspirată. Doar doamna Țoiu a avut apariții publice, în timp ce ceilalți nu au participat la nicio sesiune majoră.
Dar ca să trecem la subiectul Groenlanda – acesta este punctul central înainte să analizăm discursurile marilor lideri și să vă împărtășesc concluziile mele. De două săptămâni, Trump vorbește doar despre Groenlanda. Inițial a spus că o va lua cu forța, apoi că nu. Cam aceasta a fost declarația de la Samide. Și, din nou, spun că nu pot să-l iau în serios – mâine poate spune din nou că o va lua cu forța. Pare ilogic, totuși, să o ia prin forță, pentru că ar însemna un atac intern asupra unui stat membru NATO, ceea ce ar genera o criză majoră. Nu cred că se va întâmpla.
La finalul săptămânii trecute, Trump a amenințat că, începând cu 1 februarie, va impune taxe de import de 10% asupra Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Franței, Germaniei, Marii Britanii, Olandei și Finlandei – toate fiind țări care au refuzat să negocieze vânzarea Groenlandei. Dacă nu se ajunge la o concluzie până la 1 iunie, taxele ar putea crește la 25%. Faptul că vorbește deja despre luna iunie arată că nu este chiar atât de urgentă problema, dar este clar că Groenlanda este o miză importantă. Pentru SUA, ar reprezenta un avantaj strategic major. Este vorba despre mai multe aspecte.
Groenlanda are o importanță strategică majoră din punct de vedere militar: este un punct de observație ideal pentru urmărirea mișcărilor navale și a submarinelor rusești. Este esențială și în cursa pentru Arctica – acolo unde Rusia și China au investit masiv. SUA, deși are acces geografic la Arctica, nu mai are o pârghie solidă de influență. Iar în momentul în care canalul nordic se va deschide permanent – din cauza topirii ghețarilor și a noilor tehnologii de spărgătoare de gheață, mai ales ale Rusiei – americanii vor să fie acolo, să fie parte din acest nou traseu strategic de transport.
Cel mai important aspect rămân însă resursele. Groenlanda deține aproximativ 1,5 milioane de tone metrice de pământuri rare – cea mai mare rezervă de acest fel din lume – și 39 din cele 50 de metale considerate critice de SUA. Acestea sunt vitale pentru tehnologiile viitorului: baterii, energie regenerabilă, vehicule electrice, sisteme de apărare. Mai sunt și rezerve de petrol și gaze, greu de exploatat pentru moment, dar valoroase. În plus, resurse clasice precum aur, zinc, diamante și uraniu, până acum neexploatate. China, de exemplu, a încercat să investească în uraniul groenlandez, dar guvernul local a interzis orice exploatare.
Așadar, SUA nu are nevoie de baze militare suplimentare acolo – deja le are. Ceea ce vrea este controlul reglementărilor și al accesului la resurse. Mai mulți miliardari americani au investit deja în Groenlanda. Peter Thiel, de exemplu, este investitor principal într-un startup numit Praxis, care vrea să construiască un oraș futurist acolo – condus de AI, blockchain și criptomonede, destinat unui număr de peste 150.000 de locuitori, cu o investiție estimată la 1 trilion de dolari. Ținând cont că populația actuală a Groenlandei este de aproximativ 50.000 de oameni, ideea este una de experiment geopolitic și economic radical. Ronald Lauder, proprietarul companiei Estée Lauder și prieten apropiat al lui Trump, a investit deja de mai mult timp în apă din Groenlanda, mizând pe faptul că aproximativ 20% din rezervele de apă dulce ale lumii se află în stratul de gheață care acoperă insula. Într-un secol în care resursele de apă devin tot mai importante și mai puțin accesibile, acest atu devine crucial. Apoi, miliardari precum Jeff Bezos, Bill Gates, Michael Bloomberg și Sam Altman au investit în compania Kobold Metals, care se ocupă cu explorarea și exploatarea metalelor rare folosind inteligență artificială. Se știe că operează și în Groenlanda, iar dacă SUA va prelua oficial controlul asupra insulei, investițiile lor vor deveni și mai profitabile.
S-a vorbit și despre insula Diego Garcia, un alt punct strategic pentru SUA. Trump s-a declarat extrem de deranjat că Marea Britanie va restitui această insulă arhipelagului Mauritius, chiar dacă acolo se află cea mai mare bază militară americană din Asia de Sud-Est. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Besson, a declarat că acest precedent justifică achiziționarea Groenlandei de către SUA. Teama este că, la fel ca în cazul Diego Garcia, SUA ar putea pierde accesul la infrastructura militară de acolo. Totuși, această îngrijorare pare nefondată. În realitate, nu s-a luat nicio decizie recentă privind Diego Garcia. În luna mai, premierul britanic Keir Starmer a semnat un acord prin care Regatul Unit va transfera suveranitatea arhipelagului Chagos către Mauritius, dar acest proces este unul de lungă durată. În continuare, britanicii plătesc o chirie de 100 de milioane de lire pe an pentru a menține controlul asupra insulei, iar SUA continuă să o utilizeze fără probleme. Prin urmare, toată această agitație privind Diego Garcia a fost doar un pretext folosit de Trump pentru a-și justifica demersurile în legătură cu Groenlanda. Nu există, de fapt, o ruptură între SUA și Marea Britanie pe acest subiect. Însă, britanicii, ca și alți europeni, critică intenția americană de a anexa Groenlanda. Cine nu critică? Rușii.
Rusia, percepută drept marele pericol pentru Groenlanda, a adoptat o poziție publică surprinzătoare. Ministrul rus de externe a declarat recent că este în total acord cu Trump și că Groenlanda este la fel de importantă pentru securitatea SUA precum este Cecenia pentru Rusia. A adăugat că este legitim ca SUA să o ia chiar și cu forța, dacă este necesar, pentru că nu mai există o ordine mondială condusă de Occident – acum este doar o lume a puterii. Putin, aseară, a spus că ideea anexării Groenlandei nu este absurdă și că, de fapt, SUA a mai încercat de două ori în istorie să cumpere insula. Dacă americanii ar oferi un miliard de dolari, ar fi o afacere excelentă pentru Danemarca, a spus el. Este interesant că doar Rusia susține public acest plan al SUA.
Voi reveni în câteva minute asupra acestui subiect, dar mai întâi vreau să discutăm despre discursurile marilor lideri de la Davos. Acestea ne vor ajuta să înțelegem mai clar concluzia la care am ajuns.
Începem, desigur, cu discursul lui Trump – cel mai urmărit. Ca de obicei, Trump a exagerat și a folosit hiperbole. O bună parte din discurs a fost alocată laudelor la adresa realizărilor proprii. A afirmat, de exemplu, că în toate statele din SUA prețul la motorină și benzină este de maximum 2,3 dolari pe galon – când, de fapt, în majoritatea statelor este peste 3 dolari. O minciună mică, dar ușor de verificat. Apoi, a spus că a redus prețul medicamentelor cu 5, 6, 7, chiar 800% – ceea ce este imposibil. Nu poți reduce un preț cu 800%, ar însemna să plătești consumatorul să cumpere acel medicament. S-a și încurcat de două ori în discurs, spunând „Islanda” în loc de „Groenlanda”. Dar, în ansamblu, s-a descurcat bine, mai ales ținând cont că a susținut acest discurs lung imediat după ce avionul său a avut probleme tehnice și a fost nevoit să revină în SUA înainte de a decola din nou către Davos. După o conferință de presă în SUA, a plecat, a avut probleme cu zborul și a ajuns direct la discurs, urmat de zeci de întâlniri.
Discursul său s-a concentrat aproape exclusiv pe problema Groenlandei, în afara laudelor personale. A fost urmat de premierul olandez Mark Rutte, care s-a declarat de acord cu Trump pe această temă și a spus că europenii trebuie să ia măsuri. Asta după ce Trump a publicat un mesaj privat de la Rutte, în care discutau despre Siria, Ucraina și Groenlanda, mesaj încheiat cu „De-abia aștept să te văd, al tău, Mark”. Rutte pare să aibă o strategie clară: colaborează cu Trump și îi merge bine, spre deosebire de Macron, care a fost ironizat de Trump după ce și-a exprimat criticile privind planurile pentru Groenlanda. Cancelarul Merz a declarat că nu îl interesează prea mult situația din Groenlanda, afirmând că principala sa preocupare rămâne Ucraina. Președintele Poloniei, Karol Nabrowski, a subliniat importanța menținerii relațiilor bune cu SUA. Astfel, putem grupa acești lideri într-o tabără „pro-Trump”, cel puțin parțial: NATO, Polonia și Germania par să fie în continuare aliniate cu Washingtonul în această privință.
Un al doilea grup de lideri a avut discursuri mai nuanțate, mai critice. Cel mai interesant a fost prim-ministrul belgian Bart de Weber, care a oferit un citat memorabil: „Să fii un vasal fericit e una, dar să fii un sclav nefericit e altceva”. El a explicat clar cum se simt mulți europeni în contextul actual – constrânși de alianța cu SUA, dar fără alternative reale.
A urmat discursul canadianului Mark Carney, care mi s-a părut cel mai bun de la Davos anul acesta. El a spus că ordinea internațională bazată pe reguli a fost întotdeauna o iluzie – regulile nu au fost respectate constant, mai ales de cei care le-au impus. În prezent, ne aflăm într-un sistem de rivalitate și confruntare între marile puteri, în care cei puternici fac exact ce vor.
Carney a argumentat că această realitate trebuie acceptată și gestionată pragmatic. Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a susținut idei asemănătoare, afirmând că suveranitatea statelor mici va fi tot mai des ignorată și că marile puteri vor acționa unilateral. A adăugat că ruptura dintre SUA și Europa va fi de durată.
Macron a venit și el cu un discurs clar împotriva politicilor SUA, dar cel mai semnificativ a fost faptul că a declarat că „China este binevenită în Europa” – o afirmație extrem de puternică, mai ales venind din partea Franței, care până acum a fost destul de critică la adresa Chinei. A sugerat că Europa are nevoie de capital chinez pentru a-și susține dezvoltarea.
Ursula von der Leyen a vorbit despre o nouă eră a relațiilor internaționale, una bazată pe putere și competiție. A subliniat că Europa trebuie să devină independentă de SUA, concentrându-se pe cooperare economică. A menționat noi acorduri comerciale cu blocul MERCOSUR, Mexic, Indonezia, Australia, Emiratele Arabe Unite și, în curând, India – un semn clar că Europa își caută parteneri în afara alianței tradiționale cu SUA. Von der Leyen a mai vorbit și despre separarea complexului militar-industrial european de cel american, accentuând ideea unei Europe suverane din punct de vedere strategic. Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a spus că se va construi un NATO european mai puternic, sugerând că Europa trebuie să se poată apăra singură. China a avut, de asemenea, un discurs pacifist, concentrat pe creștere economică și pe respectarea independenței statelor. Vicepremierul chinez a reiterat angajamentul față de colaborare și investiții globale, oferind o contrapondere la tonul agresiv al SUA și Rusiei.
Concluzia mea, după toate aceste discursuri, este că s-au format două tabere clare la nivel discursiv: polițistul bun și polițistul rău. Pe de o parte, avem China, India și o parte a Europei, care critică SUA și susțin un model internațional bazat pe colaborare economică, reguli și respect reciproc. Aceștia se prezintă ca fiind „polițistul bun”. Pe de altă parte, avem SUA, Rusia și câteva state aliate ale Washingtonului, precum Polonia sau Ungaria, care adoptă o abordare pragmatică, bazată pe forță, interese strategice și nerespectarea normelor internaționale atunci când nu le sunt convenabile. Aceștia joacă rolul „polițistului rău” – și, ironic, SUA este acum percepută într-un rol care până nu demult era atribuit Rusiei. Toate aceste critici și tensiuni contribuie, de fapt, la accelerarea formării unei noi ordini mondiale. Nevoia unui nou sistem este evidentă. Atât liderii europeni, cât și cel chinez au discutat despre necesitatea restabilirii unui cadru internațional mai echitabil și mai cooperant. De această dată, se pare că există și voința de a construi un sistem mai corect, cu adevărat multipolar. Desigur, în culise toate marile puteri colaborează – nu vorbim despre un conflict direct între SUA și China sau Rusia – dar la nivel de retorică și imagine publică, rolurile s-au împărțit clar. Voi reveni săptămâna viitoare cu mai multe detalii, dar consider că această evoluție este benefică pentru Europa. SUA nu avea de gând să protejeze întreaga Europă oricum – doar câteva țări aliate apropiate, precum Polonia și Ungaria.
În acest context, apariția unei Europe independente, sprijinită de investițiile chineze și indiene, poate fi un pas uriaș spre echilibrarea raportului de forțe la nivel global. Iar dacă europenii reușesc să pună în aplicare planurile lor economice, să elimine din reglementările inutile și să faciliteze lansarea afacerilor, ar putea deveni o putere economică cu adevărat competitivă.
Urmărește emisiunea integrală aici:
