(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Strategia națională de apărare a SUA a apărut în mod imprevizibil, Pete Hegseth a ales să trimită, pur și simplu, un email intern, vinerea trecută la ora 7 seara, deci după ce oamenii deja se întorceau acasă de la muncă pentru a se odihni în timpul sfârșitului de săptămână. Este puțin diferită de Strategia Națională de Securitate care a fost publicată de Casa Albă și de Donald Trump la finalul lunii noiembrie. Pentru că, așa se întâmplă: Casa Albă întotdeauna publică o strategie mai largă de principii, de obiective geopolitice, iar apoi toate aceste departamente individuale publică propriile lor strategii, care ar trebui să fie mai punctuale și să se concentreze mai mult pe posibile puncte de acțiune. S-a publicat într-un termen normal această strategie, de un an – cam atât durează de la inaugurarea unui președinte până la publicarea strategiei de apărare. Doar în cazul lui Biden a durat aproape doi ani până s-a publicat acel document.
Și este un document destul de scurt. Dacă Clinton, Bush, Obama publicau strategii de apărare de mai mult de 100 de pagini, atunci când luăm doar textul, fără imagini, Hegseth a publicat un document de 19 pagini în care este menționat numele lui Trump de 47 de ori, laudativ. De asemenea, el apare din 5 în 10 imagini – am numărat cinci –, în care este cu Hexed împreună, ca doi prieteni buni. Practic, într-un stil demn de un stat comunist – că așa îmi dă impresia – Hegseth a încercat să îl laude pe Trump de cât mai multe ori posibil în acel document și să arate că acceptă absolut toate directivele impuse de Trump.
Ca să o comparăm cu strategia de apărare din 2018, din primul mandat al lui Trump, acolo prioritatea principală era competiția între marile puteri și cum se poate câștiga această competiție. Acum, se concentrează mult mai mult pe ideea de apărare a SUA și a emisferei vestice și pe această idee de „America First”. Și, tot așa, în mod ciudat, nu se discută absolut deloc despre inteligența artificială în apărare, deși în ultimele trei strategii acolo s-a pus mereu accentul pe aceste noi arme sau drone conduse de inteligență artificială. Toți se așteptau să fie mai multe oportunități de investiție exact pe ideea de AI în armament, cum s-a întâmplat întotdeauna la ultimele strategii atunci când acestea erau lansate.
Cel mai interesant este că acum s-au dat cele patru priorități ale americanilor în ordine. În ultimele strategii, tot timpul erau mai multe priorități puse pe același nivel. Biden, de exemplu, avea ca prioritate principală China – cum se va lupta cu China, cum se va asigura că aceasta nu va întrece SUA –, iar în rest erau puse multe alte zone de conflict, multe alte regiuni importante, cam pe același nivel de importanță. Dar acum s-a făcut o ierarhie foarte clară și s-au menționat doar patru priorități principale:
Prima este de a apăra SUA și regiunile din zona SUA – toate acele teritorii asupra cărora SUA dorește influență. Pe locul doi este ideea de a avea grijă de China, de a încerca să descurajeze un atac din partea Chinei, dar acum prin putere, nu prin forță – o nuanță foarte importantă. Pe locul trei, creșterea „burden sharing”-ului cu aliații SUA, adică, pe românește, europenii să se ocupe mai mult de propria lor securitate și să nu mai fie responsabilitatea SUA să finanțeze apărarea aliaților săi. Pe locul patru au folosit un termen de „supercharging”, adică să se revigoreze la scară maximă complexul militar-industrial american.
Ca să o luăm în ordine, este clar despre ce se discută atunci când vorbim despre apărarea SUA. Așa cum am revenit în economie la protecționism, aici revenim la acest concept al lui Trump de „America First” – dar nu doar America First, ci toată emisfera vestică –, vorbind și de Groenlanda, de Canalul Panama, de Golful Mexic, ca și terenuri foarte importante de control pentru SUA, unde nu ar mai trebui să accepte influență străină.
Despre China, este interesant că nu mai este menționat deloc Taiwanul sau un posibil conflict acolo. Nu mai este vorba de un proces de escaladare a conflictului, de a ajunge cât mai aproape de război – pentru că acesta a fost procesul până acum: mai trimiteau americanii niște soldați undeva, mai trimiteau chinezii niște vapoare altundeva și, până la urmă, se ajungea la un război.
Cam asta era strategia lui Biden, dacă o luăm de facto. Acum este vorba doar despre pace, despre cum putem evita vreo confruntare cu China, cum putem avea în continuare relații de respect cu China. Și chiar se discută și despre comunicare între forțele americane și forțele chineze militare. Nu mai este vorba de China ca un competitor al SUA. China este numită doar a doua cea mai puternică țară din lume.
După aceea, dacă ne uităm la Europa, aici este foarte clar: se discută despre faptul că NATO trebuie să se bazeze mai mult pe europeni, că nu este responsabilitatea americanilor, cât timp europenii nu cheltuie destul de mult, ca procent din PIB, pentru apărare. Tot au rămas targeturile de 5% din PIB pentru forțele de apărare. Și Rusia este văzută ca un pericol continuu pentru Europa de Est, dar un pericol de care europenii se pot ocupa independent.
Și, într-un final, cum ne puteam aștepta oricând din partea businessman-ului Trump, se cer cât mai multe investiții și cât mai multă extindere din partea complexului militar-industrial. Clar că multe companii vor veni să investească și mai mult, nu doar pentru propria lor influență, dar și pentru a se pune bine cu Trump – cum ne-am obișnuit până acum.
