Cunoașteți punctul meu de vedere, atunci când analizez Moldova vorbesc de fapt despre Republica Soros, iar azi știm că Soros este de fapt parte din grupul Rothschild, cel cu care se războiesc de fapt Putin, Trump și Xi, și astfel treburile apar mai clarificate. Așa pricepeți și de ce Nicușor Dan s-a deplasat în Moldova de mai multe ori în cele 3 luni de când e președinte al României ca s-o sprijine pe Maia Sandu, Bolojan și el, totul pe modelul din mandatele Iohannis și Băsescu. Au fost la susținere la Chișinău Emmanuel Macron, Donald Tusk, ba chiar și Friedrich Merz, el nici nu prea știe unde e Moldova pe hartă, și astfel a priceput și Europa ceea ce știm bine, că liderii lor rothschildieni se duc în Moldova doar pentru că e țară soră din marele Imperiu Rothschild. În aceeași linie a ieșit zilele trecute din nou la rampă Băsescu tot în sprijinul Maiei Sandu, un Băsescu care n-ar mai fi cetățean moldovean, dar are naturelul simțitor, odată cu Băse s-au exprimat similar și 8 foști ambasadori SUA, toți din pepiniera Rothschild. A mai intrat în scenă și Ursula von der Leyen alaltăieri și a promis vreo 2 miliarde de euro din banii europenilor pentru Moldova, dar doar dacă va câștiga PAS, partidul Maiei Sandu. Le-a răspuns indirect tuturor Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia, ce a acuzat că se crează de fapt o isterie antirusească, dar a arătat și premisele clare de fraudare a alegerilor, dar nici ea n-a spus nimic despre interesele Rothschild, știe bine de ce bătrânul Serghei Lavrov.
Deci Moldova apare că e țara soră a tuturor, dar de dat bani acolo pentru supraviețuirea poporului moldovean e de serviciu doar România, țara asta care ia de la ai ei, cu tăieri, concedieri și impozitări excesive, ca să dea Ucrainei și Moldovei.
Care e miza totuși cu Moldova? Miză agricolă nu poate fi, că-i prea puțin, miză energetică deloc, aur și metale rare nu sunt peste Prut, vinu-i bun acolo, dar au și ceilalți pețitori, fete frumoase da, dar ele pleacă singure în Occident. Miza punctuală e de fapt Transnistria, limba de pe pământ dintre Moldova și Ucraina, burdușită de decenii cu depozite de armament rusesc, teritoriul unui conflict înghețat, ce așteaptă doar o scânteie ca să incendieze masiv frontul geopolitic al Mării Negre. Ăsta-i contextul preelectoral la zi, veți căpăta multe alte detalii în următoarele 7 zile până la alegerile de duminica viitoare din Republica Moldova.
Care este poza electorală a momentului? Doar 4 partide au șanse de a trece pragul electoral, după ce zeci de partide au fost interzise de către autorități înaintea campaniei electorale, iar asta după ce în ultimii 3 ani peste 90% din entitățile mass media independente au fost suprimate în Moldova de către regimul Maiei Sandu, deci vorbim despre Micul Securistan, dar unul mai dur decât cel de la noi.
Care sunt cele 4 partide?
- Comuniștii, cu unchiul și nepotul reuniți forțat la cererea Moscovei, vorbesc despre foștii președinți ai Moldovei Vladimir Vornonin și Igor Dodon, rusofili asumați. Fără soluții realiste, dar cu garanția dată moldovenilor de fostele lor demnități statale, au ajuns la un scor de peste 35% dintre cei care votează, sunt și pe trend încă crescător, opozanții regimului Maia Sandu îi preferă pe comuniști în masă, pe principiul votului util.
- PAS, partidul Maiei Sandu ce guvernează azi, este pe trend descrescător, a ajuns în jurul cifrei de 25%, deși promite orice, și-a înghesuit pe liste toate vedetele patriei, în frunte cu nefericitul Nicolae Botgros. Vor juca din nou sceneta cu aducerea în țară a miliardarului Vladimir Plahotniuc, având mentori români, moldovenii Maiei Sandu repetă de fapt șmecheria din 2009 din meciul Băsescu-Geoană, cu aducerea din Thailanda a fostului șef al FNI, prognoza mea este că nu le va folosi la nimic celor de la Chișinău.
- Partidul Nostru, e condus de către un colaboraționist al regimului Maia Sandu, autodeclarat rusofil, Renato Usatîi, fostul cumnat al lui Michael Schmidt, care a fost eminența cenușie în cele două mandate ale lui Klaus Iohannis. Scorul său ajunge astăzi spre 10%.
- Blocul Alternativa, este o grupare politică formată din alianța primarului Chișinăului, Ion Ceban, cu fostul finalist al prezidențialelor, Alexandr Stoianoglo. Deși creditat cu șanse mari acum câteva luni, acest bloc politic n-a convins, e posibil să nu treacă de scorul actual, undeva în jur de 7%, insuficient pentru a accede în Parlament, pragul pentru alianțe este de 7%.
Din cei care votează sunt cca 10% încă nehotărâți, și încă vreo 10% vor vota restul partidelor, toate cu scoruri mult sub pragul parlamentar. Așadar, Românii nu prea joacă în Moldova, e limpede că nu e voie de la Înalta Poartă. Democrația Acasă este partidul așa-zis pro-românesc, susținut mai degrabă de formă de către AUR, apare cu cca 2% în sondaje, deci fără șanse de a accede în Parlament. Prognoza este așadar cu comuniștii câștigători cu peste 35%, ai Maiei Sandu cu sub 25%, colaboraționiștii Partidului Nostru cu cca 10%, Blocul Alternativa cu 7%, restul partidelor cu cca 10% în total, și alți 10% încă nehotărâți. Asta-i măsurat doar în Republica Moldova, aici se adaugă votul diasporei, acolo de unde Maia Sandu așteaptă vreo 400 de mii de voturi, cu speranța să treacă astfel peste scorul comuniștilor. Eu nu cred că vor fi mai mult de 300 de mii, iar din aceștia o parte vor vota cu comuniștii sau cu Partidul Nostru, deci PAS va veni pe locul 2 și după contabilizarea diasporei.
Revenind la România, aici nimeni nu comentează nimic, v-am spus că nu e voie, a apărut doar un sondaj mincinos al Avangarde, ce-o plasează pe Maia Sandu, în mod inutil și hilar, pe locul 1 în preferințele românilor. S-a resemnat până și George Simion, care a anunțat deja viitorul regim de putere la Chișinău, cu Maia Sandu președinte și Igor Dodon premier, apărut acest regim ca rezultat al unor jocuri subterane de înțelegere ocultă, nici el n-a pronunțat cuvântul Rothschild. Se poate să fie chiar așa, dar e și mai clar că va fi doar o etapă tranzitorie, în acest caz se vor crea condițiile suspendării Maia Sandu și alungării ei de la putere. Mai degrabă eu însă cred că vor fi anulate alegerile, pe model românesc, și tot ca la noi, UE va lăuda încălcarea legii pentru așa-zisa salvare a democrației.
Iar țara soră a tuturor, Moldova, soră dar fără zestre și pețită de prea mulți, va rămâne tot nemăritată, dar atenție, și neîntreținută. De unde anume să mai dea România bani, la criza economică uriașă ce va galopa din această toamnă pe pământul românesc? Și cum anume să mai finanțeze UE Moldova, în condițiile în care decăderea economică a uniunii este deja înfăptuită? Și ce resurse sau interese să mai mobilizeze rușii pentru Moldova, când ei acționează sub presiunea marelui război cu marea finanță occidentală? Oricare ar fi viitorul guvern Moldova, Putin nu va fi interesat decât de statutul Transnistriei, ce va putea fi decis doar în urma unei înțelegeri geopolitice complexe, părerea mea este că tot unirea Moldova cu România va fi soluția scoasă din joben de trinomul Putin-Xi-Trump, una privită azi fără entuziasm și de Moldova și de români deopotrivă. Numai că tăvălugul ce urmează în Europa în mod implacabil nu va ține cont de dorința popoarelor, iar politicienii de la București și Chișinău vor acționa sub deviza Dacă-i ordin, cu plăcere!
Despre inițiativa Clubului de Gândire Gold, de a propune part parlamentare proiectul de lege Un om, o țară, un vot, ce i-ar obliga inclusiv pe românii moldoveni, dar și pe românii unguri, să voteze în alegeri doar într-o singură țară, mă voi exprima mâine la Gold FM.











