(transcriere din emisiunea Ce-i în Gușă și-n Căpușă cu Cozmin Gușă la Gold FM)
Autor: Cozmin Gușă
Occidentul și-a creat un Dumnezeu din Putin. În Occidentul colectiv european, dar și în România, propaganda cu “P” mare a creat, prin mediatizare excesivă și manipulatoare, o stare de spirit de, ca să glumesc, atunci când deschizi o conservă sau un borcan, te aștepți să-ți sară în farfurie un rus, care te mai și țintește cu Kalashnikovul. Orice se întâmplă rău, ni se spune ca e din cauza rusilor, orice strategie geopolitică mai sofisticată l-ar avea în spate, bineinteles, pe Putin, iar dacă țarul de la Kremlin este ocupat cu alte treburi, atunci în mod sigur se spune că ar fi acționat Sergei Lavrov, ministrul lor de externe. De externe. Doar oamenii bine informați mai reușesc să discearnă adevărul evenimentelor internaționale. De regulă, aceștia zâmbesc în fața acestui val propagandistic anti-rusesc. Însă e clar că majoritatea cetățenilor chiar cred că Rusia este acum în spatele tuturor întâmplărilor semnificative din politica lumii. În plandemie, acum 5 ani, se folosea spaima de COVID pentru impunerea oricăror măsuri abuzive. Iar cetățenii erau împărțiți în două categorii. Noi, aceștia care nu ne vaccinam și contestam în mod argumentat idioțenia, eram brusc decăzuți din drepturile normale de cetățeni și etichetați drept dobitoci ce trebuie trimiși urgent la reeducare. În ce mă privește, țin minte că prin 2021, într-o seară de primăvară, m-am trezit judecat la două televiziuni de sistem în care invitații din studiouri, vorbind despre mine, spuneau că sunt literalmente prost, iar diplomele și educația mea erau făcute praf. Erau doi-trei deștepți pe acolo care spuneau inclusiv că mi-a și falsificat toate aceste diplome. Ce puteam să fac? Eram singur acasă, mi-am deschis o sticlă de vin bun și am râs. Altceva chiar nu am putut să întreprind și nici n-am dorit. Ei bine, pe timpul acestei plandemii, cu acest gen de întâmplări pe care vi le-am reamintit, șmecherii de tip Ursula von der Leyen, care erau interpușii, gealații companiilor multinaționale din Big Pharma, alții care s-au ocupat de materiale, de măști, de izolete, dacă vă mai lăsați aminte, au făcut o mulțime de bani, practic s-au îmbogățit, cu această propagandă pe care au abătut-o peste capetele tuturor cetățenilor lumii. Noi ne-am văzut partea noastră din România, unde rege a fost, este și va fi, Raed Arafat, care are toate calitățile în ghilimele ca să îndeplinească această calitate într-un regim de tip progresisto-trans-umanist.
Revin la… ruși și această psihoză antirusească care se crează. Exemplele României și Moldovei vă sunt clare. La noi, orice mișcă împotriva manipulărilor oficiale capătă rapid etichete de rusofil sau de putinist. Indiferent ce ai face, ești etichetat așa, nici nu poți să te opui. Și devii, brusc, la fel ca în plandemie, cetățean de categoria a doua, dacă îndreznești să apreciezi în vreun fel anumite strategii ale Rusiei sau, ca și în cazul meu, să propui public, să îți asumi asta, un parteneriat între România și Rusia pentru evitarea războiului pe teritoriul României. Eu cred că așa trebuie să facă orice om responsabil. Alegerile au fost fraudate în România că au intervenit rușii, sunt arestați pe capete fel de fel de oameni că sunt în legătură cu rușii. Așa mai departe, nu mai vreau să vorbesc despre Moldova, unde în ultimele luni, de dimineață până seară, se respiră doar pericol anti-rusesc. Atât de mult s-a respirat, încât prorușii din Republica Moldova au devenit ultra majoritari ca opțiune la votul pe duminică. Semn că această strategie n-a fost deloc de succes în Republica Moldova. Iar Occidentul Colectiv, rămas acum fără SUA, mai ales în urma obiectivării relaționării Rusia-America, care a fost evidentă după întâlnirea Trump-Putin din Alaska. Occidentul Colectiv a reușit ceea ce rușii nici măcar nu visau, anume a creat un nou Dumnezeu după formula și după chipul lui Putin. Ce se întâmplă rău sau bine în Occident, în funcție de cei pe care îi întrebi, este din cauza respectiv datorită lui Putin. Asta au reușit cei din Occidentul Colectiv, chiar dacă probabil, și nu sunt sigur în cazul tuturor, că și-au propus cu totul altceva, opusul.
Până la urmă, pot să mă gândesc că sunt atât de influenți rușii, ca să intrăm în această psihoză, împreună și eu și voi, încât au generat inițial un asemenea proiect care să-i aducă într-o asemenea postură de prepotență la nivel european, pentru că, de fapt, cu asta ne confruntăm în acest moment. Prepotența Rusiei la nivel european, tremură toți. Dacă îi adună Putin la biroul de la Kremlin, o să stea în genunchi. Nu doar aliniați pe scaune, cum au stat în fața lui Trump. Asta este supoziția mea despre toți vitejii de la Casa Albă pe care i-am văzut în poză.
Revin la bani. Această propagandă, isterie antirusească, șmecherii din complexul militaro-industrial, atenție, cu aceeași Ursula von der Leyen ca vector, au căpătat, și vor căpăta în continuare, miliari de multe, sute de data asta, nu zeci, ca în pandemie, de euro, din banii cetățenilor speriați de așa zisul mare pericol rusesc. Asta a reușit propaganda pericolului rusesc. Să-i facă mari pe ruși, să-l divinizeze pe Putin, poate și să-l sanctifice, că nu e timpul pierdut dacă Trump ia Nobelul pentru pace, Putin trebuie să fie sanctificat și, bineînțeles, prin programul SAFE inclusiv, să bage în buzunarele complexului militaro-industrial sute de miliarde de euro din taxele noastre, ale mele și ale voastre.












Despre ‘presa… ‘liberă’ ne vorbește un ziarist neamț:
https://drive.google.com/file/d/1TSyfZKrJzm1_OffMM0iPvh9Ban0p7Q2H/view?usp=drive_link