-6.4 C
București
luni, ianuarie 12, 2026
-6.4 C
București
luni, ianuarie 12, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriIPS Teodosie trebuie convins că acționează contra BOR. Dar dacă este obligat?!
Data publicării: mai 28, 2021 9:34

IPS Teodosie trebuie convins că acționează contra BOR. Dar dacă este obligat?!

Data publicării: mai 28, 2021 9:34

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

Biserica Ortodoxă Română se află  de ceva vreme sub un asalt al injuriilor publice, prin care scelerați precum CTP execută o operațiune de decredibilizare, operațiune pusă la cale în laboratoare ce-au premeditat și punerea României pe butuci. Nu-i loc aici să detaliez amploarea și etapele acțiunii, dar sprijinul mediatic al atacatorilor sugerează oricărui dintre cei ce n-au renunțat să gândească, că acest plan anti-BOR este bine sprijinit și finanțat.

Din exterior este însă dificil să zdruncini unitatea oricărei organizații consacrate, cu atât mai mult a Bisericii noastre. Și-atunci, apare clar nevoia anclanșării unor conflicte interne, care odată cu expunerea lor publică își pot multiplica efectul dorit de
sciziune internă, nu mă feresc să folosesc aici chiar termenul mai dur de SCHISMĂ. Un astfel de eveniment a fost conferința de presă (cu o durată de 4 ore!) de alaltăieri, dedicată argumentării pentru înființarea Mitropoliei Tomisului, dar care s-a transformat într-o contestare a deciziilor Sfântului Sinod, ba chiar o calomniere
necredibilă, dar grosolană, a Preafericitului Daniel, pe temeiul lucrărilor sale științifice. Un așa-zis autointitulat academician a tot perorat pe temele de mai sus, dar asta tot n-ar fi fost atât de grav, dacă operațiunea nu s-ar fi desfășurat cu binecuvântarea IPS
Teodosie, care-a  și asistat la spectacolul grotesc, chiar de pe scaunul din stânga soiosului fals academicican, în fața presei! Care presă a fost prezentă masiv, microfoanele a cel puțin 10 televiziuni fiind așezate pe masa conferinței, element care exprimă limpede suportul din laboratoarele anti-BOR, pentru că altfel nici IPS-ul și
cu atât mai puțin pseudo-academicianul n-ar fi reușit să genereze atâta atenție mediatică, orice ar fi făcut. Ei bine, acesta este de departe cel mai grav și dur atac împotriva BOR, iar autorii l-au gândit eficient, atât prin alegerea motivației
de contestare, cât și a “purtătorului de drapel”, în persoana brusc adulatului de popor IPS Teodosie, a cărui atitudine împotriva “covidocrației” a entuziasmat masele de români sătule de minciunile guvernamentale. Este limpede că arhiepiscopul n-a dat dovadă de înțelepciune acceptând să fie actor în acest teatru prost, dar periculos, pus la cale de inamicii BOR. Pot pricepe ambiția sa personală de a deveni Mitropolit al Tomisului, dar nu pot înțelege de ce nu-și susține cauza în fața Sinodului, știind bine că mulțimea sau televiziunile nu pot decide în această speță. Arhiepiscopul este și suficient de inteligent și pentru a pricepe gravitatea acțiunilor sale egoiste pentru Biserica per ansamblu, mai ales în momente atât de tulburi precum cele pe care le trăim. Și-atunci veți spune, de ce a gândit și procedat așa? O să răspund la această întrebare mai mult retorică, spunându-vă că sunt un bun cunoscător al “speței IPS Teodosie”, încă de-acum 20 de ani, când era Snagoveanul și nu Tomitanul, iar presa începuse să amușine scandalurile financiare din umbra regretatului Preafericit Teoctist, al cărui protagonist era chiar Teodosie (fapte ce i-au adus în presă o poreclă rușinoasă derivată din … Snagoveanul). A scăpat atunci din clinciurile mediatice centrale fiind transferat urgent la Constanța (cu sprijinul direct al amicului său, Adrian Năstase!), unde titularul episcopiei a trebuit să fie eliminat pentru a-i face loc, prin stratageme ce-ar inspira un autor de romane. Nu lungesc descrierea ultimilor 20 de ani din viața IPS-ului, dar spun c-au fost pigmentate nu doar cu dosarele penale știute (plus unele neștiute), dar chiar cu dese înțelegeri sau scandaluri fie cu autoritățile locale de tip Mazăre, fie cu dubioși colecționari de artă ce-au găsit teren
fertil la malul mării. Azi arhiepiscopia Tomisului este într-o situație financiară gravă, cu conturile blocate și taxe neplătite la stat, iar preoții din parohie își iau salariile în ultimii 2 ani vânzând lumânări sau obiecte bisericești. Iar dacă eu știu aceste lucruri, închipuiți-vă câte altele în plus ar ști cei ce pregătesc atacurile majore la adresa BOR!
Toate acestea fiind spuse, nu vi se pare clar că IPS Teodosie, cel ce-a ajuns atât de iubit de credincioși în timpul pandemiei (chiar pentru atitudinea sa curajoasă și consecventă de apărare a spiritului și cutumelor ortodoxe!), a devenit personajul potrivit pentru cei ce doresc să facă rău BOR, putând prin proceduri greu de perceput să-l manipuleze și să-l folosească astfel?! Ăsta este motivul pentru care ziceam în titlu că IPS Teodosie ar trebui convins că, dacă va continua așa, va face pagube insurmontabile în interiorul Bisericii noastre. Rămâne însă în picioare, din nefericire, și ipoteza c-ar putea fi obligat să acționeze așa.

Îmi cer scuze pentru duritatea descrierilor celor ce-l respectă sau iubesc pe IPS Teodosie, dar miza salvării BOR de un scandal atât de mare reclamă elocință și corectitudine pentru fiecare dintre noi. Desigur că e dureros, dar în momente grele, ce-i dureros poate fi și salvator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

CNSAS identifică un fost securist, devenit spion SIE, beneficiar de credite...

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus, luna trecută, la Curtea de apel București, o acțiune în care solicită să se constate...

Băsescu, afirmații în calitate de fost beneficiar al fraudării electorale: “Nu...

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, este de părere că autorităţile din România nu au dovezi solide care să fi stat la baza deciziei...

De la facultate, direct în șomaj! Ce obstacole întâmpină tinerii britanici

Tot mai mulţi tineri din Generaţia Z întâmpină dificultăţi serioase în obţinerea primului loc de muncă, iar explicaţiile merg dincolo de contextul economic. Potrivit datelor publicate...

Dan Diaconu descrie viitoarea criză economică. Tinerii, vizați de șomaj masiv!

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Statistica șomajului publicată de INS, cu toate că nu conține cifre spectaculoase, ar trebui să vă dea transpirații reci pe șira...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img