-10.7 C
București
marți, ianuarie 13, 2026
-10.7 C
București
marți, ianuarie 13, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriJocuri periculoase la Primăria Municipiului București... Etapa: parcuri!
Data publicării: iunie 7, 2021 8:55

Jocuri periculoase la Primăria Municipiului București… Etapa: parcuri!

Data publicării: iunie 7, 2021 8:55

DISTRIBUIE:

Deciziile lui Nicușor Dan îi pun în pericol pe bucureșteni. Războiul dintre el și USRPLUS aruncă Bucureștiul în haos. Până mai ieri, USRPLUS dorea desființarea companiilor municipale. Astăzi, este o nouă realitate. Și, sunt numite, cu tupeu, săgeți prin consiliile de administrație și AGA. Pe semne că USRPLUS s-a răzgândit. Și, a descoperit că banii nu au miros. Contează doar numărul lor.

În tot acest timp, Nicușor Dan joacă la rupere. Fentează legea. Cu o aroganță rar întâlnită. Ignoră și avertizările consilierilor generali PSD. Totul pentru controlul banilor. Bani pe care îi blochează. Bani ce servesc altor interese. Și, înțelegeri (mai) puțin transparente. Și, din această cauză, activități specifice unor perioade din an nu se mai pot desfășura. Activități precum deratizarea, dezinsecția și dezinfecția.

Începutul a fost RADET-ul. Apa caldă era…rece. Vinovatul? Oricine, mai puțin Nicușor Dan. Într-un final, vinovatul a fost identificat: țevile! În fond, prin ele trecea apa caldă. Deci, ele purtau vina. Oricum, știam faptul că iarna nu-i ca vara.

Apoi, interese la fel de puțin transparente și mirosul banilor au lovit din nou. Au lovit năprasnic, atentând la sănătatea cetățenilor. Spitalele au devenit un câmp de luptă între interesele unora și altora de a pune mâna pe…bani. Aceiași gladiatori. Aceleași interese meschine. Aceleași victime colaterale. Cetățenii!

Bucureștiul s-a transformat. În 6 luni a ajuns la o stare avansată de degradare. Un loc în care întâlnești șobolani și gunoaie. Un loc în care mobilierul din parcuri arată ca după război. Un război fără învingători. Doar cu pagube. Noul București. Un oraș în care cetățenii trăiesc un coșmar, iar sănătatea publică este spulberată. De Nicușor Dan și de Clotilde Armand. Franțuzoaica de la Sectorul 1.

Bani, parcuri, gunoaie

În afară de războiul pe care îl poartă cu bucureștenii, Nicușor Dan mai duce unul. Cu USRPLUS. Miza este reprezentată de interesul colegilor de coaliție de a pune mână pe tot ce înseamnă administrare parcuri și agrement. În timp ce suduie amenințător la Romprest, franțuzoaica  a mutat strategic. Și-a numit o apropiată (Alina Drăghiciu) care să administreze zona de agrement. Adică, bugete consistente. Evident, miza este reprezentată de bani.

Nicușor Dan, însă, reacționează virulent și isteric. Dă foc la tot. De la sănătatea publică și până la confortul cetățenilor. Fără a respecta legea, arogantul Nicușor a tăiat banii pentru administrarea parcurilor. Din pixul lui de primar. De exemplu, pentru perioada octombrie 2020-aprilie 2021, nu a alocat niciun leu. Da. Ați citit bine! Zero! Iar, pentru anul 2021, după povestea cu (re)negocierea bugetului, arogantul Nicușor Dan a decis că 3 milioane de lei sunt suficienți. Poate pentru apariția șobolanilor. În mandatul lui Firea s-au alocat 35 de milioane. De vreo 10 ori mai mult. Și, șobolanii lipseau. Acum sunt. Ghinion! Dar, pentru plata celor 350 de salariați, timp de 7 luni, ca să nu își îndeplinească sarcinile, cine răspunde?

În fața șantajului, USRPLUS nu a pierdut timpul și a lansat contra-măsuri. A generat, artificial, problema gunoaielor din Parcul Herăstrău. Scopul: transformarea franțuzoaicei în salvatoare. Dar, și în vârf de lance la adresa lui Nicușor. Memoria franțuzoaicei este scurtă. A uitat să o “urecheze”, în primul rând, pe “protejata” Drăghiciu, dar și pe “apropiatele” Gram și Ciceală. Troika de la conducerea Companiei Municipale Parcuri și Grădini. De asemenea, a uitat să menționeze și că a refuzat să încheie un contract cu Romprest, singurul operator abilitat să transporte gunoi în Sectorul 1. În fond, nici nu putea să facă așa ceva din moment ce, de câteva luni bune, trage cu tunul în Romprest.

Starea jalnică în care au transformat Bucureștiul este din cauza jocului periculos și murdar pe buget. Unii încearcă să își mărească portofoliul, alții luptă la baionetă să îi împiedice. Și unii și alții fac parte din aceeași coaliție. O coaliție ce are un singur scop: banii! Iar, pentru a-și atinge scopul, mijloacele nu contează. Nici măcar victimele colaterale ale acestui război. Adică, cetățenii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Maia Sandu schimbă macazul! Comunică britanicilor că ar vota pentru reunirea...

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ar vota pentru reunirea cu România, în cazul organizării unui referendum pe acest subiect. Afirmația a...

“Mihai Tatulici e cel mai mare securist din televiziune!”

„Mihai Tatulici este cel mai mare securist din televiziune”. Afirmația îi aparține lui Cozmin Gușă. Fosta vedetă de la Televiziunea Națională, Tele 7 ABC,...

The Atlantic: Trump gândește o Asie dominată de China, Europa sub...

În romanul distopic „1984” al lui George Orwell, lumea este împărțită în trei sfere de influență: Oceania, Eurasia și Estasia, toate aflate în război perpetuu....

Emilia Șercan a mai găsit un ministru-plagiator în Guvern: Radu Marinescu...

Mai mult de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, potrivit jurnalistei Emilia Șercan de pe platforma PressOne. Dezvăluirea...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img