27.3 C
București
joi, august 18, 2022

JUSTIȚIA POLITIZATĂ ȘI LOVITURA DE STAT CONTINUĂ

RECOMANDĂRI

Autor: Adrian Severin

Dintr-un text publicat pe rețelele sociale de către avocata Silvia Uscov, aflăm că fostul Președinte al Federației române de box, Rudel Obreja, victimă colaterală într-un proces politic în care ținta principală era Elena Udrea (apropiata colaboratoare a fostului Președinte al Republicii, Traian Băsescu și deținătoarea unor importante secrete vizând inclusiv personalități politice străine), trimis în închisoare cu încălcarea deciziilor obligatorii ale CCR, pentru a executa o hotărâre judecătorească pronunțată de un complet ilegal constituit, a fost diagnosticat, la scurt timp după încarcerare, cu un cancer în fază avansată. Este un prilej pentru a se sublinia că respingerea contestației în anulare formulată de Rudel Obreja și refuzul rejudecării procesului acestuia de către un complet format cu respectarea prevederilor legale, la fel cum s-a întâmplat și cu Elena Udrea, implicată în aceeași cauză (Dosarul „Gala Bute”), ar fi fost o „eroare judiciară”, a cărei reparare, fie și indirectă, rămâne în așteptarea unor judecători imparțiali și curajoși.

EROARE JUDICIARĂ SAU CRIMĂ JUDICIARĂ?

Pe 7 aprilie 2022, data deciziei prin care ÎCCJ a stabilit că este mai bine ca niște nevinovați să fie pedepsiți (N.B. în lipsa unei decizii judecătorești pronunțate de o instanță competentă, prezumția de nevinovăție a inculpaților rămâne în picioare), decât ca eventualele interese financiare ale UE să fie afectate, în cazul Udrea / Obreja nu s-a produs o gravă eroare judiciară”, ci o crimă judiciară” și o crimă împotriva umanității”.


Eroarea este o manifestare de voință bazată pe o apreciere neconformă realității (faptice sau juridice). Ea poate fi spontană (cel care comite eroarea se înșeală pe sine fără să intenționeze aceasta) sau provocată (cel care comite eroarea a făcut-o fiind înșelat de altul, fără să își fi dat seama că este victima unei înșelăciuni).


Eroarea poate fi scuzabilă (atunci când în aceleași condiții oricine sau, după caz, un altul cu aceleași abilități profesionale ar fi evaluat la fel de greșit) sau este nescuzabilă (atunci când cel în eroare ar fi trebuit și ar fi putut să observe că în spatele aparenței pe care s-a bazat se ascunde o altă realitate). Când nici cel mai nepriceput și mai distrat om nu ar fi comis o anumită eroare, se consideră că acela care a comis-o a fost de rea credință; adică a acționat cu intenție malignă. Culpa lata dolus equiparatur.


În speță judecătorii nu s-au aflat nici în eroare spontană, nici în eroare provocată. Nu putem vorbi nici măcar de o eroare nescuzabilă.


Avem de a face cu o intenție certă având caracter criminal. Este vorba de intenția declarată a judecătorilor de a-și încălca jurământul privind apărarea Constituției țării lor, intenția de a nu respecta deciziile CCR, deși ele sunt obligatorii, intenția de a încălca dreptul fundamental al omului la un proces corect (realizat de o instanță competentă, ceea ce înseamnă și legal constituită, cu garantarea obiectivității și neutralității judecătorilor și cu respectarea dreptului la apărare, în condițiile egalității armelor” între apărător și acuzator), intenția de a pune oportunitatea politică deasupra legalității, intenția de a supune pedepsei persoane a căror vinovăție nu a fost dovedită mai presus de orice dubiu rezonabil, intenția de a permite ingerința în actul de justiție a unor persoane, raționamente sau interese străine acestuia.


Nici unul dintre judecătorii implicați în cazul Udrea / Obreja nu poate susține că nu a știut ce face ori că s-a înșelat fără voie asupra faptului că își încalcă jurământul de a pune Constituția României deasupra oricărei alte legi, naționale sau comunitare europene, asupra faptului că încalcă deciziile CCR, asupra faptului că încalcă drepturile omului, asupra faptului de a condamna acuzați cărora nu li s-a asigurat un proces corect și a căror vinovăție nu a fost dovedită de către instanțe legal constituite.

NU UN CAZ IZOLAT, CI UN GRUP CRIMINAL ORGANIZAT


Sunt mulți alți judecători care în cazuri similare au procedat la fel.


Dacă ar fi fost unul singur era cu unul prea mult. Fiind atât de mulți putem spune că ne aflăm în fața unei adevărate lovituri de stat în formă continuată realizată prin aceea că guvernarea legii (ceea ce unii numesc stat de drept) este negată zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă de către autoritatea judecătorească însăși. În aceste împrejurări nu putem vorbi despre eroare comună, ci despre o crimă comună comisă de un grup criminal organizat.


Condamnarea penală trebuie să fie legală și judiciară. O condamnare paralegală și parajudiciară pe care statul o pune în executare este o condamnare politică, iar condamnatul este un prizonier politic.

„Combaterea impunității”, respectiv grija ca nu cumva vinovatul să scape nepedepsit, astfel cum a fost ea configurată de politrucii CJUE prin decizii ale căror aberații au fost apoi amplificate grație interpretării slugarnic-excesive a politrucilor autorității judecătorești române (în frunte cu PÎCCJ, condus de procuroarea Gabriela Scutea, și ÎCCJ, condusă de judecătoarea Corina Corbu), încalcă toate principiile dreptului penal. 1. Ea subordonează corectitudinea procesului penal preocupării ca nu cumva achitarea să profite unui vinovat nedovedit, și astfel permite, punând semnul egalității între suspiciune și vinovăție, ca un proces administrat cu încălcarea dreptului la apărare și a altor drepturi fundamentale să producă aceleași efecte cu cele ale unui proces corect. 2. Ea face ca principiile sacrosancte de drept penal „nullum crimen sine lege / nulla culpa sine lege”, „nulla poena sine lege” și „nulla poena sine culpa” să fie relativizate și aplicate prin raportare la interese politice aflate deasupra legii, trecându-se peste felul în care legiuitorul a definit infracțiunea în funcție de raportul dintre costul social al faptei incriminate și costul social al pedepsei aplicate, pentru a conchide că fapta rămâne a fi penalizată chiar și după expirarea perioadei de timp după care legea nu îi mai atașează sancțiunea penală (adică după expirarea termenului de prescripție) întrucât din acel moment impactul social negativ al faptei este mai mic decât impactul social negativ legat de incertitudinea referitoare la statutul social al făptuitorului sau de pedepsirea acestuia. Întrucât prescripția este o normă de drept material care definește însăși infracțiunea, a condamna o faptă prescrisă înseamnă a condamna pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, calificând ca infracțiune o faptă necalificată astfel de lege. Prin urmare a judeca paralegal. 3. Ea face abstracție și de faptul că judecătorii au se ocupa de cazuri concrete privind încălcarea legii, cazuri în legătură cu care li se prezintă probe concrete, iar nu de probleme sistemice pe care nu au cum să le aprecieze și de care se ocupă în mod legitim factorul politic, respectiv legiuitorul.

În concluzie, pentru ca nimeni să nu scape nepedepsit, este validată judecata unor judecători care nu aveau dreptul să judece și decizia care pedepsește fapte neincriminate de lege. (sic!) Cu alte cuvinte, poți fi pedepsit de oricine chiar și când nu ai încălcat nici o lege. (sic!) Așa chiar că riscul impunității nu există, el fiind eliminat sistemic.

Problema este că un atare sistem contravine Constituției României și principiilor generale ale dreptului, încalcă drepturile fundamentale ale omului (atât cele stabilite de legea fundamentală română, cât și de convențiile internaționale) și violează toate regulile unui stat democratic guvernat de lege. Susținerea lui, la nivel de doctrină, dar și de acțiune practică, de către vârfurile instituțiilor autorității judecătorești politizate (măcar și prin tăcere, cum este cazul CSM), nu este decât expresia unei lovituri de stat, riguros organizate în interior și sprijinite din afară de o putere ocultă supranațională, prin abuzarea raporturilor de drept internațional și comunitar european la care România este parte. Astfel actul de justiție devine un act de injustiție cu caracter sistemic și se transformă în crimă organizată.

O CRIMĂ ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII   


Crima acestor Mengele în robă are și o imensă agravantă. Judecătorii care o comit, împreună cu complicii lor procurori și agenți ai serviciilor secrete transformate în poliție politică, cunosc și consecințele pe plan umanitar ale condamnărilor politice pronunțate de ei. Într-adevăr, în cele mai multe cazuri, condamnarea nu este doar la închisoare, ci este, în fapt, o condamnare la moarte.


Adaug, o condamnare la moarte cu punere în executare anticipată.


De ce anticipată? Pentru că distrugerea vieții celui care urmează a fi oficial condamnat la capătul farsei judiciare începe din momentul punerii sub urmărire a acestuia pentru fapte pe care evident nu le-a comis sau nu le putea comite, sub acuzațiile cele mai fanteziste și mai forțate, într-o atmosferă marcată de o sufocantă rea credință. În acest context, sub masca respectului pentru transparență, dar și convinși de impunitatea asigurată de magistrații judecători care le sunt complicii, procurori care ascund avocaților probele sau influentează în taină martorii, încalcă principiul caracterului confidențial al urmăririi penale pentru a mobiliza „divizia de presă” în acțiunea de umilire a inculpatului și a-l condamna înainte ca instanța judecătorească să apuce a se pronunța.


Până când judecătorul să își poată forma, pe baza probelor prezentate de procuror, o convingere rezonabilă asupra vinovăției inculpatului, aceasta este deja formată, fără probe, pe stradă. Așa se ajunge la moartea civilă, care premerge moartea biologică și o accelerează, judecătorul consacrând în decizia sa condamnarea străzii manipulată mediatic.


Puțini pot supraviețui fizic unor asemenea încercări. Prin absurdul, abuzurile procedurale și asaltul psihologic, perioada premergătoare condamnării (urmărirea penală și procesul penal) este mai dură decât perioada petrecută în malaxorul de conștiință al penitenciarului. Cancerul sau alte boli letale se declanșează astfel înainte de terminarea procesului politic, după intrarea în închisoare ele doar devenind evidente și „încununând”, prin sfârșitul prematur al vieții condamnatului politic, opera injustiției „complicilor de nădejde” organizați ca „autoritate judecătorească”, respectiv ca braț înarmat al statului polițienesc.


Rudel Obreja nu s-a îmbolnăvit de cancer în câteva luni de detenție politică, ci în anii de tortură psihică anteriori condamnării politice. Aceasta nu este o condamnare judiciară eronată, ci o crimă judiciară premeditată.

CU IMUNITATEA CRIMINALILOR ÎN ROBĂ CUM RĂMÂNE?


Deocamdată criminalii sunt bine mersi. Unii se refugiază la vârste tinere (crima industrializată consumă vitalitatea, nu-i așa?) în pensii de-a dreptul astronomice (precum sadicul Ionuț Matei), pe care adesea le cumulează tupeistic cu salarii primite pentru munca de vidanjor al haznalei neconstituționalității judiciare (precum odioasa Livia Stanciu). Alții rămân să mai comită câteva crime pentru a-și binemerita atât protecția politică, cât și pensia politică.

În realitate, nu există judecători corecți. Cei care pronunță, din când în când, hotărâri corecte o fac doar pentru că, din diferite motive de tactică politică, li se permite. Când nu li se permite revin rapid la condamnări politice.


Nu! Nu mai există judecători la Berlin; adică la România! Există doar călăi în robă.


Fac excepție judecătorii care au condamnat public sistemul și au încercat pe față a se lupta din interior cu el (obligația de rezervă nu privește acoperirea crimelor judiciare sub preșul omertei), precum și cei care au părăsit magistratura cu motivația refuzului de a fi părtași la crimă. Nici un magistrat nu este condamnat să rămână membru tăcut într-o magistratură criminală. Restul sunt niște moluște murdare de sânge nevinovat, precum Corina Corbu, care și-au cumpărat confortul vânzându-și sufletul. Mă întreb cum pot dormi aceștia liniștiți? Cum își pot privi în ochi copiii, părinții, soții, prietenii, când știu că au torturat psihic și au trimis la moarte oameni a căror vinovăție nu a fost dovedită în mod legal, dincolo de orice dubiu rezonabil?


Rudel Obreja, ca și Elena Udrea, ca și Adrian Năstase, ca și Liviu Dragnea, ca și Robert Roșu, ca și Ovidiu Isăilă, ca și Stan Mustață (Dumnezeu să îl odihnească), ca și Adrian Mocanu, ca și Traian Ursu, ca și Traian Oprea, ca și Mariana Rarinca, ca și Ion Rotaru, ca și Marina și Bogdan Popovici precum și mulți mulți alții (atât de mulți încât nici nu îi putem pomeni pe toți), oameni diferiți, fiecare cu păcatele și meritele sale omenești, uniți prin nedreptatea și nefericirea în care fără vină au fost împinși, nu au ajuns în „fabricile morții judiciare” prin erori judiciare, ci prin efectul crimelor judiciare.


Înțeleg că, în respectul datoriei față de cei pe care îi apără, un avocat numește „erori judiciare” ceea ce în realitate sunt „crime judiciare”. El speră într-o mică licărire de umanitate care s-ar putea produce în sufletul criminalilor în robă cu care urmează să se întâlnească și cărora urmează a le solicita respectul pentru lege – legea statului și legea omeniei. Cred că o asemenea așteptare este astăzi zadarnică, deși prudența lor este justificată.


Eu, însă, am privilegiul (mai exact, mi-am câștigat privilegiul) de a-i privi pe criminali în ochi și a le spune pe nume. Crima lor este nu doar împotriva legii, ci și împotriva umanității. Iar cea din urmă este imprescriptibilă. Pentru această crimă făptuitorii, prinși de acum în flagrant, trebuie să afle că sunt deja condamnați. Ceea ce este încă de clarificat este dacă executarea va avea loc aici sau în ceruri, sub porunca acelui Dumnezeu care există în toate, dar în care, evident ei nu cred.


În ceea ce ne privește pe noi, ceilalți, să înțelegem, în fine, că dreptatea ne va veni nu de la tresăririle de conștiință ale criminalilor, ci numai atunci când societatea românească se va trezi și își va lua drepturile „cu lancea, ca Horea”.

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI