Autor: Liviu Alexa
Sunt oameni care clădesc. Oameni care inspiră. Și sunt oameni care nu se pot desprinde de scaun nici morți. Marius Vizer este din acea a doua specie.
O specie toxică, de oameni înțepeniți într-un fotoliu de putere, pe care nu-l mai părăsesc nici măcar în vis, care confundă funcția cu destinul și aroganța cu onoarea. Vizer e acolo de aproape 18 ani, președinte al Federației Internaționale de Judo, și n-a lăsat nicio secundă impresia că vrea să slujească ceva nobil sau pe cineva în afară de sine însuși.
Într-o lume a sportului care s-a schimbat, care se luptă cu corupția, cu birocrația, cu imobilismul, cu abuzurile, Vizer este exemplul perfect al baronului global, uns cu toate alifiile, dar gol de orice urmă de noblețe.
Așa cum judo-ul cere onoare, demnitate, curaj și respect – așa a reușit Vizer să pervertească totul într-un sistem care-i reflectă orgoliul. Căci el n-a venit să slujească judo-ul, ci să-l cucerească. Nu l-a iubit, ci l-a posedat. Iar acum, din turnul lui de fildeș al IJF, lovește în cei care nu i se închină – și, culmea ridicolului, lovește în judo-ul românesc, în propriii lui oameni, în țara lui. Numai pentru că nu mai poate controla totul.
Un președinte pe viață? Așa arată dictatura sportivă.
Marius Vizer este președinte al IJF din 2007. Dacă ai spune asta în fața unui om din afara lumii sportului, ți-ar zice că vorbești de un dictator african, nu de un conducător de federație sportivă. 18 ani. 18 ani în care și-a creat un imperiu personal. 18 ani în care a transformat o funcție într-un tron și un sport nobil într-o monedă de schimb pentru influență.
Câtă legitimitate poate avea un om care nu mai părăsește puterea niciodată? Câtă încredere mai poți avea într-un sistem în care aceeași mână dă indicații, trage sfori, negociază, impune și taie capete?
Judo-ul nu mai e liber. Este judo-ul lui Vizer.
Sub conducerea sa, IJF a devenit o structură opacă, unde deciziile se iau într-un cerc restrâns de fidelizați, de oameni care știu că dacă ridică privirea din podea, se trezesc afară. Nu contează cât de bun ești, cât ai muncit, câți campioni ai format. Dacă n-ai plecat fruntea, ești dușmanul.
Vizer și orgoliul care l-a mâncat pe dinăuntru
N-ar fi fost nimic rău dacă ar fi fost doar un birocrat mediocru. Problema este că Marius Vizer e mai mult de-atât: e un om periculos pentru că are ambiții personale nemăsurate și o sete de răzbunare care depășește orice închipuire. Iar orgoliul lui colosal a fost mereu hrănit de iluzia puterii absolute. Încă de la primele sale mișcări în sportul mondial – și în afaceri – Vizer a fost omul care n-a acceptat niciodată refuzul.
Când a pierdut controlul asupra unor zone de influență în judo-ul românesc, n-a lasat de la sine ca un domn. A început o campanie subtilă, tăcută, dar toxică, de discreditare, de marginalizare, de distrugere. Da, ai citit bine: omul care conduce federația mondială atacă propria lui țară. Pentru că România nu mai e obedientă. Pentru că România, în sfârșit, a început să se ridice, să aibă sportivi valoroși, să vrea să respire fără să ceară voie de la Viena.
Atacuri mizerabile la sportivii și oficialii români
Nu o dată, și nu din greșeală, Marius Vizer a sabotat România. A blocat promovări. A ocolit sportivii români în strategii de promovare. A marginalizat arbitri români. A lovit în reputația antrenorilor noștri. Nici măcar când România a avut rezultate excepționale nu a găsit decența să felicite în mod sincer. Pentru că nu e vorba despre merit aici, ci despre obediență. Dacă nu ești omul lui, nu exiști.
Ce tip de conducător e acela care, în loc să deschidă porțile pentru tineri, pentru sportivi care trudesc în săli mizere cu vise uriașe, preferă să pună piedici? Ce fel de român e acela care își sabotează propriii conaționali pentru că nu-i pupă inelul?
Va spun eu: e genul de român care și-a renegat identitatea. Care s-a urcat pe propriul popor ca să-și construiască tronul și care, acum, scuipă în jos cu dispreț. Este imaginea decăzută a unui om care și-a pierdut sufletul în fața oglinzii orgoliului.
Vizer n-a înțeles niciodată spiritul judo-ului
Judo-ul nu e doar un sport. Este o filozofie. Este despre respect, despre disciplină, despre onoare. Este despre a te înclina în fața celuilalt, nu ca semn de slăbiciune, ci de recunoaștere. Este despre a învăța din înfrângere și a învinge fără a umili. Niciuna dintre aceste valori nu se regăsește în comportamentul lui Marius Vizer.
El a pervertit sensul profund al judo-ului. L-a redus la o unealtă de control. A distrus tot ce e frumos în acest sport pentru a crea un cult al personalității. A transformat un sistem sportiv într-o feudă personală. A îmbrăcat kimono-ul doar pentru a poza, nu pentru a înțelege.
Un imperiu de fațadă construit pe frică și tăcere
Vizer și-a clădit puterea nu pe rezultate, ci pe teamă. Nu pe inovație, ci pe intimidare. Nu pe viziune, ci pe represiune. Cei care i-au fost aproape au fost răsplătiți. Cei care l-au contrazis au fost eliminați. Sistemul IJF este acum un mecanism perfect al autocrației: din afară pare eficient, dar în interior este plin de servilism, frică și resentiment.
Mai grav, Vizer a creat o generație de funcționari sportivi care îl imită. Care cred că puterea e un scop în sine. Că respectul se cere, nu se câștigă. Că sportul e o scară spre bani, nu un drum spre caracter. Asta e moștenirea lui. O moștenire toxică.
România nu mai trebuie să tacă
Ajunge.
România trebuie să rupă lanțurile tăcerii. Avem sportivi extraordinari, antrenori dedicați, cluburi care luptă pentru fiecare leu și care fac performanță fără să ceară favoruri. Avem legitimitatea morală să spunem lucrurilor pe nume. Vizer nu ne reprezintă. Nici ca român, nici ca lider al judo-ului mondial.
Avem datoria să ne opunem acestei hegemonii personale. Să cerem transparență. Să cerem alegeri corecte în IJF. Să cerem rotirea funcțiilor, nu înțepenirea lor în mâinile unui om care nu mai are legătură cu realitatea.
Vizer ar trebui să plece. Nu pentru că vrea X sau Y. Ci pentru că așa cere onoarea.
Nu este vorba doar despre un conflict personal sau despre o dispută de culise. Este vorba despre spiritul judo-ului. Despre onoare. Despre viitor. Despre copiii care au dreptul să viseze, fără ca un sistem putred să le taie aripile. Despre antrenorii care trudesc în anonimat. Despre România, în ultimă instanță.
Vizer a făcut destul rău. Și-a avut timpul. A avut gloria. A avut funcția. Dar acum e vremea să se dea jos. Nu cu scandal. Nu cu ură. Ci cu minimul de decență pe care orice judoka adevărat îl înțelege: pleci când ai devenit baron.
“The question is to clean-up the system and to make it fair for the benefit of sport.
“Not a system that defends itself and a specific group of leaders or cardinals of sport because we don’t need that and sport doesn’t need that.
“I don’t care if some people are afraid to say that but I say that.
“We don’t need cardinals of sport.
“We don’t need popes.
“We need fair leaders who are models and examples for us.”
Tu esti cel care in 2015 vorbeai ca un fariseu despre intepenitii de pe scaunele CIO, tu ai devenit un intepenit pe scaunul IJF. Pai, cum e asta?
Încheiere? Nu. Doar începutul unei lupte pentru demnitate.
Marius Vizer nu va ceda ușor in lupta din aceasta saptamana pentru alegerile de la Federatia Romana de Judo. A spus ca e dispus sa bage si 10 milioane de euro ca sa cumpere voturi.
Vom vedea joi mai bine daca comunitatea judoului romanesc se va lasa corupta de niste bancnote.
În judo, dar și în toate sporturile în care încă domnesc baronii, trebuie facuta curatenie. Oamenii care au centura neagra la lipsa de onoare nu au ce cauta in fenomen.
sursa: strictsecret.com
Eu nu inteleg situatia.
Aceasta federatie e mare, are peste 200 de membri, multe comitele si comisi, secretariat, etc.
Acolo nu sunt periodic alegeri ca peste tot?
Si daca sunt si este ales mereu Dl. Vizer, ce nu e in regula?