2.1 C
București
duminică, februarie 22, 2026
2.1 C
București
duminică, februarie 22, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriOMS vede extinderea pandemiei după 2021
Data publicării: martie 4, 2021 13:03

OMS vede extinderea pandemiei după 2021

Data publicării: martie 4, 2021 13:03

DISTRIBUIE:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează dpa. „Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a adăugat Michael Ryan.

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere. „Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a afirmat oficialul OMS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

20 000 de hectare de teren obținute prin acte false! (G4MEDIA)

La finalul anului trecut, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași l-a trimis în judecată pe gorjeanul Dumitru Contoloru (68 de ani), acesta fiind inculpat...

Dan Diaconu despre lovitura încasată de Trump și aventuri americane cu...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Uneori nu comentez imediat evenimentele deoarece estimez că ceea ce vor genera va fi mult mai spectaculos și, în același timp,...

Naţiunile arabe condamnă cu vehemenţă declaraţiile ambasadorului SUA în Israel. Ce...

Naţiunile arabe şi musulmane au condamnat cu vehemenţă declaraţiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, care a afirmat că Israelul are dreptul asupra unei...

Ceremonia de închidere a Olimpiadei, organizată deseară la Verona, într-o locație...

Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina ajung la final, după nenumărate momente memorabile şi titluri de presă care au uimit atât spectatorii...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img