11 C
București
marți, septembrie 21, 2021

PNDL 3: De la Marie-Antoinette la Klaus Iohannis

RECOMANDĂRI

Emoțiile publicului s-au mai domolit: Klaus Iohannis a dat un semn discret, printr-un locotenent fidel, că a binecuvântat cea mai perversă scornire a celui de-al doilea guvern al său.

Într-o lume bizantină precum politica românească, ieșirea lui Alexandru Muraru pe tema noului PNDL a însemnat pentru toată lumea o deplină clarificare: președintele de la palatul Cotroceni este cel care girează planul guvernului de a scoate, cu scopul incalificabil de cumpărare a bunăvoinței feudalilor locali, 10 miliarde de euro din bugetul unei țări care nu-și tratează copiii de cancer și care își ține unul din șapte cetățeni într-o sărăcie lucie.

Cei 10 miliarde de euro, care se adaugă altor 9 miliarde de euro (deja alocate prin PNDL I și II), vor hrăni, de fapt, partidele politice. Pentru că asta înseamnă banii aruncați discreționar la picioarele mult-lăudaților primari de partid: bani pentru firmele de partid și pentru bugetarii locali, proveniți, evident, din cadrele de nădejde ale acelorași partide. Alăturarea numelui Anghel Saligny, cel mai cunoscut constructor de infrastructură mare, națională, unei asemenea operațiuni nu face decât să dea o tușă de ironie groasă decadentei vieți publice de la București.

A fost de-ajuns firmanul de sprijin exprimat prin Muraru pasa și premierul Cîțu a și declanșat operațiunea în guvern. Exact în zilele în care țara geme sub povara facturilor dublate la gaze și electricitate, guvernul alocă, cu nonșalanță, 10 miliarde de euro pentru fix aceleași proiecte care se puteau finanța cu banii europeni necheltuiți. Dacă mai interesează pe cineva, cu cele 10 miliarde de euro, România ar fi putut face fie încă o centrala de la Cernavodă sau 10 000 MW putere instalată în centrale pe gaze.

Cheltuirea a 10 miliarde de euro pentru hrănirea camarilelor locale, într-o țară în care 3 din 10 angajați sunt nevoiți să trăiască cu 265 de euro pe lună, aduce în actualitate moda nesăbuinței cu care regina lui Ludovic al XVI-lea a uimit lumea cu cheltuielile sale extravagante: de la înzestrarea ducesei de Polignac (guvernanta copiilor) cu un apartament de 13 camere până la o perucă în forma unui vas de război și până la garderobe care depășeau de trei ori bugetul alocat, la bijuterii extrem de scumpe și la nopțile lungi de lansquenet (un joc de cărți ) în care pierdea sume imense.

Maria Antonia Josepha Joanna von Österreich-Lothringen (pentru francezi Marie-Antoinette), nefericita regină a lui Ludovic al XVI-lea, a personificat tot ceea ce ce era detestabil în „ancien régime”: incapacitatea de a guverna bine, rapacitatea și frivolitatea excesivă, lipsa de empatie și indolența elitei franceze, în frunte cu familia regală.   

Deși se pare că nu a spus-o niciodată, Mariei-Antoinette îi este atribuită o propoziție care concentrează sugestiv sfidarea nevoilor reale ale cetățenilor de către elita politică arogantă și risipitoare a banului public. Atunci când i s-ar fi raportat revolta francezilor din Paris și faptul că aceștia se plângeau că nu au pâine să pună pe masă, regina ar fi răspuns cu o glumă sinistră: “Qu’ils mangent de la brioche” (Să mănânce atunci tort/brioșe!). Istoricii au demonstrat ulterior că fraza respectivă, povestită de către Jean-Jacques Rousseau în volumul VI al confesiunilor sale (apărut pe la 1767, când Marie-Antoinette nici nu aflase că se va mărita cu Ludovic ) era, de fapt, o frază rostită cu o sută de ani mai devreme, de către o altă prințesă, Marie-Thérèse d’Autriche (tot austriacă !), soția mult-mai norocosului Ludovic al XIV-lea. Dar foametea care cuprinsese Franța secătuită de bani la 1789 a indus în folclorul urban franțuzesc  ideea că numai nepopulara regină străină putea să rostească ceva atât de disprețuitor la adresa francezilor de rând.

Deși au trecut peste 230 de ani de atunci, modelul Marie-Antoinette rămâne la fel de puternic în a descrie falia care se creează între viața ostentativ luxoasă a elitei guvernamentale și realitatea sărăcăcioasă a cenușiului existenței cetățenilor obișnuiți. Lipsa de rezonanță cu nevoile reale ale populației conduse este principalul păcat al oricăror guvernanți. A te crampona de niște obiective străine vieții omului de rând și a ignora cu lejeritatea prea-sătulului strigătele de disperare ale celor înfometați a rămas până astăzi pericolul care pândește orice guvernare. Și totul vine de la faptul că elita politică își construiește o lume proprie, cu obiective proprii, pe care le urmărește cu o încrâncenare nebună. Și asta în vreme ce acele obiective nu aduc nicio fărâmitură de pâine în plus pentru milioanele de amărâți care se chinuie să plătească pentru huzurul celor plasați în fruntea statului.

Orice ziar sau revistă deschizi în România, fie că este pe hârtie sau on-line, orice televiziune privești, orice rețea socială urmărești, toate conțin cel puțin un apel umanitar, făcut de familiile nevoiașe pentru a strânge, din mila publică, bani pentru tratarea copiilor bolnavi de cea mai cumplită boală care poate lovi un copil.

Sute de copii bolnavi de cancer nu primesc din partea statului român tratament sau bani pentru tratament altundeva în lume. Copiii aceia sunt copiii României, sunt cetățeni români, părinții și bunicii lor lucrează o viață întreagă aici și își plătesc, lună de lună, taxele către același stat nemilos. Și cu toate acestea, sute de copii bolnavi de cancer sunt condamnați la moarte sigură de statul român, care îi ignoră cu desăvârșire, iar famiile lor sunt nevoite să se umilească, cerșind unor necunoscuți banii pentru tratament. Aceasta este cea mai mare rușine pentru un stat modern, cel mai mare stigmat pe obrazul națiunii nostre: indiferența cu care asistăm la ignorarea acestor copii. Este adevărat că statul român condamnă la moarte sau la grele suferințe multe categorii de bolnavi, inclusiv adulți bolnavi de cancer. Dar parcă nimic nu este mai îngrozitor decât soarta nemeritată a acelor copii și a familiilor lor.

Ei bine, zecile sau sutele de mii de români care nu primesc tratament pentru bolile lor sau care sunt uciși de infecțiile spitalicești, aud, probabil, în fiecare zi, aceeași explicație: nu sunt bani suficienți și pentru suferința lor. Statul român le explică, așadar, cetățenilor săi bolnavi că pentru vindecarea unora vrea să plătească, iar pentru vindecarea altora nu vrea să plătească. Pentru că nu are suficienți bani. Căci România este al doilea cel mai zgârcit stat european cu propiul sistem sanitar: numai 5,56% din produsul intern brut este cheltuit la noi pentru sănătate, față de o medie europeană de 9,87%. De două ori mai zgârcit este statul român cu sănătatea propriilor cetățeni decât celelalte state europene:

Sursa: AICI

584 de euro pentru sănătatea fiecărui român pe an. Atât este dispus guvernul de la București să cheltuie. Să comparăm cu 917 euro pentru sănătatea fiecărui ungur sau 830 de euro pentru sănătatea fiecărui polonez?

Și dacă ne raportăm la prețuri comparabile, la standardul puterii de compărare observăm o mare discrepanță: 1.212 euro pentru sănătatea fiecărui român, comparat cu 1.545 pentru sănătatea fiecărui ungur și 1.519 pentru sănătatea fiecărui polonez (sursa: AICI).

Sursa: AICI

Și ce face statul condus de Klaus Iohannis? Nu au oamenii tratament pentru cancer? Ei, atunci să le oferim vaccinarea anti-Covid! Și nu așa, o dată-de două ori, ci chiar de șase ori. Că doar de-aia s-au cumpărat 120 de milioane de doze de vaccin pentru nici 20 de milioane de locuitori ai țării noastre. Totul făcut după logica: dacă n-au pâine, atunci să mănânce o brioșă!

Cam la fel stăm și cu educația: cu doar 3,6% din PIB cheltuit pentru educație, România ocupă tot penultimul loc în Uniune privind generozitatea boierilor de la București pentru viitorul națiunii.

Sursa: AICI

Tot așa, pentru comparație, ungurii alocă 4,7% din PIB pentru educație, iar polonezii 5%. Media europeană este de 4,7%. Acolo se află Ungaria, noi suntem departe-departe.

Parcimonia cu care finanțează guvernul României educația are și consecințe. Suntem pe ultimul loc în Europa la ponderea populației tinere cu studii terțiare (universitare). Și la ponderea populație generale cu studii superioare tot pe ultimul loc în Europa suntem, stați liniștiți, e boală veche la noi (sursa: AICI). Doar 16,2% dintre cei sub 65 de ani au studii universitare la noi, 21% în Cehia, 23,6% în Ungaria și 29% în Polonia.

Sursa: AICI

Ocupăm  penultimul loc la performanța tinerilor de 15 ani la testele PISA la științe:

Ultimul la matematică:

Și antepenultimul la înțelegerea unui text citit în limba maternă:

Sursa: AICI

Mai simplu spus, 40 din 100 de copii români nu înțeleg ce citesc, 46 din 100 nu au cunoștințele minime necesare de matematică și 44 din 100 nu au cunoștințe minime necesare de sțiințe (fizică, chimie, biologie).

Și dacă tot răsfoim statistici, să spunem că, în pofida imaginii publice induse, România ocupă ultimul loc în Europa și după ponderea celor cu doctorate la 1.000 de locuitori: doar 4 români din 10.000, cu vârsta între 25 și 34 de ani, au titulul de doctor. Printre bulgari și polonezi regăsim câte 5 doctori la fiecare 10.000 de tineri, iar la unguri sunt 6 doctori la fiecare 10.000 de locuitori. La cehi acest indicator este chiar 11, iar la nemți sau la danezi sunt mai mult de 20 (sursa: AICI ). Nu mă pot împiedica să observ că, dacă dăm crezare doar acestor tabele, cehii par de două ori mai deștepți ca noi, iar nemții de cinci ori, francezii de trei ori. Sau ne place nouă să ne depreciem singuri, mai degrabă…

Ei, cert este că tinerii români nu prea au acces la educație, așa cum indică statisticile de mai sus. Și atunci, dacă tinerii nu pot avea suficiente ore de matematică sau de limba română, ce facem? Păi răspunsul e simplu, în logica Marie-Antoinette : le dăm ore de studii de gen și de educație sexuală. Dacă se poate, chiar de la patru-cinci-șase ani. Totul după logica: dacă n-au pâine, să le dăm o brioșă!

Sigur că nu este Klaus Iohannis singurul vinovat de lipsa tratamentului pentru bolnavii de cancer și de lipsa profesorilor calificați de matematică și de limba română. Dar nu pare defel deranjat de aceste nenorociri. Dacă ar fi avut vreo empatie pentru poporul lipsit de educație și acces la sănătate, ar fi impus (măcar) creșterea alocărilor pentru aceste domenii. Dar nu o face defel. Ba dimpotrivă, cu o mare durere în cot de fraierii care l-au votat și care îi plătesc salariul, omul a decis că marele lui obiectiv este să îmbogățească primarii pe care se bazează partidul său. PNDL 3, botezat pompos Anghel Saligny, este un program de cumpărat bunăvoința primarilor cu sume acordate discreționar de la Versailles.  Pardon, de la palatul Victoria! Pentru asta, evident, nu ai nevoie nici de vreun Anne Robert Jacques Turgot și nici de vreun Jacques Necker (a se citi, eventual, Mugur Constantin Isărescu).

Ei, dacă tot este să continuăm în logica Marie-Antoinette, poreclită de popor Madame Déficit, din cauza stoarcerii trezoreriei pentru cheltuielile sale extravagante, cred că ar fi nimerit să-l numim și noi pe Klaus Iohannis Domnul Împrumut!

Și pentru a nu ne îndepărta de modelul reginei decapitate la 16 octombrie 1793, să ne amintim că aceasta a fost acuzată că a făcut din Franța susținătoarea celui mai mare dușman al său, Imperiul habsburgic, pe care nefericita a susținut-o să câștige noi teritorii la Pacea de la Teschen (mai 1779), la încheierea războiului pentru succesiunea la tronul bavarez, război care l-a avut în prim-plan pe fratele Mariei Antoinette.

Nu de puține ori, Klaus Iohannis s-a remarcat ca susținător al unor interese ostile României, cum ar fi interesele firmei austriece OMV. Și pentru a nu lăsa lucrurile neclare, nu pot să trec peste cea mai îngrozitoare trădare a intereselor României: Iohannis este singurul președinte al nostru care se duce la Chișinău să sărbătorească …independența Republicii Modova. Față de cine este Republica Moldova independentă astăzi? Oare își poate cineva imagina un președinte sau cancelar german sărbătorind la Munchen independența Bavariei?

Revenind la fondul problemei, acesta este legat de faptul că regimul Iohannis pregătește pentru țara care plătește cele mai mari dobânzi din Europa o cheltuială extravagantă de 10 miliarde de euro doar pentru liniștea câtorva mii de primari, clientela politică.

Logica lui Klaus Iohannis este exact logica de tip Marie-Antoinette: n-au românii acces la tratamente pentru cancer? Nu-i nimic, le vom da PNDL! N-au românii acces la educație? Nu-i nimic, le vom da PNDL!

A le băga pe gât românilor care mor din lipsă de medicamente sau care nu-și pot trimite copiii la o școală cu profesori adevărați un program destinat exclusiv primarilor care-l votează pe favoritul său, Florin Vasilică Cîțu, la congresul PNL este o aroganță ciocoiască de cel mai prost gust. A lua câteva miliarde pe an dintr-un buget care n-are bani pentru copiii bolnavi de cancer sau pentru copiii ai căror părinți nu au bani de meditații și a-i da primarilor să construiască terenuri de sport în pantă și parcuri în zone rurale este mai mult decât lipsă de empatie sau rezonanță cu românii plătitori de impozite, este o sfidare de cea mai joasă speță.

Citește și alte articole publicate de Petrișor Peiu pe Spotmedia.ro.

The post PNDL 3: De la <i>Marie-Antoinette</i> la <i>Klaus Iohannis</i> appeared first on spotmedia.ro.

- Advertisement -

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI