11 C
București
marți, septembrie 21, 2021

Ion Iliescu a părăsit conducerea Institutului Revoluției Române în urma proiectului parlamentar PNL ce vizează desființarea acestei instituții

RECOMANDĂRI

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a decis zilele acestea să demisioneze din funcția de conducere a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD). „Domnul Alexandru Mironov – București, a fost ales în funcția de Președinte interimar al IRRD” arată un comunicat de presă al instituției.

Acestă decizie vine ca o consecință a unei inițiative legislative semnate de cinci parlamentari din partea Partdiului Național Liberal (PNL) ce are drept scop desființarea IRRD. În primă fază, Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituţională ordonanţa de urgenţă care prevedea desfiinţarea institutului, notează Gândul.ro

Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Laura-Iuliana Scântei (PNL) scria miercuri pe pagina personală de Facebook că “toate evenimentele organizate de la înființarea sa de IRRD au urmărit propagarea în spațiul public a unor interpretări asupra Revoluției Române din 1989, menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfășurate de organele de anchetă în Dosarul Revoluției.”

Conducerea interimară a IRRD urmează să îl invite pe Klaus Iohannis la consultări pentru alegerea noii conduceri (președintele și directorul general).

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 a fost înființată prin Legea 556/2004 cu scopul de a cerceta istoria Revoluției Române. Finanțarea sa este asigurată din bugetul de stat, ca un subcapitol al bugetului Senatului (art.8 din Legea 556/2004).

- Advertisement -

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI