Reformă a la Bolojan sau „All-Inclusive la Primărie”?

Autor: Jessie Baneș

Premierul Bolojan ne cere austeritate, tăieri și eficiență. Noi, cetățenii, să strângem cureaua. Ei, angajații primăriilor, să-și trăiască “formarea profesională” în hoteluri de lux, cu piscină, spa și brunch cu vedere la mare. Reforma rămâne pe hârtie, dar vacanțele continuă pe bani publici.

E hilar și tragic în același timp: legea obligă la formare profesională, dar nu limitează locul sau costurile. Rezultat? Primării mici sau mari transformă instruirea într-o escapadă turistică, iar contribuabilul plătește tot. Cursuri la Poiana Brașov sau Mamaia, cu sute sau mii de euro per angajat, nu formează competențe, ci sunt un a privilegiu mascat.

În timp ce școlile se luptă cu fonduri insuficiente, spitalele au salarii mici și infrastructură veche, unii angajați din primării învață să fie “profesioniști” la SPA. Ironia supremă: austeritatea e obligatorie doar pentru românul de rând.

Date concrete

•⁠ ⁠Sectorul 5, București: Pentru 160 de angajați, primăria a cheltuit peste 170.000 de euro pentru formări în hoteluri de lux, cazare, deplasare etc. Rezultă un cost mediu de ~1.060-1.100 de euro / angajat. (Din această sumă, ~715.500 lei s-au dus doar pe cazare, iar doar ~123.000 lei pe organizarea cursurilor propriu-zise. Cazarea costă de aproape 6 ori mai mult decât formarea teoretică.)

•⁠ ⁠Comuna Dârmănești, Argeș: Localitatea cu puțin peste 3.500 de locuitori a alocat 142.551 lei (30.000 de euro) pentru opt pachete de formare + cazare – aproape toți angajații primăriei au participat. Sumele pe persoană au ajuns de la 5.000 de lei până la 10.000 de lei (2.000 de euro).

•⁠ ⁠ANES (Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse): Angajații agenției au fost trimiși la cursuri la hoteluri de 4 stele, în Mamaia, Brașov, Băile Felix. Costul cazărilor a fost de 5 ori mai mare decât taxele de participare la curs.
Se estimează că industria “formărilor-cu-cazare+deplasare+hotel de lux” pentru funcționarii publici în România valorifică anual ~20 de milioane de lei (≈ 4-5 milioane euro) sub forma de pachete turistice mascate ca formare continuă.

Unde se rupe firul între ce se spune și ce se face?

Legea obligă formarea, dar nu stabilește standarde de cost și locație. Codul Administrativ sau alte reglementări impun ca funcționarii să urmeze cursuri de formare profesională aproximativ o dată la doi ani, precum și dreptul la decontarea transportului, cazării și mesei. Dar nu se spune unde, cu ce standard, ce limitări de cost, ce distanță, iar astfel se descide calea pentru excese. Rareori înnsă se explică ce competențe se dobândesc, cum se alocă toate aceste costuri, ce raport de eficiență există.

Ce ar trebui să facă Guvernul și ce pași reali se impun?

1.⁠ ⁠Legislație cu plafoane și criterii clare

•⁠ ⁠Stabilirea unui plafon per participant pentru cazare și masă — în funcție de zona geografică, de nr. de stele, de perioada (sezon turistic vs extrasezon).
•⁠ ⁠Impunerea ca formările să se desfășoare în proximitate, acolo unde este posibil, sau online/hibrid când conținutul o permite.
•⁠ ⁠Obligația ca toate cursurile care implică deplasări să aibă un raport de eficiență/impact, justificarea costurilor în termeni de competențe dobândite și îmbunătățirea serviciilor publice.

2.⁠ ⁠Transparență publică sporită

•⁠ ⁠Toate achizițiile de formare profesională să fie raportate public: cost curs + cazare + masă + distanță + număr de participanți.
•⁠ ⁠Să fie accesibile detalii despre cine participă și de ce — ce funcții, ce nivel de responsabilitate.
3.⁠ ⁠Control și sancțiune

•⁠ ⁠Instituții ca ANFP, Curtea de Conturi, Ministerul de Finanțe să verifice periodic modul în care primăriile sau instituțiile folosesc banii de formare.
•⁠ ⁠Sancţiuni clare pentru abuzuri — spre exemplu, dacă se depășesc plafoane, dacă se organizează cursuri de “teambuilding sub masca formării” – trebuie tras la răspundere cine aprobă aceste cheltuieli.
4.⁠ ⁠Buget responsabil și priorități clare

•⁠ ⁠În bugetele locale să se aloce sume pentru formare, dar ținând cont de proporționalitate — mai întâi pentru funcționarii cu responsabilități mari, pentru domenii critice, pentru competențe urgente.
•⁠ ⁠În loc de locuri costisitoare, să se dezvolte centre locale, să se folosească infrastructura administrației locale, universităților etc.

Concluzie

În România de azi, “formarea profesională” a devenit pentru unii sinonim cu “mini-vacanță pe banii publici”. Discutăm de sume nu de ici-colea: zeci de mii de euro, sute de euro de angajat, cazare de lux. Aceste abuzuri nu sunt doar imorale, ci și contraproductive – în loc să crească competența, cresc resentimentul și neîncrederea în autorități.

Dacă reforma e ceva mai mult decât un dialog de PR, Guvernul trebuie să schimbe legea. Să elimine portițele, să stabilească limite, să facă clar ce se poate și ce nu se poate, nu doar să ceară tăieri în discurs, dar să le impună prin regulamente, controale și sancțiuni. Pentru că altfel, reforma rămâne doar un hashtag frumos, fără efect în realitate.