16.4 C
București
sâmbătă, mai 8, 2021

Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic: „Ca sistem, sportul românesc a rămas la nivelul dinainte de 1989”

RECOMANDĂRI

Invitat în emisiunea „Ce-i în gușă, și-n căpușă”, realizată de Cozmin Gușă la Gold FM, Octavian Morariu, singurul român membru al Comitetului Internațional Olimpic, s-a referit la starea actuală a sportului.

„COVID a dat înapoi sportul la nivel mondial, ca și pe celelalte domenii, de altfel. Miza este foarte mare, mai ales financiară. Sumele cele mai importante de bani care merg spre sport vin din drepturile de televiziune – aproximativ trei sferturi. Este o diminuare clară a veniturilor, suferă și englezii – au pierdut 40 de milioane de lire sterline din buget – și francezii, și toți ceilalți profesioniști. Dar cel mai mult a dat înapoi sportul amator, cel de la nivelul comunității”, a spus Octavian Morariu.

Referindu-se la declinul sportului românesc de după 1989, Morariu a afirmat că deprofesionalizarea sportului, din motive financiare, a urmat un trend inversat față de restul Occidentului. „După 1990, când sportul occidental era preponderent format din amatori și al nostru din profesioniști, trendul s-a inversat: ei s-au profesionalizat tot mai mult, noi ne-am deprofesionalizat. În rest, ca sistem, sportul românesc a rămas la nivelul dinainte de 1989, cu mici ajustări”, a spus Octavian Morariu, la Gold FM, adăugând că problema principală, cea a lipsei bazei de selecție, „nu se poate rezolva decât printr-un sistem foarte bine pus la punct”.

- Advertisement -

ALTE ȘTIRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Solidnews by -

NOUTĂȚI