Autor: Sorin Roșca Stănescu
Puternicul influencer și profiler H.D. Hartmann crede că m-a prins la înghesuială. Mă somează să reacționez. Și, utilizând persuasiunea, chiar și apelativul „nașule”, care știe că-mi face plăcere, mă mustră că nu i-am luat apărarea jurnalistei Anca Alexandrescu, atunci când aceasta ar fi fost atacată de George Simion. Ei bine, nu am de gând să-i fac pe plac.
Anca Alexandrescu, unul dintre cei mai buni jurnaliști de investigație pe care-i are România și, totodată, un redutabil realizator la Realitatea Plus, este o persoană extrem de puternică. Pe care o cunosc și o apreciez de 30 de ani. Interval mare de timp, în care i-am fost și prieten. O vreme chiar și șef. În speța la care se referă Hartmann, Anca Alexandrescu nu are nevoie de ajutorul meu.
Din motive care o privesc, unele argumentate, pe care le invocă relativ frecvent, Anca Alexandrescu a devenit un critic dur al liderului partidului AUR, George Simion. Cu o singură excepție. Demonstrația ratată a suveraniștilor, în care Anca Alexandrescu i-a stat alături liderului AUR, și și-a exprimat chiar și sprijinul pentru acesta. La rândul său, Hartmann îl atacă violent și constant pe George Simion, argumentând că acesta este liderul unui partid extremist, de sorginte legionară, și că este un personaj rudimentar, lipsit de cultura politică necesară pentru a se bate cu succes pentru putere. Și fiindcă am fost amestecat fără voia mea în acest război mediatic, în ceea ce mă privește fac precizarea că, deși am fost membru al Partidului Național Liberal, sunt în realitate libertarian și niciodată nu am ascuns acest lucru, iar pe măsură ce liberalii și-au abandonat substanța națională și liberală, am devenit și suveranist. De aceea, am urmărit cu mare atenție ascensiunea AUR și a liderului acestuia. Deși funcționez la acest capitol ca un veritabil seismograf, probabil la fel de sensibil ca și Hartmann, nu am reușit să descopăr niciun fel de amprentă legionară în partidul condus de George Simion și în ieșirile la rampă ale acestuia, dincolo de o oarecare violență caracteristică tuturor partidelor din opoziție. Am cercetat în fel și chip originile acestui partid și nu am găsit niciun indiciu și nimeni nu mi-a oferit vreun asemenea indiciu cum că AUR ar fi fost creat în retortele Serviciului Român de Informații Externe sau ale grupurilor de rezerviști ale acestuia. Ca atare, nu am niciun motiv să mă transform într-un critic înverșunat AUR.
Și totuși, teoretic, ar putea exista un motiv, invocat într-un stil extrem de persuasiv chiar de HD Hartmann, într-o analiză care poate fi citită AICI. Și anume că acesta, om politic fiind, a atacat violent un jurnalist. Mai mult decât atât, jurnalistul este o doamnă. Și chiar și mai mult, acest jurnalist îmi este un prieten apropiat. De ce nu sar așadar ca ars? Primul motiv l-am enunțat mai sus. Anca Alexandrescu este suficent de puternică pentru a riposta. Ceea ce s-a și întâmplat. Al doilea motiv este că ea l-a criticat cu duritate pe George Simion, în mod public, din poziția de producător al unei emisiuni de mare succes. În timp ce George Simion a reacționat printr-un intermediar, un consilier sau o consilieră, adresându-i Ancăi Alexandrescu mesaje, care nu erau destinate publicității și pe care aceasta a ales să le facă publice. Din motive pe care le înțeleg.
Ca să mă fac mai bine înțeles, vă voi prezenta un scurt episod din perioada în care eram director al grupului de presă „Ziua”, iar Anca Alexandrescu, un ziarist cu o personalitate extrem de puternică, era redactor la secția politică. Mai erau doar câteva săptămâni până la alegerile prezidențiale și, într-un cerc extrem de restrâns, cred că eram doar patru-cinci persoane, am purtat o lungă discuție cu pe atunci candidatul Emil Constantinescu, pe care îl susțineam și cu care aveam și am relații de prietenie pe care nu le-am ascuns niciodată. Ei bine, cu ocazia acestui schimb de idei, Anca Alexandrescu l-a făcut literalmente praf pe profesorul Constantinescu, utilizând o serie întreagă de argumente. Așa cum îmi stă în obicei, am permis ca această discuție de tip polemic să se desfășoare într-o totală libertate, deși nu împărtășeam poziția Ancăi Alexandrescu. Nicio secundă nu am încercat să-mi exercit autoritatea de director al trustului „Ziua” și, dacă vreți, de „naș”, cum îmi spunea atunci și îmi spune și acum. Mai târziu, Anca Alexandrescu a ales să se apropie de PSD, dar niciodată nu a avut în mine din această perspectivă un adversar. Dimpotrivă, am colaborat intens și onest în continuare.
Cum Dumnezeu își imaginează H.D. Hartmann că, în acest conflict de tip polemic, între un lider de partid în plină ascensiune și un jurnalist de acum celebru, aș putea eu să mă las împins? Ceea ce nu înseamnă că nu voi urmări și în continuare, cu mare atenție și cu respectul cuvenit, opiniile celui mai nou prieten al meu, H.D. Hartmann.
sursă: corectnews.com
