Autor: Liviu Alexa
4000 de kilometri pe sosea in fix doua saptamani. Zeci de emotii, toate pozitive. O calatorie de neuitat.
Turcia nu m-a dezamagit nici de aceasta data si mi-a dat din nou cateva lectii de viata.
Puteam pune alt titlu, mai comercial. Dar am vrut sa va spun si voua cat de mult isi iubesc turcii tara si drapelul, istoria si eroii!
Uitati aici un moment in care mii de oameni au inlemnit in solemnitate si respect:
Nu am exagerat cu nimic in titlu: pe suprafata celor aproape 800 000 de kilometri patrati pe care Turcia ii stapaneste flutura cel putin 100 de milioane de stindarde, desi cred ca si aprecierea mea este gresita: sunt mai multe.
Nu sunt insa singurele cifre impresionante.
Turcia are peste 80 000 de moschei, religia aici e o vibratie si o responsabilitate. Lucru paradoxal, Turcia ramane un arbitru al zonei pentru islamism, desi e o tara nearaba. Forta sa economica si militara, precum si capacitatea de dialog sporita cu Occidentul, o face, fata de Iran, o tara mai “comestibila” pentru vestici. Insa nu sclava. Turcia are in aceste zile pozitii foarte ferme fata de mizeriile care se intampla in Gaza si joaca dur cu Israelul.
Si asta nu e totul. Turcia e o tara foarte tanara. 45 la suta din populatia insemnata a Turciei, sunt peste 85 de milioane, are varsta sub 30 de ani, ceea ce inseamna un potential viitor de dezvoltare al tarii INCREDIBIL!
Liderii politici romani sunt niste cretini. Daca am consolida relatiile economice cu Turcia, atat de aproape de noi, am avea o gramada de castigat in toate sensurile.
Turcii produc ieftin si variat, turcii stiu sa construiasca infrastructura grea: am trecut prin zeci de tuneluri, am facut mii de kilometri pe autostrazi si drumuri nationale impecabile, culmea, n-am intalnit nici macar O BARIERA feroviara, dar si sistemul lor feroviar e mega pus la punct, ca sa nu spun de bijuteria Turkish Airlines care (si) in plan intern e mega puternica din punctul de vedere al prezentei.
In afara de un vanzator ambulant de covrigi, n-am vazut pe nimeni fara POS, nu am fost inselat niciodata la nota, nu m-am simtit niciodata in pericol pe strada sau in trafic. Jandarmeria si Politia sunt prezente cu filtre peste tot.
Ramane bariera limbii engleze, tot mai grea pe masura ce te indepartezi de Istanbul. Nu e de netrecut, daca ai Google Translate, dar cat de mult (zic eu), ar castiga Turcia daca ar apasa pe acceleratie. Inteleg reticenta de a invata limba engleza din punctul de vedere al musulmanilor, care o considera limba americanilor si nu ii prea suporta.
Vorbeam in episodul trecut despre Turcia si cat de mult a contat ca a fost prima mea tara “straina”, vazuta dupa caderea comunismului.
Dar e si prima tara in care a calatorit Stefan, baietelul meu. Avea patru luni cand, fortati de o imprejurare obiectiva, un turneu de baschet la care participam ca presedinte al sectiei de baschet feminin a U Cluj, am plecaf spre Turcia cu carucior si pampersi.
Si a fost bine
A fost foarte bine si in aceste doua saptamani.
In partea a doua a aventurii, dupa cateva sute de kilometri bune parcurse, am facut un popas de doua nopti la Calista Luxury Resort in statiunea Belek.
Am facut asta la recomandarea prietenului Tavi Hoandra, si bine am facut, caci el e un rezident pe acolo, merge de peste 20 de ani.
Ne-a facut cunostinta cu Ali, sultanul Calistei, un tip senzational de calm si priceput in businessul asta.
Resortul Calista e o poezie. Camere de hotel premium, mancare premium, facilitati de top, piscine imense, o plaja magnifica cu un ponton elegant, atatea lucruri de facut, incat nu te poti plictisi! Dar cel mai mult mi-a placut personalul: mega politicosi si rapizi.
Calista a fost o bucurie pentru noi, chiar daca am stat doar doua zile de aceasta data.
Insa vom reveni anul viitor. Daca vreti sa va simtiti mega alintati si liberi, faceti un concediu la Calista! Puteti sa imi spuneti daca mergeti, si ma voi asigura ca veti fi tratati regeste!
Calatorului ii sade bine cu volanul, asa ca ne-am luat Fiatul nostru drag, luat cu chirie, si ne-am bagat la drum.
Benzinariile au devenit popasuri si prilej de mici distractii.
Parcarile au devenit statii obligatorii mai ales cand gaseam acolo tot felul de bunatati de halit.
Aici, am mancat o pastrama dumnezeiasca cu numai 10 lei in echivalent! Aveau in cascarabeta asta de chiosc mezeluri de iti si pica softul: sugiuc afumat, salamuri cu mirodenii, pastrama tinuta curveste la maturat, paine calda, castraveti si ardei murati, branza telemea de Izmir, caimac de uns pe pita, un ulei de masline cu iz citric!
O nebunie!
Am schimbat sute de peisaje: dealuri portocalii, munti golasi sau inghetati, paduri neatinse, campii carnoase, coaste golase si arse de soare. Superb.
Gaziantep nu e un oras oarecare pentru zona de sud a Turciei. Aflat la granita cu Siria, Gaziantep are doua milioane de locuitori si e un oras ce nu se lasa usor descoperit, fiindca e covarsitor mai mult influentat de Islam, dar nu inseamna ca nu e modern.
Gaziantep e cunoscut in Turcia pentru mancare. In fapt, e un soi de Lyon al Turciei, leaganul gastronomiei din aceasta tara.
Am vizitat muzeul Hammam-ului, foarte misto facut si care e un omagiu adus acestui obicei al relaxarii, pe care turcii l-au rafinat maxim.
In fiecare tara in care mergem, il duc la tuns pe Fane. E o injectie de baieteala pe care i-o fac, dar si un loc in care poate sa vada cat de diferite sunt culturile lumii.
Frizeria asta a fost maxim pe placul lui, inauntru era un tambalau de nedescris, muzica tare, frizerii fumau, dar exact asta am si vrut: sa simta mirosul de frizerie pe “stil vechi”, sa fie dat cu sapun pe fata si apoi pomadat cu creme “de baieti”, masat pe scafarlie cu infuzie alcoolica de lamaita, asa cum se FACEA.
Iata cat de nefericit a fost…
Gaziantep este un oras aparte, practic, nu poti sa iti faci o parere despre el de pe Tripadvisor. Am stat doua zile aici si l-am batut cu pasul pana i-am prins frecventa.
Tot ce promoveaza turcii ca mancare in restul tarii isi are originea aici.
Am furat secrete de gratarit sau combinatii de facut salate incredibile, ne-a super placut!
Strazile Gaziantepului sunt superbe si aparte, aici minutele au alta valoare.
Zeugma, Muzeul Mozaicurilor, ne-a oferit insa o surpriza de proportii. Sunt prezentate zeci de mozaicuri ultra vechi si frumoase, intr-o maniera incredibil de eleganta.
Ti se ridica parul pe ceafa cand te gandesti ce puteau sa faca oamenii chiar si acum 3-4 mii de ani, caci si atunci omenirea simtea nevoia de frumos, de arta.
Dar “Tigancusa” ne-a spart. A fost cu noroc descoperirea ei, v-am pus mai jos explicatiile, dar ce bine ca a rezistat. Multi o considera Mona Lisa de Gaziantep si cred ca au dreptate!
A urmat un drum destul de anevoios pana pe Muntele Nemrut, acolo unde se gasesc celebrele statui ce ii incremenesc pe privitori.
Amprenta hititilor e mare pe multe taramuri din Turcia actuala.
1 mai munciturcesc
Ne-a prins sarbatoarea muncii la o carciuma de TIR-isti unde am mancat foarte bine rinichi si inima la gratar, ficat tras in tepuse si un miel de bateai pas de defilare.
Apoi iar la drum spre vestita Cappadoccia, taram trecut prin multe maine, dar devenit faimos sub sceptrul romanilor, cand era cea mai mare provincie din imperiu.
Insa de pe la 1200 a incaput pe mana otomanilor si nu a mai avut alti stapani.
Cappadoccia e stranie ca peisaj, dar extrem de aglomerata si de “smantanita” din punct de vedere turistic.
Nu prea ai multe de facut, tot ce conteaza baloanele. Sa te dai cu balonul.
Si aici ne-am luat prima muita.
Afacerea baloanelor e incredibil de importanta pentru zona. Pentru baloane, vin toti, de aia ne-am dus si noi.
Dar am avut ghinion cu vremea. Cand am ajuns, nu se zburase de doua zile. Am stat si noi inca doua nopti si tot nu s-a indurat vremea de noi.
Asta e, nu poate fi perfect totul intr-un asemenea trip.
Din 365 de zile pe an, se zboara cam 250. Noi am nimerit in suta aia de zile in care vremea e schimbatoare.
Afacerea cu baloane e una smechera, controlata de un baskan turc care are aproape monopol pe cele 200 de baloane care au autorizatie de zbor (si altele nu se mai dau, hahaha). Aceste baloane ii aduc incasari de peste 1,2 milioane pe zi!
Se zboara doar dimineata la 5 si doar timp de o ora pentru calatoriile standard, mai sunt si VIP, dar alea nu se pun pentru noi.
Si asa, consider ca 350 de euro pentru o ora de balon e enorm, dar bossul baloanelor e smecher tare: avand in vedere ca detine majoritatea baloanelor, el decide si cum se face pretul pentru a doua zi.
E o presiune imensa din partea turistilor care strabat atatea sute de mii de kilometri, toti vor sa zboare, toti ar fi dispusi sa dea oricat pentru a fi pe lista de a doua zi dimineata.
Noi n-am reusit si nici nu ne-am suparat. M-am bucurat ca Stefan a fost asa de intelegator.
Am prins insa un dans cu dervisi. Am mai vazut asa ceva, personal il consider plictisitor, chiar daca e ceva traditional foarte important pentru turci. Insa am vrut sa aiba Stefan si aceasta amintire.
Am plecat spre Ankara cu masinuta noastra. Ne-am luat ramas bun de la ea pentru ultima vizita: Capitala adevarata a Turciei.
Ankara este efectiv un giuvaer putin cunoscut de Occident, o capitala superba si sobra, tot ce nu e Istanbul.
Orasul are cam 5,6 milioane de locuitori, dar nu ii simti, caci e foarte intins.
Am ratacit ore in sir pe strazile extraordinare ale Ankarei, dar nu pentru spatzir am mers in Ankara, ci pentru Mausoleul lui Kemal Ataturk.
Atasamentul poporului turc fata de acest personaj istoric emblematic este incredibil de impresionant. De ce? Pentru ca e sincer.
Kemal Mustafa Ataturk a fost un vizionar si un destept, scapand Turcia din ghearele conservatorismului si inchistarii care ii sugrumau gatlejul la finele istoric al Imperiului Otoman.
Anitkabir, asa se cheama mausoleul si este absolut impresionant prin sobrietate, arhitectura si eleganta pe care o exprima prin spatiile largi.
Exact ca Ataturk, care a fost sobru si elegant, frumos ca un actor de cinema, cu ochii sai de un albastru intens, cu costumele sale perfecte, cu cultul sau pentru barbierit, cu stilourile sale sau cu pipele si sipca sa celebra.
Mausoleul nu e plictisitor deloc.
Am avut noroc sa prindem si schimbarea garzii.
Soarele s-a jucat cu noi de mai multe ori.
Am plecat miscati pana la maduva de constructie. Mormantul efectiv al lui Ataturk se poate vedea prin intermediul unor camere live, este si el impresionant. Ataturk se odihneste avand in jurul sau tipsii cu pamantul din fiecare provincie a Turciei.
Pentru ca Ataturk nu suporta barbatii neingrijiti, dupa doua saptamani de drumuri, m-am oprit si eu la o frizerie adevarata.
Ne-am indragostit de un lant de magazine alimentare ieftine care au tot felul de prostioare.
Ne-am luat ramas bun de la minunata Ankara.
Am revenit in spumantul Istanbul si apoi acasa.
Suntem la al doilea road trip cu baiatul care doarme in spate. Nu il “chinuim”? Nu e prea “mult”? Pai, aici is mai multe discutii. L-am obisnuit de mic ca in anumite locuri senzationale nu putem ajunge cu avionul. Apoi, i-am zis mereu ca noi calatoream 96 de ore intr-un khkhat de autocar si ne bucuram pentru orice. Again, facem pauze mereu pentru el, si nu discutam de pauze de pisucaca, ci de pauze de o zi in care pur si simplu stam intr-un oras “deampixu” si ne uitam la cer, bem cafea sau limo, ne jucam intr-un parc sau cumparam o prostioara.
El intelege tot mai bine ce vrem sa facem cu el. Sa ii aratam cat de speciala e lumea. Dupa 492 de muzee in care am stat cateodata doar 5 minute, la sfatul prietenei mele Diana, ca ea zice sa insistam, azi am auzit pentru prima oara de la el: ba, tata, acuma m-am obisnuit cu ele, inteleg ideea muzeelor, trebuie sa vedem ca omenire ce am fost. Perfect! Expuneti copiii la arta, la pietre, la istorie, la joaca, la viata comuna, resorturile all inclusive nu ne invata nimic. Azi, am stat sa vedem un mestesugar bibilind o stema
din alama. Ieri, am vazut o matusa facand gozleme calde cu branza de capra. alaltaieri, am murit dupa un pahar de apa rece in Muntii Taurus. Toate is experiente. Pentru noi, ca parinti, bucuria e mai mare ca suntem impreuna, ca el ne va tine minte, chiar si pentru o secunda, ca am fost cu el. In lumea asta mare ce dureaza putin, i-am fost.
Nu dau lectii de viata si de parenting, mi se rupe de pareristi, io tot ce zic e ca am dovezi clare ca lui Stefan i-a crescut capul in ultimii 3 ani cu noi, batand globul si vazand ca lumea nu e ceea ce pare.
Aici se incheie inca o calatorie plina de insemnatate pentru noi. Turcia ramane o mare iubire a mea. Sper ca prin intermediul acestor relatari o veti privi cu ochii mai deschisi si ii veti simti si voi minunatul parfum al aventurii.
Sfarsit.
sursă: strictsecret.substack.com
