-6.4 C
București
luni, ianuarie 12, 2026
-6.4 C
București
luni, ianuarie 12, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriUnii români nu vor mai putea să-și asigure nici măcar nevoile primare!
Data publicării: octombrie 7, 2022 17:22

Unii români nu vor mai putea să-și asigure nici măcar nevoile primare!

Data publicării: octombrie 7, 2022 17:22

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În cadrul noii emisiuni de la Radio Gold FM, „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, economistul Petrișor Peiu a vorbit despre cum afectează costul energiei și cel al combustibilului puterea de cumpărare a românilor. Care sunt perspectivele economiei romanești pentru următoarea perioadă și cum va fi afectată industria?

Pentru a putea stabili mai exact dacă România a înregistrat sau nu o creștere economică în ultimul an, Petrișor Peiu oferă două direcții de interpretare. În primul rând, trebuie observat dacă Produsul Intern Brut (PIB) este mai mare decât inflația. În al doilea rând, trebuie înțeles că, dacă PIB-ul din anul 2022 este mai mare decât cel din anul 2021, acest lucru nu înseamnă automat că există o putere de cumpărare mai mare sau un nivel de trai mai bun. „Paradoxal, anul acesta a fost înregistrată o creștere economică, dar puterea de cumpărare a scăzut și, implicit, nivelul de trai este redus considerabil”, spune Petrișor Peiu.

Andrei Gușă amintește de rapoartele Comisiei de Insolvență care stabilesc niște criterii generale pentru un nivel de trai rezonabil. Rezultatul analizelor Comisiei de Insolvență au indicat că, pentru o familie de doi adulți și doi copii, un minim consum ar ajunge la suma de 3258 lei pe lună, în mediul urban. Se poate observa cu ochiul liber o mare discrepanță între prețurile majorate la utilități și alimente și salariul minim/mediu pe economie pe care îl au cetățenii români. Cum se presupune că ar trebui aceștia să aibă un trai bun dacă toate prețurile par să intre într-un trend ascendent accelerat?

„Această discrepanță se explică prin ideea că putem să avem într-un an o oarecare creștere economică și, în același timp, să ne confruntăm cu o scădere a puterii de cumpărare. Fiecare gospodărie are un venit și niște cheltuieli. Întrucât statistica lucrează cu valorile medii, știm că gospodăriile unde există un venit mediu au încasări mai mari decât cheltuielile. Deci, teoretic, românul nu moare de foame. În realitate, o anumită proporție dintre români au cheltuieli mai mari decât veniturile și trăiesc în sărăcie. Iar problema și mai gravă este că, deși avem de-a face cu o evoluție necontrolată a prețurilor, noi ne raportăm tot la tiparele vechi”, explică economistul Petrișor Peiu.

Calitatea vieții va scădea drastic!

În ultima perioadă, din cauza scăderii puterii de cumpărare, s-au petrecut o serie de fenomene în domeniul economic, printre care se numără: creșterea cheltuielilor pe utilități, creșterea cheltuielilor pe produse alimentare și scăderea cheltuielilor pe servicii și alte mărfuri nealimentare. Acestea ar fi manifestările scăderii puterii de cumpărare, conform lui Petrișor Peiu. Altfel spus, oamenii sunt forțați să se limiteze la a achiziționa doar ceea ce au nevoie, strictul necesar, în timp ce trebuie să reducă foarte mult cheltuielile pe nevoi secundare, haine, distracții ș.a.m.d. Unii români nu vor mai putea să-și asigure nici măcar nevoile primare! Este redusă considerabil calitatea vieții, iar oamenii se orientează către produsele mai ieftine.

„Toate prețurile din toate domeniile sunt influențate de prețurile serviciilor industriale. Atâta timp cât vedem o creștere a inflației industriale, știm sigur că pe parcursul următoarelor 3-6 luni va crește și inflația la raft. Ducem niște politici iraționale la nivelul UE, iar guvernul nostru nu iese din acest trend. Guvernanții ar trebui să aibă în primul rând grijă de poporul lor, popor care i-a votat în funcțiile în care se află azi”, declară Petrișor Peiu.

Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

CNSAS identifică un fost securist, devenit spion SIE, beneficiar de credite...

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus, luna trecută, la Curtea de apel București, o acțiune în care solicită să se constate...

Băsescu, afirmații în calitate de fost beneficiar al fraudării electorale: “Nu...

Traian Băsescu, fost preşedinte al României, este de părere că autorităţile din România nu au dovezi solide care să fi stat la baza deciziei...

De la facultate, direct în șomaj! Ce obstacole întâmpină tinerii britanici

Tot mai mulţi tineri din Generaţia Z întâmpină dificultăţi serioase în obţinerea primului loc de muncă, iar explicaţiile merg dincolo de contextul economic. Potrivit datelor publicate...

Dan Diaconu descrie viitoarea criză economică. Tinerii, vizați de șomaj masiv!

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Statistica șomajului publicată de INS, cu toate că nu conține cifre spectaculoase, ar trebui să vă dea transpirații reci pe șira...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img