Autor: Cezar Osiceanu
Sindicatul celor peste 900 de piloti suedezi, norvegieni, danezi si finlandezi din compania SAS anunța termen limita 29 Iunie pentru încheierea negocierilor salariale după care vor intra in greva. Primele tari afectate de greva vor fi Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda al căror trafic aerian va fi practic paralizat.
Peste o mie o suta de piloți de la Southwest Airlines au protestat public îmbrăcați in uniforme pe 21 Iunie cerând un program de zbor mai bun, mărirea salariilor si eliminarea presiunilor asupra lor pentru a munci peste program sau in zilele libere si concedii, si sa nu uitam ca peste 80% dintre ei provin din rândul fostilor piloți militari
Sindicatul pilotilor americani si canadieni, ALPA cu peste 14.000 de membri au cerut impunerea la nivel național a unui program pe doi ani de zile, program ce cuprinde: plata retroactiva a unei sume egale cu 14.5% pentru anul 2022 si valabil 18 luni, creșterea asigurărilor, plata mărita semnificativ a muncii in special in zilele libere, crearea unui sistem nou de pensie de serviciu, îmbunătățire sistemului de planificare a zborurilor care considera omul un robot, etc
Piloții de la Delta Airlines au anunțat pichetarea pe 30 Iunie pentru un nou program de plata si timp liber
“Furtuna perfecta se apropie!” declara Jason Ambrosi pilot la Delta Airlines si membru in sindicatul pilotilor americani si canadieni, ALPA
Aceasta precizează ca nivelul de plata al pilotilor americani este cel stabilit din 2016 iar la Tarom este cel stabilit din …2008!!!
Envoy Airlines subsidiara American Airlines oferă plata tripla pilotilor care accepta sa zboare in zilele libere sau concedii in timp ce alta subsidiara a propus majorarea cu 50% a salariilor pilotilor pana in anul 2024!
Piloții de la United Airlines si cei de la Alaska Airlines au autorizat sindicatele lor sa înceapa procedurile legale de greva
Sindicatul francez UNSA-ICNA a anunțat Autoritatea Aeronautica franceza despre posibilitatea unei noi greve după greva de avertisment de o zi din 25 Iunie. Sindicatul a arătat ca fata de inflația de 5.2% di luna mai a anului 2022 si cea prognozata de 10% pana la sfârșitul anului piloții solicita creșterea veniturilor lor si asigurarea unui program de zbor care sa prevină si sa combată oboseala
Greva personalului tehnic din aviatia norvegiană a fost întreruptă din ordinul guvernului motivându-se imposibilitatea asigurării nivelului necesar pentru zborurile medicale, de salvare, stingere incendii
Sindicatele stewarzilor din Belgia ale companiei Ryanair declara public intenția lir de a organiza o greva pentru ca spun ele:
“S-a umplut paharul! De 3 ani de zile avem întârzieri la plata salariilor, încălcări ale contractelor, suntem forțați sa muncim peste limita, suntem obligați sa ne cumpărăm apa de băut la bord de la companie cu 3 euro sticla etc
De trei ani Ryanair calcă in picioare legile belgiene -legea Renault pentru a ne forța sa acceptam plata sub nivelul minim legal!”
Greva de 3 zile a pilotilor de la Brussells Airlines a condus la anularea a peste 300 de zboruri in zilele de greva fiind afectați peste 40.000 de călători
La Paris, Amsterdam si Londra cozile sunt kilometrice din cauza lipsei de personal de securitate concediat in pandemie. Cum pentru a califica un angajat de acest tip cel mai scurt curs dureaza minim o luna si salariul este mic nu sunt deloc amatori pentru aceasta munca si ca atare efectul asupra pasagerilor este teribil.
Patronul lui RyanAir, Michael O’Leary declara acum câteva zile ca “britanicii nu vor sa fie incarcatori de bagaje!”
In Italia, doua mari Sindicate ale însoțitorilor de bord cheamă la greva naționala iar piloții de la Volotea , Easyjet, Ryanair, Air Malta si Crewlink se așteaptă sa sprijine acțiunea cu o întrerupere a activității de 4 ore
Piloții de la Singapore Airlines au lansat greva lor cu motto-ul “Lead, Follow or Get out of way” adică “Condu, Urmează sau Da-te la o parte!”
Conducerea aeroportului Heathrow a cerut companiilor aeriene reducerea cu 10% a zborurilor operate in încercarea de reducere a haosului instalat. Va reamintim ca la ultimul terminal dat in folosință inițial a fost gresit calculat modul de manipulare a bagajelor ceea ce a condus la întârzieri de pana la o săptămâna in manipularea si trimiterea lor iar sistemul refăcut nu face fata condițiilor actuale si a cedat efectiv
Atacurile cibernetice asupra sistemelor catorva companii europene care zi produs întârzieri si anulări a sute de cursa s-au extins concomitent cu problemele tehnice ale controlorilor de zbor din Germania apărute de miercuri
In schimb contractele salariale ale nici unei categorii de personal aviatic de la pilot la încărcător de bagaje nu au fost prevăzute cu clauza indexării lor cu inflația. La Tarom a existat aceasta clauza in contractul colectiv de munca pentru 2015-2017, nu a fost respectata si in contractul ulterior încheiat si ultimul pana in prezent nu a mai fost introdusă ca urmare a disensiunilor dintre sindicatele pilotilor, însoțitorilor de bord, tehnic etc
Toate sindicatele din afara României au subliniat ca deși ei nu au aceasta clauza de indexare cu inflația managementul companiilor lor o au alături de bonusuri consistente indexate si ele!
Deci vorba unui celebru pilot roman poreclit Tase “Atunci sa zboare ei!”