Autor: Cozmin Gușă
În urmă cu vreo 6 săptămâni ucrainenii și rușii s-au întâlnit pentru a debloca exporturile de cereale prin Marea Neagră și-au parafat în Turcia o înțelegere de succes, ni s-a comunicat că la inițiativa ONU și sub supervizarea președintelui Erdogan. Evenimentul a fost perceput ca un semnal public de normalitate, mai ales că Guterres, secretarul general al ONU, a anunțat că cerealele vor fi destinate țărilor sărace din Africa unde domină foametea.
Săptămâna trecută însă, președintele Erdogan a devoalat public faptul că înțelegerea nu se respectă, iar grâul ucrainean este destinat de fapt țărilor bogate din Europa. Azi guvernele Franței și României vor semna un acord ca cerealele ucrainene să poată fi transportate și pe Dunăre către țările UE, lucru anunțat ieri de către francezi. Devine limpede că interese și forțe diferite celor evocate public au generat înțelegerea ruso-ucraineană din Istanbul, și dacă scopul n-a fost umanitar, atunci a fost sigur unul financiar și de securitate alimentară, dar nu al ucrainenilor sau al ”săracilor”, ci în mod sigur al ”bogaților”.
Care-i de fapt treaba cu exporturile cerealelor ucrainene și cine beneficiază de ele? Din vara lui 2021, la presiunea FMI (ce-a condiționat chiar acordul de împrumuturi!), a intrat în vigoare în Ucraina o nouă lege funciară, ce a dat posibilitatea achiziției de terenuri pentru străini, și astfel 17,5 milioane de hectare, cca o treime din suprafața agricolă a Ucrainei, a fost vândută către trei corporații americane, Cargill, DuPont, Monsanto, aceste companii având până atunci doar acorduri de concesionare cu proprietarii ucraineni. Tot o asemenea înțelegere cu guvernul ucrainean avea însă și China, care în 2013 a concesionat pentru 50 de ani alte 9% din suprafața agricolă a Ucrainei, deci cam 5% din totalul terenului țării! Ucraina are teren arabil fertil, foarte productiv, deci de o mare valoare agricolă, dar care prin presiuni de tip FMI și înțelegeri politice subterane cu corporațiile a fost vândut la un preț derizoriu, asta este situația de fapt azi. Și ca să aveți o imagine reală, gândiți-vă că acele trei corporații dețin în Ucraina teren echivalent a cca două treimi din suprafața totală a României. În termeni de valoare financiară a recoltelor de cereale treburile pot fi evaluate cam așa, pentru culturile de grâu, porumb și floarea soarelui: grâul la o medie de 6 tone la hectar și 350 $ per tonă, porumbul la 8 tone pe hectar și 250 $ per tonă, floarea soarelui la 2 tone pe hectar și 500 $ per tonă (cantitățile și prețurile sunt evaluate spre minimum, așa au reieșit din discuțiile mele cu agricultori români experimentați, buni cunoscători și ai agriculturii Ucrainei); astfel, pentru recolta de pe cele 17,5 milioane de hectare, un calcul aproximativ ne indică încasări minime pentru proprietarii corporatiști de cca 30 de miliarde de dolari, iar dacă socotim că l-au achiziționat cu suma medie de 2000$ per hectar (datele de vânzare de anul trecut prezentate în mass-media), rezultă că-și scot investiția încă din primul an de proprietate (acum prețul terenului a ajuns la cca 10000 $ per hectar, deci calculați câștigul multiplicat și aici!). Clar de tot, nu?
Ca să puteți integra analiza de azi în contextul complex al războiului ucrainean, trebuie șă știți că Cargill este un gigant ce are printre acționari câțiva miliardari americani din familie, iar DuPont și Monsanto sunt controlate de mega-fondurile de investiții Black Rock și Vanguard, aflate la rândul lor în siajul de afaceri ai familiei Rothschild. Vă amintiți că familia Rothschild a cumpărat în 2017 și datoria suverană a Ucrainei, cei care au intermediat tranzacția fiind ”Franklin-Templeton”, aceiași ce administrează și Fondul Proprietatea în România. Familia Rothschild este cea mai bogată din lume, își menține acest statut de peste un secol, iar originea lor este khazară, adică își au rădăcinile vechi chiar pe teritoriul Ucrainei de azi. Ca să evaluați bine magnitudinea lor pentru afacerile globale, aflați că Marea Britanie a finalizat abia acum 7 ani plata către ei a unui împrumut contractat prin 1835 (destinat despăgubirii proprietarilor de sclavi, odată cu abolirea sclaviei), deci britanicii au plătit rate și dobânzi timp de 180 de ani.
Revenind în concluzie la tema analizei de azi, e limpede că exportul de cereale ucrainene nu are legătură cu ajutorarea săracilor, ci are mize strict financiare, respectiv de securitate alimentară, dar pentru cei ”aleși” de către proprietarii terenurilor ucrainene. Dacă adaug aici și analizele soțului Victoriei Nuland, care indică Crimeea ca posibilă viitoare patrie a evreilor ashkenazi, adică a celor din diaspora (Israel 2), complexitatea motivațiilor conflictului ucrainean sporește exponențial. Nu va trece mult timp și, în vâltoarea conflictelor ce se vor agrava, multe astfel de date ce azi sunt bine escamotate vor deveni publice. Și-atunci vom pricepe mai bine ce și de ce ni se întâmplă!
