Grupul Patrioți pentru Europa din Parlamentul European a publicat lista contractelor dintre Comisia Europeană și numeroase ONG-uri, printre care se numără circa o mie de grupuri politice activiste, a anunțat joi un europarlamentar din partidul Fidesz al premierului conservator ungar Viktor Orban, relatează agenția de presă MTI, preluată de Agerpres și ȘtiripeSurse.
Lista poate fi accesată pe site-ul ngotransparency.eu unde găsiți prin motorul de căutare pe țări 101 de pagini cu ONG-uri numai din România, cu contracte de sponsorizare de sute de milioane de euro. Prin motorul de căutare pot fi găsite după nume “grupurile activiste” finanțate de Comisia Europeană între anii 2019 și 2023 și de asemenea pot fi listate pentru fiecare țară în parte organizațiile ce au beneficiat de astfel de finanțări.
“Cifrele sunt uluitoare, întrucât Comisia Europeană a încheiat între 2019 și 2023 circa 37.000 de contracte în valoare totală de aproximativ 17 miliarde de euro”, a remarcat un europarlamentar citat de sursele menționate.
Din România, la o simplă frunzărire a listei, remarcăm sponsorizarea publicației „independente” care „nu primește fonduri de la stat” – ci doar de la toate statele UE care livrează statului paralel de la Bruxelles – G4media a cuplului de propagandiști de extremă stânga Tapalagă-Pantazi, care au un proiect în derulare de 2.800.000 de Euro. FOTO-CAPTURĂ:
Alături de ei, tablagii de la Context.ro a cărei directoare executovă, Mihaela Armășelu, fostă angajată a ambasadei SUA la București, este suspectă de tăinuire a adevăratului criminal în Cazul Teo Peter. Plutonierii soroșiști au programe în derulare de 3.300.000 de euro, cu mult mai mult față de, ca să dăm un singur exemplu, Asociația Juriștilor Romi, ceea ce este cu adevărat o discriminare. FOTO-CAPTURI.

Bomboana de pe coliva României se pare că o înghite mai mereu Alina Mungiu Pipidi, care a primit cu SOCIETATEA ACADEMICĂ DIN ROMÂNIA sponsorizări pentru proiecte în derulare cu bani de la CE de 6.300.000 de euro. FOTO-CAPTURĂ:
Pagina 101 de sponsorizări ale ONG-urilor din România se încheie cu un proiect al SOCIETATII DE EDUCATIE CONTRACEPTIVA SI SEXUALA DIN ROMANIA (ASOCIATIA SECS) de 465.000 de euro pentru „TEATRU SOCIAL PENTRU TRANSFORMAREA ROLURILOR DE GEN NOCIVE ÎN RÂNDUL A 4800 DE TINERI (12-25 ANI) DIN SERBIA, ROMÂNIA, LETONIA ȘI ESTONIA”. No comment.
Pentru doritori, mai găsiți și alți beneficiari la ngotransparency.eu
„Este exact ca USAID” – Șpăgi politice de 17 miliarde euro
„Ceea ce ei au creat este exact ca USAID, care a fost suspendată de SUA întrucât în spatele obiectivelor sale nobile se ascundea un sistem de distribuire a banilor cu caracter liberal ideologic” – de tip Soros -, se afirmă de sursa citată.
Partidul austriac de dreapta Partidul Libertății (FPOe), aliat cu partidul Fidesz în grupul Patrioți pentru Europa, a anunțat vinerea trecută o plângere penală împotriva Comisiei Europene pentru finanțările oferite asociațiilor și organizațiilor neguvernamentale (ONG), ale căror obiective, potrivit acestei formațiuni austriece, nu sunt clare și nici transparente. Plângerea a fost înaintată atât Parchetului Anticorupție din Austria, cât și Parchetului European (EPPO).
Partidul Libertății din Austria acuză Comisia Europeană că “risipește” banii europeni prin finanțarea unor ONG-uri care, în schimbul acestor fonduri, exercită influențe favorabile politicilor dorite de Bruxelles.
Au fost astfel distribuite în ultimii ani fonduri de circa 17 miliarde de euro către aproximativ 37.000 de beneficiari, subliniază reprezentanții FPOe.
“Comisia Europeană folosește banii contribuabililor pentru a finanța ONG-uri care-și impun agenda politică în chestiuni precum schimbările climatice, transporturile, energia, în interesul Comisiei și împotriva interesului companiilor și cetățenilor”, a declarat eurodeputatul austriac Roman Haider.
În acest fel, Comisia Europeană face exact ceea ce ea critică în cazul altor țări, precum China, și anume caută să-și exercite influența cu ajutorul ONG-urilor, remarcă același eurodeputat, conform căruia “a sosit momentul să fie drenată această mocirlă a ONG-urilor”. Partidul său mai cere ca toate ONG-urile care primesc finanțări europene să fie înscrise într-un registru complet în care să fie precizate finanțările și contractele de care beneficiază.
sursă: activenews.ro











