Autor: Dan Diaconu
Pe blogul său, trenduri.blogspot.com, Dan Diaconu face o radiografie profundă a neregulilor extrem de grave din sistemul medical și farmaceutic din România, demonstrând cum, de la un an la altul, acest sistem criminal înghite din ce în ce mai mulți bani din buzunarele cetățenilor în mod nejustificat, întrucât calitatea actului medical scade din ce în ce mai mult, iar victimele sistemului sunt tot oamenii care îl alimentează.
1. A cui e farmacia de la colţ?
Notă: Majoritatea covârșitoare a informațiilor pe care le veți citi în această serie de articole se bazează pe informațiile furnizate de o persoană onestă care cunoaște foarte bine sistemul, dar care dorește să rămână în anonimat. Vă recomand să citiți cu atenție întreaga serie pentru a înțelege deplin mecanismele care stau la baza prăbușirii sistemului medical autohton. (Dată fiind importanţa informaţiilor conţinute, această serie de articole poate fi preluată în integralitate de oricine, dar cu menţionarea sursei.)
De la an la an sumele înghițite de sistemul de sănătate sunt mai mari și, cu toate acestea, calitatea actului medical scade de la un an la altul. Într-o țară în care s-a ajuns la un risc mai mare să iei foc în spital decât să mori din cauza bolii pentru care ești internat, găurile Bugetului de Sănătate sunt tot mai mari. Asta în condițiile în care sumele împinse ajung la niveluri greu de imaginat. România cheltuie pe sănătate 74 de miliarde de lei, echivalentul a peste 14 miliarde EUR! E o sumă incredibilă pentru nivelul prestațiilor medicale din România. De aceea apare întrebarea fatidică: unde se duc banii?
Bănuieli sunt multe. Însă, dacă ne vom uita peste hotare, vom constata fix aceeași problemă: din ce în ce mai mulți bani împinși în sistemul de sănătate cu rezultate din ce în ce mai dubioase. Din 1970 până în prezent, cheltuielile de sănătate ale SUA s-au majorat de peste 12 ori! Ce anume justifică un asemenea salt?
În termeni reali, la Revoluție, cheltuielile cu sănătatea se ridicau la nivelul de 235 milioane de dolari, iar condițiile din spitale erau mai bune decât acum. Știu, probabil lipseau echipamente – care oricum lipseau și din celelalte sisteme de sănătate – dar clădirile erau mai noi, iar actul medical se desfășura cu ceva mai multă seriozitate decât acum(e o constatare subiectivă). Oricum am da-o nu putem spune că sistemul actual de sănătate este de șaizeci de ori mai bun decât cel de atunci. Și să nu uităm că, din bugetele anemice ale perioadei comuniste, nu doar s-au tratat oamenii, dar s-au ridicat și spitalele care sunt folosite în prezent. Fără a ridica în slăvi regimul comunist, putem înţelege că lipsa bugetului a condus la o cheltuire mult mai justă a banilor pentru sănătate.
Acestea fiind spuse, este momentul să luăm contact cu sistemul de la nivelul străzii. Dacă în perioada comunistă aveam câte o farmacie pe oraș sau, în orașele mari, câte una pe cartier, acum observăm o explozie de farmacii. Culmea, pe vremea aceea mai nimeni nu intra în farmacie, pe când acum indiferent de farmacia în care intri, e coadă. Ce s-a schimbat? Doar populația e mult mai mică decât atunci. Putem bănui o îmbătrânire a populației care a ridicat consumul de medicamente. E totuși fals întrucât avem un consum exponențial față de perioada comunistă.
Un element și mai interesant e dat de faptul că, un absolvent de studii farmacologice care ar dori să intre pe piață înființându-și o farmacie s-ar lovi de un perete de beton. În ciuda faptului că avem o puzderie de farmacii, aflăm din legile în vigoare că există un criteriu demografic – introdus de Colegiul Farmaciștilor – care limitează numărul farmaciilor. La cozile care sunt în farmacii e logic să bănuim că mai e loc pe piață, dar acesta e ținut în loc de criteriul exprimat, asigurându-se astfel un monopol zonal celor care au reușit să-și deschidă farmacii.
Acum n-ar trebui să vă imaginați că farmaciștii huzuresc. De fapt lupta este foarte dură, astfel încât mulți dintre cei independenţi ajung să-și vândă farmaciile marilor lanțuri pe care le cunoașteți. Treptat, piața este acaparat de câteva lanțuri, iar micii jucători dispar. Avem așadar un criteriu demografic utilizat pentru a limita numărul de farmacii care pot fi deschise și un număr de mega-jucători care, beneficiind de poziția financiară mai bună și de accesul facil la finanțare, acaparează piața. Astfel, în locul unei concurențe reale între participanți, avem o instituire a unui monopol mascat. Cu întreaga piață concentrată în mâinile câtorva jucători, mafiile din domeniu își pot face mult mai ușor jocurile.
Situația absolut aberantă a criteriului demografic a obținut însă OK-ul de la Consiliul Concurenței. Mai mult, a trecut „testul de constituționalitate” în anul 2014, atunci când Curtea Constituțională a României a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de o societate comercială din Galați.
Motivarea e de-a dreptul de râs. Absolut nimic nu poate justifica o asemenea măsură aberantă, doar că a noastră Curte Constituțională a făcut-o pe proasta, punând în motivare argumentele Ministerului Sănătății, direct interesat de instituirea unui asemenea monopol. Ia auziți aici(sublinierile îmi aparțin):
Astfel, o asemenea restricţie poate avea ca efect înfiinţarea de farmacii comunitare în acele părţi ale teritoriului naţional în care accesul la serviciile farmaceutice este deficitar, întrucât, prin faptul că îi împiedică pe farmacişti să se instaleze în zone în care există suficiente farmacii, îi orientează pe aceştia spre zonele în care numărul farmaciilor este nesatisfăcător. Prin urmare, având în vedere riscul de penurie de farmacii în mediul rural şi, în consecinţă, riscul ca aprovizionarea cu medicamente a populaţiei din zonele rurale să nu fie sigură şi de calitate, reglementarea criticată – care prevede că, în raport cu un anumit număr de locuitori, poate fi înfiinţată o singură farmacie comunitară într-o localitate urbană – este necesară. (…)
În ceea ce priveşte cerinţa proporţionalităţii între limitarea adusă libertăţii economice şi obiectivul de interes public urmărit de legiuitor, Curtea, având în vedere importanţa asigurării accesului general al populaţiei la serviciile farmaceutice, constată că reglementarea criticată nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea scopului propus”.
V-ați revenit? Uite-aşa, Curtea Constituţională, în inutilitatea sa, a pecetluit că lipsa de concurenţă e legală. Asta în sfidarea oricărei logici elementare, introducând „riscul de penurie” într-o piaţă bombardată de medicamente împinse până la refuz de industria farmaceutică.
Azi v-am dat o mică pastiluță, asigurându-vă că asta e ceea ce se vede de la nivelul străzii. Încă nu e nevoie să trageți concluzii pripite întrucât, în episoadele viitoare, veți vedea cum anume e împiedicat farmacistul – în ciuda faptului că el și-o dorește – să devină prietenul cel mai bun al bolnavului. Am zgâriat doar puțin suprafața descoperind un dezechilibru strigător la cer, dar putregaiul este mult mai mare cu cât desprindem din poleiala cu care e acoperit sistemul de sănătate.
2. De ce mor farmaciile adevărate?
Rămăsesem ieri la situația farmaciilor care au un număr strict controlat de aşa-numitul „criteriu demografic”. Astfel, poți da cu tunul că n-ai cum să-ți mai deschizi o farmacie. Cui servește, totuși, acest lucru? Oamenilor, după cum limpede constatăm, nu le servește. De asemenea, așa cum ați constatat, din ce în ce mai multe lanțuri de farmacii își fac loc în detrimentul farmaciilor independente. Care-i scopul?
Farmacia e un canal de distribuție. Care-i celălalt canal de distribuție al medicamentelor? Spitalul, în mod evident. Doar că de la spital nu poți să-ți cumperi. De altfel, așa cum ați pățit-o probabil până acum, este foarte probabil ca spitalul să-ți spună să-ți cumperi anumite medicamente din farmacie deoarece ei nu le au. Și tu ce să faci? Mori sau dai fuga la farmacie să-ți procuri ceea ce-ți trebuie? Răspunsul e logic. Dar să nu pierdem ideea.
Farmacia e principalul canal de distribuție al pieţei medicale. Controlând farmaciile, controlezi ce se vinde pe piață. Iată așadar motivul pentru care se „coagulează” piața: câteva entități ajung să controleze ceea ce se distribuie românilor prin faptul că, pur și simplu, la raft nu se găsește „decât ceea ce trebuie”. Şi, în lipsa unui profesionist adevărat care să-ţi spună că „în loc de produsul X ar fi mai indicat produsul Y”, ajungi să pici în mâna unei escrocherii comerciale de-a dreptul banale care se manifestă din plin în zilele noastre.
Dărâmarea farmaciștilor independenți e un proces care n-a fost obligatoriu controlat din start. Vechea generație de farmacişti, cea care era doxă de carte, dar nulă la capitolul gestiune comercială, a picat din cauza problemelor pe care le-am văzut în economia noastră de tranziție. Neînțelegerea noţiunilor de bază ale gestionării afacerii au reprezentat principala cauză care a băgat în faliment o grămadă de farmacişti buni. Oamenii de atunci trăiau cu impresia că toţi ceilalţi sunt a fel de corecţi ca ei şi că „deasupra e un politician sau un zeu” care vede totul și, în cazul unei mârșăvii, are grijă să compenseze. Așa au ajuns bieții farmaciști să îngroașe lista faliților deoarece diverşi escroci le-au făcut praf afacerile, jefuindu-i cu bună știință. Să vă dau un exemplu.
Înainte de a începe, fac o paranteză: în materialul pe care-l public nu voi da coordonate exacte deoarece n-am chef de confruntări sterile. În locul numelor vă voi dezvălui practici utilizate în industrie care, în final, conduc atât la secătuirea bugetului statului, dar și pe cel al pacientului. Și-acum întâmplarea.
La un moment dat un producător de medicamente s-a trezit să inventeze două „panacee”(sic!) numai bune să fie prescrise zilnic, pentru oricine se vrea protejat de diverse chestii. Treaba a fost făcută profesionist, cu medicii spălați pe creier și umflați cu „dovezi” de toate tipurile(inclusiv la buzunar) cum că respectivele chestii sunt musai bune de luat. Și uite-așa s-au trezit farmaciștii cu comenzi masive din respectivele „vedete”. Doar la o minimă cercetare – adică cititul chiar superficial al prospectului – i-ar fi arătat oricui că toată treaba e o escrocherie deoarece la mijloc erau niște molecule deosebit de ieftine împachetate pompos. Imaginați-vă că aș ambala apa chioară în fiole și mi-aș propune să o vând chestia asta ca medicament. Mă rog, n-ar fi așa grav deoarece apa cel puţin nu produce efecte adverse, pe când medicamentele acelui producător i-au băgat în mormânt pe mulți incompatibili naivi care au refuzat să vadă ce îngurgitează de fapt.
Problema cu care s-au trezit farmaciștii independenţi a fost una cât se poate de practică: aveau în stoc medicamentele de la acel producător la prețuri mult mai mari și practic ar fi trebuit să vândă în pierdere. Automat au sunat disperați la agenții de vânzări care aveau lecția pregătită: „Nu aveți discount pentru că noi nu procedăm așa. Cumpărați aceste medicamente de la noi la preţ întreg(adică acela mult mai mare), dar luaţi-le pachet cu medicamentul X care-i foarte scump și cu preț reglementat. Pentru asta noi vă dăm un discount baban la medicamentul X, discount pe care apoi îl puteți muta pe celelalte două medicamente căutate”. Și uite-așa, farmaciștii s-au uitat în gura vânzătorului, au comandat ca înecații că doar acum aveau „discount” și când s-au prins a fost prea târziu. Ce s-a întâmplat? Acel medicament scump le-a expirat întrucât din cauza prețului nu-l prea lua nici naiba. Ei, neştiind să-şi facă o proiecţie de vânzări, nu s-au gândit că dând o groază de bani pe acel medicament scump şi nelichid de fapt îi vâră în buzunar producătorului şi mai mulţi bani, în timp ce ei ajung să vândă în pierdere gravă. Și uite-așa, abia atunci s-au prins bieții farmaciști că au luat o țeapă de zile mari, mâncându-i falimentul.
Cea de-a doua etapă de desfiinţare a farmaciilor independente se desfășoară acum sub ochii noștri. Cu toate că problemele par similare, de data aceasta farmaciile independente pierd la jocul de „business”. Teoretic, pe o piață pe care se manifestă atât de categoric marile lanțuri de farmacii, farmacistul independent ar trebui să fie cel care face legea deoarece el nu e tributar vreunei înțelegeri. Astfel, de-acolo ar trebui să pornească diversificarea pieței autohtone. Însă ce poate face farmacistul în condițiile în care cel care prescrie rețetele e medicul? Nu mă înțelegeți greșit: e logic ca medicul să fie cel care prescrie un tratament, doar că avem a ne întreba de ce oare medicii prescriu anumite tratamente? Un exemplu banal – care-mi sare mie în ochi: de ce plec de la medic cu rețetă pe care scrie o marcă celebră de pastilă conținând ibuprofen și nu direct molecula și concentrația? Oare pentru că o pastilă a celebrei mărci, având aceeași componență cu un „no-name” făcut de o altă firmă, este de cel puțin două ori mai scump? Atenție, indiferent că luați una sau alta, de fapt e aceeași pastilă, însă la pastila celebră mai achitaţi suplimentar şi „taxa de marketing” deoarece acele clipuri de la televizor costă.
Povestea prescripțiilor și a moleculelor e ceva mai complicată, așa cum veți descoperi ceva mai târziu. Pe moment rămânem la exemplul dat pentru a înțelege fenomenul economic pe care-l întâlnim în piață. Marile lanțuri au vânzări gigantice în comparație cu micii farmaciști independenți. Interesul producătorului de medicamente este acela de a cuceri o cotă cât mai mare din „canalul de distribuție”. Cum face asta? Oferă discounturi serioase la volum. Astfel, un lanț mare ajunge să fie extrem de profitabil vânzând un produs. Farmacistul independent, chiar dacă vinde doar acel produs, nu are cum să ajungă la vânzările lanțurilor mari. Acesta, din păcate, abia se încadrează la un discount anemic, atât cât să spună că nu vinde în pierdere.
Și uite așa se ajunge la situaţia în care micile farmacii, având oameni onești, să fie îngenuncheate din punct de vedere financiar. Degeaba farmacistul îi recomandă bolnavului un alt medicament având aceeași compoziție. Dacă medicul a scris pe foaie că trebuie marca X, atunci e lege și omul se gândește că mai bine dă mai mult pentru sănătatea lui. Și refuză oferta. Oricum, ceea ce spun eu practic nu se întâmplă deoarece farmaciştii onești s-au săturat să mai intervină deoarece ştiu că nu au nicio șansă.
Hai să ne punem acum în pielea unui farmacist independent. Ce preferă el în condițiile date? Să rămână și să se lupte pe metereze cu morile de vânt, să stea pe cap cu tot felul de belele sau să cedeze? Ce înseamnă să cedeze? Simplu: să-și vândă întreg business-ul unui lanț, să încaseze o sumă babană pe afacere și, eventual, să continue să lucreze acolo ca salariat, cu un venit cât de cât OK, alături de echipa sa, dar fără bătăi de cap. Ia gândiți-vă cum ați proceda?
Şi uite aşa începe un proces ireversibil în care o profesie se diluează în hăţişul practicilor comerciale hrăpăreţe şi incorecte. Ce credeţi că se întâmplă dacă intraţi într-o farmacie a unui mare lanţ şi cereţi o recomandare de medicament? Vânzătoarea(deoarece noţiunea de farmacist devine din ce în ce mai vagă) de acolo vă va recomanda o marcă specifică de medicament deoarece ştie că are un anumit target de vânzări pentru acel medicament şi că trebuie să vândă mizeria aia. Asta chiar dacă acea mizerie de medicament e incompatibilă cu starea dumneavoastră de sănătate.
De ce mor farmaciile adevărate? Pentru că trebuie controlat principalul canal de distribuţie al sistemului care, de la o zi la alta, prin politicile strict comerciale şi prin acţiunile marilor producători de medicamente se transformă într-un sistem de jefuire. În acest mod preţurile cresc continuu în detrimentul bolnavilor care plătesc preţuri din ce în ce mai piperate pentru din ce în ce mai puţină sănătate. Şi nu doar bolnavii, ci şi statul.
3. De la molecule infime la jafuri imense
Molecula. Ați mai auzit denumirea? Poate că da, poate că nu. Ca idee generală, molecula e baza industriei farmaceutice din ziua de azi. Arhitecții sistemului ne dau asigurări că treaba funcționează perfect și că așa se ajunge pe „cele mai înalte culmi de progres și civilizație”, vorba lu’ nea Nicu. Doar că treaba, așa cum veți vedea, nu e oablă.
Teoretic, dacă ai descoperit o moleculă nouă care e aprobată, o patentezi și timp de douăzeci de ani faci jocurile în piață. Să presupunem că ai descoperit o formulă care vindecă o boală gravă, să zicem un tip de cancer. Patentând formula doar tu ai dreptul exclusiv asupra acelei molecule timp de douăzeci de ani. Și având exclusivitatea, poți să pui ce preț vrei. Ia imaginați-vă o discuție între un producător și un bolnav de cancer ajuns la disperare: „Vrei să scapi, amărâtule? Viața ta te costă 2000 de dolari pe zi timp de trei luni și apoi ești ca nou.” – îi va spune superior producătorul. N-ai bani, nu trăiești. Și gata!
Existând un asemenea tratament revoluționar, e limpede că se va găsi întotdeauna masa critică de bolnavi pentru a finanța profiturile babane ale „descoperitorilor”. Partea frumoasă, spun arhitecții sistemului, e că peste douăzeci ani de la patentare, tratamentul devine generic. Astfel, chiar dacă aproape o generație are de suferit, pentru umanitate e un teribil pas înainte.
Un caz celebru: citratul de sildenafil(sper că am tradus bine) este varianta generică a cunoscutului medicament Viagra. Dacă înainte te costa un ochi din cap „tratamentul de rejuvenare a părților rămase moi”, acum poți să-ți cumperi „la kil” fără să te ardă la buzunare. Deci e bine, nu-i așa?
Piața moleculelor e una imensă, dar și ea e deosebit de structurată, pentru fiecare moleculă fiind un număr extrem de mic de producători: doi, maxim trei. În România se produce doar o singură moleculă: nistatină. Producătorul e Antibiotice Iași. Știți ce cotă are ATB la nivel mondial? În jur de 80%! Cei mai mari producători de molecule sunt indienii și chinezii. Substanțele de bază sunt produse în majoritate covârșitoare în Asia. În Europa și SUA nu se mai face mai nimic. Doar se încasezază profiturile. De altfel, știți probabil că industria farmaceutică indiană este una de top la nivel mondial. În cvasi-majoritatea lor(aprox 95%) moleculele de pe piață sunt generice, adică ieftine. Este asta garanția unui tratament ieftin și de calitate pentru pacienți? Aiurea. Diavolul stă în detalii, iar giganții industriei farmaceutice trebuie să facă produse scumpe pentru a încasa cât mai mult de pe spatele fraierilor. Așa cum puteți deja constata, aparenta complexitate a industriei farmaceutice nu există. E un monopol planetar controlat de câțiva giganți. Însă asta nu exclude complexitatea extremă a mecanismului de jaf al țărilor și oamenilor. Hai să vedem cum funcționează mecanismul.
Cum e cam greu cu inventatul de noi molecule, industria intrată pe mâna agenților de marketing are nevoie non stop de noi inovații pentru a profita din plin de perioada de exclusivitate. Așa se fac noile revoluții perpetue, aproape la fel ca în cazul detergenților. Deci, cum te apuci să faci un nou medicament?
Schema nr. 1: Iei un generic oarecare, îi dai un nume pompos și te apuci de marketing. Cum faci asta? Intri într-o campanie furibundă în media, iar în paralel desfășori acțiunile de mituire a medicilor, de tipul celor pe care le știe toată lumea.
Ne propunem aşadar să facem un „preparat minune” care să fie marketat ca produs profilactic în raport cu gripa. Dacă iei zilnic din produsul nostru, botezat pompos „Flu Shield”, nu mai faci gripă. Pornim aşadar de la o moleculă banală, cea de paracetamol, pe care o dozăm în cantităţi mici pentru a avea efectul „uleiului de şarpe”, adică zero. Însă mai e de trecut o provocare. În România, la un moment dat, medicii au fost obligați să nu mai prescrie medicamentul, ci molecula. Degeaba te apuci să produci „Flu Shield” și degeaba îl prescrie medicul dacă, ajuns la farmacie, farmacistul îți dă un paracetamol oarecare produs de altcineva. Nu așa merge treaba! Ca să te asiguri că o să ia de la tine, setezi un dozaj nonstandard. De exemplu ipoteticul nostru „Flu Shield”, pe care-l marketăm ca pe o „pastilă zilnică având efect de protecție împotriva gripei” are un dozaj de 9.5 mg paracetamol(paracetamolul comun din farmacii are 500 mg, asta însemnând că iei o porţie normală în mai mult de 50 de zile). Așa putem scrie în prospect: „fiecare comprimat de Flu Shield conține 9.5 mg de paracetamol”. Ei bine, medicul, când scrie rețeta, specifică: „paracetamol 9.5 mg, o dată pe zi”. În aceste condiții, ia ghiciți ce primeşte farmacistul de la pacient?
Acum probabil vă întrebați cum se face că nu se iau și ceilalți după cel care a făcut șmecheria asta? Ei bine, așa cum v-am mai spus, piața e una extrem de bine structurată. Dacă tu ai dat japca cu o șmecherie, eu nu vin peste tine cu aceeași șmecherie, ci îmi formez un alt „segment de piață”. Cum se face asta? Destul de simplu.
Un medicament este caracterizat de trei parametri: molecula, forma farmaceutică(comprimat, comprimat filmat, comprimat cu eliberare prelungită, sirop, soluție, supozitor etc) și concentrația. Schimbând oricare dintre acești parametri obții alt medicament. Așadar, un ipotetic concurent folosește aceeași moleculă, dar îi setează un alt dozaj. Continuând cu exemplul nostru, un ipotetic concurent poate scoate medicamentul „Flu-PREVENT” la care „fiecare comprimat conține 10.8 mg paracetamol”, dar cu un preț dublu. Cum funcționează segmentarea? Respectiva companie începe „campania de marketing” la „medicii săi” pe care-i mituiește și mai generos pentru a prescrie „paracetamol 10.8 mg, o dată pe zi”. Și uite-așa avem o concurență falsă între două non-produse.
Dar nu e periculoasă diferența de dozaj? Asta ar fi prima întrebare a unui om onest care s-ar gândi că probabil e o noimă în diferența asta de dozaj. Aiurea! Există ceea ce se numește „diferență fiziologică de absorbție” care are o plajă situată undeva la 30%, adică una foarte largă. Ce înseamnă asta? Practic diferența dintre cele două dozaje NU EXISTĂ! Atât cel de 9.5 mg cât și cel de 10.8 mg sunt de fapt același lucru.
În fapt, nu dozajul e problema, ci altceva, anume reacțiile adverse. Continuând cazul nostru ipotetic, ar trebui să mergem la descrierea detaliată a paracetamolului de pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru a constata că are o grămadă de reacții adverse. Într-adevăr, doza e infimă, dar tot constatăm că îți poate face praf ficatul sau, în cel mai rău caz, poți face chiar și șoc anafilactic. De aceea, pentru „prevenție”, te trezești că, pe lângă bălăria asta inutilă, medicul îţi se mai prescrie şi un hepatoprotector care-și scoate alți bani din buzunar. Cam asta-i schema.
Majoritatea medicamentelor pe care unii medici recomandă să fie luate, au reacții adverse de toate tipurile. Aşa sunt medicamentele şi de aceea e recomandat ca, în caz de boală, să le iei strict „pentru a te face bine”, urmând ca apoi să-ţi tratezi eventualele reacţii adverse. E o ilustrare a proverbului „te faci frate cu dracul până treci puntea”. Marea problemă e că se ajunge la situaţii absolut aberante în care medicii îi pun pe pacienţi să ia anumite medicamente inutile zilnic. Astfel, de la o chestie banală(un puseu de tensiune, de exemplu), ajungi să ai 5-7 produse recomandate deoarece, nu-i așa?, trebuie să ne ocupăm și de posibilele reacții adverse. Desigur, medicamentele care se ocupă de reacțiile adverse, la rândul lor, dau și ele reacții adverse. Astfel se poate face un cârnat de medicamente care ajunge la lună. Și uite-așa te întâlnești în câțiva ani cu oameni care arată precum o ruină deoarece de ei s-a ocupat temeinic sistemul de sănătate. Atenție așadar la prescripții. Și aveți grijă că mai multe opinii nu înseamnă obligatoriu că veți merge în direcția bună. Așa cum veți înțelege ceva mai târziu, există o anumită segmentare a plăților suplimentare.
4. Academia de Înalte Studii în Hoţie
Înainte de a trece mai departe cu modul de fraudare, ar trebui să vă mai introduc în câteva noțiuni de bază. Ce este un medicament? Practic, piața se împarte în trei segmente:
- Rx – medicamente care se eliberează doar pe bază de rețete. Pentru aceste medicamente publicitatea este complet interzisă, atât către publicul larg, dar și către profesioniști;
- OTC – medicamente care se pot elibera fără prescripție. Publicitatea acestor medicamente este legală în media, dar interzisă la medic sau farmacist. În realitate se face pe toate canalele, ceea ce nu e OK. Ca o opinie personală, aș spune că publicitatea pentru aceste medicamente ar trebui interzisă;
- Suplimente – aici e un haos întrucât domeniul e complet nereglementat. Dar, așa cum veți vedea, puteți avea surprize!
Înainte de a intra în sbiect, trebuie să corectez o eroare pe care am comis-o în articolul anterior. Într-adevăr, în procesul de patentare, produsul este protejat timp de 20 de ani. Doar că, pentru piața medicamentelor, există și o așa-numită perioadă de exclusivitate care este de 7 ani. Ce-i cu această perioadă? Având în vedere că autorizarea unui medicament poate dura mulți ani, perioada de exclusivitate e menită a ajuta producătorii. Protecția patentului începe să curgă din momentul completării actelor pentru patent, astfel încât o perioadă lungă de autorizare ar putea lăsa inventatorul sau producătorul cu buza umflată. De aceea s-a luat decizia existenței unei perioade de exclusivitate care începe să fie calculată de la autorizarea medicamentului.
Ce-ar mai trebui să știți? Dat fiind tonul seriei ați putea cădea în latura cealaltă, în care să aruncați anatema asupra întregului sistem medical, fapt care nu mi se pare corect. Sunt o groază de medici de ispravă, de farmaciști care-și fac treaba s.a.m.d. De asemenea, chiar și producătorii au adus uneori pe piață molecule foarte bune, prelungind viața unor oameni sau făcându-i bine pe alții. Faptul că s-a ajuns în situația pe care o vedem are cauze multiple, iar una dintre acestea – cea mia importantă – v-o voi prezenta mai spre sfârşitul articolului. Pentru o analiză detaliată îmi rezerv însă un articol viitor. Așadar, vă rog mult să nu cădeți aiurea într-o extremă nefastă. E foarte bine să urmăriți ceea ce scriu în seria de faţă pentru a nu deveni victima unui sistem care, pe zi ce trece, se transformă în mașină de tocat.
Și-acum, cu toate precizările făcute, să trecem la cealaltă schemă pe care-am denumit-o, plin de creativitate … Schema nr. 2.
Dacă a prelua o moleculă generică și a o doza non-standard e o practică de-a dreptul rudimentară, o „evoluţie” a strategiei e reprezentată de combinarea a două sau mai multe molecule generice pentru a face un produs nou. Așadar, combini molecula A cu molecula B, fiecare într-o anumită proporție și se numește că ai un medicament nou nouţ. Acum vine din spate componenta de marketing deoarece degeaba ai medicamentul dacă nu ai piața. Și-aici avem diverse șmecherii. În primul rând, cele mai mari profituri le obții de pe piața Rx. Ai un regim fiscal mai bun, medicamentele pot fi parțial(sau total) compensate de stat, astfel încât e loc de profit mai mare. În al doilea rând, e mai greu să găsești combinația într-un singur medicament concurent. Astfel, dacă ai produsul, pornești campania de influenţare a medicilor deoarece ai creat o „piață virgină”.
Dar, stați! Publicitatea e interzisă în zona Rx. Cum faci? Păi ori încalci legislația și-ți trimiți hoardele de agenți peste medici, ori te apuci să faci „congrese” în care-i sponsorizezi pe medici pentru participare. Ori ambele, adică varianta cea mai utilizată. Mă rog, metode de eludare a legii sunt nenumărate deoarece, în general, autoritățile închid ochii.
Să lăsăm însă de-o parte problemele de legislație și să trecem la chestiunea practică. Întrucât în marketingul acestor pseudo-medicamente se bagă bani serioși și prețurile ajung să fie pe măsură, adică piperate. Dacă ai reușit să împingi „medicamentul” pe piața Rx, iar acesta beneficiază și de compensare, profiturile pot deveni astronomice. E un joc din care câștigă masiv producătorul și medicul aflat în solda sa, iar de pierdut pierde atât statul cât și pacientul.
Strategia e de-a dreptul diabolică și-o să v-o explic pornind de la un ipotetic medicament care are în componență moleculele A și B. Pe piață, molecula A se găsește în două dozaje, să le spunem c1 și c2, dar dozajul uzual(90%) e reprezentat de c1 . Molecula B are trei dozaje c3, c4 și c5. De asemenea, să presupunem că dozajul uzual e c3. Medicamentul nostru minune va avea așadar în compoziție molecula A cu dozajul c1 și molecula B cu dozajul c3. Acum, dacă medicul prescrie o rețetă care pe poziția 1 are molecula A cu dozajul c1 și la poziția 2 molecula B cu dozajul c3, farmacistul eliberează cele două generice separat care au un cost de, să zicem, 10 lei. Doar că de la medicul „cu dedicație” rețeta vine cu o singură poziție care arată așa „Molecula A c1/Molecula B c3”, care trimite transparent către medicamentul nostru minune. Partea bună e că medicamentul e compensat, doar că în schema de compensare statul plătește 25 lei și pacientul tot atât. Înțelegeți șmecheria? O simplă formulare face ca tratamentul să aibă un cost total de 5 ori mai mare, în care pacientul plătește de două ori și jumătate mai mult decât ar plăti prețul întreg al genericelor!!! E alchimie curată, în care transformi rahatul în aur. Și cine înhață banii? Grosul îl iau producătorii, apoi vin la rând și „medicii parteneri” și probabil mai iau ceva și farmaciile.
Desigur, pentru a-şi asigura acapararea completă a pieţei, producătorul poate decide să facă şase medicamente care ajung să acopere toate combinaţiile posibile de dozaje
Să presupunem că dați de un farmacist corect. Acesta vă va spune verde-n față că decât să dați 25 de lei, mai bine dați 10 lei pe generice și gata, ați scăpat mai ieftin decât „beneficiind” de compensarea de la stat. Da, așa e, doar că sunt două probleme. În primul rând, un farmacist poate fi corect, dar dacă nu are pregătirea necesară va da exact ceea ce a prescris medicul, adică medicamentul scump și „compensat”. Și cum nivelul de pregătire e din ce în ce mai aproape de genunchiul broaștei, o asemenea problemă e dominantă. De asemenea, dacă farmacistul e angajat al unui lanţ farmaceutic s-ar putea să aibă precizarea strictă din partea conducerii să elibereze „medicamentul compensat”, doar acolo sunt discounturi sănătoase şi beneficii de altă natură. Doar că mai e și o chichiță de ordin legislativ: dacă un farmacist e și pregătit și de bună credință și eliberează în loc de „medicamentul scump” cele două generice, CNSAS îl poate da în judecată deoarece nu i-a oferit pacientului medicamentele compensate la care avea dreptul!!! Adică a avut vina de nu a acceptat ca atât statul(CNSAS) cât şi pacientul să fie jefuiţi! Desigur, farmacistul ar putea câștiga un asemenea proces, dar cine să-și bate cuie-n talpă?
Să mergem acum la o altă problemă, de data aceasta de ordin medical. Presupunem că inventăm un alt medicament care are în componență trei molecule X, Y și Z, iar pacientul începe să tușească sec. Medicamentul e unul de largă utilizare deoarece compania care l-a împins pe piaţă e una „de succes”, astfel încât acel medicament e eliberat de toţi „profesioniştii”. Se știe că molecula Z are ca principal efect advers, să zicem, tusea seacă, așa că dacă pacientul ar lua cele trei molecule separat(trei medicamente diferite) i s-ar putea recomanda să oprească administrarea moleculei Z pe o perioadă mai mare decât timpul de înjumătăţire ca să se constate dacă tusea seacă îi vine de la administrarea moleculei Z sau e un alt simptom îngrijorător. Luând însă un singur comprimat care le conține pe toate trei, n-are cum să întrerupă administrarea acestuia deoarece, dacă moleculele X şi Y sunt unele esenţiale în tratamentul său, s-ar putea trezi mort – vorba idioatei căreia nu-i mai amintesc numele.
Așadar, există cazuri în care alăturarea artificială a mai multor molecule poate face mai mult rău decât bine. Doar că, în zborul spre profit nimic nu mai poate opri infernala maşinărie. Și, când la aceeași căruță se pun să tragă toți, iese o nebunie absolută.
Fac aici o precizare importantă deoarece am omis-o prin necunoaştere la momentul scrierii articolului. Procesul de combinare a moleculelor e mult mai fluid pentru cei care au avut o moleculă protejată. Să vă explic. Am o moleculă şi mai e puţin până când ea trece în rândul genericelor. Ce fac? Piaţa e deja formată, am medicii care-o recomandă şi nu pot ceda astfel încât cineva să mă omoare cu genericul. Ei bine, acela e momentul în care mă apuc să combin proteinele. De ce? Pentru că deja am piaţa, iar introducerea unui nou medicament „mai potent” din punct de vedere a compoziţiei mă ajută să-mi menţin cât de cât marjele de profit. De asemenea, medicamentul neavând concurenţă, nici producătorii nu sunt interesaţi să acorde discount farmaciştilor. Discounturile se acordă pentru moleculele pentru care există competiţie în piaţă.
În mod normal, sistemul medical e unul în care puterea se împarte. Aşa cum în democraţie, la modul teoretic, puterea se împarte între legislativ, executiv şi puterea judecătorească, în sistemul medical „puterea” se împarte între producător, medic şi farmacist. Producătorul introduce medicamentul pe piaţă asigurându-se că respectă standardele de autorizare, medicul selectează tratamentul necesar pe baza experienţei şi a specificaţiilor medicamentului, iar farmacistul – care-i expertul în medicament – e obligat să identifice erorile din prescripţie şi să „cenzureze” eliberarea reţetei, spre binele pacientului. Uneori medicul poate să nu respecte cantităţile uzuale, iar farmacistul observă asta. Poate foate fi o greşeală sau poate fi, pur şi simplu, o decizie a medicului care, din experienţă şi din practica domeniului său ştie exact ce face. Dacă e greşeală, farmacistul trebuie s-o observe şi trimite pacientul înapoi la medic după aşa-numitul „SIC VOLO”. Ce-i asta? E o formulare standard(care s-ar traduce „aşa vreau eu”) prin care medicul îi atrage atenţia farmacistului că „eroarea” e deliberată, iar farmacistul trebuie să elibereze reţeta deoarece medicul îşi asumă răspunderea. Însă, dacă reţeta nu conţine „SIC VOLO”, iar farmacistul detectează o eroare, atunci trimite pacientul înapoi la medic fără a-i elibera reţeta.
Doar că, la fel ca în democraţie, şi această „împărţire” funcţionează doar pe hârtie. Atâta timp cât nu actul medical în sine e idealul celor trei părţi implicate în proces, e clar că toaată logica împărţirii pică la proba practică. Cu gândul profitului în cap, toate cele trei părţi ajung să tragă la aceeaşi căruţă care fraudează atât statul cât şi pacientul. Chestiunea îi este fatală statului din punct de vedere financiar, iar pacientului ajunge să-i fie fatală nu doar financiar, ci, din păcate, şi existenţial.
Într-un comentariu cineva îmi reproșa că, prin dezvăluirile mele, risc să le deschid capul celor cu bani care se vor trezi și se vor apuca să fabrice pseudo-medicamente. De fapt, ceea ce-mi reproșează e imposibil. Așa cum v-am spus, piața farma e una extrem de rarefiată și sedimentată, în care peștii de diverse dimensiuni își știu bine pozițiile și nivelul la care se pot ridica. N-ai cum să te trezești tu, un neica nimeni să te apuci să faci medicamente, chiar dacă ai bani cu duiumul. Ca să-ți autorizezi un medicament e extrem de scump, ca să-ți faci marketingul pe care-l fac marii granguri este, de asemenea, obscen de scump. Așa cum ați văzut, piața e una obtuză, plină de restricții. Dacă ești un neofit și încerci să faci ceea ce vezi, te poți trezi înhățat și cu licența suspendată. Mă rog, asta în cazul fericit în care ajungi să ai licență.
Chestiunea e de-a dreptul hilară deoarece a produce medicamente chiar nu e greu. Investești într-un echipament automat – care nu costă chiar un ochi din cap – și poți face pastile câte vrei. Nu-i mare lucru, e chestie de substanţă şi dozaj. Cum peste 95% dintre molecule sunt generice, deci extrem de ieftine, o liberalizare a domeniului ar conduce teoretic la o scădere generalizată a preţurilor. Însă simplitatea procesului e compensată de hățișul legislativ făcut special pentru ca doar cei acceptați de sistem să poată supraviețui acolo. De aceea, de multe ori, la capătul firului ori întâlneşti un conglomerat învârtind sume ameţitoare, ori ceva servicii secrete sau interese politice de nivel înalt. E extrem de greu(a se citi imposibil!) să răzbeşti în această lume dacă eşti curat şi mânat de idealul de a face bine.
Ceea ce trebuie să rețineți este că, prin simpla complicare legislativă, se urmărește menținerea câtorva pești grași și a puieților acestora despre care vom mai vorbi.
5. De ce se întâmplă toate acestea?
Înainte de a începe o să vă spun cât se poate de sincer că această întreagă serie îmi face deosebit de mult rău. Dincolo de faptul că trag să înțeleg noțiuni pentru care nu am fundația minimă – motiv pentru care se mai strecoară erori în articole sau nu punctez corespunzător anumite elemente – simt că mă încarc teribil de mult cu o energie negativă extrem de deranjantă. În ciuda faptului că am activat în numeroase domenii, că am dat de indivizi de toate tipurile și din toate zonele societății, niciodată nu am avut impresia ca acum că mă aflu în vecinătatea răului absolut. Văzând atâta ticăloșie n-ai cum să nu te întrebi cum anume de e posibil așa ceva? Cum poți prescrie medicamente care omoară oameni fără pic de remușcare. Ce simți în momentul în care lungești artificial lista doar pentru a-ți înhăța comisionul?
Trebuie să existe explicații pentru toate aceste fenomene, chestiune pe care voi încerca să v-o explic în continuare. Cineva îmi explica într-un comentariu cât de greu este să lansezi o nouă moleculă pe piață. Așa e. E nevoie de o teribilă muncă de cercetare care, de cele mai multe ori, se termină fără niciun rezultat. Degeaba ești disciplinat, degeaba „îți faci temele”, dacă nu ai puțin(sau mai mult) noroc n-ai cum să răzbați.
Fleming a avut noroc atunci când a descoperit Penicilina. Pur și simplu a fost o chestiune de baftă. Ți-a aterizat întâmplător un mucegai în borcan și ai observat cum acționează, devenind astfel un revoluționar al domeniului medical.
Sildenafil, moecula-vedetă și multă vreme vaca de muls a firmei Pfizer, a fost descoperită din întâmplare în timp ce-o studiau ca posibil tratament pentru angina pectorală. În 1993, o companie de biotehnologie pe numele său ICOS, descoperă un inhibitor al enzimei PDE5. În 1994, Pfizer dădea lovitura cu Sildenafil/Viagra explicând cum, datorită rolului de inhibitor al enzimei PDE5, Sildenafil rezolvă problemele de erecție ale bărbatului. ICOS era conștientă de valoarea descoperirii făcute, doar că, pentru a putea produce ceea ce va deveni în final Cialis, a fost nevoie să apeleze la gigantul Eli Lilly. Chiar și așa, Cialis a intrat pe piață abia în 2011(față de Viagra în 1998!), iar din descoperitorul ICOS s-a ales praful întrucât, pentru evitarea problemelor legale, Eli Lilly a cumpărat ICOS și l-a lichidat.
În 1976, un biochimist japonez pe numele său Akira Endo, efectua un studiu asupra antibioticelor și, absolut întâmplător, descoperă prima statină, numită compactină sau mevastatin. Statinele au fost cele mai profitabile molecule din istoria medicală. Chiar și așa, din 1976, momentul descoperirii, până în 1990, momentul intrării pe piață, au trecut 24 de ani! Înțelegeți despre ce vorbesc? Chiar dacă a dat norocul peste tine și ai descoperit mina de aur, au mai trecut 24 de ani până când să-ți intre molecula în producție de masă. Ce ne spune asta?
Niciodată o corporație nu-și asumă asemenea riscuri. Mai mult, dacă un CEO decide să aibă o divizie de cercetare, cere la schimb rezultate palpabile, care să-i acopere costurile de funcţionare a diviziei. Nimeni nu stă la cheremul vreunui cercetător distrat pentru ca acesta să comită o „eroare genială” din care să se nască viitoarea vedetă pharma. Mai mult, cum bine se știe, birocrația corporatistă distruge creativitatea. Așa se face că, în realitate, marii mahări din pharma așteaptă ca o descoperire să fie făcută de vreun laborator anonim pentru a o prelua de-a gata și a profita de ea.
Cum apar însă descoperirile? Ori în universităţi ori în laboratoare independente în care cercetătorii principali își riscă banii proprii și care abia își duc zilele beneficiind de diverse programe guvernamentale de cercetare. Reţineţi deci că la bază, în mare parte, sunt tot bani ai statului care finanţează cercetarea. Da, mai intră în combinaţii financiare şşi marile firme, dar doar atunci când miros că-i rost de profit. Scandalosul vaccin al firmei Pfizer, de fapt a fost dezvoltat de laboratorul german BioNTech, iar intrarea în portofoliul firmei americane s-a făcut în urma presiunilor exercitate de Administrația SUA asupra Germaniei. Fără Pfizer, e greu de gândit că BioNTech ar fi reușit să vândă atâtea vaccinuri cu un asemenea profit. De ce? Pentru că ceea ce cunoaștem sub denumirea de Big Pharma sunt de fapt niște câini ai vânzărilor, blindați de avocați, având conexiuni politice, în servicii, învârtind pe degete puternicii zilei și fără absolut niciun scrupul. De ce credeți că acum plătim 50% din prețul vaccinului doar pentru ca firma Pfizer să nu ni-l mai livreze?
Iată motivul principal pentru care multe dintre firmele care activează pe această piață acționează hoțește, făcând artificii precum cele descrise în episoadele anterioare. Persoana care mi-a livrat informațiile mi-a reproșat că nu am subliniat faptul că asemenea mișcări(gen cele de combinare a moleculelor, unele dintre ele aparținând chiar concurenților direcți) sunt mișcări ale firmelor aflate cu spatele la zid deoarece nu mai au nicio moleculă nouă în portofoliu sau „pe țeavă” și caută să supraviețuiască din potlogării.
Însă marile corporații au bani. De asemenea, CEO-ul fiecăreia e conștient că trebuie să producă bani în aceleași cantități. Și-atunci ce face? Apelează la potlogării de tipul celor prezentate, jefuind bugetele de sănătate ale statelor. Desigur, fiind în joc interese financiare atât de mari, e clar că pe-acolo se învârt mafioți, servicii secrete și, uneori, chiar interlopi, adică întreaga faună a crimei organizate private sau de stat, vorba bancului. E impede așadar ce pățesc cei care deranjează interesele acestor organizații.
Însă chestiunea e chiar mai gravă întrucât tot acest sistem de jaf a ajuns să acționeze precum un cancer. Dorința de profit a producătorilor a generat comasarea farmaciilor, întreg canalul de distribuție fiind acum acaparat de marii jucători. V-am explicat şi de ce. Asta a avut ca efect deprofesionalizarea farmaciștilor întrucât marile lanţuri de farmacii nu au nevoie de genii, ci de persoane mediocre, care să pună în aplicare programul comercial. Mă rog, distrugerea farmaciștilor își are origine și în scăderea calitativă a învățământului de specialitate. Care învățământ de ce altceva putea să scadă dacă nu din cauză că specia de farmacist care se caută e tipul docil, fără prea multe cunoștințe ca nu cumva să-l apuce creativitatea.
N-am vorbit despre medici. Ei aparent sunt „câștigătorii” meciului deoarece între ei și farmaciști partea lor e cea a leului. Dar și pentru „medicii înrolați” se strâmtează canalul de oportunitate. Producătorii au nevoie de profituri și mai mari, astfel încât tăierea celor mai buni agenți ai lor de marketing, adică a medicilor, le-ar aduce profituri uriașe. De aceea mahării de la vârf vor investi puternic în oamenii politici pentru a se generaliza utilizarea protocolului centralizat. Astfel, dai un ban, dar știi că medicamentul tău devine obligatoriu pentru toată lumea prin intermediul protocolului. Iată un traseu previzibil care va pune și mai multă presiune asupra Bugetului Sănătății. Acum, protocoalele centralizate pot părea nişte monştri, dar, ca şi în cazul şcolii de farmacie şi şcoala de medicină e în cădere liberă. Pandemia COVID ne-a arătat limpede ce personaje populează sistemul. Toate idioţeniile susţinute atunci le-ar trebui reamintite. Doar o mână de medici curajoşi, de şcoală veche, au ieşit şi au combătut tembelismul ideologic al propagandei COVID. Fiecare dintre acei medici a avut parte de şicanări, a fost insultat, iar unii au fost foarte aproape de a fi daţi afară. Prea uşor am uitat teroarea şi prea uşor n-am înţeles care-s cauzele acelei terori medicale care, în niciun caz nu a izbucnit spontan, ci a fost rezultatul unei infuzii continue de ticăloşie şi incompetenţă în sistemul medical. Mai ţineţi minte de ce era atât de populară medicina pe vremea lui Ceauşescu? Pentru că medicii primeau atenţii de la pacienţi. Într-adevăr, nu toţi cei care mergeau la facultate aveau gândul ăsta, dar era o mare cantitate de fripturişti care fix căpătuiala o aveau în cap. Acum căderea e mai abruptă, mai vizibilă. Trebuie s fii foarte atent când vine vorba de sănătatea proprie şi, mai mult, să fii conşient că cel mai ieftin e să fii sănătos. Asta înseamnă că trebuie să dai atenţie prevenţiei, adică acelei chestiuni care nu-ţi este exposă de către sistem. Şi, atenţie mare!, prevenţie nu înseamnă să te îndopi de medicamante, să iei diverse chestii despre care ţi s-a spus că fac bine.
Iată de ce se ajunge fenomenul pe care îl vedem peste tot în lume. În timp ce calitatea actului medical scade vizibil, costurile merg la cer.
Mi-au reproșat foarte mulți că nu am vorbit despre fenomenul exporturilor paralele de medicamente. A fost un fenomen extrem de răspândit; nu știu exact la ce nivel se mai practică acum. Cei care-au prins valul s-au îmbogățit! De generat a fost generat de diferențele de preț dintre noi și țările bogate ale UE. Cum la noi un medicament era mai ieftin, farmacia(sau rețeaua farmaceutică) prefera să-l exporte pe o piață unde era mai scump, asigurându-și rapid un profit din diferența de preț. Astfel, pacienții români au fost văduviți de posibilitatea de a se trata deoarece medicamentele care le fuseseră alocate zburau din țară în numele unui profit mai rapid și mai facil. A fost o mișcare care a deranjat inclusiv producătorii deoarece le influența negativ profiturile din piețele respective.
Vă repet ceea ce am mai spus. Totul pornește de la bază, unde avem o structură monopolistă a pieței. Cel mai greu e să produci moleculele. Chiar dacă sunt generice, chiar dacă se vând ieftin, acolo e vorba de știință, ai nevoie de oameni pregătiți, de tehnologii, de condiții speciale s.a.m.d. V-am mai spus că majoritatea covârșitoare a moleculelor se fac în China, India, Coreea, adică e o „afacere asiatică”. Așa cum Antibiotice are aproape 80% din piața mondială de nistatină, la fel stau treburile cu majoritatea celorlalte molecule. Firmele s-au specializat pe moleculele pe care le au în portofoliu, astfel încât pentru fiecare moleculă ai doi, maxim trei producători. Nu se calcă pe bătături pentru că nu e rentabil din punct de vedere economic.
Apoi, la nivelul superior, vin marii producători. Aceștia, în general, au molecule aflate în exclusivitate, altele la care prelungesc perioada de valabilitate a licenței și portofoliul adițional de medicamente mai mult sau mai puțin generice, suplimente alimentare s.a.m.d. În ceea ce privește acel „portofoliu adițional” e o teribilă dinamică. Noi, ca oameni simpli, avem impresia că producția unui medicament e „industrie spațială”. Asta în condițiile în care, cu un singur echipament care nu-i foarte scump, poți umple România de medicamente. Ceea ce se întâmplă însă în mod real pe aceste piețe e de-a dreptul halucinant pentru omul simplu. Producătorii își scot propriul medicament, dar, ca să mai facă un ban suplimentar, medicamentul îl produc și pentru un concurent de-al lor, dar sub alt nume. Practic, pe aceeași linie de producție ies două produse identice aflate „în competiție”. Acestea sunt produsele „de marcă”, dar în afara lor mai sunt şi generice ieftine, produse de companii mai puţin vizibile. Nu-s obligatoriu companii mici, pot fi giganţi, producători ai moleculei din care e făcut medicamentul. Aşa ajungem în situaţia absolut imposibilă, în care fabricantul moeculei scoate propriul medicament care nu se vinde, dar pe aceeaşi linie ies două medicamente identice cu „marketing” mai bun şi mult mai scumpe. De asemenea, în funcție de condițiile de piață, anumite medicamente se transferă între firme. Dacă o companie are un anumit plan de marketing cu un medicament pe care nu-l produce, pur și simplu îl cumpără de la concurență cu tot cu echipa de dezvoltare, cu vânzările și marketingul – dacă e cazul. Astfel, peste noapte, te trezești că un medicament(care nu are, obligatoriu, o moleculă aflată în perioada de exclusivitate) nu mai e produs de X, ci de Y. E o bișnițăreală cum rar se întâlnește.
La TV e plin de publicitate la OTC-uri și la Suplimente Alimentare. Ce sunt suplimentele alimentare? În general sunt niște hoții. Combinații de vitamine cu plante și ceva minerale astfel încât să ai impresia că „te faci bine” de la ele. În general nu prea fac nimic, doar că, așa cum am mai spus, pot fi și surprize. Spre exemplu, în locul uni medicament cu publicitate multă, poți găsi înlocuitori la fel de buni pe piața OTC sau pe cea a suplimentelor. Căutați să vedeți suplimentele cu vitamina D3 care sunt la fel formulate cu cele prescrise de medic, dar de la o firmă mai mare.
Producătorii pe care-i vedeți pompoși pe cutiile de medicamente, de fapt nu sunt producători, ci, din ce în ce mai mult, agenții de marketing. Atât de bine au fost optimizate companiile respective. Oricum, cred că ați înțeles că noțiunea de concurență este una de-a dreptul stearpă în acest domeniu. Fiecare face pe genunchi ce are de făcut, se îndestulează în conformitate cu cota de piață, care de la stat, care de la pacienți și totul e frumos. Concurență? Poate între agenții de vânzări mai nervoși.
Ideea e simplă: un sistem monopolist nu are cum să asigure îmbunătățiri sau progrese semnificative pentru simplul fapt că e preocupat strict de tragerea cât mai multor sume de unde apucă. Și, cum decizia e acum în mâna Big Pharma, așteptați-vă să arunce peste bord toate acareturile care-i dădeau strălucire pentru a se concentra din ce în ce mai mut pe profituri facile. Asta cât o mai ține.
Oricum, se vede din avion cum cercetarea ştiinţifică e din ce în ce mai mult lăsată de-o parte, deoarece profitul e cel care contează. Şi uite-aşa, un domeniu în care cu totul alte valori ar trebui să domine, este realmente mâncat de o sălbatică lege a junglei de natură monopolistă, extrem de greu de reglementat, pe măsură ce întreg organismul medical e infectat de tumora profitului cu orice preţ.
Şi, în final, vă voi mai spune ceva. Extrem de mult din haosul pe care-l vedem acum are ca principală cauză distrugerea producătorilor autohtoni de medicamente. Aceştia ori au fost închişi, ori privatizaţi. Uitaţi-vă la creşterea teribilă a numărului vaccinurilor obligatorii. Cât timp produceam propriile vaccinuri nu era un subiect de discuţie. Puteţi vedea situaţia de la bulgari care încă îşi produc singuri vaccinurile. De câte ori a crescut numărul vaccinurilor pe care trebuie să le facă cei mici? E o crimă supervizată de politic şi care reverberează în buzunarele celor care ne bagă pe gât aceste vaccinuri. Privatizarea producătorilor de medicamente a fost tot tot atât de toxică pe cât a fost privatizarea băncilor. Iată de ce acum piaţa autohtonă e una din care tot felul de interese străine se înfruptă fără nicio remuşcare.
6. Programele de sănătate și câteva concluzii necesare
A venit și ziua cea mare, cea în care vom intra adânc tocmai în cea mai bănoasă zonă a sistemului: cea a programelor de sănătate. Teoretic, Programele Ministerului sunt o chestie bună deoarece asigură pacienților cu boli cronice sau celor cu boli grave tratamente gratuite. Ce om trebuie să fii să te iei tocmai de partea asta care, prin însăși existența sa, asigură oamenilor acces la sănătate? E logic să judeci așa, e de-a dreptul lăudabil, doar că atunci când te apuci să studiezi intestinele sistemului te întrebi dacă programele sunt făcute pentru a vindeca oamenii sau pentru a-i ucide accelerat. De altfel, e o mare problemă aici, întrucât programele compensează medicamentele cu 100%, astfel încât e absolut de înţeles disperarea marilor companii de a-şi împinge produse la suprapreţ în aceste programe. Aici e cel mai facil de jefuit statul. Ai medicamentul pe listă şi îl recomandă medicul, ai pus-o de-un profit fabulos pe spatele statului.
O să încep cu Programul de Diabet. Ce este diabetul? E o boală metabolică, adică e o boală a stilului de viață. Știu că nu e frumos s-o spun dar când te uiți în oglindă și vezi un porc(valabil acum și pentru subsemnatul, ca să nu avem vorbe!), trebuie să îți sune un semnal de alarmă. Diabetul e un dezastru pentru organism, astfel încât dacă simți că ești gras(ă), dacă dacă te stresezi prea tare, trebuie să iei urgent măsuri. Slăbește, fă mișcare, trăiește, nu te transforma într-un monstru care înfulecă tot precum porcul. Revino la echilibru deoarece, altfel, vei fi adus cu forța la echilibru de medic. Și dacă nu de medic, de soarta pe care ți-o faci!
Întotdeauna trebuie să pornim de la premisa că nu suntem nemuritori. Doar că e o diferență între a-ți trăi zeci de ani din viață chinuindu-te și luând pastile cu borcanul sau deteriorându-te normal la sfârșitul vieții. Diabetul e o boală care poate fi ocolită. Doar că la noi s-a încetățenit ideea falsă că „se trăiește mult și bine cu diabetul”. Aiurea, viața diabeticului e un calvar: permanent poftește la ceva, permanent îi e foame, permanent trebuie să ia o pastilă. Excesele se răzbună! În loc să se facă educație cum trebuie, oamenii sunt îndemnați să ignore boala. „Ce dacă mai iau o fleică de porc şi-o ţuicuţă, ce dacă mai bag o bombă de zaharuri în mine? O viață-avem!”.
Asta, dragii mei, are legătură tot cu ideologia woke. De ce sunt prezentate grasele americance ca normale? De ce monștrii ăia de grăsime ajung, în mintea deviantă a editorilor de reviste glossy, idealuri de frumusețe? Pentru că grașii sunt rentabil. Grasul ține în picioare consumul mâncând porcește la tinerețe, pentru ca apoi să țină în imensul său spate slăninos întreaga industrie pharma. Dă-i statine pentru colesterol, dă-i pastile pentru inimă, dă-i medicație de diabet, fă-i analize regulate, asistă-l cu un medic s.a.m.d. Fiecare pas al unui gras înseamnă un triumf al profitului industriei farmaceutice. La fel se petrec treburile și la noi.
Programul Național de Diabet aprobă tot felul de medicamente pentru tratarea diabetului de tip 2, în condițiile în care există o moleculă generică ieftină și bună, anume metformina. În mod normal, programul ar trebui să permită gratuitatea doar pentru această moleculă, iar dacă pacientul dorește medicație mai scumpă, să-și plătească din buzunar. Din câte înțeleg, nu există nicio garanție că medicamentele mai scumpe ar avea vreun beneficiu în plus(poate cei care se pricep mă vor corecta). Așadar, din punct de vedere logic, nefiind mari descoperiri în acest domeniu, programul ar trebui să selecteze doar molecule generice și să lase producătorii să se bată în prețuri. Fără doar și poate s-ar ajunge la un preț marginal care-ar avantaja teribil atât programul cât și bolnavii.
Insulina e altă poveste. Dozarea acesteia este necesară bolnavilor de diabet tip 1. Din fericire la noi insulina nu e atât de scumpă. La acest capitol aș avea o istorie din SUA. Puțini știu că acolo, în ciuda numărului imens de diabetici, prețul insulinei era prohibitiv. Atât de prohibitiv încât diabeticii „făceau economie” de insulină luând mai rar decât era recomandat şi deteriorându-şi astfel rapid sănătatea. Întrucât inflația a urcat prețurile la cer, Administrația Biden a trebuit să vină cu „Inflation Reduction Act”, o inițiativă legislativă menită a mai reduce din prețuri. De fapt, întreaga inițiativă a fost o supapă, menită a mai ridica puțin jugul de pe umerii americanului de rând ca să nu se ajungă la răzmeriță armată. Ei bine, în Inflation Reduction Act, Biden a impus un preț maximal al insulinei de 35$. Ce credeți că s-a întâmplat? Producătorii de medicamente s-au aliniat fără să crâcnească.
La noi nu e situația de acolo, dar totuși trebuie să înțelegem că sunt unele insuline mai scumpe, în condițiile în care în ziua de azi a devenit extrem de ieftină producția insulinei.
Să trecem la următorul program, cel pentru Bolile Cardiovasculare. Aici e bătaia mare pe introducerea de medicamente scumpe. Culmea, se introduc în program atât medicamente mono-moleculare cât și combinații de molecule doar pentru a intra pe lista compensatelor și a se vinde scump. Ca și la diabet, nu sunt descoperiri epocale care ar face tratamentul mai eficient, astfel încât dacă ar fi gestionat corect programul, ar avea parte de reduceri fantastice. Acum, desigur că grosul e dus de intervențiile chirurgicale complexe, de stimulatoarele cardiace s.a.m.d. Dar și la nivelul medicamentului putem avea o reducere semnificativă de cost.
Am atașat alăturat un grafic. Mi se pare extrem de sugestiv. Pentru fiecare țară avem procentul de medicamente generice utilizate. Am rămas surprins să constat că România, o țară totuși săracă în raport cu suratele sale europene, are printre cele mai mici procente de utilizare a genericelor, în timp ce țări cu sisteme medicale puternice, precum Italia, Austria sau Polonia au procente semnificativ mai mari. Austria dublu, iar Italia de aproape trei ori mai mult. Cum se poate acolo? Oare se fură mai puțin? Ia gândiți-vă! Nu luaţi în considerare Elveţia, Germania, Franţa s.a.m.d.; aceste ţări sunt interesate ca prin cumpărarea de molecule noi să-şi susţină propria industrie farmaceutică. Noi nu mai avem ce să susţinem deoaarece am vândut sau închis aproape tot. În mare, renunţarea la producţia proprie de medicamente a avut acelaşi impact dezastruos ca şi forţarea vânzării băncilor autohtone. Pur şi simplu ai pierdut controlul şi, ca stat, nu mai poţi face mai nimic deoarece eşti la cheremul marilor jucători.
Programul de Cancer. Aici situația e complicată întrucât, după cum bine se știe, neavând un tratament sigur, moleculele noi sunt mai eficiente decât cele vechi. De asemenea, de multe ori e nevoie de tratament personalizat. Fiind molecule noi, costurile sunt semnificative. Evident, când costurile sunt mari, apar „coalițiile malefice” care impun ca, în funcție de înrolarea medicului, să se prescrie o anumită schemă. Imaginați-vă câți bani înseamnă pentru producător fiecare bolnav și ce trebuie să facă producătorii pentru a mări numărul de „beneficiari”. Înțelegeți singuri cum funcționează.
Aici e de înțeles disperarea oamenilor care simt că se află pe ultima sută de metri și care ar încerca absolut orice pentru a se face bine. E o situație crâncenă; cei care au avut apropiați cu cancer o cunosc foarte bine. Ideea este însă că, la nivel de sistem, treburile ar trebui setate obiectiv. Întotdeauna se dă bolnavului medicație până-n ultima sa zi de viață. Sau, așa cum am mai spus într-un alt articol, în ciuda faptului că se știe că nu mai are nicio șansă, i se fac intervenții chirurgicale care-i accelerează moartea sau îi fac praf ultimele zile de viață. În locul prescrierii inutile de medicamente scumpe, nu ar fi mai logic să i se facă tratament paliativ pentru a-i mai ușura ultimele clipe?
Ca și în cazul diabetului, pentru cancer ar trebui să se meargă pe prevenție și pe încercarea de descoperire timpurie a sa, chestiuni care nu se întâmplă. De fapt, în toate domeniile se petrece același lucru: lăsăm varză prevenția ca să ne trezim cu bolnavii în stadii avansate. Iar în acele stadii tratamentul nu doar că are un costă imens, dar mai e și inutil. Inclusiv aici bănuiesc un blat înfiorător.
Dar ce anume putem face noi, mă veți întreba? Suntem prea mici. Nu, nu-i așa! Sunt chestiuni pe care trebuie să le facem singuri și conștienți. În primul rând prevenția. E cea mai ieftină. Dacă te vezi gras, pune-te pe slăbit! Lasă tâmpenia aia cu „o viață am” pentru perioada de după 70 de ani. Poate că destrăbălările culinare și bahice merg în tinerețe, dar după ce corpul îți dă semne că ai sărit calul e bine să te potolești. Ești gras, slăbește. Ai colesterolul mare, treci mai degrabă pe regim. Simți că gâfâi, caută-te să vezi de la ce e. Nu ignora niciun semn, dar nici nu deveni paranoic. Înțelege că starea naturală a omului este cea de sănătate, iar pentru a fi sănătos nu trebuie să iei pastile.
Dacă te-ai îmbolnăvit, caută un medic onest. Știu, e greu ce-ți cer, dar asta ai de făcut chiar dacă pare că trebuie să cauți acul în carul cu fân. O să rămâi surprins să constaţi că încă există oameni oneşti. Intuiția te poate ajuta. Dacă-l miroși că e șarlatan, fugi! Nu-i obligatoriu ca un medic onest să aibă cozi la ușă. Uneori astfel de oameni nu știu să se vândă. Mă rog, nu-i un criteriu, dacă-i cauți pe cei fără pacienți s-ar putea să dai de-o catastrofă de medic. Înțelegi însă care-i mecanismul: caută, întreabă și analizează situația cu sânge rece. După ce primești tratamentul, caută un farmacist onest. Iar e o discuție lungă. Nu știu cum îl poți găsi. În rețelele mari șansele sunt mici. Poate ai noroc de-o farmacie independentă, cât timp or mai fi.
De ce e bun un farmacist onest? Pentru că farmacistul știe bucata de care medicul nu are habar. Medicul prescrie un medicament, dar farmacistul știe cum acționează. Și știe asta în detaliu. De exemplu, medicul îți prescrie o moleculă. farmacistul, după o discuție cu tine, s-ar putea să-ți recomande acea moleculă într-o formulă cu eliberare prelungită, eliminându-ți astfel posibilitatea unor efecte adverse sau făcând în așa fel încât tratamentul să fie mai ușor de suportat de către organism. Mai mult, farmacistul poate identifica o eroare comisă de medic deoarece anumite asocieri pot fi fatale.
Dacă nu reușești să găsești un farmacist, o cercetare de bază poți face și singur. În loc să fugi cu rețeta la farmacie, mergi acasă și apucă-te să cauți compoziția fiecărei pastile. Mergi pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și caută prospectul, vezi ce moleculă(molecule) conține și vezi ce medicamente generice echivalente găsești. Medicamentele anonime nu se deosebesc cu nimic de cele de firmă atâta timp cât au aceleași substanțe cu aceleași concentrații. Ănsă asta îţi poate spune câte ceva despre onestitatea medicului tău. De asemenea, poţi face şi o investigaţie tot pe site-ul ANM, unde îl cauţi pe medic după sponsorizările ultimilor ani. Dacă firma care-l sponsorizează pentru „participări la conferinţe” sau mai ştiu eu ce alte chestii, e aceeaşi cu producătorul majorităţii medicamentelor pe care ţi le-a prescris(sau cu cele scumpe din reţetă), situaţia e mai mult decât clară. Dacă, în plus, medicul îţi recomandă o anumită farmacie, e clară situaţia blatului!
De asemenea, studiază efectele secundare pe care le are fiecare medicament și contraindicațiile. Dacă medicul te-a consultat superficial poate să-ți prescrie un medicament care să-ți fie de-a dreptul toxic. Trebuie multă atenție.
Tot ceea ce am scris pică în condițiile în care reușești să ai un „binom” reușit medic-farmacist. Însă, chiar și așa, e bine să-ți studiezi boala, să-i știi evoluția și, mai ales, să vezi ce e de făcut pentru a nu repeta greșelile făcute.
În final vă voi spune că sănătatea e esențială, dar nu trebuie să ajungi un fanatic al sănătății, să te transformi precum idioții pandemici cu mască. De câte ori n-am văzut în pandemie și după cretini care erau singuri în mașină, dar purtau mască. Mă rog, se știe că portul măștii a făcut mai mult rău decât bine. Așa e și cu sănătatea: dacă devii obsedat e posibil să-ți faci mai mult rău decât bine.
Consideraţii finale
Pun punct aici mini-serialului meu dedicat sănătăţii şi fraudelor din sistem. Nu am pretenţia să vă fi prezentat exhaustiv situaţia şi, mai mult, e posibil să se fi strecurat erori. Am încercat să ajung la un echilibru între limbajul de-a dreptul criptic al celui care mi-a dat informaţiile şi nivelul cititorului care, asemeni mie, nu are habar de toate chichiţele sistemului. De aceea am preferat să vă descriu mecanismele şi nu să insist pe practica incorectă a firmei X, Y sau Z. Având instrumentele puteţi detecta singuri.
Probabil s-ar fi putut un material ceva mai bun. Însă iîmi dau seama că m-am înhămat la o chestiune cae mă depăşeşte. Eu nu sunt ghostwriter şi, de aceea, cel mai probabil n-am fost capabil să transmit nuanţele pe care sursa mea ar fi vrut să e transmit. Atât s-a putut, din păcate.
Sper însă din tot sufletul ca prin această serie să le fi făcut un bine celor care i-au înţeles importanţa. Eu unul m-am umplut de atâta negativitate încât simt nevoia unei pauze. Pur şi simplu nu vreau să mai aud de tâlhăria din sănătate, unde sloganul a devenit de-a dreptul orwellian: „sănătate înseamnă boală”.
Punct.
sursă: trenduri.blogspot.com
