Continuă revelațiile din cele 3,5 milioane de documente desecretizate, reprezentând jumătate din dosarul Epstein. Simultan, a apărut și un interviu inedit cu faimosul personaj implicat în rețeaua de corupere sexuală, pe care îl voi și comenta mai jos. Sper că nu ați ratat articolul de ieri:
Deși presa vuiește de acest subiect, e remarcabil că reușește să acopere dezvăluirile cele mai grele cu foarte mult balast. Pe de o parte, insistă pe aspectele sordide ale afacerii, pe curiozitățile mondene. (Dacă a luat Bill Gates boli venerice de la rusoaice, la ce petreceri mergea miliardarul Richard Branson sau cum își bârfea fiicele Sarah Ferguson, soția prințului Andrew.) Fleacuri.
Similar, presa de opoziție din State folosește prilejul pentru a-l ataca pe Trump, dar nu pentru că e capturat de Israel, ci pentru bârfe picante, la nivel de zvon. Cealaltă tabără insistă pe relația cu Clinton și pretinde ridicol că tot scandalul ar fi „o invenție a democraților”.
Cu acest bruiaj irelevant, presa mare acoperă scandalul de mulți ani. Jeffrey Epstein e prezentat ca un simplu pervers, cu petreceri extravagante, cel mult un proxenet pentru vedete, de la care ar fi adunat pe cont propriu materiale de șantaj. Deși asta nu e neadevărat, e departe de adevăratele semnificații ale întregii afaceri.
în organizații oculte
Nicăieri în presă nu îl vezi prezentat pe Jeffrey Epstein ca: „fostul membru al Comisiei Trilaterale și al CFR (Consiliul pentru Relații Externe)”. Sunt două din cele mai influente structuri oculte, care concep politica externă a Statelor Unite și a lumii euro-atlantice. Realitatea e că Epstein era conectat la un întreg sistem de putere bancară și politică. El opera măcar cu sprijin, dacă nu direct sub comanda unor servicii secrete, într-un mod organizat, nu singuratic. Serviciile sexuale pe care le furniza erau doar un cârlig sau o răsplată, pentru obținerea de informații, menținerea unor prietenii și traficarea influenței.
La fel de important, Epstein era în interiorul celui mai misterios și mai important pol de putere financiară din prezent. O structură trans-națională difuză, fără de care e imposibil de înțeles sistemul monetar de acum. Am denumit-o „Imperiul Offshore”. În primele săptămâni ale „plandemiei”, am scris primul serial de pe blog, pe care îl lăsasem în paragină de mulți ani. (Pur și simplu pentru că o doamnă, care îmi citea părerile pe Facebook, mi-a cerut să explic ce se întâmplă).
Pornisem să scriu un simplu articol, în care să arăt că nu e vorba de o criză medicală, ci de o perdea de fum, care acoperă intervenția grăbită de o criză a dobânzilor de pe piața interbancară din toamna lui 2019. Dar am realizat că am nevoie de mai multe episoade, ca să explic în ce constă sistemul monetar al euro-dolarului și cum s-a ajuns la el. Ideea succintă e că, pe lângă sistemul bancar curent, există un sistem din umbră, care operează juridic prin paradisuri fiscale. Acest sistem produce indirect masă monetară în locul statelor suverane, pe care le îndatorează. El se dezvoltă prin instrumente speculative complexe, cu ajutorul cărora a ajuns la o scară ce depășește cu mult dimensiunea economiei reale, ceea ce îl face nu doar nedrept, dar și nesustenabil.
Pornind de la aceste realități demonstrabile, am dedus o serie de alte convingeri, dezvoltate în alte seriale. Cum ar fi: că un sistem atât de bine organizat economic trebuie să aibă și o dimensiune politică. Dată fiind natura sa supra-statală, ideologia respectivă nu poate fi decât globalistă, cu nuanțe diferite, de la comunism, la neo-marxism, liberalism și neoconservatorism. Imperiul Offshore produce globalizare și înghite, prin natura lui, statele naționale. Așadar, trebuie să se afle în epicentrul unor transformări observabile ale mentalităților, demografiei, concepțiilor religioase, de organizare a vieții, din care face parte și Marea Resetare. Între timp, am reluat mai pe larg și mai documentat prezentarea sistemului monetar în seria Schimbarea banilor. (Doar că istoria e oprită momentan la începutul interbelicului, deci acolo încă n-am ajuns la apariția euro-dolarului.)
Steve Bannon se prezenta ca un adversar al globalismului, pe care îl veștejea sub formula „partidul de la Davos”. A fost ideologul primei campanii prezidențiale a lui Trump și sfătuitorul lui cel mai important în primul an. Dar era el însuși un produs al elitelor oligarhice. Și, în spatele scenei, a avut o strânsă legătură de prietenie cu Epstein.
Banon a filmat circa 15 ore de interviu cu proxenetul undeva prin 2018-2019. (La circa un deceniu după eliberarea din prima condamnare și nu cu mult înainte de a doua arestare, urmată de presupusa sinucidere.) Bannon, care părăsise Casa Albă de un an doi, a pretins că lucra la un documentar, pe care nu l-a publicat niciodată. Două ore din filmare (nu de la începutul interviului) au fost publicate acum pentru public. Le aveți la final. Întâmplător, încep exact cu amintirile lui Jeffrey Epstein despre cum a intrat în Comisia Trilaterală, undeva pe la 35 de ani.
prietenia cu Rockefeller
Epstein spune că a fost adus în club de David Rockefeller, iar în structură era deja Henry Kissinger, fosta eminență cenușie a multor administrații prezidențiale, începând cu Nixon. „M-am înțeles foarte bine cu Rockefeller (..) mi-a explicat multe de politica mondială”, își amintește intervievatul. Bannon se miră că un coate goale („a schmuk”) a putut fi introdus în marea societate. Dar Jeffrey se apără cu pretinsa lui expertiză financiară.
„David Rockefeller crease Comisia Trialterală. Unii zic că era cu illuminati… (dar, nu). Era cu politicieni aleși pe câțiva ani din America de Nord, Europa și Asia, câțiva din familii regale”, zice el. Dar politicienii nu se pricep la economie, sunt aleși pentru că sunt populari.
Aici sunt necesare câteva comentarii. Jeffrey Epstein nu avea pregătire temeinică în niciun domeniu, putea fi cel mult un autodidact. Avea o facultate neterminată de matematică, materie pe care o predase la un liceu, unde fusese angajat pe pile. Apoi lucrase la marea bancă Bear Stearns, unde ajunsese partener și deținător al unui pachet consistent de acțiuni. De ce ar fi fost preferat ca sfătuitor pentru crema politicienilor, în dauna unor laureați Nobel în economie? Fie pentru că era omul unor servicii sau structuri private cu mare greutate. Fie pentru că învățase în practică felul în care operează un sistem economic ocult, care nu se predă în școli și de care ziarele nu vorbesc.
Interviurile pe care i le ia Bannon e clar că erau de tipul „spălarea unui cadavru”. Din ele urma să se aleagă la montaj un fel de documentar, care să îl prezinte într-o lumină pozitivă, să îi arate o latură umană. Bannon trage de el să îi descrie scene dramatice, de genul ce a simțit când s-a văzut după gratii, dacă a fost zguduit. (Dar e ignorat de protagonist, care preferă să se arate rece și erudit, nu să se victimizeze.) Steve Bannon îl tratează ca pe un geniu al finanțelor, persoana care înțelege cel mai bine economia mondială. Ori o făcea pe bani, ori că era realmente cucerit de poveștile interlocutorului. În schimb, Epstein îl tratează ca pe un argat sau, oricum unul care nu-i din marea societate. La un moment dat îi zice de „familia Mercier, la care ai lucrat și tu”. (Referire la bogata familie care sponsoriza Breitbart, prin Rebeca Mercier.)
Oricum, interviul e peste așteptări. Impresia pe care mi-a lăsat-o Jeffrey Epstein e că se înscrie în tipologia unui con artist, un escroc înzestrat cu talentul de a fascina ascultători din straturi foarte diverse. (Făcând abstracție de latura sexuală, cel mai aproape de la noi de această tipologie ar fi Sorin Ovidiu Vântu.) E genul de personaj „cu școala vieții”, dar suficient de cizelat să știe o puzderie de lucruri din multe domenii.
Epstein a avut o trecere la mari personalități academice, pe care îi atrăgea probabil cu perspectiva de a asigura granturi și sponsorizări. Dar nu e greu de intuit că putea impresiona pe cineva hiper-specializat cu aerul de filosof preocupat de idei înalte. Între politicieni și afaceriști contau mai mult relațiile pe care le avea și cu cine îi putea pune în legătură.
Interviul insistă pe cum a trăit marea criză financiară din 2008. Asptect foarte important, la care revin mai jos. Dar îl întrerup pentru a arăta câteva pasaje din corespondența dezvăluită acum de justiția americană. Ele sunt foarte importante pentru a înțelege la ce nivel se mișca personajul.
discuția cu Peter Thiel
Legendara familie Rotschild apare menționată de mai multe ori în corespondența pedofilului. Într-un e-mail din septembrie 2013, Jeffrey Epstein își invită un partener la „o întâlnire cu Ehud Barak și cu Rotschild separat.” Cum am spus și data trecută, fostul premier Ehud Barak era mai mult ca sigur cel care îl coordona pe Epstein din partea Mossad. Cel căruia i se adresa invitația e Joshua Cooper Ramo, scriitor și conducător al firmei de consultanță Kissinger Associates, creată de Henry Kissinger. (Klaus Schwab, amfitrionul Forumului Mondial de la Davos, îl recunoștea pe Kissinger ca unul din mentorii săi.)
Zece zile mai târziu, o invitație similară primește și Stephen Sinofsky, milionar, directorul diviziei Windows a Microsoft, profesor la Harvard. El e îndemnat să îl cunoască pe Oliver Colum, „fostul șef de cabinet al lui Sarkozy, iar acum consilier al celor de la Rothschild. E foarte tânăr și drăguț.” (Firește, e vorba de președintele Franței, Nicholas Sarkozy, condamnat pentru corupție.)
La o întâlnire la fel de exclusivistă, doar cu Ehud Barak și Rothschild, e invitat și regizorul Michael Haznavicius (laureat cu Oscar pentru filmul „The Artist”). Regizorul lituanian de origine evreiască îl refuză pentru că se vede cu producătorul. Care, aparent, avea prioritate.
În februarie 2016, Jeffrey Epstein schimbă mai multe mailuri cu Peter Thiel. Un miliardar cunoscut pentru firma sa Palantir, pornită cu sprijinul CIA, și pentru că l-a inventat pe JD Vance, actualul vice-președinte.
„După cum știi probabil, eu îi reprezint pe cei de la Rothschild. Speram să găsim ceva de făcut în tehnologie pentru o bancă, cu 160 de miliarde active în administrare. Cu cea mai bună listă de clienți din lume, produse preistorice. Poate să aștepte. Succes în China.
Mă întorc în Europa iar (între) 20-28. Apoi pe insulă, deci dacă vrei să vii ocolind globul la vest, vino pe insulă. Sau, dacă vrei, să ne vedem în Arabia Saudită la sfârșitul lunii?”
Era, așadar, vorba de ramura franceză a băncii, pentru care Epstein încerca să găsească investiții în IT. Peter Thiel îi răspunde că se vor vedea mai târziu la New York sau pe insulă. Și se interesează dacă Ehud Barak a dat un răspuns despre „cei de la Valor”. (Posibil să fie vorba de Valour, platformă de schimbat criptomonede, ca Bitcoin.)
Citiți articolul integral pe EVADARE.RO!
sursă: EVADARE.RO
