Autor: Adrian Pătrușcă
Mai mult de doi din trei americani cred că administrația Trump ascunde așa-numita „listă a clienților” și alte secrete despre rețeaua pedofilului. Inclusiv marea majoritate a simpatizanților MAGA.
„Lebedele negre” sunt evenimente ivite pe neașteptate pe scena politică, aparent minore, dar care evoluează surprinzător și catastrofal.
O astfel de Lebădă neagră, apărută de nicăieri, amenință să-i vină de hac lui Donald Trump.
Nimeni nu a văzut-o venind în zbor, acum zece zile.
Pe atunci, opinia publică își făcuse provizii de bere și floricele și încă mai aștepta ca Procuroarea Generală și FBI-ul să-și respecte promisiunea și să publice întregul Dosar Epstein.
Bizara sucire a lui Trump, care neagă acum – pur și simplu! – existența unui astfel de dosar, precum și modul ostentativ în care încearcă să minimalizeze scandalul, declarându-l o „farsă”, a stârnit un cuib de viespi.
Americanii se simt nu doar înșelați – au mai fost – ci prostiți în față, de-a dreptul: în luna februarie, însăși Procuroarea Generală a SUA, Pam Bondi, le spunea la Fox News că „lista cu clienți ai lui Epstein se află chiar acum pe biroul meu”.
Pentru ca, în urmă cu zece zile, Departamentul de Justiție, condus de aceeași Pam Bondi, să afirme că nu există dovezi că Epstein ar fi avut o listă de clienți, că pedofilul s-a sinucis fără dubii în închisoare – și, în general, „Cazul Epstein” nu e un caz: nimic de văzut aici!
Atunci a început nebunia: ca și când cineva ar fi vrut să saboteze și mai mult declarația – și așa jenantă – a lui Bondi, pe site-ul oficial al Departamentului de Justiție a fost publicată o înregistrare de la una din camerele video ale celulei lui Jeffrey Epstein, din noaptea „sinuciderii”.
Stupoare: din înregistrare fusese tăiat un minut, exact înainte de miezul nopții.
A fost suficient pentru a exploda bomba.
De atunci, Trump a luat-o pe tobogan: a pierdut cinci procente din popularitate în doar o săptămână.
Mark Mitchell, directorul Rasmussen, cel mai prestigios institut de sondare a opiniei, a avertizat că președintele trebuie să facă urgent ceva pentru a redresa situația, altminteri se îndreaptă spre o catastrofă pe care a numit-o: „Afganistanul lui Trump”.
„Acest lucru este teribil. Dacă nu este corectat, amenință să deraieze agenda lui Trump, să ducă la pierderea capitalului său politic. Dacă nu este corectat, ar putea periclita administrația Trump. În toamnă, ar putea fi Afganistanul său.”
Teribil pentru Trump este că Lebăda neagră a izbit cel mai puternic în electoratul MAGA, nucleul său dur de alegători, care părea inexpugnabil.
Acesta era și așa iritat de lungul și aiuritorul șir de pertractări al lui Trump în războiul din Ucraina, care, în loc să aducă pacea promisă cu emfază în campanie, a dus la o escaladare gravă, ce pare să fi scăpat de sub control.
Batista pusă de idolul lor pe țambalul lui Epstein a fost bomboana pe colivă.
Toate – dar absolut toate – figurile importante din rândurile MAGA (începând cu Tucker Carlson, Steva Bannon și Dan Bongino – directorul adjunct al FBI e pe punctul de a demisiona) s-au simțit trădate și sunt pe cale să întoarcă armele, transformându-se în cei mai mari dușmani ai lui Trump.
Situația șefului de la Casa Albă e gravissimă.
Un sondaj recent Reuters/Ipsos arată dezastrul: 60% dintre americani cred că administrația ascunde informații despre moartea lui Epstein.
Tragic pentru Trump e că la fel cred și 55% dintre votanții Republicani. Adică alegătorii săi.
Iar la o altă întrebare, răspunsurile au fost cu adevărat devastatoare: 69% dintre americani cred că administrația Trump ascunde „lista clienților” lui Epstein. Adică mai mult de doi din trei.
Din nou, groaznic pentru Trump este că acest lucru îl cred și 62% dintre alegătorii înregistrați ca Republicani.

De parcă totul nu era deja suficient de halucinant, idolul MAGA, în loc să încerce să aplaneze situația, toarnă gaz peste foc și îi face pe simpatizanții Republicani care cer adevărul despre cazul Epstein niște „fătălăi” ce „fac treaba Democraților”.
Donald Trump nu e prost. Nici pe departe. Poate că vârsta i-a mai tocit acuitatea și i-a sporit lipsa de răbdare, dar el păstrează încă instinctele de mare prădător cu care a câștigat multe bătălii la masa negocierilor.
Trump nu e Biden. E greu de crezut că nu înțelege cât are de pierdut din sucirea sa în cazul Epstein. La fel cum înțelege foarte bine ce piatră de moară de gâtul său reprezintă războiul din Ucraina.
Doar că, spre deosebire de alte dăți, acum Trump NU mai este liber.
Când Sistemul – același care l-a ejectat de la Casa Albă în 2020, în urma unei colosale fraude electorale – amenința să-l bage pentru sute de ani la închisoare sau să-l lichideze fizic, Trump a semnat Pactul cu Diavolul. Puțin importă dacă din orgoliu sau din frică.
Sistemul i-a promis revenirea la Casa Albă, însă cu condiții: una dintre ele este, în mod evident, să alimenteze Complexul Militar Industrial cu noi comenzi de arme. Așa se explică mersul pe sârmă al lui Trump în Ucraina.
Nu trebuie să fii Mafalda ca să ghicești că o altă condiție este protecția totală pentru oamenii-cheie ai Sistemului.
Or, vrând să distragă atenția de la bâlbâielile sale în Ucraina, Trump își luase elan cu desecretizarea unor dosare, printre care JFK și Epstein.
Sistemul i-a tăiat scurt macaroana.
Drept urmare, dezvăluirile din Dosarul JFK au fost un mare Fâs. Totuși, din varii motive – poate cei peste 80 de ani trecuți de atunci, poate că implicarea CIA sau a Mossad erau deja secretul lui Polichinelle – Fâsul nu a produs cine știe ce scandal.
Trump a sperat să zboare sub radar și cu Dosarul Epstein. Nu a reușit.
Dat fiind că marea majoritate a bănuiților protagoniști sunt încă în viață, și foarte probabil, stâlpi ai Sistemului, opinia publică aștepta cu sufletul la gură dezvăluirile despre rețeaua de pedofili și despre marile nume implicate.
Nemaivorbind de dorința arzătoare de a-l vedea pe idolul MAGA încununat ca Biruitor al Sistemului.
Dar a urmat o groaznică dezamăgire. După un moment de stupoare, asistăm acum la transformarea dragostei față de Trump în ură.
Pe vremuri, unii tirani aveau rafinamentul de a le oferi condamnaților la moarte dreptul de a alege între două feluri de a muri: de pildă, ori spânzurat ori cu capul tăiat.
Cu uimire, Trump descoperă acum că se află într-o situație asemănătoare:
– dacă desecretizează Dosarul Epstein, este executat de Sistem. Posibil, chiar la propriu;
– dacă nu, își aruncă în aer toată baza MAGA, care amenință să-l linșeze mediatic, ceea ce echivalează cu sfârșitul său politic – ar rămâne la Casa Albă doar ca o marionetă a Sistemului: un Biden II.
Și totuși, poate că mai există o speranță pentru Trump: RĂZBOIUL.
Sistemul ar putea considera că distrugerea totală a mitului Trump și, prin el, a controlului asupra bazei MAGA, nu este cea mai bună idee. Și că preferabilă este supraviețuirea actualului președinte, evident în condiții de supraveghere și mai drastice.
Trump și-ar salva pielea și o brumă de credibilitate prefăcându-se că scapă din mâini hățurile în Ucraina.
Iar o escaladare a războiului în Ucraina ar face Sistemul să-și frece mâinile de bucuria comenzilor de arme.
America și lumea ar fi preocupate de noul război.
Cu timpul, s-ar estompa și amintirea Dosarului Epstein (presa Sistemului va avea grijă să îl lase în uitare, iar presa alternativă MAGA va obosi).
Cât despre Trump, ar rămâne teoretic la comandă (într-un fel de arest la domiciliu la Casa Albă), dar cu orgoliul reperat. Și, cine știe, poate cu un Premiu Nobel pentru Pace.
Pentru salvarea aparențelor, el s-ar văicări în continuare că a fost dezamăgit de Putin.
Așa se prezintă situația acum, după ce a trecut Lebăda neagră. Dar cine știe dacă e vorba doar de una singură și nu mai urmează și altele?
În vremurile astea, Lebedele negre par să se fi înmulțit fără precedent și zboară în stoluri care fac prăpăd. Uneori, și dreptate.
PS: Regimul Bolojan-Dan trebuie să fie foarte atent. Nu poți să știi de unde te lovește o Lebădă neagră. Bunăoară, de la Lungulețu.
sursă: activenews.ro










