Autor: Liviu Alexa
S-au încheiat ostilitățile și festivitățile comuniste ale Partidului Național Liberal. Comuniste, pentru că a candidat domnul Bolojan de unul singur și, evident, a câștigat funcția de președinte.
Dar, în fapt, a cam pierdut domnul Bolojan o grămadă de oameni pe drum, fiindcă a fost cărătat de Emil Boc și Eduard Hellvig, fostul șef al SRI, care au pus piedici eficiente oamenilor pe care Bolo i-ar fi vrut în echipa sa.
A fost o zi interesantă.
Marile șmecherii, marile coțcării, așa cum îi stă bine unui partid ca al liberalilor, s-au întâmplat cu o noapte înainte și chiar și ieri, până în buza votului, când practic tot ce părea că trebuie să se întâmple SIGUR pentru creionarea eșalonului doi de conducere – adică alegerea prim-vicepreședinților și a secretarului general – s-a dus dracului.
Toate scenariile ce păreau deja bătute în cuie au fost rescrise ieri după-masă, când s-a întâmplat ceva inedit în PNL-ul din ultimii 20 de ani: pentru prima oară, Clujul, marele Cluj, care îi avea pe aceeași linie pe Emil Boc, Alin Tișe, Daniel Buda – altădată o echipă unită – a pierdut pe toate planurile. Și, pentru o vreme îndelungată de acum înainte, nu va avea niciun fel de reprezentant în zona funcțiilor de seamă.
Vreau să explic câteva lucruri, pentru că n-o să vedeți nuanțele astea nici în presa națională, nici în cea locală: cum de s-a întâmplat ca ditamai Clujul liberal, care a dat trei președinți ai României, să ajungă a șaptea roată la căruță într-un partid în care, altădată, Clujul – cu toate filialele din Ardeal la masă – desena traiectorii politice sau desemna președinți de țară și de partid.
Totul a început acum câteva săptămâni, când o anume gașcă suprapolitică a luat decizia să se meargă cu Bolojan all-in, atât pentru funcția de premier, cât și pentru cea de președinte de partid.
Decizia asta a fost luată de un grupuscul de oameni puternici, în care Laura Codruța Kövesi are un cuvânt greu de spus, și care s-au hotărât să-l susțină necondiționat pe Bolojan, așteptând ca și ceilalți liderași din partid să subînțeleagă acest lucru.
Aici a intervenit o mică cioacă, tipică unui țăranuș născut în Răchițele – mă refer la perversul de Emil Boc, caracter politic zero – care a încercat să fure pentru el poziția de prim-ministru și să se bage peste decizia inițială luată de acest grupuscul despre care v-am vorbit, Boc încercând s-o altereze, să preseze și să se folosească de popularitatea sa în rândul partidului și de influența pe care credea el că o are în rândul filialelor, ca să-i strice apele lui Bolo.
Gestul lui Boc a enervat-o maxim pe Laura Codruța Kövesi. De ce?
Pentru că ea i-a acordat în ultimii ani lui Boc un fel de pătură protectivă mare, care durează de cel puțin 15 ani – un scut care l-a ferit de orice fel de dosare. Ele există, dar a fost protejat de activarea lor, de consolidarea lor, de declanșarea lor. A fost ferit de investigații majore ale procurorilor, a stat mereu liniștit din această privință.
Aaa, că Emil Boc, în 20 de ani de politică la vârf, s-a dus să bea o dată sau de două ori cafea la DNA – e vax.
 |
Pe scurt, Boc și oamenii lui nu au avut niciun fel de eveniment major, niciun fel de clash cu procurorii DNA – și asta se datorează Laurei Codruța Kövesi.
Care însă s-a supărat tare când a văzut că Boc vrea să-i conteste decizia de a-l lăsa pe Bolojan la Palatul Victoria. S-a enervat și, practic, o prietenie mare și trainică s-a destrămat.
Filiala din Cluj a PNL a suferit foarte multe fisuri în ultimele luni, și asta și datorită faptului că orădeanul Bolojan, din alte considerente – dar tot din orgoliu politic – a încercat să diminueze influența acestei filiale, pe motiv că prea a condus Boc în ultima vreme cu Ardealul în spate ostilitățile din PNL central. „Ia să mai schimbăm centrul de putere”, a zis Bolo.
Astfel, monosprâncenatul a început să-i rupă lui Boc din echipa de clujeni și l-a promovat tot mai puternic în ultimii ani pe un tip pe nume Mircea Abrudean – un băiat șters, cu un trecut foarte ciudat și sulfuros – care a ajuns să dețină niște funcții foarte importante, de neînchipuit, de neconceput pentru cât de tern este din punct de vedere profesional și politic.
 |
Dar… când ai susținere, reușești, oricât de pafarist ai fi.
Acum câteva zile părea să fie totul foarte clar: domnul Bolojan urma să fie președintele PNL, iar Abrudean, care deja, cu sprijinul lui Bolojan, a ajuns numărul 2 în stat — adică șeful Senatului, o funcție enormă pentru cât de papagal e băiatul ăsta, de fapt — trebuia să ajungă și secretar general al partidului, adică numărul 2 în partid. O funcție absolut importantă, pentru că acolo, în afară de tehnicalități, ai relație directă cu primarii, te ocupi de gestiunea banilor partidului, ai un cuvânt greu de spus pentru listă la parlament, idem pentru multe numiri pe posturi.
Auzind acestea, Boc, care nu îl suportă pe Abrudean și îl consideră trădător, a început din nou să facă ca trenul și s-a opus foarte tare cumulării acestor două poziții de către Abrudean, zicând că e prea mult.
Abrudean fiind alegerea lui Bolojan, practic, Boc i-a contestat lui Bolo autoritatea în momentul în care a făcut lobby contra lui Abrudean în partid, reușind să îl scoată din jocul pentru secretar general.
A doua bulină neagră pentru Boc, după cea cu Bolo premier.
A treia bulina neagra, în mod neașteptat pentru unii — pentru mine deloc — Boc și-a băgat coada în mod decisiv în distrugerea candidaturii fostului său fin, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, care viza una dintre cele 4 funcții de prim-vice. Altădată, Tișe era partener cu Boc, dar a ales să trădeze și să sară în barca lui Bolojan, așa că Boc l-a „curentat” — e drept, și cu sprijinul interesat al lui Hubert Thuma, brațul politic al lui Eduard Hellvig, fostul șef al SRI.
Problema e că, distrugându-l pe Tișe, Boc a distrus încă un om selecționat de Bolojan, ceea ce înseamnă a patra bulină neagră.
Tișe, caracter de slănină și el, a început să zbiere mințenaș după marea muie, zbârlindu-se pe Facebook:
 |
 |
Baiatul asta, Tise, e de o nesimtire sora cu mirosul de grajd. Tot ce inseamna azi Alin Tise, de la cariera politica pana la averea ingrozitor de mare pentru un politician (e milionar in euro demult), i se datoreaza lui Emil Boc. Zicea Tise la congres, intr-un discurs chinuit si penibil, ca el nu a tradat niciodata. Ba, l-ai tradat pe Boc, afurisitule ce te dai azi mare iubitor de Dumnezeu.
Sa mergem insa mai departe cu analiza mea exceptionala.
Din cauza nesimțirii lui Boc și a orgoliului său de pitic frustrat, a suferit și al patrulea clujean care viza o funcție înaltă în partid: Daniel Buda, cel care își dorea președinția Comisiei de Arbitraj.
Practic, începând de ieri, clujenii liberali nu mai există în conducerea PNL, ceea ce reprezintă o premieră oarecum tristă pentru un Cluj care e de dreapta și care a influențat major alegerea ultimilor trei președinți: Băsescu, Iohannis și Nicușor Dan.
Prin jocurile de cabană de nivel sătesc, Boc a înșelat încrederea alegătorilor clujeni și i-a văduvit de o influență reală și pragmatică în interiorul PNL și în interiorul Guvernului României.
Vă ziceam în titlu că Bolojan a ieșit președinte, dar, practic, a pierdut alegerile. Oamenii pe care Bolo i-a dorit în echipa politică nu au ajuns să fie votați.
 |
Hubert Thuma, baronul de Ilfov, a jucat foarte bine în marele șlem politic de sambata și i-a băgat în coasta lui Bolojan nu unul, ci doi prim-vicepreședinți. În fapt, Thuma, fiind omul lui Hellvig, se poate spune că Bolojan îl are de acum în coastă chiar pe Hellvig. Dar, e drept, Bolojan e protejat de Kovesi, astfel că ura dintre Kovesi și Hellvig se va desfășura mai ceva ca un serial de pe Netflix, cu cel puțin încă o serie de episoade.
În aceste momente, Bolojan are totuși putere totală în partid, putere care se va consolida prin mișcarea măiestrită de a-l alege pe dinozaurul Dan Motreanu ca secretar general — o alegere ce pare compromis, dar care e, de fapt, una foarte bună pentru Bolo, căci Motreanu poate negocia cu toți eventualele „asperități” ale noului președinte al PNL.
Nu știu însă dacă ați remarcat ceva, și aici trebuie să zic că mi-a plăcut de Bolo: orădeanul are o agendă ascunsă, citibilă doar de ochii rafinați (ca ai mei) — își dorește reinstalarea la puterea PNL a vechilor liberali și curățarea partidului de influența pedeleilor, nenorociții care au distrus acest partid mișto prin trista lor înglobare de acum mulți ani.
În plus, Bolojan i-a scos din schemă pe istericii de Sighiartău și Rareș Bogdan, iar eu sper să facă asta și cu Florin Roman, lătrăul ăla ce râge violențe verbale, dar e gol de conținut, ca un tub folosit de pastă de dinți.
Așadar, țineți minte ce vă zice Alexa: scutul anti-DNA al lui Boc a fost dezactivat de Kovesi, Bolojan își va plăti perfid factura răzbunării pentru umilințele primite de la Boc, Thuma va sta la cotitură și va specula orice greșeală a președintelui Bolojan pentru a-i face loc la viitoarea candidatură lui Hellvig, iar clujenii s-au lins pe bot cel puțin doi ani de orice fel de influență în PNL.
Se destrama Grupul de la Cluj?
La cei 75 de ani, milionarul clujean Ovidiu Turcu dovedeste o vitalitate de invidiat. Putin cunoscut la nivel national, Turcu este unul dintre cei mai buni playmakeri din Cluj, mereu avand ca tinta Bucurestiul.
Parte discreta din Grupul de la Cluj, alaturi de Ioan Rus si Vasile Dancu, milionarul Turcu a avut insa propria abordare in ceea ce priveste construirea unui sistem de relatii si sustinere pentru interesele proprii – aparte de influenta Grupului de la Cluj.
 |
Mult mai rafinat in scoutingul de resurse umane ca si Ucu Rus, Turcu are in “portofoliu” oameni din Justitie, servicii secrete si politica, asta si pentru ca este foarte serios si discret, dar si foarte rational.
A fost mereu parolist cu membrii Grupului de la Cluj, dar si-a pastrat multe optiuni personale.
 |
Putini stiu ca, de exemplu, Dacian Ciolos a fost impins si de Turcu in guvernul de tehnocrati de acum 10 ani. Sau pe Sergiu Hossu (USRPLUS) care a fost seful Cancelariei premierului Cîțu.
Si mai putini stiu ca Turcu s-a anturat cu Bolojan de acum multi ani , l-a sprijinit pe Mircea Abrudean, azi numarul 2 in stat, sa urce pe scara politicii nationale.
In acest moment, Turcu este unul dintre putinii oameni cu acces la capii importanti ai Romaniei. Dar reusitele sale sunt cam pe persoana fizica, nu cu girul entitatii Grupului de la Cluj, si asta e cel mai interesant lucru.
Cu Ucu deja la 70 de ani, cu Dancu scos total de pe scena puterii prin trimiterea sa in cimitirul dinozaurilor politici, ma refer la Parlamentul European, Grupul de la Cluj a slabit enorm in ultimii ani – Coldea e neutralizat, Kovesi e suparata pe Boc si, oricum, are alte interese acum, PSD nu mai poate fi smantanit caci e ca un lapte fara de grasime…
Domnu’ premier, cine merge sa le calce pe gat pe firmele astea miliardare in cifra de afaceri, dar cu pierderi INEXPLICABILE?
Pai, sigur, e ok sa le tai romanilor din pensii si sa ii suprataxezi, sa ii faci evazionisti, sa insinuezi ca ascund bani, dar, cand vorbim de multinationalele ciorditoare care au cifre de afaceri colosale, dar trec pe pierderi, Bolojan priveste in alta parte.
 |
Despre Selly, târful moral care organizeaza Beach, please!
 |
Rămâne tot așa. Multinaționalele nu se impozitează
de George Scarlat
▶️ La conferința de presă de vineri de la guvern premierul Ilie Bolojan a fost nevoit să admită că nu va face nimic pentru a împiedica multinaționalele să scoată din țară profiturile neimpozitate prin “optimizare fiscală”.
📌 Jurnalistul Alexandru Tudor de la “Gândul” l-a întrebat pe premier dacă în pachetul 2 sau în pachetul 3 (de măsuri fiscale) vom găsi și măsuri referitoare la multinaționale.
📌 Bolojan a răspuns că “o componentă importantă a ANAF este componenta de prețuri de transfer, dar asta trebuie documentată cu profesioniști”.
📌 Metoda prețurilor de transfer dintre firma mamă și filiala din România, la care s-a referit Bolojan, este una dintre metodele prin care multinaționalele diminuează artificial profitul declarat în România, pentru a nu plăti impozit.
📌 Pe lângă metoda prețului de transfer mai sunt și alte tertipuri cunoscute la care recurg multinaționalele, iar faptul că Bolojan a menționat unul singur poate arăta că a răspuns și el doar ca să zică ceva.
De altfel, dacă Bolojan a spus că această componentă “trebuie documentată de profesioniști”, înseamnă că nu e încă documentată, adică nu e gata, nu există, cel puțin deocamdată.
Și de ce trebuie documentată de “profesioniști”? Care profesioniști, nu avem la Ministerul Finanțelor și la ANAF profesioniști? Celelalte componente din pachetele 1,2 și 3 de măsuri fiscale prin care se majorează taxele și impozitele și se fac tăieri, nu au fost făcute de profesioniști, ci de amatori? De ce oare trebuie numai pentru impozitarea corporatiilor să “documenteze profesioniștii”?
Am impresia că “profesioniștii” la care s-a referit Bolojan trebuie să fie reprezentanții multinaționalelor sau patronatelor care le grupează, altfel nu se explică. Dacă îi atinge cu o floare le cere voie mai întâi.
📌 Ziaristul Alexandru Tudor a insistat și i-a amintit de un proiect de lege depus la Parlament de PNL care interzice multinaționalelor să deducă din profit cheltuieli pentru servicii efectuate de firme din străinătate gen consultanță, management etc, adică tertipuri clasice pentru sustragerea de la plata profitului datorat la bugetul statului. Proiectul a trecut de Senat și s-a blocat la Camera Deputaților.
“Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze”, tuna atunci inițiatorul proiectului, deputatul PNL Florin Roman.
📌 Bolojan a dat de înțeles că nu va susține proiectul de lege respectiv, dând exemplu cazul când unii parlamentari au depus un proiect când erau în opoziție și apoi ajunși la putere au votat împotriva propriului proiect, iar dacă el, Bolojan, va participa la un proiect, vrea să știe că l-ar vota în orice situații.
Bolojan a vrut să spună ca în opoziție poți propune orice trăznăi. pentru câștigarea popularității, deoarece oricum nu se vor realiza, însă la putere e altceva, ai răspundere, te mai sună guverne străine, vin ambasadorii la guvern.
Bolojan a omis că în 2023 când s-a depus proiectul împotriva “optimizării fiscale” a corporatiilor PNL era la guvernare.
În concluzie, nu se va lua nicio măsură pentru împiedicarea scurgerii de profit neimpozitat din țară, evaluat la 40 miliarde euro
Mă bucur totuși că mai există ziariști incisivi, ca cel de la “Gândul”. Sper să nu îi ridice acreditarea la guvern.
Toată lumea bună e supărată pe asistații sociali.
de Mirel Palada
Ciuma și pelagra României, acești săraci. Propaganda fascistă de dreapta, la care rezonează cu entuziasm zonele mai înstărite ale României, demonizează cu perseverență zonele mai sărace: Vaslui, Caraș-Severin, Teleorman, Tulcea.
Din cauza lor avem deficit, că-i subvenționăm pe știrbi și pe primitivi, pe pupătorii de moaște bătrîni din rural.
Lăsăm la o parte că e o propagandă absolut falsă.
Realitatea este de fapt fix pe dos. În clasamentul țărilor europene, România e în mod consistent la coada clasamentului din punct de vedere al procentului de asistență socială din PIB sau din buget.
Explicația e simplă.
România e o țară săracă, la periferia Imperiului. Cu mult mai puțină complexitate economică și, în plus, exploatată necruțător în mod colonialist de țările dezvoltate: Franța, Germania, Austria.
Drept urmare, nu-și permite asistență socială la nivelul țărilor bogate din centrul Imperiului, care au ponderi cel puțin duble de asistență socială.
În plus, România e permeată de ani de zile de o ideologie fascistă neoliberală, care demonizează săracii și favorizează marele capital internațional. Un motiv în plus să fie bani puțini de asistență socială.
Mai mult de-atît. Banii puțini de asistență socială ajung în egală măsură la cei bogați. Deși n-ar trebui.
Știți cine sînt cei mai asistați sociali din România?
O să rîdeți și n-o să mă credeți. Nu știrbii din Vaslui, Caraș-Severin, Teleorman sau Tulcea.
Nu. Cei din București.
Adică cei mai bogați români. Care prezintă un nivel de dezvoltare aproape comparabil cu al capitalelor centrului Imperiului: Viena, Paris, Berlin, Roma.
De ce bucureștenii sînt cei mai asistați social?
Simplu. Pentru că statul român, prin administrația locală, le subvenționează o parte importantă a cheltuielilor personale.
Cele legate de încălzirea locuințelor și de transportul în comun.
Termoficarea și metroul mănîncă aproape la fel de mult ca restul investițiilor din bugetul Bucureștiului.
Credeți că bucureștenii înstăriți, care își fac element de glorie din consumul ostentativ, case mari și mașini scumpe și vacanțe în străinătate, nu-și pot permite o creștere a prețului la încălzire și la metrou, pentru a degreva bugetul Bucureștiului?
Evident că-și pot permite.
Dar nu vor să recunoască faptul că primesc mai multă asistență socială decît pupătorii de moaște.
De zeci de ani, bucureștenii au încălzirea caselor și transportul cu metroul mult mai subvenționate decît știrbii și săracii din Vaslui, Caraș-Severin, Teleorman sau Tulcea.
Dar nu vor să recunoască. Li s-ar știrbi imaginea de sine umflată.
Cuuum? Noi primim mai mulți bani de la buget decît primitivii? Fugi, dom’le, de-aici cu prostiile tale kaghebiste.
Noi ne închinăm la icoana lui Băsescu și a lui Iohannis și a lui Nicușor Dan și a lui Bolojan. Ei ne spun adevărul, nu voi, suveraniștilor putiniști.
În plus, administația fascistă de dreapta care a condus preponderent Bucureștiul în ultimii 20 de ani, Băsescu, Videanu, Nicușor Dan, nu au avut nici un interes să taie din subvențiile la termoficare și metrou.
Și-ar fi ostilizat însăși baza electorală, votanții înstăriți de dreapta, eternii adolescenți mofturoși care consideră că li se cuvine orice pe lumea asta. Inclusiv subvenționarea cronică.
Iată cum bucureștenii primesc mai mult ajutor de stat decît știrbii săraci pe care îi acuză că distrug echilibrul economic al țării.
Iată de ce ursul nu are din nou coadă.
Pentru că urșii sînt mai importanți decît oamenii.
Și pentru că bucureștenii sînt mai subvenționați decît pupătorii de moaște pe care îi disprețuiesc.
Slava. Ghinion. Românii merită tot ce e mai bun.
Un text misto
de Valer Simion Cosma
Aveam 16 ani cand m-am angajat ca barman la barul de striptease din sat, pentru aproximativ două luni din vacanța de vară. Terminasem clasa a zecea și pentru vreo două săptămâni am lucrat la sortat răchită, la „secția” de împletit coșuri din nuiele unde lucrase și mama, cu câțiva ani înainte. Nu făceam mulți bani, dar nici nu mă omoram cu lucrul, însă într-o seară m-a întrebat un prieten, cu un an mai mare, dacă nu vreau să lucrez ca barman la bar. Mi se părea ceva incredibil să lucrez acolo, încât în primă fază mai că aș fi lucrat și gratis, de parcă statul în spatele tejgehelei ar fi fost un mare privilegiu. Am zis da, ferm, după care am fugit acasă să vorbesc cu ai mei. Mama a fost deschisă și a acceptat din prima.
„Las să vadă cum se fac banii” i-a zis ea tatălui meu care cam strâmba din nas la ideea de a lucra la „țâțe goale” și credea că ar trebui să încerc ocupații mai serioase, în special în zona creșterii animalelor. Într-un final a acceptat și-n seara următoare am fost prezent la bar, la 21:00 fără ceva. Se lucra 12 cu 48, barul (Bar Hovrea) fiind non-stop iar personalul compus din trei barmani și două sau trei ospătare care lucrau doar pe timp de noapte. Pe partea de striptease, în perioada în care am ajuns eu la bar, mai lucra o singură fată, de undeva din Maramureș, restul fiind retrase sau mutate în alte locuri, mai la vest, în contextul în care epoca stripteasurilor rurale și din urbanul mic traversa în 2002 un vizibil declin generat, probabil, și de ușurarea plecării în străinătate în contextul negocierilor pentru aderarea la UE. Am prins-o la bar vreo două săptămâni, pentru că într-o noapte a plecat cu niște băieți din Năsăud care au apărut pe la miezul nopții la bar, într-o zi de lucru, cerând să vină fata să danseze la bară. Fata a venit, eu am pus muzica de rutină, am dus băuturile și habar n-am cum s-a întâmplat că, deși au plătit consumația, au dispărut cu tot cu fată. Ea s-a întors după câteva zile dar patroana, care oricum voia de ceva vreme să lichideze partea cu dansul la bară și să rămână doar cu restaurantul, terasa și discoteca de weekend, a încheiat colaborarea și a pus cruce dansului (profesionist) la bară. Multă vreme, bara rămasă în mijlocul barului ca un fel de monument ce amintea de perioada de glorie a localului, a fost folosită de diverși nostalgici, bărbați în cea mai mare parte, care încingeau periodic câte un dans în juru-i, după ce se alcoolizau bine.
Inițierea într-ale negoțului cârciumăresc mi-a făcut-o Harosa, prietenul care m-a adus la bar, împreună cu încă o colegă ospătară, dintr-un sat vecin, un pic mai mare ca noi. Mai exact, mi-a făcut instructajul și m-a vegheat câteva ore, după care a plecat, urmând să revină în dimineața următoare la 9:00, pentru a prelua ștafeta. Nu uit niciodată salariul: un milion două sute cinci zeci de mii de lei, un pic mai puțin decât 1l de Whisky Canadian, cea mai scumpă băutură din bar, care se vindea cu 150 000 lei suta. La care se mai adăugau dreptul la cafea gratis și ceva băutură, plus bacșișul. Dar nu banii erau motivul principal, după cum bine am zis, ci farmecul locului, întreaga mitologie generată de o veritabilă revoluție sexuală și culturală care a avut în centru acel spațiu. Oricum, în prima lună a trebuit să lucrez aproape gratis, pentru că în dimineața de după prima noapte de muncă m-am pomenit cu casa goală.
Povestea e simplă. După ce colegul a plecat, am rămas doar cu colega și ceva clienți. Am tot vorbit cu ea, fiind foarte încântat că o fată frumoasă și mai mare ca mine mă ia în serios, iar pe la 3-4, când s-a golit barul, m-a luat somnul. La început am dormit un pic cu capul în poala ei, ea zicându-mi să stau liniștit, că se ocupă ea de bar, că e obișnuită să nu doarmă noaptea și oricum, până pe la 6:00 când încep să oprească tiriștii la cafea, nu prea sunt clienți. E drept, ca prin ceață îmi amintesc cum s-a adunat ceva lume într-o vreme și ea făcea ture cu cafele, când prin sală, când după tejghea, dar pe când m-am trezit eu dimineață, eram singur și casa goală. Aveam să aflu ulterior că ea era în ultima zi de lucru și avea deja plătit biletul pentru Italia, urmând să plece în dimineața următoare. Luase toți banii din casă și m-am pomenit începându-mi cariera cu o gaură financiară ce trebuia recuperată.
Avea să-mi restituie banii în vara următoare, care m-a prins pentru o vreme tot la bar, în contextul în care se întorsese din Italia și a trecut să-și viziteze ceva prietene și prieteni din Telciu. M-a prins de serviciu. Nu-mi mai amintesc ce am vorbit cu ea, că eram supărat tare, dar știu că mi-a dat cel puțin o parte din bani și și-a cerut scuze zicându-mi că avusese nevoie de banii ăia pentru plecarea ei.
După vreo zece ani, când începusem să organizez Conferințele de vară de la Telciu și luam mesele la același restaurant, mi-a amintit Leti (patroana) că mi-a zis într-o seară când lucram la bar să nu disprețuiesc munca aia de acolo, că pot învăța multe despre oameni, viață și despre mine însumi. Avea dreptate, fie-i țărâna ușoară, că munca la bar mi-a deconstruit rapid ambițiile și idealul de șmecherie care mutilau conștiințele generației mele. Nu uit nopțile târzii, după petreceri turbate, cu lăzi de bere și sticle de Whisky făcute cinste, cu bătăi și covoare de sticlă spartă prin discotecă, când unii șmecheri stăteau la tejghea la povești, vorbind omenește cu mine, vulnerabilizându-se și, uneori, neavând bani să achite consumația făcută peste noapte. Îi treceam pe caiet și-i așteptam să vină după o săptămână de tras pe șantiere sau la pădure, pentru a plăti măcar o parte și pentru a sparge alți bani. Îi ascultam povestind despre durerile și frustrările lor, despre lumea rea care profită de ei și pe care iluzoriu o domină, despre necazuri pe care nu îndrăzneau să le spună în alte contexte. Îmi amintesc când am luat un pumn în figură, de am fost proiectat cu capul direct în frigider, de la unul dintre cei mai mari bătăuși din sat, în fața căruia tremurau mai toți, mai ales când pășea în discotecă îmbibat bine în alcool și oprea manelele pentru a pune CC Catch sau Modern Talking și pentru a presa lumea să danseze pe muzica lui preferată, ca să fie atmosferă. Mă luase de guler și mă ridicase în sus, fiind mult mai ușor decât buștenii pe care-i învârtea zilnic la gaterul unde lucra, iar eu am încercat să ripostez atacându-l cu cuțitașul (cutterul) de tăiat lămâie pentru cocktailuri. Avea să-și regrete fapta și să se plângă în fața mea că ce a ajuns el, ditamai bărbatul de treizeci și de ani, cu copii, să pocnească un puștan de șaispe ani, după care mi-a purtat de grijă cât am mai lucrat la bar, intervenind când unii clienți mai aroganți făceau figuri la plata consumației, încercând să mă umilească. Avea dreptate multă Leti, că barul a fost o școală pentru câteva generații, fiecare învățând după cât a vrut și l-a dus mintea. Și de fiecare dată când aud Roxette, Scorpions, Marc Anthony sau UB40 îmi amintesc cum venea ea și ne cerea să punem CD-urile ei pe care le-am învățat pe de rost. Și de când s-a dus ea, la nici 50 de ani, nu mai pot călca prin locurile alea și mi-e ciudă că n-am apucat să-i spun cât de recunoscător îi sunt pentru prietenia noastră.
sursă: strictsecret.com
