Lectura scrisorii dovedește că nu Ucraina a fost cea care, în realitate, a refuzat semnarea Acordului de asociere cu UE în 2013, ci chiar UE. De aceea pledam ca UE să nu împingă Ucraina în brațele Rusiei sub tot felul de pretexte.
În scrisoare eu insist asupra nevoii de a se lega integrarea Ucrainei în UE, de realizarea unui parteneriat strategic între UE și Rusia (în 2010 redactasem și propusesem un document de poziție a UE privind relația strategică cu Rusia, adoptat de grupul S&D în 2011), ceea ce presupunea acceptarea “neutralității politice” a Ucrainei, respectiv a unei politici externe ucrainene multivectoriale dusă de un guvern care să nu fie nici pro-rus nici pro-european / american, ci … pro-ucrainean. (Am formulat ideea “guvernului pro-ucrainean” în alte luări de poziție publică din perioada respectivă.)
Ceea ce a făcut atunci Președintele Ucrainei a fost doar să solicite un ajutor financiar din partea UE, necesar acoperirii costurilor generate de imperativul modificării unor infrastructuri economice naționale în procesul transferului unor conexiuni tradiționale cu piața rusă către piața europeană internă. Acest ajutor, fără de care Ucraina ar fi plonjat în haos economic și social, a fost refuzat, Kievul fiind pus în imposibilitatea de a semna Acordul cu UE.
Faptul nesemnării a fost motivul oficial pentru izbucnirea rebeliunii Euromaidanului. (Cam tot așa cum Ordonanța 13/2017, pe care mai nimeni nu o citise și nu avea nimic dramatic în ea, a generat o revoltă populară în România cum nu se mai văzuse.)
Am făcut parte, la începutul anului 2014, din misiunea Parlamentului european care a susținut și facilitat acordul între reprezentanții Euromaidanului și cei ai Guvernului legitim al Ucrainei. Acesta viza o tranziție pașnică și democratică spre un nou regim de guvernare bazat pe o nouă Constituție aptă a salva suveranitatea și integritatea teritorială a statului prin federalizare, descentralizare și democratizare (inclusiv trecerea de la regimul prezidențial la cel parlamentar), cu păstrarea intactă a perspectivelor pentru integrarea europeană a țării. Rusia nu a formulat obiecții.
Acordul a fost aruncat în aer în câteva zile prin intervenția SUA (așa cum în prezent Boris Johnson subminează demersul franco-germano-italian vizând soluționarea conflictului ruso-ucrainean) care a refuzat orice compromis între autorități și contestatari, pentru a ajunge la răsturnarea guvernului și președintelui legitimi și înlocuirea lor cu o conducere “pro-occidentală”. Sub egida acestei conduceri Ucraina va deveni un membru de facto al NATO, la porțile Rusiei.
Față de instalarea unui guvern rusofob (pro-occidental) la Kiev, Rusia a reacționat împingând la secesionismul Crimeii și Donbasului și amorsând astfel un război civil internaționalizat în cele din urmă pe linia confruntării între Rusia și SUA / NATO. Această confruntare este veche, dar a rămas ascunsă până la intervenția armată a Rusiei în Ucraina, în 2024.
Scrisoarea mea din 2013, pe care o reproduc mai jos, dovedește că acest război are cauze vechi, că nu este neprovocat (ba are chiar provocatori mulți și multiple provocări) și, mai ales, că putea fi evitat. Cei care vor să cunoască și să înțeleagă istoria, pentru a găsi soluții apte a o administra, pot folosi, cred, cu folos, acest document, elaborat de mine în contextul dramatic de atunci și menit a evita contextul tragic de acum.
Adrian Severin, deputat european
Parlamentul European
Rue Wiertz, 60
B-1047 Bruxelles
T +32 2 284 5811
F +32 2 284 9811
Bruxelles, 8 octombrie, 2013
Către: Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate / Vicepreşedinte al Comisiei Europene,
Către: Stefan Fulle, Comisarul UE pentru Politica de Extindere și de Vecinătate
Referitor la: Miza geostrategică a Summit-ului de la Vilnius
Stimată Doamnă Înalt Reprezentant / Vicepreşedinte,
Stimate Domnule Comisar,
Nu exista nici un dubiu că Summitul UE ce va avea loc la Vilnius va constitui o confruntare geostrategică între puterea „soft” care este Uniunea Europeană şi puterea tradiţională „hard” care este Rusia.
Criteriul succesului în această confruntare este soarta Acordului de Asociere cu Ucraina. Dacă Acordul va fi semnat, Ucraina se va apropia de UE iar noi vom dobândi un instrument eficient pentru realizarea asocierii politice, integrării economice, armonizării legislative şi interoperabilităţii instituţionale cu această ţară. Dacă Acordul nu va fi semnat, credibilitatea UE în vecinătatea sa estică şi la nivel global, în general, se va prăbuşi, iar Ucraina probabil se va prăbuşi şi ea din punct de vedere economic şi social, fiind astfel obligată să îşi găsească adăpost sub umbrela Rusiei, în cadrul Uniunii Vamale Eurasiatice.
Uniunea Europeană trebuie să înţeleagă că în acest caz nu există alegere între valori şi geostrategie. Valorile nu pot înflori decât într-un mediu geostrategic favorabil care nu poate fi asigurat decât după ce concursul geostrategic este câştigat iar echilibrele geostrategice sunt stabilizate. Ar trebui să ne amintim din propria noastră istorie faptul că UE la origine a fost o uniune de frici şi nu o uniune de valori. Valorile au apărut doar după ce securitatea geopolitică a fost obținută; ele nu au fost importate ci au crescut chiar din solul european. Nu putem, deci, să ne exportăm valorile în Ucraina dar îi putem oferi securitate, iar dacă noi vom fi cei care vom oferi mai multă securitate acelei ţări ca urmare a asocierii sale, valorile noastre se vor dezvolta în mod natural în Ucraina. Doar pornind de aici, mai departe vom putea construi parteneriatul strategic cu Rusia şi vom reuși să creem un spaţiu al libertăţii, securităţii, justiţiei și prosperității de la Gibraltar la Bering.
Rusia nu trebuie să fie învinuită pentru abordarea sa geostrategică faţă de statele care formează vecinătatea ei comună cu Uniunea Europeană. UE este cea vinovată dacă neînţelegând regulile jocului va continua să promoveze în mod dogmatic aşa numita „abordare orientată spre valori”, pierzând, în consecinţă, competiţia cu Rusia. Conceptul „mai mult pentru mai mult” (“more for more”) nu poate produce rezultatele dorite atunci când este aplicat unor ţări care sunt vecine cu mai mulţi parteneri strategici şi care sunt obligate să compare „biciul și zăhărelul” promise sau utilizate de mai mulţi actori geopolitici. În aceste cazuri, cei care sunt supuşi abordării noastre „mai mult pentru mai mult” ar putea ajunge la concluzia că în cele din urmă ar trebui să ofere mai mult celor care îi presează mai mult decât celor care le promit mai mult doar în teorie.
Sunt unii care pretind că Ucraina nu mai are timp de așteptat şi că, de aceea, este obligată să decidă şi să producă rezultate înaintea Summit-ului de la Vilnius. Fără a combate această teză, care nu mi se pare de loc evidentă, ar trebui să admitem faptul că şi în cazul în care nu mai are timp, Ucraina nu duce lipsă de alternative. În cele din urmă, surplusul de alternative ar putea fi mai convingător decât lipsa timpului pentru a satisface cerințele UE.
Alţii pretind că Uniunea Europeană nu s-ar putea asocia cu o „semi-democraţie” care nu dispune de instituţii democratice funcţionale şi suferă de justiţie selectivă. Aş dori să vă reamintesc faptul că în cazul special al Ucrainei, dar şi în cazul altor state din vecinătatea noastră estică (de exemplu cel al unui alt vecin strategic, Azerbaidjanul), nu avem în vedere acordarea statutului de membru (cel puţin nu în viitorul apropiat), ci doar a statutului de asociat. Mai mult, nu putem ignora faptul că UE a încheiat sau este în procesul de negociere a unor acorduri de asociere, tratate de liber schimb şi parteneriate strategice cu ţări care declară deschis că nu împărtăşesc valorile noastre sau le împărtăşesc la un nivel mai redus (cred că nu e nevoie să dau nume). Diferenţele de sisteme de valori între actorii internaţionali nu exclud şi nu ar trebui să excludă convergenţa intereselor strategice; tocmai solidaritatea acestor interese este cea care stă la baza strategiei proiectelor comune. În cadrul procesului de implementare al acestor strategii valorile partenerilor se armonizează şi în cele din urmă se uniformizează.
Este adevărat că UE (Consiliul şi Parlamentul) a fixat o serie de condiții în relaţia cu Ucraina. În principiu, ele nu ar putea fi abandonate din moment ce au devenit obligatorii, cel puţin din punct de vedere politic, dacă nu şi juridic. Totuşi, aceste cerinţe au fost adoptate într-un anumit context politic care s-a schimbat în prezent în urma opoziţiei deschise a Rusiei faţă de asocierea unor ţări ca Ucraina cu UE. De aceea, Summit-ul de la Vilnius nu va mai fi doar un forum unde vecinii noştri estici vor fi invitaţi să aleagă între două culturi politice, ci locul în care UE trebuie să decidă dacă permite Rusiei să traseze linia de demarcaţie dorită de ea între spaţiile euro-atlantic şi eurasiatic. În aceste noi circumstanţe, deciziile noastre anterioare privind standardele şi condiţiile sunt depăşite. De aceea ar trebui ca ele să fie adaptate la circumstanţe şi să fie aplicate în mod flexibil şi pragmatic. În sens larg, am putea aplica în acest caz principiul de drept internaţional rebus sic stantibus, însemnând că nu avem nevoie de o nouă decizie într-un nou context, trebuind doar să adaptăm vechea decizie la noile circumstanţe.
Unii insistă, chipurile din motive umanitare, ca fostul prim ministru Iulia Timoşenko să fie eliberat din închisoare, drept condiţie pentru semnarea Acordului de Asociere cu Ucraina la Vilnius. Aceştia condamnă autorităţile ucrainene pentru punerea în pericol a viitorului european al Ucrainei (şi al celor 45 de milioane de cetăţeni ucraineni) prin refuzul lor de a graţia o singură persoană. Lăsând la o parte faptul că doamna Timoşenko pare să utilizeze detenţia sa în scopuri politice mai degrabă decât să reclame respectarea drepturilor omului, şi având în vedere împrejurarea că „graţierea selectivă” este la fel de dăunătoare ca şi „justiţia selectivă”, din moment ce ambele sunt rezultatul implicării politicului în justiţie, se poate argumenta că dimpotrivă, prin condiţionarea semnării Acordului de Asociere de graţierea doamnei Timoşenko, chiar Uniunea Europeană pune în pericol securitatea celor 500 de milioane de cetăţeni europeni de dragul unei singure persoane. Mai mult, este improbabil că, dacă Ucraina va fi împinsă spre Uniunea Vamală Eurasiatică, drepturile omului (aşa cum sunt definite de UE) vor triumfa şi Iulia Timoşenko va fi graţiată.
Comisia Europeană a sugerat, se pare, ca soluţie de compromis, aplicarea provizorie a Acordului de Asociere chiar înainte ca acesta să fie semnat. Acest tip de compromis compromite atât cauza cât şi autorii. Este ironic faptul că UE refuză să semneze un Acord de Asociere cu Ucraina din cauza lacunelor în domeniile democraţiei şi statului de drept, dar este în acelaşi timp gata să propună un compromis care violează democraţia şi statul de drept. Pentru că Ucraina nu s-a raliat valorilor noastre, noi ne raliem comportamentului pe care îl criticăm? Din punctul de vedere al dreptului Acordul nu există decât dacă este semnat iar un acord neratificat de parlamente nu are nici o legitimitate democratică.
Pe de altă parte, suntem obligaţi să ne întrebăm ce se va întâmpla dacă răspunsul Ucrainei la această propunere de compromis, care înseamnă că trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile fără a i se garanta drepturile, va fi o „asociere provizorie” la Uniunea Vamală Eurasiatică? Indiferent de răspunsul Ucrainei, ideea aplicării provizorii a unui acord nesemnat nu va face decât să încurajeze Rusia în a-și continua presiunile asupra unei ţări care în mod evident nu mai poate rămâne neutră prea mult timp.
Stimate Înalt Reprezentant / Vicepreşedinte, Summit-ul de la Vilnius ar putea deschide calea extinderii spaţiului libertăţii, securităţii, justiţiei şi prosperităţii promovat de UE către întreaga Emisferă Nordică sau ar putea deveni un nou München sau o nouă Ialtă, unde Europa este ciopârţită prin tot felul de linii de demarcaţie iar câţiva protagonişti internaţionali îşi împart sferele de influenţă ignorând aspiraţiile legitime ale cetăţenilor europeni. Purtaţi o uriaşă răspundere pentru rezultatul acestui Summit. De aceea, vă îndemn să vă exercitaţi puterea de convingere şi înțelepciunea pentru a aduna împreună toate Statele Membre în sprijinul deciziei geostrategice câștigătoare, mai exact a semnării Acordului de Asociere cu Ucraina (la care aş mai sugera să se adauge adoptarea unei declaraţii / protocol privind bazele unui parteneriat strategic cu Azerbaidjanul). Acesta nu este îndreptat împotriva nimănui ci este doar în favoarea păcii, solidarităţii şi cooperării internaţionale. Uniunea Europeană nu îşi poate permite să piardă la Vilnius competiţia geostrategică.
Al dumneavoastră,
Adrian Severin MPE
