Armand Goșu, analiză exhaustivă despre situația la zi a războiului ucrainean și consecințele înțelegerilor Putin-Trump. (contributors.ro)

„Putin analizează evoluțiile de pe front prin lentila Primului Război Mondial. În ultimii ani a vorbit deseori despre asta. El compară războiul de uzură pe care-l poartă Rusia în Ucraina cu frontul de vest, din Franța, din perioada 1914-1918. El repetă faptul că Rusia ar fi fost o țară învingătoare dacă ar fi rezistat până la sfârșit. Și deplânge faptul că rușii n-au mai avut răbdare câteva luni. Nu conta că mai mureau un milion de oameni, important că Rusia ar fi învins și ar fi dictat condițiile păcii. El deplânge faptul că Nicolae II n-a apelat la violență pentru a se menține la putere și a abdicat. Putin spune că asta a fost o mare greșeală,” spune istoricul Armand Goșu într-un interviu Contributors.ro.

Contributors: Într-un articol recent publicat scriați că Putin a obținut victorii indiscutabile în fața lui Trump și și-ar fi atins obiectivul. Mai toată presa l-a criticat pe președintele SUA, multe dintre afirmațiile la adresa lui au fost de-a dreptul injurioase, uneori calomnioase. Când de fapt, Putin n-a câștigat nimic în Alaska, pentru că Trump nu putea să-i dea nimic…

Armand Goșu: În linii mari vă dau dreptate. Summit-ul n-a fost un dezastru pentru Ucraina. Trump n-a negociat teritoriile acesteia cu Putin. SUA nu începe normalizarea relațiilor cu Rusia înainte de încheierea păcii în Ucraina. N-a fost nici Ialta 2.0 și nici Munchen 2.0. Spre dezamăgirea conspiraționiștilor de pretutindeni.

În același timp, nu trebuie minimalizat succesul lui Putin la summit-ul din Alaska. Da, ar putea să aibă consecințe minore, dar – în același timp – poate să fie un moment de cotitură pentru modelarea viitoare a scenei internaționale. N-a fost doar o victorie simbolică pentru Putin – primit cu covor roșu pe teritoriul SUA, țara garant a ordinii mondiale – împotriva căruia Curtea Penală Internațională a emis un ordin de arest, ci a marcat schimbarea viziunii americane asupra războiului din Ucraina.

Spuneți că Putin n-a câștigat nimic în Alaska. Eu cred că a câștigat, și-a atins obiectivul. Putin l-a convins pe Trump că eforturile de pace ale Casei Albe trebuie să se concentreze pe găsirea unei soluții cuprinzătoare pentru a pune capăt războiului, nu pe un armistițiu necondiționat, iar luptele pot continua până atunci. Mai mult, Trump nu a introdus sancțiuni suplimentare așa cum a promis.

În jocul pe care-l face cu Trump, Putin a câștigat timp. Planul liderului de la Kremlin este să continue ofensiva în speranța că-și va crea un avantaj substanțial pe câmpul de luptă. Are mai mulți soldați, în ciuda numărului mare de victime, mai mult echipament, avansează câte puțin săptămână după săptămână, erodează fortificațiile ucrainene iar în războiul dronelor a făcut progrese semnificative egalând astăzi raportul de forțe. Însă, dacă Ucraina rezistă în această toamnă, ceea ce e posibil cu condiția ca Vestul să sporească livrările de muniție și drone și să extindă ajutorul financiar, Putin va trebuie să-și ajusteze pretențiile sau va avea nevoie de alți câțiva ani pentru a-și atinge obiectivele.

Va conta și felul în care se va poziționa Trump, pentru că el este care poate livra timp.

Autocrația rusească, care-și are originile în Bizanț și în stepele din Asia Centrală, își joacă de fapt viitorul în luptele de pe câmpiile din Ucraina

Contributors: Summit-ul de la Anchorage va rămâne în cărțile de istorie ca un moment de ruptură, pentru prima dată Trump a renunțat să mai ceară încetarea focului, ceasefire, și a anunțat direct negocieri de pace. E ceva neobișnuit aicea?

Armand Goșu: Sigur că poți să sari peste etapa armistițiului și să intri direct în negocieri de pace în cazul capitulării uneia dintre părți. Vorba vine negocieri. E un fel de ultimatum pe care trebuie să-l accepți. Odată înfrânt, în imposibilitatea de a mai rezista, nu rămâne decât să accepți condițiile în care te predai învingătorului. Sigur că asta ar vrea Putin, ca Ucraina să capituleze. De altfel, cererile avansate de Kremlin, indică tocmai faptul că Rusia urmărește acest obiectiv, capitularea Ucrainei.

Contributors: Dar care sunt acele cereri care sugerează capitularea Ucrainei? Oare nu se exagerează când se afirmă despre aceste condiții avansate de Rusia că presupun capitularea Ucrainei?

Armand Goșu: În istoria diplomatică sunt capitulări condiționate și capitulări necondiționate. În cazul Ucrainei, Putin poate negocia termenii capitulării și asta se pregătește să facă, de vreme ce armata sa nu poate să câștige o victorie decisivă în fața ucrainenilor. Obiectivul strategic al Kremlinului, însă, este controlul asupra Ucrainei.

Cum face Putin asta? Prin demilitarizare, pe care o tot menționează. Asta presupune ca Ucraina să rămână în afară NATO, fără arme nucleare, cu o armată redusă, prost pregătită, slab înarmată și echipată, care să nu fie un obstacol în cazul unei viitoare invazii rusești.

Și mai cum? Prin denazificare. Adică liderii politici, liderii de opinie, scriitorii, ziariștii, partidele, asociațiile care resping russki mir vor fi catalogați drept fasciști. Deci, trebuie să înfunde pușcăriile sau să fugă în străinătate. Ca nu cumva să împiedice transformarea Ucrainei într-un Belarus 2.0. Prin asigurarea unui statut special limbii ruse. Înțeleg de la Serghei Lavrov că Moscova nu mai insistă ca limba rusă să fie oficială, să devină a doua limbă de stat, dar ar putea rămâne ca limba de comunicare interetnică. Nu priviți limba rusă ca instrument de acces la cultura universală, ci ca vehicul pentru propaganda Kremlinului. Un alt vehicul este Biserica Ortodoxă Ucraineană care ține de Patriarhia Moscovei și care are de jucat un rol important în controlul populației ucrainene ce trebuie să se întoarcă cu spatele la Occident.

Contributors: Acestea nu sunt condiții de capitulare a Ucrainei ci obiective pe care Putin dorește să le atingă în cursul acestui război…

Armand Goșu: Capitulare e atunci când învingătorul decide singur, când învinsul n-are nici un cuvânt de spus în formularea condițiilor de pace. Putin vrea să compromită nu doar viitorul pe termen scurt al Ucrainei ci și dezvoltarea sa pe termen lung, să împiedice crearea unui stat prosper, democratic, după model occidental. Kremlinul trebuie să blocheze cu orice preț acest lucru, pentru că un vecin slav, ortodox, integrat în lumea occidentală va deveni un model demn de urmat chiar pentru Rusia. Practic, autocrația rusească care-și are originile în Bizanț și în stepele din Asia Centrală, își joacă viitorul în luptele de pe câmpiile din Ucraina.

Cum a păcălit Putin Casa Albă

Contributors: E clar că va trebui căutat un compromis. Doar în felul acesta se poate ajunge la pace. Iar Putin începe negocierile de pe acest aliniament. E o poziționare pentru viitoarele negocieri mediate de americani.

Armand Goșu: Rusia nu dă semne că vrea să negocieze. Rămâne pe o poziție maximalistă. Însă, ca să ajungi la un acord de pace, trebuie să îndeplinești cerințele minime ale tuturor părților, nu cererile maximale ale uneia. În felul acesta, Putin semnalizează că nu este interesat de negocieri serioase, care să ducă la pace, ci rămâne pe pozițiile maximaliste în speranța că va obliga Ucraina să accepte condițiile lui sau cea mai mare parte a lor. Ceea ce echivalează cu o formă de capitulare condiționată. Știm ce vrea Putin, ne-a spus-o în repetate rânduri. Condițiile Rusiei sunt prevăzute în draftul de acord din 15 aprilie 2022, de la Istanbul, al cărei text a fost publicat. Iar documentul cel mai important, a fost prezentat de Putin la Colegiul ministerului rus de Externe, la 14 iunie 2024. În ultimele luni ale administrației Biden, nimeni nu ar fi acceptat ca cererile maximaliste ale lui Putin să fie bază de plecare pentru viitoarele negocieri. Abia cu venirea lui Trump la Casa Albă, Putin a obținut ca punct de plecare a negocierilor cu Ucraina memorandumul de la Istanbul și raportul privind condițiile de pace la Colegiul MAE rus. Asta explică de ce memorandumul rusesc avansat părții ucrainene în mai 2025, la Istanbul, reia principalele idei din acele documente.

În contextul ultimatumului anunțat de Trump care expira vineri 8 august, cu două zile înainte de termen, miercuri, 6 august, emisarul lui Trump, Steve Witkoff s-a întâlnit cu Putin care sub amenințarea sancțiunilor americane a părut că face concesii. Dar de fapt, nu era nici o concesie, dimpotrivă.

Contributors: Putin i-a avansat lui Witkoff ideea unui așa-zis „schimb de teritorii”. Asta era prezentată de către americani ucrainenilor și europenilor drept concesie.

Armand Goșu: Putin a păcălit Casa Alba pe care a făcut-o să creadă că face concesii serioase. El a semnalat că e gata să renunțe la una din cererile lui care era absurdă de la început. În loc să ceară retragerea completă a trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendica, Putin i-a anunțat pe americani că acum cere să i se cedeze doar două regiuni, Lugansk și Donețk. Rușii controlează 98% din Lugansk și circa 70% din Donețk.

Contributors: Inițial nu era foarte clar care este concesia lui Putin.

Armand Goșu: Exact. Cred că s-a întâmplat și din cauza faptului că Witkoff n-a înțeles. În cele din urmă ne-am lămurit. Putin cerea ca ucrainenii să-și retragă trupele din două regiuni, Lugansk și Donețk. La schimb – aici e „schimbul de teritorii” – Putin s-ar fi retras din regiunile Sumî și Harkiv. Iar în Herson și Zaporojie urma să fie înghețată linia frontului așa cum este acum.

„Schimbul” presupunea că Zelenski accepta să „schimbe” teritorii ucrainene cu alte teritorii ucrainene. Mai precis Kievul trebuia să primească circa 430 km², niște fâșii minuscule pe care intraseră trupele rusești în Sumî și Harkiv, fără nici o valoare tactică. În regiunea Donețk, Rusia cerea „la schimb” peste 6.600 km² teritoriu foarte important pentru că acolo se află centura fortificată a Donbass-ului, cu Kramatorsk, Slaviansk și Konstantinovka. Vorbim de peste 50 km de fortificații foarte greu de cucerit, care pot să blocheze înaintarea rușilor cel puțin un an și jumătate, chiar doi, într-un scenariu pesimist. Sunt fortificații construite începând cu vara 2014. De care armata rusă nici măcar nu s-a putut apropia. Și pe care Putin acum încearcă să le primească cadou de la Trump. De vreme ce nu există alte fortificații în drum spre Kiev, prin cedarea sfertului regiunii Donețk controlat de ucraineni, Putin ar fi obținut cheia întregii Ucraine de nord și centrale.

Contributors: Formula „schimbului de teritorii” a fost confirmată câteva zile mai târziu, în Alaska, de unde președintele Trump a plecat convins că asta este soluția pentru a se ajunge la pace. Cum explicați ce a urmat vizitei lui Witkoff la Kremlin?

Armand Goșu: Panică, a fost o spaimă generală… Imediat după ce Witkoff s-a întors la Washington, a avut loc o convorbire telefonică cu liderii europeni la care au participat Trump, Witkoff și Marc Rubio, șeful diplomației americane. În acel moment, liderii europeni s-au panicat, pentru că nu le-a fost clar dacă administrația Trump a fost câștigată de propunerea lui Putin cu „schimbul de teritorii” și se pregătește să pună presiune pe Zelenski ca să o accepte. Despre detaliile pregătirii vizitei vorbesc într-un alt articol, nu vreau să mă repet.

Deci, pe 6 august a fost întâlnirea la Kremlin, pe 7 discuția, iar vineri 8 august, când expira ultimatumul, Trump a anunțat întâlnirea cu Putin. Deci, aceasta fusese agreată în timpul vizitei lui Witkoff la Kremlin. Urma să se desfășoară vineri, 15 august, în Alaska, într-o bază militară americană.

Poziția de mediator a SUA s-a clarificat? Nu

Contributors: La baza Elmendorf-Richardson din Anchorage. Detaliile le cunoaștem. Au fost analizate de presa internațională. Dacă depășim stereotipurile, discuția despre covorul roșu, plimbarea cu mașina liderului de la Casa Albă, în afara acuzațiilor – fără obiect, după părerea mea – că Trump a fost umilit de Putin care și-ar fi atins toate obiectivele, cu ce rămânem de pe urma întâlnirii din Alaska din perspectiva negocierilor?

Armand Goșu: E prea devreme pentru concluzii. Dar, este o pagină de istorie, nu cred că manualele de diplomație n-o să-i acorde măcar câteva paragrafe și peste o sută de ani. Putin iese din izolarea internațională la care fusese supus după 24 februarie 2024, în relația cu Occidentul. America, țara libertății, l-a primit cu covor roșu pe un lider împotriva căruia Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare și care are crime la activ. Putin a reușit să-i convingă pe americani să-i susțină planul cu „schimbul de teritorii”…

Contributors: Știm toate aceste detalii, totuși peste 5 sau 10 ani, cum o să ne amintim despre summitul din Alaska? Cât va cântări în procesul de negociere a păcii?

Armand Goșu: Nu mare lucru. Și n-o spun doar eu. Experți americani de top care au lucrat cu diferite administrații scriu asta. A spart gheața negocierilor de pace întâlnirea din Alaska? Se pare că nu. S-au apropiat pozițiile celor două părți? Nici asta nu s-a întâmplat.

Poziția de mediator a SUA s-a clarificat? Nu, Trump mâine poate să-și schimbe planurile. Vă reamintesc că încetarea focului a fost cerută de Trump în campania electorală, în toamna 2024. Ideea a fost preluată de europeni, care au organizat un summit la Kiev de ziua Europei, și au dat un ultimatum lui Putin să oprească luptele. La care Kremlinul a răspuns cu propunerea de a continua negocierile între delegațiile rusă și cea ucraineană la Istanbul, de unde au rămas în aprilie 2022. Ideea îmbrățișată de Trump cu entuziasm. Deși era clar o capcană întinsă de Putin. La Istanbul, la 16 mai, tot într-o vineri, s-a deschis drumul către Alaska care s-a consumat într-o zi de vineri, 15 august.

Ce a rezultat după Alaska? S-a organizat summit-ul Putin-Zelenski, pentru care a insistat Trump? Nu, și în acest moment pare un vis prea îndepărtat.

Rusia respinge categoric ideea unui mecanism de garanții pentru Ucraina din care să nu facă parte și care să nu funcționeze pe bază de unanimitate

Contributors: S-au reluat – mult mai serios de data asta – discuțiile privind garanțiile de securitate acordate Ucrainei.

Armand Goșu: Aici lucrurile au părut că se mișcă într-o direcție bună. Dar și așteptările au fost greșit setate. Witkoff a spus într-un interviu la Fox News că s-au înregistrat „progrese epocale”, că Putin a acceptat pentru prima dată ideea de garanții de securitate pentru Ucraina post-belică, iar rezultatul va fi echivalent cu articolul 5 al NATO. Și asta fără ca Ucraina să devină membră a Alianței Nord-Atlantice. Trump a salutat promisiunea lui Putin și a prezentat-o cu ocazia întâlnirii cu Zelenski însoțit de liderii europeni de la Casa Albă din 18 august drept o mare realizare. Ba unii s-au grăbit să aplaude succesul diplomatic al echipei Trump și să facă planuri privind desfășurarea unor trupe în Ucraina. Nu mai puțin de 10 țări europene au anunțat intenția de a contribui cu trupe, iar SUA a promis sprijin aerian.

Două zile mai târziu, miercuri, 20 august, Lavrov în conferința de presă alături de omologul indian, le-a administrat europenilor un duș rece, afirmând că mecanismul garanțiilor de securitate pleacă de la draftul din aprilie 2022, de la Istanbul și presupune crearea unui sistem similar Consiliului de Securitate, cu cinci membri permanenți, și cu decizii pe bază de consens, fiecare având drept de veto. Mai mult, Lavrov insistă că Ucraina trebuie să-și limiteze serios forțele armate, atât ca număr cât și ca echipament și să reducă cooperarea cu parteneri străini în instruire, achiziția de arme și muniție și intelligence.

Vă reamintesc că negocierile de la Istanbul, din primăvara 2022 s-au încheiat fără nici un acord în principal din cauza faptului că Moscova și Kievul nu s-au putut pune de acord asupra garanțiilor de securitate. Pentru Putin, obiectivul fundamental era ca Ucraina să nu colaboreze cu Occidentul în domeniul securității. Iar pentru Zelenski, o armată care să nu fie limitată ca număr, tehnică de luptă, care să poate colabora cu armatele NATO este o condiție esențială pentru păstrarea suveranității și prin urmare, nu este o condiție negociabilă.

În trei ani și jumătate, de la momentul negocierilor despre care discutăm, colaborarea cu armatele NATO s-a aprofundat, iar armamentul, tehnica de luptă, tipul de pregătire tactică și fizică sunt similare cu cele din Occident. Pentru asta trebuie să-i mulțumească lui Putin că a făcut posibilă această modernizare a armatei ucrainene.

Contributors: Cum ar putea să arate un acord de garanții de securitate, într-un scenariu realist?

Armand Goșu: O variantă ar fi ca Rusia să convingă SUA că cea mai bună opțiune ar fi revenirea la acordul de la Istanbul, din aprilie 2022, cu neutralitatea permanentă a Ucrainei garantată de membrii Consiliului de Securitate al ONU, mecanism care să funcționeze pe baza unanimității. Iar a doua ar fi un acord tripartit între Rusia, Ucraina și SUA, recunoscut de Consiliul de Securitate. A fost publicată zilele trecute o analiză Reuters despre asta. Dar lucrurile sunt fluide, se pot schimba de pe o zi pe alta.

Contributors: Am citit în presa internațională că la negocierile pentru garanții purtate între aliații europeni și America s-au făcut progrese. Se discută despre zone demilitarizate, cum sunt cele ocupate de Rusia.

Armand Goșu: Sunt variante fanteziste. Cel puțin pentru moment. Dacă nu era articol din Financial Times, nici n-aș fi crezut că se discută așa detalii. Deocamdată, Rusia respinge categoric ideea unui mecanism de garanții din care să nu facă parte și care să nu funcționeze pe bază de unanimitate. Practic, Moscova își rezervă drept de veto pentru a putea bloca orice decizie nu-i convine. Vă reamintesc că problema garanțiilor occidentale a devenit o prioritate din martie, după întâlnirea tensionată din Biroul Oval între Trump și Zelenski, de la 28 februarie. A fost un summit la Paris, la care a participat și președintele interimar, Bolojan, apoi alt summit la Londra. S-a vorbit mult, s-a avansat prea puțin. Franța, Germania și Marea Britanie au înființat coalition of the willing care am văzut că pare să funcționeze cel puțin atunci când se mobilizează ca să-i împiedice pe Trump să facă erori diplomatice de anvergura celei din Alaska. De unde și vizita celor 7 lideri europeni la Washington, unde au format un grup de susținere pentru Zelenski. Este moment care va rămâne în analele diplomației.

Elita occidentală, fără viziune, haotică, n-are un răspuns la întrebarea: se extinde NATO spre est ?

Contributors: Se poate vorbi despre un plan al lui Trump, de o strategie de negocieri cu Putin? S-a făcut simțită cu ocazia summit-ului din Alaska și a întâlnirii de la Casa Albă? Până la urmă ce urmărește Trump, în afară de – am obosit să aud asta – premiul Nobel pentru Pace?

Armand Goșu: Nu cred că are vreun plan. N-am văzut nici un analist independent serios care să mai creadă asta. El improvizează, nu are nici o strategie, este haotic, nu se pregătește pentru aceste întâlniri, n-are consilieri cu expertiză solidă cu care să discute.

Pentru a face o negociere cu un adversar solid ai nevoie de o evaluare a intereselor, puterii și hotărârii fiecărei părți. Nu-l convingi pe Putin să-ți facă concesii pentru că i-ai pus covorul roșu și l-ai lăsat să vorbească înaintea ta la conferința de presă. Astea sunt iluzii. Nimeni nu te ia în serios dacă te lași pradă iluziilor sau faci amenințări sau promisiuni goale.

Elita occidentală are o mare problemă în felul în care se poziționează de cel puțin două decenii pe subiectul Ucraina. Fără viziune, haotică, n-are răspuns la întrebarea: se extinde sau nu spre est NATO?! Ce a rezultat? Rusia a susținut că se simte agresată de NATO, că vrea un nou mecanism privind securitatea europeană, că vrea să discute cu Occidentul aceste îngrijorări care sunt, din punctul ei de vedere, întemeiate. Care a fost reacția Vestului? Europenii se făceau că plouă, și-au pitit capul în nisip, iar fiecare nouă administrația americană încerca să relanseze relația cu Rusia, să facă un reset. Și cum acesta nu funcționa, tentativa se încheia cu anunțul că Rusia oricum nu merită o discuție serioasă de vreme ce s-a transformat într-o benzinărie iar economia ei abia dacă este de dimensiunile celei spaniole. Iar în anii dinaintea invaziei în Ucraina de la diplomați, experți până la politicieni, toți credeau că pregătirile de război erau simple exerciții de PR ca să-și crească șansele în negocieri viitoare, și că oricum Putin este un lider rațional, ba chiar rezonabil.

Numai că n-a fost așa. Rusia și-a pus economia în stare de război. A pierdut peste un milion de oameni, morți și răniți. Continuă să lupte asumându-și riscuri majore, pentru a-și atinge obiectivele. Ucrainenii s-au apărat eroic, au făcut sacrificii enorme pentru a-și salva țara, au pierdut, morți și răniți, sute de mii de oameni. Le-au fost uciși și răpiți copii, violate fetele și mamele, s-au comis crime care vor trebui anchetate iar vinovații pedepsiți. Pentru sănătatea morală a acestei planete este important ca acest lucru să se întâmple. Milioane de ucraineni au fugit din țară și încearcă să supraviețuiască în străinătate. Țările occidentale au furnizat Kievului bani, mulți bani, sute de miliarde, arme, instructori, informații, susținere diplomatică necondiționată, dar e clar că nimeni, niciodată nu va trimite în Ucraina propriile unități militare pentru a lupta acolo împotriva invadatorilor ruși.

Rezultatul este că Rusia a câștigat avantaj pe câmpul de luptă, că după eșuarea ofensivei ucrainene din 2023 s-a intrat în faza războiului de uzură (în rusă – voina na istașenie) pe care îl câștigă cel care are resurse mai mari, are răbdare mai multă, are nervi mai puternici, are o capacitate mai mare de a rezista.

Două bătălii. Una pe front, alta pentru mintea lui Trump

Contributors: Dar era încă de la început evident că Ucraina n-are cum să câștige în fața Rusiei, atunci de ce n-a negociat din prima clipă? De ce a fost încurajată să lupte de către occidentali?

Armand Goșu: Dați-mi voie să nu fiu de acord cu dvs. Nu era deloc evident acest lucru. Până în toamna 2023, ca să simplificăm folosind borna atacului terorist al Hamas asupra Israelului, 7 octombrie, războiul a fost unul de manevre. A înghețat parțial frontul după eliberarea Herson, și retragerea trupelor rusești peste Nipru, operațiune organizată de generalul Surovikin, la începutul lunii noiembrie 2022. Asediul Bahmutului care pică în mai 2023 anunța războiul de uzură. Așteptam începerea ofensivei rusești în sud, spre Tokmak și Melitopol, care însă n-a avut nici forța și nici resursele unei acțiuni de succes. În afară de câteva momente în care se părea că se revine la războiul de manevre, frontul a înghețat, după modelul frontului de vest din Primul Război Mondial. Motivele sunt diverse dar diferite de cele din 1914-1918, în Vest. Cel mai important dintre ele este că frontul din Ucraina este prea lung și are prea puțini militari de-a lungul liniei lui.

Contributors: Și ce ar mai fi putut face Trump de vreme ce situația fusese compromisă de fosta administrație Biden, care a trimis arme și muniție prea târziu și în cantitate insuficientă? Lumea îl critică pe Trump pentru că nu l-a determinat pe Putin să facă concesii, dar cum ar fi putut să obțină aceste concesii?

Armand Goșu: După cum evoluează situația pe front în ultimii doi ani, rețeta este una singură: sprijin extern solid pentru Ucraina, ca aceasta să poate să reziste, și sancțiuni tot mai severe împotriva Rusiei, care să-i limiteze capacitatea de a continua războiul cu aceeași intensitate, adică să o afecteze economic, financiar, militar.

În ce-l privește pe președintele Trump lucrurile sunt simple. În loc să se certe cu aliații europeni, SUA ar trebui să mențină un front unit cu Europa. Să ofere Ucrainei un sprijin militar generos. Washington-ul și Kiev-ul să se coordoneze în pregătirea unor negocieri serioase cu Moscova, pe baza unor evaluări realiste.

În acest moment se poarte două mari bătălii. Una pe frontul din Ucraina, plătită cu sângele a mii de soldați și civili nevinovați care mor sub ruinele orașelor bombardate de Rusia. A doua este bătălia pentru mintea lui Trump. Dacă Zelenski și liderii europeni îl vor convinge pe Trump că Putin obstrucționează eforturile pentru pace și că doar creșterea presiunii asupra Rusiei îl poate obliga să facă un compromis, atunci SUA ar putea lovi cu un set de sancțiuni. Deocamdată europenii continuă să plătească pentru armele americane destinate Ucrainei. În prima săptămână după summit-ul din Alaska, Pentagonul a aprobat vânzarea către Ucraina a unor echipamente militare în valoare de 850 milioane de dolari. Zelenski vorbea recent despre 1 miliard de dolari pe lună pentru a-i asigura armatei ucrainene condițiile de a continua războiul. Cu deficitul bugetar și alte cheltuieli, Ucraina ar avea nevoie în următorii doi ani, de circa 40 miliarde pe an. În UE se află active înghețate ale Rusiei de peste 250 miliarde de dolari. Deci, va depinde de decizia politică.

Contributors: Și dacă planul europenilor eșuează?

Armand Goșu: Atunci greutatea războiului va sta pe umerii lor. Ei pot să crească sprijinul militar dezvoltând capacități de producție (ceea ce va lua timp) sau împărțind cu Ucraina stocul lor de material militar (ceea ce va reduce pentru o perioada propria capacitata de luptă a statelor europene, dar va asigura condițiile ca trupele ucrainene să poate continua războiul). Dacă europenii nu vor să cheltuie din banii lor, atunci – am amintit mai devreme – ar putea confisca activele rusești, care ar putea acoperi pentru câțiva ani costurile. Unde europenii chiar nu pot înlocui SUA este furnizarea de informații.

Deci, ajutor militar și susținere financiară pentru Ucraina, sancțiuni și mai dure care să afecteze mașina de război a lui Putin, în speranța – repet, speranța – că Rusia își va fi epuizat resursele pentru a continua ofensiva în următoarele 18-24 de luni.

Contributors: Nu sunteți prea optimist.

Armand Goșu: Mi se pare un scenariu optimist. Dar nu știu cât este de realist. Fără americani va fi greu pentru Europa să-l descurajeze pe Putin de a continua războiul. Guvernul rus poate gestiona controlarea finanțelor publice prin reducerea cheltuielilor sociale, pentru educație, sănătate, infrastructură, așa cum deja o face de trei ani. Încă are bani pentru stimulente financiare care să atragă străini, atât în economie, cât și în armată. Când vorbesc de străini nu mă refer doar la cei din fostele republici sovietice ci și din Asia, America Latina și Africa. Spațiul informațional este tot mai bine controlat. Oamenii sunt obligați să instaleze pe telefoane un program MAX, care să înlocuiască WhatsApp și Telegram. Astfel încât FSB, la care este conectat direct MAX, va citi și mesajele pe care le-ai scris dar nu le-ai trimis. Deci, Putin poate să prezinte orice încetare a focului drept o victorie, de vreme ce el controlează media rusească, care e mai ales propagandă. Care de multe ori n-are legătură cu realitatea.

Problema este alta, anume că nu știu dacă Ucraina poate rezista încă 18-24 de luni.

Cum vede elita rusească sfârșitul războiului?

Contributors: Dar cum se văd de la Moscova aceste negocieri cu americanii? Care e atitudinea elitei ruse, cum se raportează ea la Trump?

Armand Goșu: Din sursele de presă la care am eu acces sau din contactele cu rușii pe la diverse întâlniri sau conferințe din străinătate, mai mult sau mai puțin publice, am înregistrat o varietate destul de mare de opinii.

Contributors: Elita mă interesează, cei care pot influența cursul evenimentelor...

Armand Goșu: Foarte puțini pot influența cu adevărat opinia publică sau decidenții, care sunt …. Putin și anturajul lui imediat, vorbim doar de câțiva oameni. Pentru că restul nu contează.

Ca să simplificăm, sunt trei grupuri. Scepticii spun că SUA rămâne inamicul permanent al Rusiei, că lucrurile nu se pot schimba, că se va ajunge din nou la confruntare. Iar Moscova trebuie să-și construiască strategia de politică externă pornind de la axioma confruntării perpetue cu Rusia. Unul dintre cei mai influenți promotori ai acestui curent este Dmitri Trenin, fost director al Centrului Carnegie din Moscova pentru aproape 15 ani, militar, colonel în retragere, foarte probabil cadru GRU, ce a fost utilizat de ruși ca un canal de comunicare neoficial cu Washington-ul.

Contributors: Zona academică, zona culturală mai sofisticată, dar în guvern, în media de cine este reprezentat acest curent?

Armand Goșu: Trenin nu-i deloc sofisticat. E militar sovietic, și-a început cariera în anii 70 în Germania de Est. Profesorul Karaganov e ceva mai sofisticat intelectual, ca stil aduce cumva cu nobilii ruși din Occident, de la începutul veacului XX. Influența lor nu este mare nici în elită, nici în opinia publică. Doar un grup restrâns de oameni cu preocupări în domeniu îi cunosc, citesc și apreciază. Ei au fost utilizați – probabil că toată viața lor – de Kremlin pentru a transmite mesaje occidentalilor, mai prietenoase, în anii 90, apoi tot mai agresive. Asta ar fi prima categorie, a scepticilor.

A doua este formată din admiratorii lui Trump. Cei care se concentrează pe valori, pe ideologie. Consideră că pe această bază comună, ideologică, MAGA, se poate construi o relație cu Trump. Nu cu America, în general, ci cu Trump, cu trumpiștii, cu grupul MAGA de acolo. Cel mai important reprezentant al acestui grup este Aleksandr Dughin.

A treia categorie este cea a pragmaticilor care spun că Trump este o mare șansă pentru Rusia care trebuie utilizată. Doar Trump îl poate ajuta pe Putin să iasă din izolare, să ridice sancțiunile, să obțină recunoașterea anexărilor teritoriale. Dacă nu reușește cu Trump să obțină legalizarea internațională a noilor frontiere, obținute prin încălcarea flagrantă a legilor internaționale, Putin mai are doar șansa unui guvern marionetă la Kiev, care să semneze un tratat de vasalitate față de Rusia, ceea ce e greu de imaginat că s-ar putea prea curând. Un alt argument, Putin nu mai e tânăr, știe că nu va fi veșnic, nu are nici o garanție că moștenirea lui va mai fi apreciată după ce nu va mai fi, și că noul stăpân de la Kremlin nu va restitui Ucrainei teritorii pe care acum le-a cucerit Rusia cu greu și cu enorme jertfe umane. Deci, el este cel care trebuie să încheie pacea cu Zelenski.

Contributors: Din perspectiva lui Putin care ar fi cel mai avantajos scenariu? Cel promovat de pragmatici, din ce spuneți dvs.

Armand Goșu: Absolut. Miza pentru Putin este uriașă, în următoarele săptămâni și luni ar putea obține din partea lui Trump susținerea internațională de care are nevoie pentru a legaliza noile granițe ale Rusiei. Dar pentru asta va trebui să facă ceva concesii, să accepte un mecanism de garanții care să satisfacă măcar parțial Kievul. Mai trebuie să se întâlnească cu Zelenski, cu medierea lui Trump. Și să obțină pe front victorii tactice suficient de importante cât să-l oblige pe Zelenski să accepte noii termeni ai păcii propuși de Putin. Fiecare participant la negociere ar putea câștiga câteva ceva. Putin ar obține recunoașterea noilor granițe (chiar dacă de facto), ieșirea Rusiei din izolare și ridicarea sancțiunilor (parțială, măcar). Trump s-ar alege cu premiul Nobel pentru Pace și i-ar rămâne dator lui Putin pentru asta. Iar Zelenski ar scoate țara din război, câtă vreme nu este prea târziu, și cât încă rezistă frontul în fața presiunii rușilor. Va salva Ucraina, suveranitatea și independența ei. Chiar dacă în alte granițe. Va avea statui peste tot. Va rămâne ca erou în istoria lumii, iar câteva generații vor citi despre el așa cum a citit generația mea despre de Gaulle și Churchill. Tot ce am spus mai sus depinde de decizia unui singur om, de Putin. E un moment decisiv, de take it or leave it. O ofertă mai bună din partea lui Trump nu va exista. Fără Trump ar fi fost imposibil de imaginat un astfel de moment. Este cel mai important asset pe care-l are Putin în mână. Nu armata rusă, nu arsenalul nuclear. Cel mai important asset al Rusiei putiniste este Trump. Așa ceva nu se ratează.

Doar încheierea războiului cu Ucraina va deschide Rusiei calea spre dezghețarea relațiilor cu SUA, fără de care Putin nu va putea începe discuțiile cu Trump pentru atingerea obiectivului strategic care este reconfigurarea ordinii internaționale. Deci, în plan strategic, Putin are doar de câștigat din oprirea războiului din Ucraina. Are la îndemână o fereastră de timp scurtă, până în toamna 2026, când au loc Midterm elections. Dacă republicanii vor obține rezultat bun, fereastra de oportunitate se poate mări cu încă doi ani.

Aceste negocieri trebuie să marcheze ieșirea din epoca post-Război Rece și ar putea să se finalizeze în două feluri: cu o nouă Ialtă sau cu un acord de tip Helsinki. Moscova speră să fie Ialta 2.0, un fel de nouă reîmpărțire a lumii. Total nerealist scenariu. Putin nu este în situația lui Stalin din 1945. Iar Rusia e departe de resursele URSS de atunci. Ca să nu mai spun că Occidentul este cu toate resursele intacte, nu este deloc răvășit de război cum era cu 80 de ani în urmă, abia ce-și pornește motoarele industriei de apărare. Atunci, rămâne soluția Helsinki 2.0. Precum în 1975 la Helsinki, noul acord cu va trebui să stipuleze că Moscova nu-și poate realiza obiectivele politice prin mijloace militare. Atunci, Helsinki a fost urmarea invadării Budapestei în 1956, a Pragăi în 1968. Acum, noul acord va fi urmarea invadării Georgiei în 2008 și a Ucrainei în 2014 și respectiv a agresiunii pe scară largă începută în februarie 2022.

De vreme ce după aproape 4 ani de război și sute de mii de morți, Rusia nu  poate ocupa Kievul iar orașele „rusești” Odesa, Herson și Harkiv nu dau semne că se predau, Putin trebuie să fluture deasupra capului o hârtie care să-i permită să mimeze o victorie. Un nou acord de tip Helsinki ar fi o soluție ideală pentru Kremlin, pentru a salva obrazul lui Putin în fața unei populații căreia i s-a promis întreaga Ucraină,  ba chiar și bombardarea marilor capitale din Occident și i s-a dat mai nimic. Totul depinde acum de capacitatea lui Putin și a anturajului său de a înțelege că Moscova nu poate obține o nouă Ialtă, și că trebuie să se mulțumească cu un nou Helsinki.

Care a fost marea greșeală a lui Nicolae al II-lea în viziunea lui Putin? Faptul că n-a apelat la violență pentru a se menține la putere și a abdicat…

Contributors: Din punctul de vedere al ucrainenilor care ar fi cea mai bună pace? Sau din punctul nostru de vedere? Al nostru ca europeni, nu ca români.

Armand Goșu: Sigur că varianta ideală ar fi o Ucraină victorioasă, care să respingă agresiunea rusească și să-și refacă integritatea în granițele recunoscute internațional.

Dacă însă Rusia ocupă și anexează de facto 20% din teritoriul Ucrainei, nu înseamnă că este victoria lui Putin. De ce spun asta? Putin a început războiul pentru altceva. Pentru a obține o nouă ordine internațională, pentru a transforma Ucraina într-un satelit, avea pregătit un guvern marionetă pe care dorea să-l instaleze la Kiev, unde planificase chiar o paradă militară. După 11 ani de război, pentru că de fapt războiul a început în februarie 2014, odată cu ocuparea Crimeii de către „omuleții verzi”, Ucraina rezistă. E un fapt imposibil de negat. A ocupat 20%, dar restul de 80% s-a transformat într-o țară care nu va deveni prietenoasă cu Rusia pentru cel puțin două generații. Societatea ucraineană și elitele nu vor accepta niciodată condițiile de capitulare pe care Putin visează să le impună. Indiferent ce prevederi va introduce Putin în acordurile cu Ucraina, acestea nu vor putea fi puse în practică din cauza realităților din Ucraina.

În situația asta, doar un mecanism convingător pentru garanțiile de securitate oferite Ucrainei ar putea fi o soluție de încheiere a războiului. Nu sunt convins că va funcționa, nu cred în disponibilitatea statelor occidentale de a apăra Ucraina în cazul unei noi escaladări. Nu sunt convins că Occidentul ar lupta cu Rusia pentru a-și respecta angajamentele de securitate date Ucrainei. Pace în Europa de Est – pe termen mediu și lung –  va exista doar dacă Rusia lui Putin va fi învinsă sau dacă Rusia post-Putin își va schimba comportamentul pe arena internațională. Și mai cred că felul în care se va încheia războiul va depinde de ce se întâmplă în următoarele câteva săptămâni. La Kremlin va trebui luată decizia, deocamdată sunt mai multe grupări în dispută. Putin ar putea să dea o lovitură și să accepte propunerea lui Trump, iar Trump l-ar putea salva. Asta ar fi decizia rațională. Ce hotărâre va lua Putin, nu știm. Cred că nici el nu știe, deocamdată. Cel mai adesea liderii politici iau decizii iraționale. Probabil că Putin va trebui să se decidă după vizita de 4 zile în China, după ce va discuta cu Xi Jinping. Repet: rațional ar fi să încheie războiul. Dar, rațional ar fi fost și să nu-l înceapă.

Deocamdată, Putin a adoptat strategia cumpărării de timp. După venirea lui Trump la Casa Albă aceasta a funcționat nesperat de bine. Putin a sperat că vara 2025 o să-i aducă victorii în teatrul de război pe care le va putea valorifica în negocierile de pace. Poate că încă mai speră, deși această strategie se dovedește tot mai riscantă.

Contributors: Despre ce strategie este vorba? Ce are Putin în minte, mai exact?

Armand Goșu: Putin analizează evoluțiile de pe front prin lentila Primului Război Mondial. În ultimii ani a vorbit deseori despre asta. El compară războiul de uzură pe care-l poartă Rusia în Ucraina cu frontul de vest, din Franța, din perioada 1914-1918. El repetă faptul că Rusia ar fi fost o țară învingătoare dacă ar fi rezistat până la sfârșit. Și deplânge faptul că rușii n-au mai avut răbdare câteva luni. Nu conta că mai mureau un milion de oameni, important că Rusia ar fi învins și ar fi dictat condițiile păcii. El deplânge faptul că Nicolae II n-a apelat la violență pentru a se menține la putere și a abdicat. Putin spune că asta a fost o mare greșeală. Din cauza revoluției din februarie 1917, apoi a tulburărilor anului 1917 și a revoluției bolșevice Rusia a ieșit din război, fiind de fapt victima unor conspirații. La fel și Germania, care n-a fost învinsă pe câmpul de luptă. Și care a capitulat fără ca pe teritoriul ei să pună piciorul vreun soldat străin. De unde și succesul lui Hitler care prezenta înfrângerea Germaniei în război, într-o cheie conspiraționistă.

Deocamdată Rusia nu și-a atins obiectivul campaniei militare din primăvara-vara 2025, care este ocuparea Donbass-ului, în granițele lui administrative. Continuarea acestei strategii însă depinde de disponibilitatea lui Trump de a-i mai acorda timp, întârziind adoptarea unor noi sancțiuni și menținând iluzia unui mare deal între Kremlin și Casa Albă. Putin are o gândire de secol XIX, în care valoarea supremă este teritoriul, astfel încât – cel mai probabil – va continua cu această strategie, deși este evident că asta o să-i toace resursele, care nu sunt nici ele nelimitate. Se vor epuiza și ele în cel mult doi ani. Problema este că Ucraina pare că nu va mai rezista încă doi ani, fără o susținere mai mare din partea Occidentului, care pare că a obosit mai mult decât Kievul și Moscova împreună, de acest război. Putin pare că are mai mare succes în războiul hibrid pe care-l poartă împotriva Occidentului, decât în războiul cinetic pe care-l duce împotriva Ucrainei.

Interviu realizat de Lucian Popescu

sursă: contributors.ro