7 C
București
joi, noiembrie 27, 2025
7 C
București
joi, noiembrie 27, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăPoliticăĂsta este ministrul Apărării din România. Mai rău de atât nici că...
Data publicării: noiembrie 27, 2025 11:19

Ăsta este ministrul Apărării din România. Mai rău de atât nici că se poate: Ionuț Moșteanu!

Data publicării: noiembrie 27, 2025 11:19

DISTRIBUIE:

Ministrul Ionuț Moșteanu a ocupat, în 2015 – 2016, funcția de consilier de ministru în Ministerul Transporturilor, și de membru în CA al unor companii de stat, funcții care necesitau, conform legislației în vigoare la momentul respectiv, studii superioare.

Sudiile superioare pe care șeful MApN le-a declarat în CV, în perioada respectivă, constau în diploma de la o universitate privată, diplomă pe care ulterior și-a scos-o din biografiile oficiale. La rândul ei, universitatea afirmă că nu l-a avut pe Moșteanu student.

Primul CV oficial, pe care ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, l-a postat pe site-ul companiei TAROM, în perioada când activa în Ministerul Transporturilor, conține o minciună. La capitolul Educație, este trecută Universitatea Athenaeum, pe care Moșteanu susține că a urmat-o între anii 1996-2000.

cv-ionut-mosteanu-2015.pdf

De asemenea, în document se precizează că actualul șef al MApN ar fi absolvit Management în cadrul acestei instituții de învățământ superior. După cum reiese din acest CV, diploma de la Athenaeum era singura diplomă universitară pe care o deținea Moșteanu, în perioada respectivă.

Cum și-a falsificat ministrul apărării Ionuț Moșteanu primul CV ca membru al Guvernului. Universitatea Athenaeum: „Nu a fost niciodată student la noi

În CV-ul de pe site-ul TAROM, Moșteanu scrie că a absolvit Athenaeum. Nouă ani mai târziu, declară că singura universitate absolvită de el e Bioterra Într-un răspuns pentru ziarul Libertatea, Universitatea Athenaeum neagă că Moșteanu ar fi fost vreodată student aici.

„Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu este absolvent al Universității Athenaeum din București – specializarea Management. Dl Moșteanu Liviu-Ionuț, în prezent Ministru al Apărării Naționale, nu a fost niciodată student al Universității Athenaeum din București. Specializarea Management a fost autorizată provizoriu în cadrul Universității Athenaeum din București abia în anul 2020, în intervalul 1996-2000 programul de studii respectiv nefuncționând în cadrul universității noastre”, se arată în răspunsul semnat de prof. univ. dr. Emilia Vasile, președinte al Senatului Universității Athenaeum.

CV-ul în care era trecută Universitatea Athenaeum a fost șters de pe site-ul Tarom.ro doar pe porțiunea care conținea prezentarea lui Moșteanu, ca membru în Consiliul de Administrație.

Cu adresa URL rămasă, https://www.tarom.ro/&files/cv-ionut-mosteanu-2015.pdf , și introdusă în web.arhive.org, o librărie digitală, creată de o organizație nonprofit și care conține milioane de pagini de internet șterse de-a lungul anilor, am obținut în format PDF CV-ul ministrului apărării. Documentul a fost „salvat” în biblioteca internetului pe 7 octombrie 2022.

Pe altă porțiune a site-ului Tarom.ro, numită Informații, CV-ul care menționează Athenaeum la studii încă există. Iar alături de acest CV, există și decizia de numire a lui Moșteanu în CA al TAROM.

Decizia e datată 25 februarie 2016 și semnată de ministrul transporturilor din acea perioadă, Dan Marian Costescu. Link-ul, aici: https://www.tarom.ro/informatii/sedinta-agoa-14-03-2016/

După ce a devenit parlamentar, Ionuț Moșteanu a postat pe site-ul Camerei Deputaților un alt CV, în care nu mai apare nici o referire la Universitatea Athenaeum. În locul acesteia, sunt trecute studii la Universitatea Bioterra, între 1996-1999, tot la Management.

Într-un răspuns pentru ziar, ministrul apărării afirma următoarele: „Am finalizat în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma de la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil – inginerie economică, Specialitatea – inginerie managerială”.

Într-o emisiune Digi24, chestionat în legătură cu informațiile publicate în Libertatea, Ionuț Moșteanu a insistat că singura lui diplomă universitară este cea de la Bioterra:

„În 2015 am terminat facultatea. Bioterra. Nu am făcut altă facultate înainte. Am făcut Automatică, m-am oprit. În anul III, am oprit Automatica”, „Ați fost director al unui club de biliard?”, „E în CV-ul meu public, da. Păi, d-aia m-am oprit, am început să muncesc. Întâi m-am dus în Austria, reparam copiatoare. Făceam foarte mulți bani atunci, era bine. Apoi am mers în club. Am lucrat în club, chiar la un moment dat l-am și administrat. Și-apoi m-am mutat spre partea de marketing și comunicare”.

Informația despre munca în Austria nu este trecută ca atare în vreun CV al ministrului. În perioada respectivă, înaintea angajării la clubul de biliard, este pomenită doar o slujbă ca agent de vânzări la un service de aparate foto.

La postul citat, Moșteanu a declarat că a avut nevoie de diplomă de studii superioare pentru a accesa fonduri europene. N-a detaliat despre ce proiect era vorba și ce calitate avea el în proiectul respectiv. Conform termene.ro, firma înființată de ministrul apărării în 2004, Total Branding Partners SRL, nu a accesat fonduri europene, până în prezent.

„Am avut un parcus de marketing și comunicare până am plecat pe cont propriu. În 2015, m-am lovit de o problemă cu accesarea unor fonduri europene. Și-am zis hai, că îmi trebuie diploma aia care mă încurcă. Până atunci nu-mi trebuise niciodată la nimic. Am dat licența în 2015, acolo, la particulară. Am învățat toată viața, tot timpul am învățat”, a spus Moșteanu la Digi24.

Dacă în 2015 Moșteanu deținea, într-adevăr, o diplomă de licență la Bioterra, rămâne de neînțeles de ce acest act de studii nu apare listat în CV-ul lui oficial, din perioada decembrie 2015 – octombrie 2016, când a deținut funcțiile de consilier de ministru, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și membru provizoriu în consiliile de administrație de la trei companii de stat.

Universitatea Bioterra nu a răspuns, deocamdată, întrebărilor adresate în scris de ziar. Iar Ministerul Apărării nu a dat curs cererii Libertatea de a furniza o copie în format electronic a diplomei obținute de ministru de la Bioterra.

Ionuț Moșteanu a intrat în politică în decembrie 2015, cu opt luni înainte de înființarea USR, în august 2016. Antreprenorul piteștean s-a înscris în acest partid pe 26 octombrie 2016.

„Pe valul de furie amestecată cu optimism din noiembrie – decembrie (n.red. – 2015) i-am scris ministrului transporturilor Dan Costescu că vreau să ajut și eu; era singurul ministru pe care îl cunoșteam (avem un hobby comun). În decembrie m-a chemat, am vorbit 30 de minute și a doua zi am venit la treabă ca și consilier al ministrului”, asta este o relatare postată pe pagina oficială de Facebook a ministrului apărării, citată de presa locală din Argeș.

Cum și-a falsificat ministrul apărării Ionuț Moșteanu primul CV ca membru al Guvernului. Universitatea Athenaeum: „Nu a fost niciodată student la noi

Fostul ministru al transporturilor Dan Costescu și Ionuț Moșteanu s-au cunoscut la concursuri de motociclism Sursa foto: Facebook

Hobby-ul comun era motociclismul. Ministru propus de PNL în Guvernul tehnocrat Cioloș, Costescu era recunoscut pentru participările sale în competiții de rally raid, motocros și enduro. În 2009, a fost campion național la rally raid.

La rândul lui, Moșteanu a fost atât concurent, cât și organizator de competiții de motociclism, unele dintre acestea, finanțate parțial cu bani publici, de la primării. În 2013, de exemplu, politicianul s-a ocupat de relația cu presa la etapa de Campionat Mondial de enduro organizată la Buzău. În aprilie 2006, se înscria în Trofeul Capitalei, la moto, iar î n 2012, a concurat la CN de enduro .

Sub nickname-ul ionut73, Moșteanu era foarte activ pe forumul motociclism.ro. „Eu am reușit un loc 7 la general și un loc 2 la debutanți. Trebuie să mă mai antrenez la noroaie – merg cam încet, cu frică”, nota el, într-o postare datată iunie 2006.

Așadar, este plauzibil că Dan Costescu și Ionuț Moșteanu se cunoșteau, ca participanți la concursuri de motociclism, deși la secțiuni diferite.

Relația personală poate fi necesară, dar nu e întotdeauna și suficientă pentru ocuparea unei funcții publice. În decembrie 2015, pentru a fi consilier într-un minister, trebuia, conform legii, să deții o diplomă universitară.

Astfel, consilierii sunt funcționari publici de execuție, clasa I, conform Legii nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, articolul 14, alineatul 1 („Sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I persoanele numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora”).

Conform legii respective, actualizată prin Legea nr. 251/2006, „clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă”.

Cum și-a falsificat ministrul apărării Ionuț Moșteanu primul CV ca membru al Guvernului. Universitatea Athenaeum: „Nu a fost niciodată student la noi

Moșteanu a fost propus în 2021 pentru postul de ministru al dezvoltării, într-un cabinet condus de Dacian Cioloș Sursa foto: Facebook

Pentru a prelua postul de consilier al ministrului transporturilor, Ionuț Moșteanu trebuia să facă dovada că a absolvit o facultate și a obținut o diplomă de licență. Însă în perioada cât a lucrat în Ministerul Transporturilor, Moșteanu a făcut public doar CV-ul în care apare că a absolvit Management la Athenaeum, universitate care neagă că l-a avut student.

În mai 2016, tot cu Dan Costescu în fruntea Transporturilor, Moșteanu a fost numit secretar de stat în respectivul minister ( decizia de numire nr. 199 din 31 mai 2016 ). Din această funcție, a fost eliberat la cerere în octombrie 2016.

În iulie 2016, noul ministru al transporturilor, Petru Sorin Bușe, propus tot de PNL, solicita premierului Cioloș să aprobe numirea lui Moșteanu ca membru în Consiliul de Administrație la Societatea de Telecomunicații CFR S.A..

Actualul ministru al apărării a deținut și funcția de membru în CA al Administrației Porturilor Maritime Constanța și în CA al TAROM SA. Numirile acestea au fost făcute cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor de selecție ale noilor membri în conducerea acestor societăți.

Decizia de numire a lui Moșteanu în CA al TAROM a fost dată în februarie 2016, după cum am precizat mai sus. Prin OUG nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă în întreprinderile publice , capitolul II, secțiunea 1, articolul 5, alineatul 2, se impunea obligativitatea studiilor superioare pentru membrii CA:

„Fiecare membru al consiliului de administrație trebuie să aibă studii superioare finalizate cel puțin cu diplomă de licență. De asemenea, acesta trebuie să dovedească experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de minimum 7 ani”.

Cum și-a falsificat ministrul apărării Ionuț Moșteanu primul CV ca membru al Guvernului. Universitatea Athenaeum: „Nu a fost niciodată student la noi

Declarația de avere depusă de Ionuț Moșteanu pentru anul 2016 detaliază veniturile obținute din funcții publice

Moșteanu, membru în CA al TAROM SA, declarase în CV-ul oficial că deține diplomă în Management de la Universitatea Athenaeum.

În iunie 2016, Legea 111/2016, pentru aprobarea și modificare OUG 109/2011 , renunța la această condiție a diplomei universitare. Membrii în CA numiți de autoritatea tutelară trebuiau să aibă doar „cel puțin 5 ani de experiență în domeniul de activitate al regiei autonome și/sau în activitatea de administrare de societăți ori regii autonome”.

Moșteanu s-a aflat, așadar, în ilegalitate, doar din 25 februarie 2016, când a fost numit în CA al TAROM, până în 1 iunie 2016, când a fost publicată Legea 111/2016 în Monitorul Oficial. Trei luni, așadar. Pentru care a încasat indemnizație, conform declarațiilor de avere. „Nu accept că cineva încearcă să ia un capăt de ață din banii publici!”, declara ministrul, luni, citat de News.ro.

În anul 2000, anul când ministrul apărării ar fi trebuit să-și dea licența la Bioterra, Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică (CNEAA), actualul ARACIS, i-a retras temporar universității respective dreptul de a emite diplome.

În anul 2012, Bioterra a fost implicată într-un nou scandal privind falsificarea unor acte de studii, mai mulți angajați ai instituției fiind anchetați penal, potrivit Mediafax.

Din momentul în care Ionuț Moșteanu a intrat în Guvern, firma de publicitate pe care a fondat-o și în care deține 50 la sută din acțiuni a cunoscut o perioadă de avânt semnificativ. Profitul Total Branding Partners SRL, cu sediul în Pitești, a crescut cu 269 la sută (aproape triplu) în 2024, conform termene.ro. Cifra de afaceri, la fel, a crescut cu 5 la sută anul trecut.

Dacă în 2015, profitul net al companiei lui Moșteanu era de 13.502 lei, în 2024, acesta ajungea la 301.373 de lei – de aproximativ 23 de ori mai mare. Iar cifra de afaceri s-a triplat, în acești nouă ani, de la 1,27 de milioane de lei la 3,9 milioane de lei.

Cum și-a falsificat ministrul apărării Ionuț Moșteanu primul CV ca membru al Guvernului. Universitatea Athenaeum: „Nu a fost niciodată student la noi

Cele două CV-uri publicate de Ionuț Moșteanu, în oglindă: în cel de pe site-ul Camerei Deputaților a absolvit Bioterra, în cel de pe site-ul TAROM, a absolvit Athenaeum

Clienții menționați pe site-ul firmei argeșene, clienți din domeniul auto și al carburanților, au înregistrat, și ei, în ultimii ani, succese consistente în ceea ce privește contractele pe bani publici sau ajutoarele de stat acordate în baza schemei instituite prin H.G. nr. 300/2024.

sursă: ziuanews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Iulian Ionescu: O votez pe Anca Alexandrescu și avertizez asupra tertipurilor...

Săptămâna aceasta, la debutul campaniei electorale, fiecare dintre membrii Clubului de Gândire GOLD își va exprima pozițiile cu privire la alegerile pentru Primăria Municipiului...

Bogdan Comaroni: Nu votez cu niciunul dintre candidați! Alegerea primarului general...

Săptămâna aceasta, la debutul campaniei electorale, fiecare dintre membrii Clubului de Gândire GOLD își va exprima pozițiile cu privire la alegerile pentru Primăria Municipiului...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Curtea Europeană obligă statele UE să recunoască...

Autor: Andrei Gușă Curtea de Justiție a Uniunii Europene obligă oficial toate statele membre să recunoască căsătoriile între persoane de același sex înregistrate într-o țară membră...

Gușă: Putin și Trump se prefac că au dispute legate de...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Celebrul plan de pace al lui Donald Trump are deja aproape o săptămână...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img