3.4 C
București
luni, decembrie 22, 2025
3.4 C
București
luni, decembrie 22, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăPoliticăBogdan Teodorescu consideră că Antonescu e doar opțiune de avarie! Îi dă...
Data publicării: ianuarie 9, 2025 16:23

Bogdan Teodorescu consideră că Antonescu e doar opțiune de avarie! Îi dă șanse mai mari lui Ponta

Data publicării: ianuarie 9, 2025 16:23

DISTRIBUIE:

Analistul politic Bogdan Teodorescu a făcut joi, la Digi24, radiografia momentului după decizia coaliției de guvernare de a stabili data alegerilor prezidențiale pe 4 și 18 mai. El a spus că actuala coaliție se confruntă cu „două probleme cât casa” și de aici tergiversarea datei alegerilor prezidențiale. Ce a spus despre șansele „candidatului deocamdată” Crin Antonescu și ale lui Victor Ponta.

„Coaliția are două probleme cât casa. Prima problemă se referă la realitățile economice, sociale, politice și administrative din România, care vin peste ei grămadă. Vedem mitingurile, grevele, șamd, care se succed. Iar a doua temă pe care o au și este într-un fel mascată în aceste amânări, pe de-o parte căutarea candidatului, pe de altă parte se referă la faptul că, totuși, în spațiul public, instituțiile abilitate nu au probat deocamdată lucruri concrete despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu o lună și ceva, la alegerile din 24 noiembrie, lucru care a condus la anularea lor și cererea de refacere a scrutinului. Deci, ei au două elemente care îi încurcă foarte tare. (…) Evident, una dintre căi este amânarea (n.red alegerilor prezidențiale). Tentativa de a duce lucrurile mai departe până poate vor rezolva una dintre ele sau bucăți din fiecare. Noi la asta asistăm”, a spus Bogdan Teodorescu.

Despre „candidatul deocamdată” Crin Antonescu, Bogdan Teodorescu a spus că este greu de crezut că PSD îl va susține. „PSD are jumate de ochi și către cealaltă tabără” a suveranismului, a spus Teodorescu, care a adăugat că „ne-am putea trezi la un moment dat cu un PSD care îmbrățișează anumite elemente ale discursului suveranist, de unde și un anumit tip de candidat”.

„În principiu, alegerea lui Crin Antonescu părea a fi o opțiune cât de cât rezonabilă, ținând cont că ei (n.red – PSD) au mai semnat niște documente pentru Crin Antonescu în 2012. Atunci ruptura care s-a petrecut în februarie 2014 nu a venit numai de la PSD, a venit și din partea liberală. Deci se credea că pesediștii s-ar putea să-l înghită pe Crin Antonescu, ca produs de import, mai tare decât pe alții, care erau complet ștampilați într-o zona netolerabilă de către ei, Funeriu, omul lui Băsescu, fie de-a dreptul useriști, vezi Elena Lasconi sau mai nou Nicușor Dan. PSD în principiu nu acceptă un candidat din afara partidului. Mai este o realitate pe care tot o spune. PSD are jumate de ochi și către cealaltă tabără și are lideri importanți sau oameni vizibili din partid care vorbesc despre nevoia adoptării politicilor lui Trump, Musk, Vance samd. Deci o reorientare spre zona Washington, a politicii pro-occidentale, nu spre zona Bruxelles. Or asta s-ar putea să însemne că ne-am putea trezi la un moment dat cu un PSD care îmbrățișează anumite elemente ale discursului suveranist, de unde și un anumit tip de candidat. Fiindcă este foarte greu să te duci spre zona suveranistă, fiind aliat cu Bolojan, care este mai apropiat de zona progresistă, nu? De fapt aici este problema care apare. Mesajele care apar dinspre PSD sunt că timpurile se schimbă și cine nu se schimbă odată cu timpurile riscă să pice din tren. Și tergiversarea de aici vine”, a mai spus analistul politic.

Analistul Bogdan Teodorescu a comentat și declarațiile lui Victor Ponta, care nu a exclus o candidatură la prezidențiale, spunând că este foarte bine plasat în zona suveranistă, ceea ce poate constitui un avantaj.

„Victor Ponta este primul dintre politicienii de vârf, vizibil, ai PSD care s-a referit la curentul suveranist ca fiind ceva la care trebuie să te uiți și asta a făcut-o demult. Nici nu știu dacă exista Călin Georgescu când el vorbea despre această nouă orientare care pare să domine lumea. (…) Este foarte posibil ca PSD să se uite spre zona suveranistă. Or, uitându-se acolo, au nevoie de un lider sau de un reprezentant care să fi fost aclimatizat cu zona respectivă. Nu poți trimite un om care a înjurat suveranismul până ieri să devină astăzi liantul între cele două curente. Din acest punct de vedere, Victor Ponta este foarte bine plasat. A avut puncte de vedere legate de zona suveranistă și este inevitabil și pesedist. Această ipotetică apropiere se poate constitui într-un avantaj într-o, de asemenea, ipotetică viitoare candidatură la președinție”, a declarat Teodorescu.

 

Despre o posibilă candidatură a lui Marcel Ciolacu, analistul politic a spus că „este mai greu să-ți imaginezi că acum vei obține un scor mai bun după toate tensiunea care s-a acumulat în jurul tău”. „Cred că o asemenea aventură este periculoasă”, a conchis Bogdan Teodorescu.

Sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ardelenii inventează “Revelionul în slip”. La Băile Sărate din Ocna Mureș,...

Complexul Balnear ”Băile Sărate” de la Ocna Mureș organizează o petrecere de revelion în piscinele cu apă fierbinte și sărată pe care le deține....

Dronă cu parașută atașată găsită în Lerești, comuna șefului SPP Lucian...

Un bărbat care participa duminică la o vânătoare a anunţat autorităţile că a găsit o dronă, căzută printre arbori, în zona comunei argeşene Lereşti....

Fosta mare campioană Cristina Pîrv are un fiu fotbalist, bun pentru...

Născut din părinți care au scris istorie în volei – Cristina Pîrv, cea mai mare voleibalistă a României, și Giba, simbolul absolut al voleiului...

Dan Diaconu prezintă soluții de viață prin care să rezistăm în...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Primesc numeroase solicitări în privat și aș vrea să repet că NU OFER CONSULTANȚĂ FINANCIARĂ SAU DE ALTĂ NATURĂ nimănui dintre cei...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img