Joi, 28 august, ora 7:20 dimineața, într-un București care ar trebui să fie capitala unei țări europene, imaginea e sfâșietoare: un om doarme pe asfalt, pe o bucată de beton rece, adăpostindu-se cu un cearșaf subțire și niște saci menajeri. În jur, afișe colorate anunță spectacole de comedie, concerte, distracție. România oficială râde, România reală geme.
Așa arată Bucureștiul primarului de ieri. Așa arată România președintelui de azi.
Un oraș unde străzile devin dormitoare, unde mizeria e decor zilnic, unde suferința e „mobilier urban”.
Și nu, nu e doar vina lui Nicușor Dan. Nu e doar vina lui Iohannis. E vina unui întreg sistem politic care a abandonat de ani buni oamenii vulnerabili. Dar este și responsabilitatea lor directă, pentru că au cerut votul nostru promițând schimbare, promițând grijă, promițând respect pentru oameni.
În realitate, Bucureștiul e un oraș al contrastelor crude: pe un trotuar cineva își bea cafeaua de 15 lei, pe celălalt cineva își strânge viața într-o pungă de gunoi. Într-o parte, concerte, festivaluri și campanii de imagine; în cealaltă, tăcerea apăsătoare a celor care nu mai au nimic.
Nu putem lăsa totul pe umerii autorităților, dar nici nu putem să îi iertăm pentru nepăsare. Noi, cei care vedem, avem datoria să nu întoarcem privirea. Avem datoria să cerem soluții. Să nu mai acceptăm ca orașul nostru să devină o vitrină strălucitoare pentru turiști și un coșmar rece pentru propriii locuitori.
Iar ca ortodocși de „modă nouă”, chiar dacă nu ne oprim să întrebăm „ce ai, ce te doare?”, avem obligația ca în gândul și în inima noastră să ne rugăm să le fie bine. Pentru că rugăciunea sinceră nu costă nimic, dar poate fi începutul unei lumi mai bune, în care indiferența nu mai este regula, ci excepția.
Trebuie să învățăm din nou să ne uităm în sus. Să cerem ajutor de la Dumnezeu și putere unii de la alții, ca să reușim să-i salvăm pe cei uitați ai orașului nostru. Și, în același timp, să nu ne mai lăsăm păcăliți. Politicienii fățarnici cred că au câștigat, dar adevărul este că au pierdut deja: au pierdut încrederea oamenilor, au pierdut legătura cu realitatea, au pierdut umanitatea.
Bucureștiul de azi nu este doar responsabilitatea unui primar. România de azi nu este doar responsabilitatea unui președinte. Este responsabilitatea tuturor celor care tac, care ridică din umeri, care trec pe lângă astfel de imagini și spun „nu e treaba mea”.
Îți propun să nu trecem indiferenți. Să cerem empatie. Să cerem soluții. Să nu lăsăm oamenii să devină umbre pe străzile noastre.
Pentru că dacă Bucureștiul arată așa la 7:20 dimineața, înseamnă că România arată așa în fiecare clipă.
Aurel Badea
