Călin Liviu Georgescu, alias “Meșterul Manele”, se prezintă publicului!

Ca om care lucrează de jde de ani de zile în, vorba lui Nicușor Dan, ”industriile creative”, am privilegiul de a înțelege destul de bine munca de creație, așa încât pot să devoalez aici faptul că ea este aceeași și este neschimbată de la facerea lumii și până azi. Ce este ea? Simplu. Creația este să pui ceva acolo unde înainte nu era nimic. Această foaie de hârtie este goală? Poftim un desen. Dar de unde vine acel desen? E creație. Tăcerea este asurzitoare? Poftim un cântecel. Dar de unde vine el? E creație. Nu știi ce se întâmplă cu noi, oamenii? Poftim o poveste. De unde vine acea poveste? E creație. Cu micul meu proiect muzical numit Meșterul Manele este la fel. Este creație. Dar cine creează? Creează cine a creat dintotdeauna: Dumnezeu, cu mâna omului. Bine, dar atunci de ce AI-ul creează? Nu. AI-ul nu creează nimica, ci creează omul care folosește AI-ul. AI-ul este doar un software, o sculă, o unealtă. De pildă. Cum crea scriitorul înainte de Word? Scria cu pixul pe hârtie. Cum creează scriitorul după Word? Ia un computer și scrie în Word. Scule diferite, același rezultat: creație. Pe scurt, diferența dintre unealtă și creație este aceea că dacă omul nu pune mâna pe unealtă ca să o folosească, să o însuflețească, unealta stă și nu creează nimica. Alt aspect este acela că nu toți oamenii folosesc uneltele la fel. Unii nu le folosesc de loc. Alții își dau cu unealta peste degete. Iar alții sunt meseriași, folosesc uneltele în cunoștință de cauză și creează ceva interesant. Dar ce se întîmplă cu creația dacă nu vine un meseriaș cu uneltele lui ca să o scoată la lumină? Simplu: nu există. Cu micul meu proiect muzical numit Meșterul Manele este la fel. În luna august trupa Meșterul Manele nu exista. Am creat-o. La începutul lui septembrie, trupa Meșterul Manele exista doar în capul meu și nu creease absolut nimic. Acum este octombrie și Meșterul Manele a adus în existență peste șaizeci de cântece, aproape patru ore de muzică. Creație. Ce unelte am folosit? E AI? Nu e AI? Sunt și oameni? A cui e vocea? Aveți studio? Răspund: all of the above. Îmi zbârnâie o melodie în cap? Pun mâna pe scule și o scot la lumină. Altfel zis, folosesc toate uneltele care îmi sunt la îndemână pentru ca creația să se manifeste pe deplin. Ba mai mult. Dacă ar exista o unealtă pe care s-o cablez la o mufă din frunte ca să iasă creația din creier direct în Word sau din creier direct în boxe, aș folosi-o. De ce? Deoarece cunosc diferența dintre creație și unealtă. Nu toți o cunosc. Mai nou, aceia care nu o cunosc mă fut la icre ca să precizez dacă muzica trupei Meșterul Manele este făcută cu AI sau nu. Cine a compus muzica? Eu. Am auzit-o în cap și am scos-o la lumină folosind toate uneltele aflate la îndemână, inclusiv un software AI (de fapt, mai multe). Cine a scris textele? Eu. Sunt scriitor, pentru mine e un fleac (nu chiar, dar să zicem). Pentru alții e mai greu. Rezultatul? Patru ore de muzică care nu exista mai înainte să o scot eu la lumină. Și cel puțin o oră dintre aceste patru ore de muzică Meșterul Manele este mai bună decât 99% din muzica produsă și vândută azi ca ”muzică românească”. E un fapt. Și-acum, dau timpul înapoi în august, atunci când nimic din toate acestea nu existau. Nu exista nici piesa ”Când rinocerii cântă”, nici ”Dickușor” nici ”Bombardier”, nici ”Duba-duba”, nici „Numai frâne” (preferata mea), nici altele, câte să fie? cincizeci-șaizeci de piese care au fost ascultate, până acum, la greu, timp de peste cinci mii de ore de audiție, ceea ce vine, în zile, peste două sute de zile. Deci, muzica e bună. Deci, e bine. De unde știu că-i bine? Cine va avea curiozitatea să se ducă pe canalul video Meșterul Manele de pe YouTube, va observa numărul copleșitor de mare de mulțumiri din comentarii. Likeuri, da. Inimioare, da. Dar muzica Meșterui Manele primește foarte multe mulțumiri. De ce? Fiindcă era nevoie de această muzică, iar mulți dintre oamenii care au ascultat-o au primit-o ca pe un cadou. Thank you back, băieți!. Cu drag l-am dat, cu drag a fost primit. Pe de altă parte, muzica este atât de bună în genul ei (care nu este muzică de larg consum, ci este genul muzicii de satiră politică și de protest politic), încât mi-au sărit în cap activiștii politici, cu acuza ”Este AI!”, de parcă ar fi ceva rușinos să folosești scule. Nu este și n-am nici o rușine. Creația este creație, scula e sculă. Să încerci să declasezi sau să arunci în derizoriu creația fiindcă nu-ți convin sculele cu care a fost scoasă la lumină mi se pare stupid. Este loc de creație muzicală pentru toată lumea. În final, dacă muzica îți place, o asculți, dacă nu, dă-i Stop. În lumina celor expuse în acest lung text, am decis să discut despre sculele pe care le folosesc ca să creez muzica Meșterului Manele doar cu aceia care s-au dus la bufetul IKEA și au întrebat: hotdogii ăștia sunt făcuți de dumneavoastră? Atât. Restul, flit în avans. Mulțumesc pentru atenție. Ah, să nu uit: eu nu sunt ”acel” Călin Georgescu și nu fac muzică de propagandă pentru ”acel” Călin Georgescu sau pentru suveraniști și, în general, pentru niciun partid politic. Detest partidele politice în mod egal, deoarece le consider vinovate de toate porcăriile pe care suntem nevoiți să le trăim, iar muzica Meșterului Manele este muzică creată de mine, Călin-Liviu Georgescu, un cetățean neafiliat politic în nici un fel, care face gât pe barba lui. Ăla care zice altfel, minte. Flit în avans și ăluia.