Un moment penibil transmis internațional, o umilire simbolică a Gabrielei Szabo, un mandat al decăderii sportive și o camarilă obedientă care aplaudă eșecul. Nicușor Dan, în toată splendoarea unei capitale administrate pe genunchi.
Scena: „Campionul” fără coordonare
Ce s-a întâmplat ieri pe parchetul unei săli de sport din București este, în esență, o sinteză perfectă a unui mandat în care inadecvarea a fost ridicată la rang de politică. Nicușor Dan, edilul care pare mai degrabă un hacker pierdut în arhitectura administrației decât un primar al unei capitale europene, a fost pus într-o scenetă demnă de manualele de comunicare politică eșuată.
Nu e despre sport. E despre penibil
Faptul că Nicușor Dan nu are înclinații sportive nu e, în sine, o vină. Mulți nu au. Dar faptul că a acceptat să joace acest rol regizat de PR-iștii săi, în timp ce bâjbâia ridicol pe teren, ține de altceva: de lipsa completă a simțului penibilului și de incapacitatea de a înțelege ce înseamnă o funcție publică exercitată cu prestanță.
Gabriela Szabo – ținta unei umiliri sistematice
Cel mai grav semnal transmis este tratamentul la care a fost supusă Gabriela Szabo – fost ministru, campioană olimpică, manager performant la CSM și simbol al excelenței feminine. În mandatul lui Nicușor Dan, Szabo a fost îndepărtată brutal, fără justificări factuale solide, din funcția de conducere. Și nu doar că a fost dată la o parte, ci și calomniată, hărțuită mediatic și înlocuită cu figuri lipsite de viziune. În instanță, Szabo a câștigat. Daunele vor fi plătite, desigur, nu de către Dan, ci din bugetul public. Un detaliu pe care televiziunile „de casă” nu îl consideră demn de știre.
Declinul CSM: buget tăiat, performanță căzută
Poate părea anecdotic, dar bugetele CSM București s-au prăbușit sub Nicușor Dan. Dintr-un club susținut pentru excelență sportivă, CSM a devenit o structură subfinanțată, debusolată și fără obiective. Nu este o coincidență. Este rezultatul unui dispreț constant față de sportul de performanță. Această tăiere de finanțare a fost vândută publicului drept „rigoare bugetară”, dar efectele sunt dezastruoase: echipe care pierd, sportivi care pleacă, antrenori demotivați, imagine internațională compromisă. În paralel, primarul mimează că susține sportul, purtând echipament și făcând gesturi ridicole pentru cameră.
Gloriile decăzute: când campionii devin figuranți politici
Mai trist decât penibilul primarului este complicitatea celor care au fost odinioară simboluri ale victoriei. Mari sportivi, odată mândria României, au ajuns să participe la un moment de auto-umilire colectivă. L-au aplaudat pe Dan în timp ce făcea de râs capitala. Acești oameni nu mai pot invoca necunoașterea. Au devenit parte a unui ritual slugarnic în care valorile sportive sunt sacrificate în numele unei camarile administrative. Refuzăm să le dăm numele aici. Nu ca să-i protejăm, ci ca să nu le oferim vizibilitatea pe care o caută.
Mesajul momentului: așa va conduce și România – prin penibil și obediență
Această scenă nu este doar o gafă de imagine, ci o prefigurare fidelă a unui posibil stil prezidențial. Nicușor Dan, candidat deja asumat și, în mod absurd, cotat cu șanse reale la președinția României, oferă o mostră perfectă a modului în care va guverna: lipsit de coordonare, rupt de realitate, înconjurat de yesmeni care aplaudă chiar și când dă cu bâta în baltă. Ca primar, nu a livrat nimic esențial: termoficarea e la pământ, infrastructura e de secol XIX, curățenia e inexistentă, iar sportul a fost tăiat de pe listă. Cu toate acestea, Dan vine în fața națiunii ca opțiune de președinte. Pe ce bază? Pe tăceri bine regizate, pe imaginea falsă a unui tehnocrat și pe un anturaj de comunicatori obedienți. Dacă această scenetă penibilă a fost promovată de echipa sa, atunci trebuie să înțelegem ceva: Nicușor Dan nu doar că nu vede ridicolul, ci îl consideră strategie. Iar dacă va ajunge la Cotroceni, ne putem aștepta ca România să fie condusă din nou, dar mai rău ca Bucureștiul: haotic, autist față de realitate, populat de slugi și lipsit de performanță.
Ce urmează: ridicolul nu mai e o limită
Aici am ajuns. Într-o Românie în care rușinea a fost suspendată, iar penibilul este promovat ca strategie de comunicare. Nicușor Dan nu s-a făcut doar el de râs. Ne-a făcut de râs pe toți. Iar fostele glorii care i-au ținut isonul, s-au făcut de ocară. Internațional. Într-o altă țară, un astfel de episod ar însemna sfârșitul politic al unui lider. În România, însă, „nu e chiar așa grav”. Ba da, este. Pentru că dacă nu mai avem nicio limită de ridicol, atunci nici decăderea nu mai are fund.
Concluzie: rușinea se spală doar prin vot
Acest moment nu trebuie uitat și nici banalizat. Nu este o glumă. Este o radiografie a unui sistem condus de incompetenți, validat de lingușitori și susținut de cei care au uitat ce înseamnă onoarea. Gabriela Szabo a fost umilită, sportul a fost distrus, iar noi am fost batjocoriți. Antidotul? Nu e bășcălia. Nu e meme-ul. Este votul. Votul lucid, critic, fără iluzii. Votul prin care să punem capăt unui mod de a conduce orașul cu bocancii pe demnitate.
Aurel Badea
