După serialul dedicat identității (și sexului) secrete ale lui Brigitte Macron, excepționala ziaristă care este Candace Owens a lansat recent un nou serial cu dezvăluiri fulminante despre Rețeaua Epstein.
Vă prezentăm mai jos episodul introductiv tradus integral. Restul episoadelor, în zilele următoare.
Bună seara, dragii mei. Jeffrey Epstein… De unde să începem? Se întâmplă atât de multe lucruri acum. Și, pe fundal, sunt foarte multe zvonuri. Dar prea puține informații concrete, fapte.
Știți ce am realizat eu despre mass media? Că strategia lor este foarte orwelliană, foarte „1984”. Vor să facă realitatea noastră un prezent etern. Istorie nu există. Trebuie să uiți de ieri, de săptămâna trecută, de anii dinainte. Orice ne spun ei în acest moment că ar fi adevărat, noi trebuie să acceptăm ca adevărat.
În același timp, ne deturnează total atenția și capacitatea de concentrare. Există atât de multe aplicații de socializare online că toată lumea suferă acum de deficit de atenție. Cine o să se mai poată concentra de ajuns, în viitor, ca să mai poată citi o carte, sau chiar ca să asculte un podcast mai lung, o serie de emisiuni?
Așa că zic să batem fierul cât e cald. Bine ați venit la episodul introductiv al seriei despre Jeffrey Epstein, Dosarele Epstein.
Cine a fost Robert Maxwell?
Mă bucur să fac din nou echipă cu Xavier Poussard. Ce muncă incredibilă face acest om! El a lucrat ani de zile la cartea despre Epstein, care este încă în pregătire, așa cum a lucrat și la cazul lui Brigitte Macron.
Sigur că această poveste atinge și Franța, atinge, cu siguranță, Statele Unite; după cum se vede, în momentul de față încearcă să ne ducă de nas la nivel de guvern. Atinge și Israelul, și Ucraina, și Rusia, toată lumea va avea parte de propriul episod în povestea asta. La cel mai înalt nivel, vă asigur.
Dar povestea lui Jeffrey Epstein începe, de fapt, cu Robert Maxwell. Care Robert Maxwell, pentru cine nu știe, a fost tatăl lui Ghislaine Maxwell.
În timpul vieții, a fost considerat un fel de Rupert Murdoch al stângii. A controlat un imperiu mediatic care se întindea din Anglia în Israel, Franța și mai departe.
El a fost patronul faimosului concern de presă Mirror Group, care publica Daily Mirror. De asemenea, era proprietarul Maxwell Communication Corporation, al Pergamon Press, al Nimbus Records, care a fost prima companie britanică de discuri care a scos CD-uri. Și ramura americană a McMillan Publishers tot a lui era; vom mai reveni la asta.
Era acționar la MTV Europe, etc. etc. Era acționar la grupul francez de media TF1. Foarte apropiat de elitele din Franța; și la asta o să revin într-un alt episod.
Maxwell a fost, de asemenea, membru al Camerei Comunelor, între 1964 și 1970, din partea Partidului Laburist. Putem continua mult și bine, dar ați înțeles ideea. Maxwell era un pește foarte, foarte mare; aproape intangibil, de fapt.
Acum am să vă povestesc cum a ajuns el atât de mare, pentru că povestea este extrem de interesantă.
Vedeți voi, Robert Maxwell nu era deloc Robert Maxwell, când s-a născut. Veți observa acest fenomen foarte frecvent în serialul ăsta. Este o rețea foarte sofisticată de, cum să-i spun, spălare de nume. Aici ai un nume, dincolo ai alt nume. Nici azi nu se spune corect care era numele lui Maxwell la naștere. Dacă te uiți, găsești, cel mai probabil, John Ludvík sau Ján Ludvík. Asta zice presa. Dar și ăsta tot un nume împrumutat este.
Numele lui real la naștere a fost Abraham Lubi Hoch. Și s-a născut la Slatinské Doly, un orășel care astăzi face parte din Ucraina.
Trebuie să vă spun, oameni buni, că Ucraina apare peste tot în cercetările mele, chestie care începe să mă cam sperie.
În orice caz, în 1923, când s-a născut Maxwell, orașul lui făcea parte din Cehoslovacia.
Iar, în ce privește familia lui, se pare că Maxwell este rudă îndepărtată cu Elie Wiesel. Care este un personaj foarte controversat. Nu avem timp să intrăm prea mult în această poveste, am s-o spun altă dată, dar, pentru moment, e suficient să spun că Elie Wiesel va deveni figura emblematică a lagărului de la Auschwitz; a publicat o tonă de literatură despre ce s-a întâmplat în timp ce era el la Auschwitz.
Și, după aia, alți supraviețuitori de la Auschwitz au spus că inventează și că nu a fost niciodată acolo. Și nici nu au putut să-l găsească în arhive.
Un supraviețuitor al Holocaustului l-a acuzat că a furat identitatea unei alte persoane, care chiar a fost în lagăr, și pe care acest supraviețuitor a cunoscut-o foarte bine. E o nebunie.
Nu menționez asta decât ca să spun că, de fapt, seria asta trebuie să se cheme „Criză de identitate”. Se pare că e o temă centrală în această familie.
De altfel, este o temă centrală în toate chestiile care țin de Israel.
Mă rog; revenind la Abraham sau Jan sau Robert. Povestea este că s-a născut într-o familie de evrei hasidici. A studiat la ieșiva [instituție evreiască de învățământ superior religios] și părinții lui voiau să-l facă rabin.
La vârsta de 12 ani, el s-a alăturat mișcării Betar, o mișcare naționalistă evreiască, sionistă. Iar, dacă vă întrebați, Betar este, propriu-zis, un loc din Palestina de azi, în Cisiordania. Vedeți cam încotro mergem.
De-acolo, se spune că s-ar fi înrolat în armata cehoslovacă, după care a plecat în exil și se pare că a participat în războiul din Franța. Zic „se pare” pentru că Robert Maxwell însuși a prezentat nu mai puțin de cinci versiuni diferite despre activitățile lui între 1939 și 1940.
Ce știm este că a fost arestat ca agitator comunist și că a ajuns în lagărele engleze ca refugiat ceh. Iar, de-aici, povestea devine de-a dreptul stranie, pentru că, deși era agitator comunist, i s-a permis să se alăture „pioneer corps”, care este singurul tip de unități militare britanice care primeau străini. Moment din care el începe să folosească două nume: „Ivan Leslie du Maurier” și „Leslie Jones”.
În fine; trimis în misiune la Paris, a cunoscut-o pe mama lui Ghislaine, Elisabeth Maynard, cu care s-a căsătorit pe 14 martie 1945, la Paris. Iar, la momentul căsătoriei, trebuie spus, numele lui devenise, brusc, Robert Maxwell. Acesta este pseudonimul pe care l-a folosit la căsătorie: Robert Maxwell. Și îl va folosi și de-atunci încolo.
Așadar, în acest moment, arborele nostru genealogic arată așa: Robert Maxwell, care este și Ján Ludvík, și Abraham Hoch, și Ivan Leslie du Maurier, și Leslie Jones. Nimic ciudat, oameni buni; circulați, circulați…
În fine. După care Maxwell este trimis la Berlin ca ofițer de legătură cu Armata Roșie. Iar misiunea care i se încredințează este foarte importantă. Agențiile de informații britanice îi dau lui Maxwell tema de a se asocia cu o editură germană, care era Springer, cu scopul de a vinde jurnale științifice germane publicate în timpul Celui de-al Treilea Reich și, ca atare, imposibil de exportat, pentru că erau interzise în întreaga lume. Deci face această asociere și se oferă să se ocupe de distribuția acestor materiale.
După care, în 1951, doar câțiva ani mai târziu, preia controlul editurii de stat germane Butterworth-Springer, care, din nou, are ca principal obiect de interes aceste jurnale științifice de pe vremea naziștilor. De ce acest interes? Veți pricepe pe măsură ce înaintăm în poveste.
În orice caz, Butterworth-Springer este redenumită Pergamon Press.
Trebuie spus că nimic din toate astea nu reflectau interesul lui Maxwell pentru publicistică. Nu făcea toate astea pentru că voia să ajungă un mare magnat de presă. Făcea asta pentru că era finanțat de o familie extrem de puternică, de oameni extrem de puternici.
Așa cum am spus, operațiunea asta era o operațiune MI6, finanțată de Charles Hambro, directorul Băncii Angliei. Charles Hambro provenea dintr-una dintre cele mai proeminente familii din establishment-ul bancar britanic.
Deci interesul de a republica aceste jurnale științifice germane publicate în Al Treilea Reich era un interes al establishment-ului bancar britanic. Hambro fusese șeful operațiunilor speciale în Cel de-al Doilea Război Mondial.
În esență, ca să fie foarte limpede: Robert Maxwell nu era decât un intermediar.
Iar serviciile britanice au decis că mai au nevoie de el ca intermediar și în altă țară: în Rusia.
Așa că, în 1954, l-au trimis în Rusia, unde trebuia să le propună rușilor ideea de a publica în străinătate traduceri ale articolelor lor științifice. Deci același interes pentru știință. Și în Germania, și în Rusia, a fost trimis ca să obțină acces la secretele științifice.
Cred că putem uni niște puncte aici. Pentru că aveau un interes deosebit și pentru secretele științifice germane.
Tipul ăsta era trimis s-o facă pe prietenul și să traducă articolele importante pentru Anglia – se presupune. Dar, de fapt, nu. Și aici chiar devine interesant. Pentru că Anglia, sau oamenii de la vârful vârfurilor din Anglia, erau suspicioși cu privire la Maxwell. Practic, nu credeau că el lucrează pentru britanici. Credeau că lucrează pentru ruși. Pentru KGB.
Iar, potrivit Foreign Office, în dosarele care au fost făcute publice în 2003, bănuielile le-au fost confirmate când au aflat că era, într-adevăr, finanțat de Rusia.
Așa că l-au dat afară de la Pergamon Publishing și au pus în locul lui un american, să conducă editura.
KGB-ul a recunoscut, până la urmă, că Maxwell era, de fapt, un agent sovietic foarte valoros, dar era atât de sus în ierarhie că alți spioni sovietici nu aveau voie să intre în contact direct cu el.
Dar și sovieticii se îndoiau de loialitatea lui Maxwell față de ei. Cui naibii îi era acest tip loial, de fapt? Până la urmă, a devenit clar că nu coroanei britanice. Și nici sovieticilor.
De fapt, el servea cu adevărat Israelul; aceea era adevărata lui loialitate.
Încă din 1948, el a jucat un rol major la decizia guvernului cehoslovac anti-stalinist de a înarma grupările paramilitare sioniste. Bun.
Mai departe; în timpul războiului din 1948, care a dus la crearea statului Israel, a participat personal la operațiuni de trafic de componente de aparate de zbor.
Deci Maxwell, pe care serviciile britanice aveau să-l eticheteze, până la urmă, ca sionist, era loial numai Israelului. Întreaga lui carieră a fost un agent de mare importanță al Mossadului.
Ceea ce este absolut logic, dacă ne aducem aminte la participarea lui la mișcarea sionistă Betar, de faptul că părinții lui voiau să-l facă rabin.
Declarațiile unui fost agent Mossad
Aflăm mai multe despre Robert Maxwell prin intermediul lui Viktor Ostrovsky.
Dacă numele vă sună cunoscut, este pentru că Ostrovsky a dezertat din Mossad, este de notorietate. Iar, dacă nu ați auzit de el, ar trebui să vă familiarizați cu ce a făcut el. Ostrovsky a simțit că trebuie să dezerteze din Mossad pentru că activitatea de acolo îi tulbura conștiința. Și a ajuns să scrie o carte în care dezvăluie secrete ale Mossadului. Cartea se cheamă By Way of Deception (Prin înșelăciune).
Ostrovsky susține că acesta ar fi motto-ul Mossadului: „Prin înșelăciune, vei face război”.
Faptul că Ostrovsky a fost agent Mossad a fost confirmat, deci nu e un nebun oarecare care se apucă să scrie cărți. Iar el a încercat să atragă atenția publicului la anumite tactici dubioase.
Vă dau un exemplu. Uite ce a avut Victor Ostrovky de spus despre Mossad:
„Când eram în Mossad și apărea câte unul care ne făcea probleme în SUA, spunea ce nu trebuie – de exemplu, Pete a spus odată: Israelul aruncă bombe de fragmentare în Liban. Și atunci noi spuneam: Cine-i ăsta? Îi spuneam Pete Gândacul. Pentru că face mult zgomot și nu mai poți să scapi de el.
„Și atunci, luam legătura cu un tip de la stația noastră din New York sau din Washington și-i spuneam: Zi-le băieților de la Bnai Brith să-i pună eticheta.
„Și, sigur, campania începea imediat, iar omul era catalogat antisemit. Pentru că spusese acel lucru. Iar asta este o pată care nu se mai șterge. Acum, mie mi-e rușine, ca evreu, să vă spun asta, dar este un adevăr. Și este ceva greșit.”
Adevărul este că începem să vedem tot mai des tactica asta, pe măsură ce începem să punem întrebări, întrebări cu sens, la care merităm să primim răspunsul.
Mai ales întrebări despre Jeffrey Epstein și Ghislaine Maxwell.
În fine, Victor Ostrovsky spune următoarele despre Robert Maxwell, citez:
„Mossadul a finanțat multe dintre operațiunile sale în Europa cu banii furați din fondul de pensii al ziarelor lui Maxwell. Au pus mâna pe acele fonduri aproape imediat după ce Maxwell a cumpărat The Mirror, grupul de presă, cu bani pe care îi împrumutase de la Mossad”.
Stați s-o luăm încet, ca să înțelegeți. Deci ce spune Ostrovsky este că Mossad i-a dat banii lui Maxwell, i-a zis mergi înainte, cumpără Mirror Group, și, imediat ce a cumpărat, ei au pus mâna pe fondul de pensii și au cheltuit banii pentru interesele Israelului, au jefuit pensiile oamenilor ca să susțină Israelul.
Cred că putem spune că toate ocupațiile astea ale lui Maxwell, magnat de presă, agent în Germania, în Rusia, toate afacerile lui din Marea Britanie, nu erau decât o fațadă. Putem numi strategia asta „atingerea lui Midas”, nu?
Cum spuneam și despre Emmanuel Macron, o persoană care este selectată, căreia i se creează un trecut, o biografie de fundal, și care devine deodată foarte puternică și uimitoare și inteligentă.
Cam aceeași strategie s-a întâmplat și aici. Robert Maxwell are pe cineva în spatele lui care-i dă bani și el devine tot mai puternic în mediul de afaceri.
Robert Maxwell și șantajul Mossad
Iar, în schimbul acestui fals statut de mare mahăr de presă, se spune că serviciile de informații israeliene îi satisfăceau lui Maxwell apetitul sexual, punându-i la dispoziție prostituate.
Din nou, citez aici:
„Serviciile țineau patru servicii de șantaj”.
Între timp s-a aflat că hotelul la care stătea Maxwell era plin de camere video și că Mossadul adunase o mică bibliotecă de înregistrări video cu Maxwell în posturi sexuale compromițătoare.
Deci, deși el lucra pentru Israel, Israelul și-a luat precauții, o poliță de asigurare. L-au înregistrat. Îi plăceau prostituatele, iar ei l-au filmat, în caz că-i venea vreo idee. Ceea ce, apropo, de vreme era și el din acea lume, Maxwell știa, probabil, că aceste probe există, dat fiind că ei îi furnizau prostituatele.
Asta poate explica de ce era Maxwell atât de loial Israelului. Atât de loial că a dat în gât alți israelieni care au încercat să facă ceea ce trebuie.
Vă dau un exemplu: Mordecai Venunu. Venunu era tehnician nuclear, dar era și activist pacifist. Nu credea în arme de distrugere în masă.
El a aflat, grație muncii lui, că Israelul construia, de fapt, arme de distrugere în masă, în legătură cu instalațiile extrem de controversate de la Dimona, acele instalații nucleare pe care israelienii au susținut o grămadă de timp că nici nu le au.
Venunu a încercat să tragă un semnal de alarmă, să spună lumii ce construiau acolo. A făcut niște fotografii și, din păcate, i le-a dat lui Maxwell să le publice în Mirror.
Maxwell a luat informațiile și, din păcate, nu a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă, în calitate de cetățean britanic care afla despre un astfel de pericol la adresa țării lui. Nu a spus lumii: hei, se construiește un arsenal nuclear.
El i-a alertat pe israelieni. Robert Maxwell a decis să preia informația și să le spună israelienilor că au un dezertor în mijlocul lor. Iar ei ce au făcut? L-au atras pe Venunu în Italia, unde l-au drogat, l-au răpit și l-au transportat în secret în Israel, unde, până la urmă, l-au judecat cu ușile închise și l-au condamnat. Da. Unica democrație din Orientul Mijlociu.
Venunu a făcut 18 ani de închisoare, din care 11 la izolator. Iar guvernul Israelului îl hărțuiește și acum, îl consideră un trădător. Asta înseamnă să fii prieten cu Robert Maxwell.
Alt exemplu: Maxwell era un mare negociator, așa că a jucat rol de mediator între Edgar Bronfman Senior (să țineți minte numele ăsta) care era, la vremea aia, președintele Congresului Mondial Evreiesc, și autoritățile sovietice în timpul așa-zisei „crize a refuznicilor”.
În esență, ce s-a întâmplat este că Israelul a vrut să scoată un număr mare de evrei din Rusia, iar Rusia a refuzat să le permită acestor oameni să plece toți în Israel. Iar Maxwell a jucat rol de negociator și a reușit să rezolve criza.
Mai târziu, Maxwell a colaborat cu sovieticii pentru preluarea companiei farmaceutice Teva. Apoi a devenit acționar la The Jerusalem Post, în Israel, unde deținea deja și ziarul de dreapta Daily Maariv. Toate astea s-au întâmplat în 1989.
Deci, dacă te uiți din afară, pare că Maxwell era un mare proprietar de presă și acum își extindea portofoliul – intra în domeniul farmaceutic, mai cumpăra niște publicații. Pătrundea în Israel. Adevărul este că era în ascensiune.
Numai că, din păcate, pe 5 noiembrie 1991, trupul dezbrăcat al lui Robert Maxwell a fost găsit plutind în Oceanul Atlantic, în apropiere de coasta Insulelor Canare, unde petrecea câteva zile de vacanță pe iahtul lui, numit „The Lady Ghislaine”.
Ceea ce este interesant, pentru că Maxwell avea nouă copii dar a decis să-și numească ambarcațiunea tocmai Ghislaine.
La câteva săptămâni după moartea lui, în fondul de pensii de la The Mirror s-a descoperit o gaură de 560 de milioane de dolari. Deci jaf în toată regula. Ceea ce va deveni un leitmotiv în afacerile lui Epstein, după cum se va vedea.
În fine, jurnaliștii britanici de investigație Gordon Thomas și Martin Dylan au venit cu detalii despre moartea lui Maxwell. Ei spun că soarta lui Maxwell a fost pecetluită când a amenințat conducerea Mossadului. I-a amenințat că dă în vileag anumite operațiuni dacă nu-l ajută să-și salveze imperiul mediatic, pentru că, la momentul ăla, oamenii începeau deja să-și dea seama că lucrurile nu mergeau bine. Iar el, sub presiune, a zis: Băi, vă rog. Eu v-am dat 560 de milioane de dolari, dacă nu mai mult. Acum dați-mi și voi mie ceva să-mi salvez afacerea, că altfel… V-am dat fondurile astea la negru. Haideți, aveți și voi un pic de bun simț.
Numai că ei n-au avut bun simț. Au considerat că Maxwell devenise periculos. Așa că, spun acești jurnaliști, conducerea Mossadului ar fi dat ordin ca Maxwell să fie asasinat, ceea ce s-a întâmplat trei luni mai târziu.
Dar nu-i chiar așa grav. Nu au existat resentimente, pentru că, la înmormântarea lui, au venit toți, în păr. Voiau să-și arate recunoștința și admirația pentru munca lui, pentru dedicarea lui.
Înmormântarea a avut loc pe 8 noiembrie 1991, la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor. Toată elita serviciilor secrete israeliene a participat. Nu mai puțin de șase șefi de servicii. Și politicieni: Haim Herzog, Ehud Olmert, Shimon Perez, iar cel care a citit necrologul a fost nimeni altul decât premierul Israelului pe-atunci, Yitzhak Shamir, care l-a lăudat pe Maxwell ca un om care a făcut mai mult pentru Israel decât se poate spune public astăzi.
După care au ținut o slujbă la care rugăciunea a fost condusă de Samuel Pizer, alt nume pe care ar trebui să-l rețineți, pentru că va deveni relevant.
Pizer era avocatul și reprezentantul lui Maxwell în Franța, dar, mai târziu, a deținut cam aceeași poziție și pe lângă Jeffrey Epstein.
Cine este Ghislaine Maxwell?
Dar hai să terminăm cu Robert Maxwell și să trecem la Ghislaine Maxwell. Ghislaine Maxwell era preferata tatălui ei. El îl iubea foarte mult. El o iubea foarte mult. Atât de mult că și-a numit iahtul după ea, așa cum am spus. …
Sigur că i-am auzit cu toții numele de multe ori. I se spune „Madama”. Dar povestea pe care presa ne-a spus-o despre ea s-a schimbat în timp. La un moment dat au zis că era designer de interior. Altă dată, că era o mondenă. Altă dată, că era „operator de internet”, care nu știu ce înseamnă. Foarte derutant.
Ce știm sigur este că Ghislaine Noel Marion Maxwell s-a născut de Crăciun, chiar pe 25 decembrie, în 1961, în Franța, la Maison Lafitte.
Și-a petrecut copilăria în condiții de lux, la Headington Hill Hall, un palat cu 53 de camere, stil italienesc, pe care familia ei o închiria de la municipalitatea Oxford.
Ghislaine era cea mică dintre copiii familiei.
În 2003, când Jeffrey Epstein nu fusese încă acuzat de nimic, The Evening Standard a publicat un articol despre Ghislaine, în care relatau cum s-a instalat ea la New York, după moartea tatălui ei, cum încerca să-și refacă aici viața.
Scriau așa:
„Ghislaine și-a extins aria de acoperire socială mai ales grație dezvoltatorului imobiliar Epstein. Ea a devenit un fel de regină a circuitului social al miliardarilor”.
Și, mai departe:
„Lui Jeffrey nu-i plac decât miliardarii și femeile foarte tinere și se folosește de Ghislaine ca de un soi de proxenet social”.
Foarte grăitor.
Același articol menționează zvonuri despre, citez „petrecerile bizare care se organizează la Ghislaine acasă, unde invită câte zece fete și apoi ia un bici și le învață cum să-și îmbunătățească prestațiile sexuale”.
Dar, din nou, asta era în 2003, când Jeffrey Epstein și Ghislaine puteau face orice, pare-se, că nu le spunea nimeni nimic. Erau deschiși, se vede treaba, îi lăsau pe jurnaliști să afle ce gusturi au, ce ciudățenii le plac.
Acum, pe repede înainte, în 2019. Am discutat despre asta în podcastul de săptămâna trecută. Este acea vară faimoasă în care Jeffrey Epstein „s-a sinucis”, între ghilimele.
Până la acel moment, Ghislaine fusese dată cumva dispărută. Vă amintiți că Epstein a fost arestat la jumătatea lui iunie. După care l-au mutat într-o secție specială, iar el, după numai câteva săptămâni de detenție, zice gata, nu mai suport. Nu mai suport să particip la acest proces. Vreau să ies din viața asta.
Informațiile „exclusive” din New York Post
Bun. Acum, în acele câteva săptămâni dinainte de zisa lui „sinucidere”, toată presa o căuta pe Ghislaine. Când a fost arestat Epstein, la aeroportul Teterboro, venind de la Paris, toată presa a intrat în frenezie: Păi stai, stai, dar unde este Ghislaine?! Fiindcă toată lumea credea că și ea este vinovată. Publicul o voia și pe ea arestată. După care, bineînțeles, are loc moartea lui Epstein.
Ei bine, aia a fost o săptămână de legendă pentru New York Post. Amintiți-vă că, pe 10 august, ei au fost cei care au obținut fotografiile exclusive cu Jeffrey Epstein, imediat după tentativa de suicid. Deci nu știau nimic dinainte. Pur și simplu s-a întâmplat ca reporterul ăla să stea și el pe-acolo și să facă pozele astea dubioase exact când Epstein era transportat de la închisoare la spital.
Și cum îl scoteau pe Epstein pe targă, cine credeți că era acolo, cu aparatul în mână, la 7:30 dimineața? Ei bine, fotograful de la New York Post, care a făcut pozele alea exclusive. Nimic ciudat, nimic ieșit din comun.
Care fotograf, în plus, are și un pseudonim și nu vrea să vorbească despre pozele astea miraculoase și unice, cum le-a făcut, cine i-a dat pontul, cum a ajuns acolo atât de repede, că la ora aia e un trafic infernal.
Nu vrea să vorbească despre aceste fotografii, nu vrea să răspundă la întrebări. Nu știu, fotograful dispare, practic.
Iar New York Post face rost de aceste fotografii exclusive. Foarte tare, nu?
Eu v-am mai spus că, după informațiile pe care le am și după cum mi se pare mie, New York Post este o operațiune israeliană.
Mă rog. Deci era 10 august. O săptămână mare pentru New York Post. Obțin marile poze.
Apoi, pe 13 august, se alătură și ei corului: Gata, acum Epstein e mort. Dar unde este Ghislaine Maxwell? Unde poate fi? Unde poate fi? Și se fac că o caută, că o investighează, fac cercetări.
Încearcă să sporească încrederea publicului cu mesajul ăsta: Vai, dar și noi o căutăm pe Ghislaine. Iar, pe 13 august publică, la pagina 6, detalii despre aventurile ei sexuale, zic că au ei o sursă, care spune că, în timp ce promova colecția de modă vintage pentru Sotheby’s, Ghislaine făcuse niște aluzii la viața ei dublă. Cică sursa asta le-ar fi spus că, citez: „Nu l-a menționat pe Epstein, dar, în timpul sesiunii, a povestit cum tocmai găzduise o petrecere la care invitase mai multe fete tinere și le pusese, fiecăreia, pe scaun, o jucărie sexuală.”
După care Ghislaine ar fi povestit cum un cuplu prezent la petrecere s-a angajat într-un act sexual, să-i spunem așa, de față cu toată lumea, o demonstrație, cum ar veni.
Iar o prietenă de-a ei are teoria că Epstein era exact la fel ca tatăl lui Ghislaine, ca Robert Maxwell, care și el avea gusturi sexuale bizare, practica chestii bizare.
Bun; deci, pe 13 august New York Post zicea că o caută și ei în disperare pe Ghislaine.
După care, ca prin minune, pe 15 august, New York Post are iar un noroc incredibil, oameni buni. Toată lumea o căuta pe Ghislaine și, în mod miraculos, New York Post o găsește.
Uite aici coperta New York Post din 15 august 2019, la numai cinci zile după sinuciderea lui Jeffrey Epstein.
Titlu mare, zice: „Post a găsit-o”. Gata. Nu mai trebuie s-o căutați pe Ghislaine, am găsit-o noi. Este atât de previzibil, oameni buni.
Potrivit poveștii care însoțește poza, persoana care făcuse fotografia era o persoană oarecare, care se întâmplase să o recunoască pe Ghislaine la acea terasă de la In-N-Out, a fotografiat-o, după care a trimis poza, cui altcuiva, lui New York Post, poate tocmai pentru că avuseseră deja norocul ăla fantastic cu Jeffrey Epstein. Și spun că Ghislaine a fost, deci, surprinsă la un In-N-Out în Los Angeles, nici mai mult, nici mai puțin.
Dar nu știu dacă vă mai amintiți că poza aia cu Ghislaine la In-N-Out a făcut mare vâlvă, a fost un scandal din cauza mai multor chestii în neregulă cu această fotografie exclusivă publicată de New York Post.
Vedeți voi, Daily Mail s-a apucat să verifice poza, după ce au apărut zvonuri că ar fi fost modificată cu Photoshop. Și au verificat metadatele. Iar metadatele, bată-le vina!
Și ce au descoperit ei în metadate este că poza fusese făcută de Meadowgate, care, avea să se dovedească, era o companie deținută de o tipă pe nume Leah Saffian.
Și, când au început să caute ce era cu această Leah Saffian, au descoperit că ea avea un câine care semăna perfect cu câinele care apare în poză, la picioarele lui Ghislaine. Stă cuminte la picioarele ei.
Deci poza asta a făcut-o o persoană la întâmplare, sau Leah Saffian? Sau era o persoană oarecare, dar i-a dat lui Ghislaine să-i țină câinele, sau cum? Nu.
Dragii mei, s-a descoperit că Leah Saffian era avocata și rezolvatoarea de probleme a familiei Maxwell. Unul dintre avocații apărării pentru Ghislaine. Iar poza era o înscenare.
Și, dacă nu era deja destul de albastră situația pentru New York Post, poza în sine avea anumite indicii că fusese modificată. Era ca o glumă perversă. În primul rând, vedeți acolo un afiș, în spate, în stația de autobuz. Chiar în spatele In-N-Out este o stație de autobuz și acolo este afișul filmului Good Boys. Acest film tocmai apărea în acel an, ori în acea săptămână. O comedie despre viața sexuală a copiilor, a pre-adolescenților. Nu fac mișto.
Și se întâmplă ca acest afiș să fie în spatele ei în această poză făcută din întâmplare. Foarte tare. Avocata ei face poza asta și, în spatele lui Ghislaine, apare afișul unui film despre viața sexuală a copiilor. Super.
Singura problemă este că, imediat după publicarea fotografiei, proprietarii stației de autobuz, firma Outfront, care au și autobuzele – scrie pe ele, în față – ies public și spun: Nu, poza este făcută cu Photoshop. Pentru că noi n-am pus niciodată afișul filmului Good Boys în stația noastră de autobuz.
Au dat declarații în Daily Mail. O purtătoare de cuvânt de la Outfront, pe nume Carly Zip, a dat o declarație formală. A spus: Noi credem că a fost modificată imaginea cu Photoshop. Citez:
„Nu avem nicio înregistrare că acest poster al filmului Good Boysar fi fost pus acolo, iar noi ținem o contabilitate riguroasă despre exact ce postere se afișează în stațiile de autobuz, peste tot în SUA”.
Or, Zip insistă că, în acea stație din spatele restaurantului In-N-Out unde a luat Maxwell masa nu exista acest poster.
Zice:
„Nu avem nicio înregistrare cum că posterul de la Good Boys a fost afișat vreodată în stațiile noastre. Avem toate documentele, pentru toate afișajele. S-au dus la fața locului, să verifice. Nu există nicio probă că acolo s-ar fi afișat vreodată posterul de la Good Boys”.
Ce nebunie!
Zip a declarat că, de fapt, începând cu data de 28 iulie, posterul afișat în acea stație era o reclamă la Providence St. John Medical Center.
Iar cei de la Daily Mail chiar și-au trimis niște reporteri acolo, care, patru zile după aceea, chiar au găsit posterul cu centrul medical în acea stație. Și au verificat, așa cum am făcut și noi, echipa mea, pe Google Maps, poți să mergi în urmă și să vezi ce era afișat în spatele acelui In-N-Out. Nu aveau imagini din august, dar am văzut că și în mai 2019 tot afișul de la Providence St. John Medical Center apărea.
Zip spune:
„Asta aveam noi acolo. Asta era reclama, asta afișam”.
Bun, și-atunci, cine a pus acel poster în spatele lui Ghislaine? Și de ce? E foarte ciudat, oameni buni, este ca volumul acela al lui André Gide în portretul prezidențial oficial a lui Emmanuel Macron. André Gide? Adică o carte scrisă de un pederast pusă în acel portret? Vai-vai. Parcă îi și vezi făcându-și cu ochiul între ei, cu glume sadice.
Dar cartea pe care o citește Ghislaine în acea fotografie este un adevărat scuipat în obrazul publicului. Serios. Cartea pe care o citește se cheamă The Book of Honor: The Secret Lives and Deaths of the CIA Operatives(Cartea de Onoare: viețile și morțile secrete ale agenților CIA). Fantastic. Poză făcută de avocata ei. De fapt, nici nu știm dacă a fost reală, dacă Ghislaine a fost acolo. Incroyable.
Ce operă de jurnalism din partea New York Post!
Repet, asta se întâmpla în aceeași săptămână în care obținuseră și poza exclusivă cu Epstein. Probă, ce mai vreți, uite poza! S-a omorât. Avem noi imagini exclusive. Iar acum, cu Ghislaine, mesajul este: gata, lume, împrăștiați-vă. N-o mai căutați pe Ghislaine, că avem noi poza asta exclusivă.
Ce s-a întâmplat, de fapt? Iar acum nu preiau de la Xavier Poussard, este speculația mea, dar mi se pare că se crea un alibi și că New York Posteste o fațadă, poate, a Israelului.
Și își protejează agenții inclusiv cu poante de-astea sadice, fac mișto de lume. Adică un fel de ha-ha, și ce-o să ne faceți?
Ghislaine îl întâlnește pe Jeffrey Epstein
Dar să revenim la Ghislaine. Care este fată de agent Mossad. Aici nu încap îndoieli. Robert Maxwell era tatăl ei, iar Mossadul nu neagă că Maxwell a fost agentul lor. Prin urmare, cea mai evidentă legătură între Epstein și Mossad ar fi Ghislaine.
Numai că, în aceste zile, presa copiază ce spun marionetele, ce spune fostul prim-ministru israelian, care s-a luat de Tucker Carlson pe X, că ar fi ridicol să se sugereze că Epstein lucra pentru Mossad, auzi! Nu există probe și este antisemit.
Întreabă ce s-a întâmplat cu Tucker Carlson și cu Candace Owens? Doamne, parcă suntem în Nouavorbă, pe bune. Șterg istoria, pur și simplu, și cred că nimeni nu se va mai uita înapoi, nimeni nu va verifica faptele. Așa că acum ne zic că Jeffrey Epstein și Ghislaine Maxwell s-au întâlnit în anii nouăzeci, când Robert Maxwell era deja mort – ceea ce este o poveste nouă.
Deci nu există nicio posibilitate ca Epstein să fie legat de Mossad prin intermediul lui Robert Maxwell. El nu a cunoscut-o pe Ghislaine decât în anii nouăzeci. Poveste pe care, din păcate, trebuie s-o desființez. Rectific: nu „din păcate”. Pentru că detest mincinoșii.
Așa că ia uitați-vă voi aici. La acest domn. Numele lui este Ari Ben Menashe, și el susține că a avut mai multe întâlniri cu Jeffrey Epstein în biroul lui Robert Maxwell pe parcursul anilor optzeci. Deci cu un deceniu înainte de momentul când zice presa că s-au cunoscut Epstein și Ghislaine.
Ari Ben Menashe trebuie să știe, pentru că el însuși lucra pentru Mossad. De fapt, a făcut și închisoare, tocmai pentru că a fost prins lucrând ca agent pentru Israel. Vă voi arăta un clip – și aici trebuie să salut și să-mi arăt recunoștința pentru extraordinara muncă a lui Whitney Webb și a lui Zev Shalev, oameni care cercetează cazul Epstein de ani de zile.
Zev Shalev are un podcast care se cheamă Narrative și el i-a luat un interviu lui Menashe în 2019. Pun acum câteva fragmente. Dacă sunteți numai pe audio și nu puteți citi, poate nu veți înțelege foarte bine, dar vă spun eu după aceea. Acesta este primul clip: Ari Menashe cu Shalev.
Shalev: Deci Maxwell v-a făcut cunoștință. Acesta este tânărul…
Menashe: Da.
Shalev: Și s-a prezentat ca Jeffrey Epstein? Sau folosea alt nume?
Menashe: Îmi amintesc Epstein. Jeffrey Epstein.
Shalev: Bun. Pentru că mai avea un pașaport cu care călătorea de colo-colo. Dar asta a fost mai târziu…
Deci vă spune: Acesta este Jeffrey Epstein pe care îl cunosc din cercuri…
Menashe: Și că șefii din Israel au aprobat.
Shalev: Oh. Ok. Deci era deja aprobat. Venea de sus. Și ce făcea? Ne puteți spune ce a făcut pentru dvs.? Ce tip de muncă ați făcut împreună?
Menashe: Nu, nu a făcut nimic. Doar l-am întâlnit de câteva ori în birou la Maxwell. Asta a fost tot.
Shalev: Dar a făcut afaceri cu arme cu alții, știți ceva de asta?
Menashe: Nu din câte știu eu. Pentru că era, cum să spun… Nu părea un tip competent. Nu părea. Pe de altă parte, arăta bine și Miss Ghislaine Maxwell s-a amorezat de el.
Shalev: Atât de devreme? Vorbim de anii optzeci…
Deci Menashe descrie cum l-a întâlnit pe Jeffrey Epstein în biroul lui Robert Maxwell și arată foarte clar faptul că Ghislaine era cu el, se îndrăgostise de Jeffrey Epstein.
Acum, al doilea clip, unde Menashe spune că și Epstein, și Ghislaine erau agenți ai Israelului.
Menashe: Ea a intrat în relații cu serviciile israeliene împreună cu el.
Shalev: Așa.
Menashe: Dar nu în operațiunea cu arme cu Iranul.
Shalev: Ați spun că și ea era agent? Lucra și ea pentru serviciile israeliene?
Menashe: Absolut.
Shalev: Și servicii militare?
Menashe: Da, da.
Shalev: Dar cum s-a întâmplat asta, că nu cunosc această lume? Mai învăț câte ceva…
Menashe: S-a întâmplat accidental.
Shalev: Dar cum se face? Primești ordine, ai anumite lucruri de făcut sau…?
Menashe: Nu. Primești niște proiecte…. Ce s-a întâmplat, în opinia mea, este că acești doi indivizi erau văzuți ca agenți, dar, de fapt, nu erau cu adevărat competenți. Nu puteau face mare lucru. Așa că și-au găsit nișa asta, de a șantaja americani și alte figuri politice…
Shalev: Pentru Israel? E greu de înțeles pentru oameni de ce ar vrea Israelul să șantajeze un american.
Menashe: Glumești?
Shalev: Pot răspunde la întrebare, dar probabil că, pentru majoritatea, este greu de înțeles de ce ar șantaja Israelul lideri din Statele Unite.
Menashe: Era ceva normal. Nu este considerat o crimă; poate fi stânjenitor, dar nu este crimă. Crima aici este că se culcau cu minore.
Bun. Deci, în primul rând, ne spune că Epstein nu părea prea competent. Ceea ce mi se pare extraordinar, pentru că, atunci, se pare că Epstein era și el protejat de mâna lui Midas.
Vom reveni la incredibila carieră a lui Epstein. Dar e ca și Macron, care era un savant.
Iar, despre Epstein, acest domn ne spune că nu era competent. Era doar un tip care arăta bine. Ne spune că Ghislaine s-a îndrăgostit de el din acest motiv. Din punctul lui de vedere, Epstein făcea parte din afacerile familiei Maxwell și teoria lui este că, poate, lui Maxwell i s-a părut că Epstein era o partidă bună pentru fata lui.
Ne spune că Epstein făcea naveta între Londra și Orientul Mijlociu și că trecea adesea pe la biroul lui Maxwell. Interviul cu Shalev este foarte lung, am să pun linkul mai jos, dacă vreți să îl vedeți în întregime.
Potrivit lui Ari Ben Menashe, Ghislaine îl însoțea adesea pe tatăl ei și participa, într-o oarecare măsură, la activitățile lui de spionaj.
Menashe spune foarte clar că cei doi și-au găsit propria nișă, care consta în colectarea de informații cu care puteau șantaja politicieni americani. Ei facilitau acest șantaj, motiv pentru care erau valoroși.
Iar asta, din nou, este ceva ce spune Menashe, care este cetățean israelian-canadian și care a lucrat la afacerile cu arme ale Mossadului. Acesta și este motivul pentru care s-a întâlnit cu Epstein în biroul lui Maxwell, spune el, la Londra. Asta este în perioada scandalului Iran Contra.
Dacă sunteți cam de vârsta mea – eu m-am născut în 1989 – poate nu vă amintiți de asta. Dar, la finalul acelui deceniu, acela a fost un scandal imens, care s-a derulat în anii optzeci, sub Reagan. Vă dau câteva detalii aici.
În esență, ce s-a întâmplate este că Iranul fusese pus sub embargo de SUA, embargo pentru arme. Ceea ce înseamnă că SUA nu livra arme în Iran. Însemna că nu le livram niciun fel de echipament militar pentru că susțineau terorismul în Orientul Mijlociu.
Numai că, deodată, guvernul american s-a sucit complet și a zis, de fapt, vom trimite niște arme în Iran. Iar poporul american a fost informat că singurul motiv pentru această ridicare temporară a embargoului era că trebuia să recuperăm niște ostatici americani. Au zis că Iranul va putea coopera cu partenerii lor teroriști din Liban ca să ne dea înapoi americanii, ostaticii americani reținuți în Liban. Șapte persoane. Asta i s-a spus publicului american. Oficial, justificam acest transport de arme prin cei șapte ostatici reținuți în Liban de Hezbollah.
În această poveste apar aceleași personaje.
Numai că a ieșit la iveală că au mințit. Alt scenariu cu ostatici – am putea intra acum în niște labirinturi pe subiectul ăsta. Dar s-a aflat că adevărata lor intenție fusese să atragă publicul american de partea unei înțelegeri cu Israelul. De fapt, urmau să trimită transportul de arme în Iran din partea Israelului, pentru că Israelul voia să înarmeze și să instruiască militanții din Nicaragua.
Cum era acel motto? „Prin înșelăciune, vei face război”. Și au păcălit publicul american.
Voiau să trimită arme americane. Apoi, când s-a pus problema să ascundă tranzacția, Iranul urma să-i plătească în cash. Cash pentru arme. Care cash nu urmau să-l dea direct Israelului. Urmau să-l dea Rusiei. Altfel spus, spălau banii primiți pentru arme în Rusia, ca să facă rost de arme și să instruiască militanții din Nicaragua. Iar cel care a înlesnit acest aranjament cu Rusia a fost nimeni altul decât Robert Maxwell.
Ari Menashe, care a făcut parte din operațiunea Iran Contra, a făcut închisoare pentru asta, dar Maxwell, care a facilitat afacerea între Mossad și KGB, să-i lase pe israelieni să ascundă banii din vânzarea de arme către Iran, nu a pățit nimic.
Menashe, spune Maxwell, voia să-l bage și pe Epstein în această operațiune. El zice, citez: „ce s-a întâmplat este că Maxwell ni l-a prezentat pe tipul ăsta, Epstein. Voia să-l acceptăm în grupul nostru”.
Dar, susține Menashe, în ciuda insistențelor lui Maxwell, Epstein nu a fost acceptat, pentru că era prea incompetent. Nu l-a acceptat Menashe. Nu l-a acceptat Nick Davies, care, la vremea aia, era redactorul de știri externe la Daily Mirror, implicat și el în operațiune.
Doamne, Daily Mirror, altă operațiune și aia; ce s-o fi întâmplat și-acolo! Deci, în fine, Epstein nu i-a impresionat cine știe ce.
Cu toate astea, Menashe spune că Epstein a reușit să dezvolte legături strânse cu câțiva traficanți de arme.
Încă o dată: asta era în anii optzeci, deci ideea care apare acum în mass media, că Epstein ar fi cunoscut-o pe Ghislaine abia în anii nouăzeci și că au devenit prieteni și că nu aveau nicio legătură, dar nicio legătură cu Mossadul, e o minciună. Pur și simplu o minciună.
Bun, deci Epstein a reușit să-și facă aceste relații cu traficanți de arme încă din anii optzeci, mai ales cu un tip, un britanic, Sir Douglas Lease, care era implicat într-o serie de contracte cunoscute, despre care vom vorbi mâine, cum este afacerea Al-Yamamah.
Acum ne vom opri, pentru că aici intră în discuție Arabia Saudită, intră Adnan Khashoggi… Vă mai aduceți aminte de Jamal Khashoggi, un simplu jurnalist, toată povestea aia? Da…
Mă tem că a fost mai complicat de-atât. Parcă aș spune că nu era doar un jurnalist. Iar tatăl lui, Adnan Khashoggi, era și el în acea poveste. Mulți jucători în acest amestec.
Deci, oameni buni, avem deja Ucraina, Arabia Saudită, Israel, America, Marea Britanie și Franța. Începeți să înțelegeți? Avem Libanul, cu ostaticii… Începeți să înțelegeți de ce nu vor să se atingă nimeni de Dosarul Epstein? Fiindcă explozia nu ar afecta numai America și politicieni americani. Este vorba despre o rețea extrem de sofisticată.
Și, apropo de asta, am să vă citesc mesajul lui Trump… Pare că mulți sunt cu adevărat îngroziți, oameni din spatele lui.
Trump spune că Dosarul Epstein este o făcătură a democraților
Deci povestea asta chiar începe să sune tot mai mult ca o rețea extrem de complexă. Tot mai mulți oameni încep să-și dea seama că avem, poate, un guvern global.
Apropo, Jeffrey Epstein era foarte deschis și clar pe subiect, el voia să ajute la instalarea unui guvern global. O să ajungem mâine la asta, este incredibil.
Dar vreau să vă arăt această postare a lui Trump, care spune că scandalul cu Jeffrey Epstein este o făcătură a democraților. Tot ce v-am spus până acum vouă vă sună a făcătură democrată?
Trump a scris pe Truth Social:
„Democrații radicali de stânga au dat-o iar în bară. Ca și în dosarul Steel, azi complet discreditat, ca în cazul minciunii cu agenții de informații, cu laptopul din iad, care democrații se jurau că vine din Rusia, dar, de fapt, venea din baia lui Hunter Biden, și ca făcătura cu Rusia Rusia Rusia, o escrocherie, o poveste absolut falsă și inventată ca să ascundă pierderile coruptei de Hillary Clinton la alegerile prezidențiale din 2016.
„Escrocherii și făcături, numai de asta sunt buni democrații. Numai asta au. Nu sunt buni la guvernare, nu sunt buni la politici, nu sunt buni la ales candidați câștigători. Și, spre deosebire de republicani, stau uniți unii cu alții de zici că sunt lipiți.
„Noua lor șmecherie este ceea ce vom numi pentru totdeauna făcătura Jeffrey Epstein. Iar foștii mei susținători au înghițit momeala cu tot cu undiță. Nu au învățat lecția și, probabil, nu o vor învăța niciodată. Chiar și după ce am fost tâlhărit de nebunii de stânga timp de opt lungi ani de zile, am avut mai mult succes în șase luni decât, poate, oricare alt președinte din istoria noastră.
„Iar oamenii ăștia – împinși de la spate de fake news și de democrații care sunt disperați după un succes – nu vor să vorbească decât despre farsa asta cu Epstein.
„Îi las pe acești slabi de înger să continue să le facă democraților jocul. Nici nu mă gândesc să vorbesc despre succesele noastre incredibile și fără precedent, pentru că nu le mai doresc susținerea. Mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni. Make America Great Again”.
Multe de spus despre acest mesaj. Deci nu mai vrea susținerea nimănui care vrea să știe mai multe despre Dosarul Epstein. O declarație cam mare. Îi spune „făcătură democrată”, ceea ce discutam acum câteva zile. Știți ce, Epstein a fost arestat în timpul mandatului lui Trump, când a venit el la putere, în 2019. Asta a fost a doua arestare; prima a avut loc în 2007, dacă nu mă înșel… președinte era George Bush.
Deci nu prea pare o făcătură democrată, câtă vreme acuzațiile erau federale. Și la putere erau republicanii.
Iar cei care vor să vadă dosarele sunt de pe ambele părți, și democrați, și republicani. Este prima dată când oamenii sunt uniți așa.
Și mi se pare interesant că, într-un mesaj despre Jeffrey Epstein, aruncă și celelalte făcături, nu? Deci despre laptop putem să vorbim în continuare, despre Rusia – noi fiind perfect de acord că astea au fost niște făcături. De-aia l-am și susținut pe Trump; susținătorii lui au spus că sunt niște manipulări. Nu este nici foc, nici fum în aceste cazuri. Și l-am urmat pe Trump.
Suntem aceiași oameni care au avut capacitatea să înțeleagă când au avut de-a face cu o făcătură, iar acum au capacitatea să înțeleagă că este vorba de ceva sinistru. Nu ni se poate lua capacitatea de a vedea asta. Ok? Am fost destul de deștepți să vedem o minciună, iar acum suntem destul de deștepți ca să vedem că asta nu e deloc minciună. Cam asta aș vrea să spun.
Răspunzând dlui Trump:
Domnule președinte Trump, cu tot respectul, dacă vreți vreodată să veniți la podcastul meu… cred că ultima dată când am vorbit la telefon ați spus că poate veți veni – dar m-aș bucura foarte mult să ne explicați de ce percepeți dvs. că aici este o făcătură și cine, mai precis, o facilitează.
Și am să vă mai spun ceva: clipiți de două ori, dacă aveți niște sioniști în spatele dvs. care vă fac să fiți cu adevărat stresat să discutați acest obiect. Clipiți de două ori…
VA URMA
sursă: activenews.ro
