Autor: Thierry Meyssan
Versiunea oficială a războiului Hamas-Israel pune mai multe întrebări decât răspunsuri. Autorul subliniază 7 contradicții majore. Dacă reflectăm, Hamas și Benjamin Netanyahu, departe de a fi dușmani, acționează împreună fără a ține cont de viața palestinienilor și a israelienilor. În spatele lor se află Statele Unite și Regatul Unit.
Reacționăm la atacul asupra Israelului din 7 octombrie și la masacrul civililor palestinieni din Gaza, pe baza informațiilor pe care le avem. Cu toate acestea, considerăm că versiunea oficială a guvernului israelian și a Hamas este înșelătoare.
7 întrebări majore rămân fără răspuns:
- Cum ar putea Hamas să sape și să construiască 500 de kilometri de tuneluri la 30 de metri adâncime fără a atrage atenția?
Echipamentul de foraj al tunelelor este considerat atât civil, cât și militar. Nu este fabricat în Gaza și nu putea intra aici fără complicitatea administrației israeliene.
Terenul excavat (1 milion de metri cubi) nu a fost detectat prin supraveghere aeriană. Chiar presupunând că materialele excavate au fost împrăștiate în multe locuri diferite și amestecate cu cele ale șantierelor de construcții în curs de desfășurare, este imposibil ca, timp de 20 de ani, serviciile de informații israeliene să nu detecteze nimic.
Echipamentul de ventilație a tunelului nu este luat în considerare pentru uz militar. Este posibil să fi fost adus în Gaza, dar amploarea necesară a acestui echipament ar fi trebuit să atragă atenția.
Betonul armat necesar pentru ziduri nu este fabricat în Gaza. De asemenea, nu este considerat echipament militar, dar cantitatea necesară ar fi trebuit să atragă atenția.
- Cum ar putea Hamas să stocheze un astfel de arsenal?
Hamas, ramura palestiniană a Frăției Musulmane, are o cantitate mare de rachete și arme. A reușit să producă unele rachete, dar a reușit să importe, în principal din Ucraina, și să aducă mii de pistoale în Gaza, în ciuda scannerelor de înaltă performanță. Acest lucru pare imposibil fără complicitate din partea administrației israeliene.
- De ce Benjamin Netanyahu i-a ignorat pe toți cei care l-au avertizat?
Ministrul egiptean al Informațiilor, Kamel Abbas, l-a sunat personal pentru a-l avertiza despre un atac major al Hamas.
Prietenul său, colonelul Yigal Carmon, directorul Memri, l-a avertizat personal despre un atac major al Hamas.
CIA a trimis Israelului două rapoarte de informații care avertizau asupra unui atac major al Hamas.
Ministrul Apărării, Yoav Galland, a fost concediat în iulie pentru că a avertizat guvernul de „furtuna perfectă” pregătită de Hamas.
- De ce Benjamin Netanyahu a demobilizat forțele de securitate în seara zilei de 6 octombrie?
Prim-ministrul a autorizat Forțele de Securitate să-și ia liber cu ocazia sărbătorilor Sim’hat Torah și Chemini Atseret. Prin urmare, la momentul atacului, nu exista personal care să monitorizeze gardul de securitate din jurul Gazei.
- De ce oficialii de securitate au rămas închiși la sediul Shin Bet în acea dimineață?
Directorul de contrainformații (Shin Bet), Ronen Bar, a convocat o întâlnire a oficialilor tuturor serviciilor de securitate, pe 7 octombrie, la ora 8 dimineața, să examineze al doilea raport al CIA care anunța o operațiune majoră a Hamas în curs de pregătire.
Atacul a început în aceeași zi, la ora 6:30. Oficialii de securitate nu au reacționat până la ora 11. Ce au făcut acești oficiali în timpul acestei întâlniri interminabile?
- Cine a declanșat „Operațiunea Hannibal” în acest fel și de ce?
Când Forțele de Securitate au început să reacționeze, IDF a fost obligat să declanșeze „Operațiunea Hannibal”. Aceasta stipulează să nu lase dușmanii să ia ostatici soldați israelieni, chiar dacă asta înseamnă chiar uciderea lor. O investigație a poliției israeliene indică faptul că forțele aeriene israeliene au bombardat mulțimea care fugea de la petrecerea rave Supernova. O parte semnificativă a deceselor din 7 octombrie nu sunt, prin urmare, victime ale Hamas, ci ale strategiei israeliene.
Directiva Hannibal se aplică doar soldaților, în teorie. Cine a decis să fie bombardați o mulțime de civili israelieni și de ce?
Nu este posibil astăzi să se determine cu certitudine care israelieni au fost uciși de atacatori și care au fost uciși de propria lor armată.
- De ce amenință Occidentul Israelul?
Pentagonul a desfășurat două grupuri navale, USS Gerald Ford și USS Eisenhower, și un submarin care transporta rachete de croazieră, USS Florida. Haaretz a menționat chiar și un al treilea portavion. Aliații Statelor Unite (Arabia Saudită, Canada, Spania, Franța, Italia) au desfășurat bombardiere de vânătoare în regiune.
Aceste forțe nu au fost mobilizate pentru a amenința Turcia, Qatar sau Iran, pe care presa occidentală le acuză că au fost implicate în atacul Hamas, ci pentru a sta în proximitatea Israelului, pentru Beirut și Hamas. Astfel această forță vizează Israelul, care este singur.
Ce se ascunde în spatele acestor conjuncturi misterioase?
Evident, versiunea susținută atât de Hamas, cât şi de Israel este falsă. Trebuie să luăm în considerare alte explicații posibile pentru a nu fi manipulați de niciuna dintre ele.
Deducem o ipoteză. Nu putem spune dacă este cea potrivită, dar este compatibilă cu faptele, ceea ce nu este valabil în cazul versiunii acceptate și propagate astăzi de toată lumea. Deci, este mai credibilă decât aceasta. Este, evident, extrem de șocant, dar numai cei care sunt capabili să răspundă la cele 7 întrebări anterioare pot exclude acest lucru.
Această interpretare se bazează pe o analiză a structurii complexe a Hamasului, ai cărui luptători nu sunt conștienți de ceea ce liderii lor pun la cale. Iată de ce:
Întreaga operațiune a Hamas și a Israelului este condusă de americani, poate sub conducerea lui Eliott Abrams și a Coaliției Vandenberg (Think Tank care a succedat Proiectului pentru un Nou Secol American). Organizația Frăției Musulmane și Sioniștii revizioniști, care se pare că duc un război crud, sunt de fapt complici în detrimentul luptătorilor simpli Hamas, poporului palestinian și soldaților israelieni. Iată planul lor: Hamas este prezentat ca singura forță de rezistență eficientă la opresiunea palestinienilor, dar permite Israelului să lichideze speranța unui stat palestinian, în timp ce Organizația Frăției Musulmane, încoronată cu sacrificiul palestinienilor, preia puterea în lumea arabă.
Conducătorii aripii militare și politice a Hamas sunt subordonați Ghidului Frăției Musulmane pentru Gaza, Mahmoud Al-Zahar, succesorul șeicului Ahmed Yassin, despre care nimeni nu vorbește. Din punctul său de vedere, Frăția va fi marele câștigător al «Flood of Al-Aqsa», chiar dacă Gaza este distrusă și palestinienii sunt alungați din țara lor.
Amintiți-vă că Hamas este astăzi împărțit în două facțiuni. Prima, sub autoritatea lui Ismael Haniyeh, rămâne pe linia Frăției. Ea nu caută să elibereze Palestina de sub ocupația israeliană, nici să întemeieze un stat palestinian, ci este dedicată construirii unui Califat în toate țările din Orientul Mijlociu. A doua, sub autoritatea lui Khalil Hayya, a abandonat ideologia Frăției și luptă pentru a pune capăt opresiunii poporului palestinian de către israelieni.
Alianța Frăției Musulmane este o societate secretă politică, organizată de serviciile britanice de informații pe modelul Marii Loji Unite a Angliei. A fost preluată treptat de CIA până la punctul de a fi reprezentată în Consiliul Național de Securitate al SUA. După prăbușirea regimurilor islamiste ale Primăverii Arabe, Frăția s-a scindat în două ramuri. Frontul de la Londra, în jurul Ghidului Ibrahim Munir (decedat acum un an), își propune să părăsească criza renunțând la domeniul politic și obținând eliberarea prizonierilor în Egipt. Frontul din Istanbul, condus de liderul interimar Mahmoud Hussein, pledează în schimb pentru a nu schimba nimic și pentru a continua lupta pentru înființarea unui Califat. Un al treilea grup încearcă să stabilească o poziție intermediară, propunând ideea abandonării politicii, până la eliberarea prizonierilor, pentru a o relua mai târziu, într-o conjunctură mai favorabilă.
Frăția Musulmană luptă pentru putere în toate statele arabe, așa cum a făcut-o în Egipt în anii 2012-2013.
Amintiți-vă că, contrar opiniei populare din Occident, Mohamed Morsi nu a fost niciodată ales în mod democratic președinte al Egiptului, cum a fost generalul Ahmed Chafik. Totuși, Frăția a amenințat cu uciderea membrilor Comisiei Electorale și a familiilor acestora, iar după 13 zile de rezistență, l-a declarat ales pe Morsi, în ciuda rezultatelor reale ale alegerilor. Ulterior, în 2013, 40 de milioane de egipteni au mărșăluit împotriva lui, cerând armatei să-l elibereze din Frăția Musulmană. Ceea ce a și făcut generalul Abdel Fatah Al-Sisi.
Astăzi, Frăția Musulmană acționează doar în Tripolitania (vestul Libiei), unde a fost plasată la putere de către NATO. Este binevenită doar în Qatar și Turcia (care nu este un stat arab). În rest, este interzisă în majoritatea statelor arabe, inclusiv Arabia Saudită (pe al cărei monarh au încercat să-l dea jos de la putere în 2013) și Emiratele Arabe Unite (care implică criza dintre Qatar și celelalte state din Golf). Și mai ales în Siria (al cărei guvern au încercat să-l răstoarne în 1982 și unde au purtat un război, din 2011 până în 2016, alături de NATO și Israel). Frăția este pe cale să fie interzisă și în Tunisia (pe care au condus-o timp de un deceniu).
Dacă obiectivul real al acestui masacru nu este statutul Palestinei, ci guvernarea statelor arabe, trebuie să ne așteptăm la un val de schimbare a regimului în Orientul Mijlociu, de fiecare dată în beneficiul Frăției, pe scurt, un fel de a doua „Primăvară Arabă”.
Ca și în timpul Primăverii Arabe, serviciile britanice asigură comunicațiile Frăției. Ne amintim cum l-au promovat pe fratele Abdelhakim Belhaj în Libia sau logo-urile magnifice pe care le-au conceput pentru numeroasele grupuri jihadiste din Siria. Scurgerile de informații de către Ministerul de Externe au confirmat toate acestea. De data aceasta, ei au creat un nou personaj, Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al organizației de luptă din Gaza. Acest om, necunoscut nu cu mult timp în urmă, a devenit dintr-o dată o stea în lumea musulmană. Antrenat de mult timp în oratorie, el manevrează simbolurile cu o ușurință fără precedent în rândul liderilor sunniți.
Prin urmare, guvernele arabe acționează cu prudență prin sprijinirea creării unui stat palestinian în timp ce se distanțează de Hamas. În timp ce Hamas face totul pentru a face imposibilă crearea unui stat palestinian.
sursă: voltairenet.org
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
