2.1 C
București
duminică, februarie 22, 2026
2.1 C
București
duminică, februarie 22, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriCe știm despre rotația guvernamentală înaintea demisiei lui Ciucă de mâine
Data publicării: mai 25, 2023 10:15

Ce știm despre rotația guvernamentală înaintea demisiei lui Ciucă de mâine

Data publicării: mai 25, 2023 10:15

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

Mâine se presupune că începe o criză guvernamentală (auto)provocată prin demisia premierului Ciucă, și bineînțeles că ultimele 24 de ore dinaintea demarării acțiunii vor fi cele mai intense în materie de negocieri, care suscită și atenția tuturor celor interesați.

De ieri știm că Iohannis a fost forțat să renunțe la jocul său subteran de a pune bețe în roate rotației guvernamentale, a priceput că susținerea sa demagogică pentru greva profesorilor nu e suficientă pentru a isca o furtună în interiorul coaliției. Ciolacu a făcut o mișcare deșteaptă prin operațiunea de tip ”silentio stampa” referitoare la structura noului guvern, e limpede că așteaptă momentul investirii cu sarcina de a-și prezenta majoritatea parlamentară și echipa de miniștri. Negocierile PSD-PNL-UDMR nu s-au stopat însă în ultimele zile, iar informațiile din piața politică ne arată următorul tablou de parcurs:

UDMR-ul rămâne în guvern cu viceprim-ministrul Hunor Kelemen, și cu două portofolii, cel de la Mediu și de la Fonduri Europene, ocupate probabil tot de către Tanczos și Cseke. Din cauza intereselor PSD și PNL pentru a-și îndestula structurile de partid UDMR a fost obligat să renunțe la Dezvoltare, iar din pricina incompetenței lui Eduard Novak i-a fost luat și Sportul. Legat de asta, COSR și Federațiile Naționale nu acceptă însă ca Sportul să fie degradat prin înglobarea ca Secretariat de Stat în structura vreunui minister, propunând înființarea unei Autorități Naționale aflată în subordinea viitorului prim-ministru, fapt ce ar garanta finanțarea strategiilor urgente și necesare înaintea Olimpiadei de la Paris din 2024.

Mișcările de la PNL sunt subordonate deciziei lui Nicolae Ciucă ce are de ales între președinția Senatului și poziția de viceprim-ministru. Ciucă se va hotărî funcție de rezultatele analizei ce-i poate indica din ce postur[ își păstrează mai solid autoritatea asupra PNL. După decizia ce consemnează că a făcut greșeli de citare, dar n-a plagiat, Lucian Bode poate continua la MAI, dar aici încă se dezbate dacă portofoliul n-ar trebui să-l preia chiar Ciucă. Dacă PNL va lua Ministerul Transporturilor, portofoliul va fi oferit unui liberal ce poate garanta că aduce astfel pacea internă în partid, deocamdată cel ce s-a înscris public pentru candidatură este Rareș Bogdan. Dacă PNL nu va lua Transporturile, atunci același principiu va fi aplicat de liberali pentru viitorul ministru de la Dezvoltare. Finanțele pare că sunt disputate azi între consilierul prezidențial Cosmin Marinescu și Sebastian Burduja, dar nu e exclusă apariția unui alt personaj impus de negocierile subterane unde participă inclusiv BNR și Serviciile Secrete, dar și de criza economică gravă ce a apărut la orizont. Piatra de moară numită Virgil Popescu e previzibil să rămână atârnată de gâtul PNL, deși Ciolacu l-a indicat demult pe blamatul Popescu ca fiind persona non grata în guvernul său. Nu apar oameni noi la Justiție, Externe, Învățământ.

La PSD pare că se va înnoi aproape complet garnitura de miniștri, iar asta din pricina imaginii/performanței proaste a unora dintre actualii titulari (exemplu Daea) sau din cauza impunerilor protocolului rotației guvernamentale și a reducerii numărului de ministere. Apariția lui Marian Neacșu ca propunere pentru poziția de viceprim-ministru sugerează și renunțarea PSD la Transporturi, altfel ar fi greu de justificat retrogradarea lui Sorin Grindeanu din guvern. În acest caz Dezvoltarea va intra în curtea PSD, iar aici sunt mai mulți candidați, nefiind exclus nici Grindeanu, dar cu probabilitate mai redusă, el fiind preferat pentru a prelua poziția de la Camera Deputaților eliberată de către Ciolacu. Vor fi miniștri noi la Agricultură, Sănătate, Economie, posibil și la Muncă, numele lor vor apărea mai clar doar la finalul acestei săptămâni, după nominalizarea ca premier a președintelui PSD de către Iohannis.

Cam astea sunt rezultatele negocierilor la zi, ce vor fi pigmentate puternic începând de azi de atacurile publice asupra unor nedoriți/neaveniți ce vor apărea pe listele partidelor, mizele sunt mari și decisive pentru multe persoane importante și rețele de putere. Nu știu câte vești bune vom avea odată cu apariția listei definitive a guvernului Ciolacu, deocamdată mulțumiți-vă cu aceea că Iohannis a fost ”cumințit”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Joseph Stiglitz prezintă 3 argumente ce indică scăderea economiei SUA!

Celebrul expert american Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, anunță un drum sumbru în următoarea perioadă pentru Donald Trump, la conducerea Americii....

20 000 de hectare de teren obținute prin acte false! (G4MEDIA)

La finalul anului trecut, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași l-a trimis în judecată pe gorjeanul Dumitru Contoloru (68 de ani), acesta fiind inculpat...

Dan Diaconu despre lovitura încasată de Trump și aventuri americane cu...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Uneori nu comentez imediat evenimentele deoarece estimez că ceea ce vor genera va fi mult mai spectaculos și, în același timp,...

Naţiunile arabe condamnă cu vehemenţă declaraţiile ambasadorului SUA în Israel. Ce...

Naţiunile arabe şi musulmane au condamnat cu vehemenţă declaraţiile ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, care a afirmat că Israelul are dreptul asupra unei...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img