(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Uite așa, rapid, rapid, prieteni goldiști, au trecut și patru ani de război după cei doi ani anteriori de plandemie, o perioadă extrem de chinuitoare. În urmă cu șase ani, în 2020, eram cum eram. E limpede pentru toată lumea, însă, că, azi, suntem mult, mult mai rău. Despre asta vorbim în fiecare zi. Astăzi, să întrevedem puțin perspectivele. Ieri, am realizat pentru voi, aici la Gold FM, un bilanț al războiului ucrainean, și chiar înainte de asta, Daria Gușă mai scrisese o sinteză pentru Solid News, una care, am văzut, a fost extrem de citită și citată, inclusiv în presa internațională.
Mă întorc la războiul ucrainean doar pentru puțin și vă amintesc că, în primăvara lui 2022, de la acest microfon, atât eu, cât și Petru Romoșan, cât și SRS, cât și Bogdan Comaroni, ei trei cu siguranță, poate și alții dintre confrații mei, deci de la microfonul Gold FM, avertizam că marea problemă cu care o să ne confruntăm va fi o viitoare Ucraină înarmată. La vremea aia nu știam noi cât de puțin sau mult va rămâne din această Ucraină, dar ne bazam pe faptul că acea conducere sturlubatică, care este aproape aceeași și astăzi, nu va da mari speranțe de bună vecinătate, inclusiv pentru România. Suntem, acum, într-o situație la limită, cu o Ucraină care colcăie de corupție, care este supra-înarmată, în care nu știm câte armate private există, câte batalioane de tip Azov, de-astea de neonaziști – practic nu știm nimic. Dar cu siguranță știm că Ucraina a devenit foarte periculoasă. În aceste condiții, după patru ani de război, armata României este la fel de slabă ca acum patru ani, parcă mai prost condusă, dacă mă uit la calitatea sau lipsa de calitate a oamenilor care sunt la cârma Ministerului Apărării Naționale. Nu mai vreau să-mi aduc aminte de „Pudelul” Gheorghiță, șeful de Stat Major. Dotările sunt mai puține, pentru că ce-am avut am dat ucrainenilor, să țineți minte. Deci, din punctul ăsta de vedere, nu existăm. Ne bazăm pe alții, sigur. Ne bazăm pe cine? Ne bazăm pe NATO. Ați văzut NATO de ce e în stare. Șeful său, fostul premier olandez, e foarte bun la pupat în fund – scuze de expresie, dar asta realizează el de fiecare dată când îl întâlnește pe Donald Trump.
Din punct de vedere al vecinătății războinice cu așa-zisul inamic Rusia, stăm foarte prost. Din punct de vedere al relațiilor diplomatice, conducătorii români au avut grijă să le ostilizeze la maximum și fără motiv, absolut fără motiv. Rusia n-a avut nicio amenințare reală și dură la adresa României. Eu nu spun că trebuia să-l țuțerim pe Vladimir Putin, după cum a făcut-o Viktor Orban. Nu, nu trebuia. Dar nici nu trebuia să-i jignim pe toți conducătorii Rusiei pe rând și Rusia per ansamblu. Deci, din punctul ăsta de vedere al pericolului iminent, da, pot să spun că stăm prost: nu avem canale de comunicare, nu există vreun om politic care poate să devină interfață comodă pentru puterea și regimul Putin.
Cu Statele Unite ale Americii, după patru ani de război, România stă mai prost decât acum patru ani. Atunci ne mai pomenea Biden din când în când. Astăzi, ne mai pomenește Trump ca să ne dea exemplu negativ pentru lipsa de democrație sau de libertate de expresie și atunci când își aduce aminte că parte din personalul lui de la Mar-a-Lago sau de la hotelul Trump Tower din Chicago este românesc. În rest, e limpede că nu ne putem baza pe nimic, dar pe nimic absolut, din partea Statelor Unite ale Americii, care, în schimb, au o relație extrem de fluentă de colaborare, inclusiv economică, cu acea Rusie care ne este ostilă, pentru că am ostilizat-o noi.
Despre Ucraina, ce să mai zic? Este o bombă cu ceas pentru România și, având în vedere trecutul recent, relaționarea extrem de proastă pe care am avut-o cu ucrainenii, faptul că ei consideră că le suntem inferiori, ba că le suntem datori, tocmai pentru ca să-și acopere marea minciună istorică că Bucovina le-ar aparține lor și nu nouă, perspectivele sunt extrem de sumbre.
În final, adresez doar o întrebare nimerită, chiar dacă vi se pare dură sau forțată, dar o adresez tuturor factorilor de decizie: Factori de decizie, dacă ne vom conflictualiza noi, România și românii, cu Ucraina și ucrainenii, în viitorul apropiat, ceea ce e previzibil, care dintre voi este gata să vorbească cu Putin și cu Rusia, ca să ne apere de ucraineni?
Al doilea subiect. Cazul Epstein revine în atenție, prieteni, prin groznicătoriile pe care le auzim de la oră la oră, pe toate agențiile de presă. Vă amintesc despre Epstein că a murit în 2019, acum șapte ani, dar, de atunci și până acum, există suspiciunea că a fost, de fapt, ucis în celula sa, și secretele infamante devoalate acum confirmă, de fapt, această ipoteză, pentru că vedem cât de periculos pentru mărimile lumii occidentale era acest Epstein. Deci exista tot interesul ca el să fie ucis sau, cum glumesc eu, să fie „sinucis”. Cazul Epstein mai înseamnă și morți în serie, tot din dorința de a se păstra secretul. Partenerul său de afaceri din Franța a fost „sinucis” în același fel, pe același model cu Epstein, tot în celulă. Procurorul din Florida, care a instrumentat cazul Epstein, a fost ucis în condiții neinvestigate. Colegul de celulă al lui Epstein a fost, de asemenea, ucis. Este mort. Femeile abuzate și care au depus mărturie sunt moarte. Acea femeie care a scris cartea, fiind la rândul ei abuzată de către Epstein, a fost omorâtă. Jurnaliștii din Florida care au documentat scandalul Epstein sunt morți. Ăsta este scandalul Epstein!
În ultimele zile, ați văzut că au ieșit pe primul loc în presă arestările din Marea Britanie în cazul Epstein: Prințul Andrew și fostul ambasador al Marii Britanii în SUA, Mandelson, care este, în același timp, și mentorul lui Keir Starmer, premierul Marii Britanii. În Norvegia l-au arestat pe fostul premier. Toți ăștia, toți și mulți alții, sunt personalități publice foarte importante, prieteni cu Epstein. Am o explicație din partea excepționalului Thierry Meyssan, care a fost preluat de către Solid News; puteți să citiți articolul în întregime.
Și eu citez aici doar atât:
„Deși Epstein părea să se bucure să-și comită crimele, nu trebuie să uităm că a lucrat pentru un serviciu secret, Mossad. Ororile pe care le-a comis au fost în primul rând un mijloc de șantajare a asociaților săi. Deși, deocamdată, nicio figură ucraineană nu a fost implicată direct, numeroase elemente ne obligă să investigăm cine din Ucraina a furnizat copii rețelei Epstein.
Afacerea Epstein a zguduit toate națiunile dezvoltate. Pe scurt, miliardarul Jeffrey Epstein a organizat o rețea de informatori pentru Mossad și ramura franco-elvețiană a familiei Rothschild. Pentru a obține o influență asupra lor, și-a atras treptat țintele (oameni de știință, finanțatori și politicieni) într-o serie de jocuri din ce în ce mai atroce. Inițial, le-a oferit aventuri extraconjugale, apoi relații cu parteneri din ce în ce mai tineri și, în final, i-a implicat în acte de tortură, crimă și canibalism. Persoanele care ajung în poziții de putere în societate pot simți nevoia să-și testeze amploarea influenței. O pot măsura doar prin magnitudinea fărădelegilor lor, angajându-se cu impunitate în practici condamnate universal.
Acest tip de șantaj nu este nou. În Franța, am văzut afacerea Doucé (1990), iar în Belgia, afacerea Dutroux (1995-1996). Țintele acestui șantaj nu au fost niciodată scoase la iveală. Câteva nume de personalități proeminente au fost doar menționate, dar infractorii de rang înalt nu au fost niciodată arestați. Ceea ce este nou în cazul Epstein este că sistemul judiciar american are 9 milioane de pagini de documente, o treime fiind deja făcută publică.
Cazurile Doucé și Dutroux au fost scheme de șantaj puse în aplicare de serviciile de informații ale NATO. Țintele lor nu s-au limitat la Franța și Belgia, ci s-au extins în întreaga Uniune Europeană. Cei vizați au fost lăsați netulburați și disponibili pentru operațiuni viitoare.
În acest stadiu, 25 dintre victimele lui Epstein au negociat cu procurorul federal. Aceștia au plătit sume substanțiale pentru a evita urmărirea penală și pentru a se asigura că numele lor nu sunt publicate. În primele 3 milioane de documente publicate, toate referințele la aceștia au fost editate sau cenzurate, în timp ce cele ale victimelor lor apar integral.
Știm, însă, că sunt implicați foști și actuali șefi de stat și de guvern. Unii au divulgat date economice, financiare sau comerciale; alții, secrete politice, militare sau diplomatice. Toți au comis acte care intră sub incidența legii penale și și-au trădat țara. De fiecare dată, fără știrea lor, destinatarul acestor informații a fost Statul Israel sau cel puțin o facțiune din cadrul guvernului său.”
În continuare, Meyssan vorbește despre legătura dintre Epstein, Zelenski și Yermak, fostul șef de cabinet, acela care făcea voodoo, și o rețea de copii, despre care am vorbit din primele momente ale războiului ucrainean (m-a și amendat CNA-ul), care s-au transferat pe bandă rulantă în America.
V-am promis o explicație posibilă. Asta este sugerată de arestarea Prințului Andrew, dar mai ales de starea sa cataleptică de după arestare. Ce bănuiesc că li se întâmplă, de fapt, celor arestați, fostului ambasador în SUA, lui Andrew, fostului premier norvegian, altora? Li se explică acolo, în celulă, de către procurori, polițiști și gardieni, că se dețin dovezi multiple despre fărădelegile lor și, dacă nu vor s-o pățească mai rău, de acum înainte trebuie să tacă. Așa să vă explicați fața Prințului Andrew, ochii ăia holbați, ieșiți din orbite, de după ce a ieșit de la acele audieri.
Am o întrebare retorică, la final: Cine oare deține controlul poliției și justiției britanice sau norvegiene? În Marea Britanie, în niciun caz regele sau premierii, pe care britanicii îi schimbă ca pe șosete. Nu poate să fie alt răspuns, prieteni, decât că acest control al poliției și justiției în aceste țări aparține Marii Finanțe Occidentale, cea care are sediul la Londra, în City-ul londonez. Aceștia sunt cei despre care Meyssan spune că l-au recrutat, tocmit și folosit pe Jeffrey Epstein, proxenetul vedetelor.
