(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Subiectul 1: Voievodul Georgescu intră în conflict direct cu AUR. E nemulțumit de relația cu „Unchiul Sam”
Numeroasa delegație AUR, care a vizitat (fructuos, zic eu, din punct de vedere politic) Statele Unite ale Americii, s-a întors de câteva zile și, în locul unei conferințe de presă de tip bilanț pozitiv, pe care să îl prezinte George Simion, șeful acestei delegații, observăm apariții, mai ales ale lui Dan Dungaciu, în care, într-un mod defetist, defensiv, ei se justifică pentru un succes pe care l-au avut și, sigur, se apără cu greu de hăitașii lui Călin Georgescu, Voievodul care îi atacă pe cei de la AUR prin intermediari. E limpede, deci, că Voievodul s-a supărat. Simplul fapt că, spre exemplu, Gelu Vișan, omul lipit de Călin Georgescu, îi critică peste tot, într-un mod foarte dur, pe cei de la AUR, iar în desele lui apariții publice, Georgescu nu spune nimic, ne sugerează nouă că e de acord cu această luptă prin intermediari, prin hăitași, cu cei de la AUR.
De ce ar fi supărat Georgescu? Pentru că o delegație de aproape 50 de oameni, oameni politici, parlamentari, care a desantat peste ocean, la Washington, a fost un eveniment semnificativ, dacă nu prin consistență, cel puțin prin număr, având în vedere faptul că gazdele celor de la AUR, cei din Partidul Republican, cunosc bine și sondajele din România, care îl așează pe partenerul lor, deocamdată neinstituționalizat, partidul în România, AUR, la un scor de peste 40%. La acest succes al AUR-ului a contribuit, bineînțeles, și decizia lor (de care putem zâmbi, într-adevăr, dar care, în mod pragmatic, le folosește) ca anul 2026 să fie declarat Anul SUA în România; de fapt, din punctul lor de vedere, îl vor prezenta ca fiind anul DONALD TRUMP.
Deci este necaz mare în interiorul mișcării suveraniste. Pe lângă treaba cu atacurile lui Călin Georgescu, vin și comentariile voalate, dar critice, ale fostului prim‑vicepreședinte, Marius Lulea, pe care l-a înlocuit în funcție Dan Dungaciu, fără contracandidat. Și uite-așa, uite-așa, lumea cu scaun la cap se întreabă: „Doamne, cât mai continuă teatrul ăsta de pace în paradis, de așa-zisă iubire politică între AUR și Călin Georgescu? Și să se mai spună și că Marius Lulea nu e supărat…”. Răspunsul meu este: cât mai vor păpușarii. Cine sunt păpușarii? Asta este altă mâncare de pește. Dar, în acest comentariu scurt, trebuie să rețineți, ca și concluzie, că dacă nu se va tăia nodul gordian al acestei neînțelegeri, norul ăsta s-ar putea să ascundă, de fapt, viitoare sciziuni majore în interiorul AUR-ului și în interiorul mișcării suveraniste. Ah, cine poate să taie nodul gordian? Necesar pentru AUR ar fi să-l taie George Simion. Necesar pentru credibilitatea sau onoarea lui (în care eu nu cred) ar fi să o facă Voievodul Călin Georgescu.
Subiectul 2: Grecul Yanis Varoufakis povestește că Trump este agentul TEHNOFEUDALISMULUI; prin Consiliul pentru Pace se pregătește, de fapt, colonialismul corporatist.
InPolitics a publicat o sinteză foarte bună a unui interviu pe care fostul ministru de Finanțe al Greciei, un tip extrem de expresiv, clar și bine documentat, i l-a dat norvegianului Glenn Diesen, care, la rândul său, este o mare vedetă în lumea podcasturilor care vizează problematica eurasiatică. A fost mare vedetă și la Russia Today, pe vremuri.
Deci publicul lui Yanis Varoufakis și publicul lui Glenn Diesen au generat un aflux de opinie conform căruia suntem pe cale ca, într-o anumită parte a lumii, tehnofeudalismul acesta, despre care a vorbit acum câțiva ani Yanis Varoufakis într-o carte… (în România, găsiți detalii în altă carte, în cartea Dariei Gușă, care explică și ea ce este tehnofeudalismul); mă rog, în esență, ca să pricepeți, vorbim despre controlul tehnologic al tuturor agregatelor funcționale în lumea de astăzi, control realizat prin IT și AI, adică tehnologie informațională și inteligență artificială, dar vorbim, în cazul tehnofeudalismului, și despre controlul minților. Citez din Yanis Varoufakis: „Istoricii viitorului își vor aminti de 17 noiembrie 2025, când Rezoluția 2803 a Consiliului de Securitate a aprobat Consiliul Păcii — Board of Peace — și pe Donald Trump ca proprietar și președinte al acestuia. Această aprobare a Consiliului de Securitate, cred cu tărie, va rămâne în istorie drept sfârșitul Organizației Națiunilor Unite. În esență, Națiunile Unite s-au autodesființat prin acea rezoluție.”. Închei citatul lui Yanis Varoufakis, care insistă că, de fapt, cei de la ONU au fost păcăliți în acel moment tocmai pentru ca Bibi Netanyahu și Israelul său să scape și de sancțiuni, să fie și bine „bibiliți” (ca să fac un joc de cuvinte) și să fie inventată acea pace din Gaza, care, practic, nici măcar nu s-a instalat. Știm ce s-a întâmplat în continuare acolo.
Este bună și corectă speculația lui Varoufakis, care mai spune (și e important să vă prezint pe larg acest lucru), și îl citez din nou: „Organizația Națiunilor Unite a recunoscut că va exista o corporație, o companie privată, care va avea drept președinte pe viață un om. Nu un președinte, nu un reprezentant al poporului, ci un om, numit Donald Trump. Făptura aceasta nu are nicio obligație. Nu răspunde în fața Consiliului, nu răspunde în fața Națiunilor Unite, nu răspunde nici măcar în fața Congresului SUA. El, pur și simplu, trebuie să prezinte un raport la fiecare șase luni Națiunilor Unite, dacă dorește. Nici măcar nu este un raport care trebuie aprobat sau ceva de genul acesta”. Și Varoufakis susține că „nu este, de fapt, o idee a lui Donald Trump acest Consiliu pentru Pace, ci este o idee a megacorporatiștilor care îl controlează, megacorporatiști de tip Peter Thiel, care au altfel de ideologie, anume următoarea: viitorul pe care îl prevăd ei este înlocuirea statului cu corporațiile. Ei vorbesc despre ´orașe libere´ și nu se referă la libertatea cetățenilor; ei se referă la orașe care aparțin corporațiilor, unde Consiliul de Administrație, membrii Consiliului Corporației, sunt liberi să facă orice doresc în oraș”. Are dreptate Varoufakis; e bine să-l studiați in extenso și pe el, și pe alții care spun. Să rețineți, așadar, că de acum înainte se va trăi într-o cu totul altă paradigmă, una descrisă prin acest colonialism corporatist. Dacă vă aduceți aminte de companiile olandeză și britanică ale Indiilor de Răsărit, atunci o să vedeți că totul se repetă în istorie. Ce nu spune Varoufakis, însă, este că acest proiect se implementează și este valabil mai ales în emisfera vestică, cea lăsată sub controlul Statelor Unite ale Americii. Singura veste parțial bună este că noi, ceilalți, am mai avea încă opțiuni să ne salvăm. Depinde dacă putem și dacă dorim.
Și, în fine, subiectul numărul trei, care este și mai scurt, dar e mai pozitiv. Bravo, Televiziunea Română — TVR — pentru transmisia spectacolului omagial al lui Florin Piersic
Ieri, a fost „Omul Zilei” la Gold FM, țineți minte. Și aseară am avut bucuria să pot să urmăresc mai bine de două ore (nu l-am văzut chiar tot, că n-am apucat de la început) acest spectacol omagial la TVR. A fost un mega talk-show al lui Florin Piersic, într-o formă senzațională la 90 de ani. Numai că n-a dansat, că îl dor picioarele.
În rest, a cântat, a recitat, a declamat, a bârfit, a râs, i-a certat pe unii, i-a ridicat în picioare pe alții. A fost senzațional, iar toți invitații lui, de la actori de aproape vârsta lui până la actori mult mai tineri, până la cântăreți, până la vedete, au asigurat o atmosferă extrem de tonică, care mie mi-a sugerat, bineînțeles, talent, valoare, dar mi-a sugerat și normalitate și mi-a provocat multă bucurie. Demult n-am mai avut un sentiment atât de tonic urmărind o transmisie TV de acest tip, așa că felicit, în premieră cred că în ultimele două decenii, TVR-ul pentru această inițiativă.
