Cum ar putea arăta Europa dacă luptele din Ucraina, într-un final, se vor încheia? Ne-am întoarce la un continent de dinainte de 2022, cu suspiciune reciprocă, dar cu legături economice extinse cu Rusia? Sau la ceva foarte diferit și chiar mai îngrijorător? Desigur, totul depinde de termenii exacți conveniți de părțile beligerante și de diverșii lor susținători.
Însă orice acord favorabil lui Vladimir Putin, un acord în care Ucraina își pierde efectiv suveranitatea, ar fi, de asemenea, primit cu căldură de China, ca o susținere a eforturilor sale de a influența rezultatul, avertizează Alina Polyakova – președinte și director general al Centrului de Analiză a Politicii Europene (CEPA) – și Christopher Walker, vicepreședinte CEPA.
China a pariat pe Putin și se așteaptă să-și recupereze câștigurile. Și, având în vedere decalajul extraordinar de putere dintre cele două țări, Putin nu ar avea de ales decât să fie de acord.
Ce ar cere China drept recompensă?
Putem desluși contururile comportamentului chinez, continuă Alina Polyakova și Christopher Walker. În ciuda unei lungi serii de negări, China nu numai că a ajutat campania militară rusă, dar a încercat și să culeagă cunoștințe de pe câmpul de luptă.
„Eforturile enorme ale Rusiei de a construi o industrie a dronelor au fost posibile în mare măsură datorită ajutorului chinez (și iranian), inclusiv al desfășurării de ingineri chinezi în fabricile rusești.
- Ofițerii chinezi au vizitat, de asemenea, linia frontului pentru a înțelege cum funcționează lupta cu dronele.
- Dacă industria fracturată – dar extrem de inovatoare – a dronelor din Ucraina ar ajunge în mâinile Rusiei, chinezii s-ar aștepta să aibă beneficii consistente.
Și aceasta ar fi doar o parte a unei exploatări mai ample a activelor de securitate ale Ucrainei, respectiv inovația în domeniul apărării, care a transformat Ucraina într-un studiu de caz pentru multe guverne și companii occidentale, și sistemele de armament occidentale utilizate de Ucraina, care ar cădea în mâini chinezo-ruse.
Apropo, asta s-a întâmplat când Germania nazistă a primit Cehoslovacia împreună cu industria sa de armament extrem de avansată – multe dintre tancurile care au invadat Franța erau cehe.
Rusia ar beneficia, desigur, de un transfer tehnologic ucrainean direct către Moscova și ar deveni o putere militară formidabilă pe măsură ce adoptă capacitățile ucrainene și occidentale.
Însă China, cu baza sa avansată de producție și viteza de adaptare, ar fi câștigătoarea finală. Ceea ce, desigur, este o preocupare serioasă pentru armata americană, care ar putea fi nevoită într-o zi să lupte împotriva lor”, continuă Alina Polyakova și Christopher Walker
„S-ar putea ca Europa să nu aibă de ales”
Există și victorii geopolitice în urma înfrângerii sau dezmembrării Ucrainei.
NATO european se orientează de câțiva ani către Asia-Pacific, trimițând grupuri operative pe portavioane și semnând acorduri de stabilire a bazelor cu puteri regionale care înțeleg clar amenințarea reprezentată de China.
„Însă, având în vedere revenirea Rusiei care îi amenință granițele, există motive să ne îndoim de sustenabilitatea sau utilitatea sa. Un critic a a etichetat această politică drept una «la limită nesăbuită», având în vedere deficitul de capacități militare europene și amenințarea rusească.
Așadar, China ar putea spera în mod rezonabil că prezența legiunilor victorioase ale Rusiei de-a lungul flancului estic extins al NATO va convinge Europa să stea departe de Asia.
S-ar putea ca Europa să nu aibă de ales. În ciuda dovezilor că Rusia a fost grav afectată în Ucraina, industria sa de armament revitalizată produce cantități mari de echipamente și va găsi forța de muncă necesară pentru a plasa o nouă graniță vestică cu NATO”, mai scriu Alina Polyakova și Christopher Walker în analiza publicată de CEPA.
China, mediator onest între Europa și Kremlin?
Există semne de întrebare cu privire la soarta forțelor armate ale Ucrainei, însângerate, dar testate în luptă. Numărând aproximativ 900.000 de militari, unii ar putea pleca în Europa de Vest.
Dar, pentru restul, se poate aștepta ca Kremlinul să-i convingă sau să-i intimideze pe unii să servească în slujba Rusiei.
„Aceasta nu este o perspectivă teoretică. Moscova a recrutat deja cu forța zeci de mii de ucraineni în teritoriile ocupate.
- China ar avea multe de exploatat în această lume nouă.
- La fel ca Rusia, China pierde atunci când Occidentul este unit și își are obiectivele clare.
- La fel ca Rusia, China lucrează pentru a exploata divergențele europene.
Prin urmare, China s-ar prezenta ca un mediator onest între Europa și Kremlin și ar oferi ceea ce Xi Jinping numește «acorduri reciproc avantajoase», care sunt de fapt unilaterale în favoarea Beijingului și care dăunează securității continentale. Amintiți-vă de participarea Italiei la programul «Centura și Drumul», din care s-a retras în 2023”, încheie Alina Polyakova și Christopher Walker.
sursă: gandul.ro









