Baiatul cu Camelii
Cornel Nistorescu a debutat pe scala operei gazetăreşti din Bucureşti într-o noua producţie a operei „La Traviata”. Doar în amintirea sa proprie a unei Românii rurale ca dintr-un tablou de Nicolae Grigorescu, Cornel Nistorescu reuşeşte sa scuture tamburina gălăgioasă „Cotidianul” până îi sar inelele, invitând cititorii articolelor sale la un dans popular de origine orientală. Dans popular prin subiecte mărginite şi paşi de gândire ţopăită care rare ori depăşesc limita „Băsescu”. Iar oriental prin raţiunile arhaice de sprijin şi promovare, mai rar într-o lume civilizată.
„Rătăcita” cum s-ar spune pe româneşte, acestei lucrări ale lui Giuseppe Verdi este o montare plină de provocări având la bază schimbul de paradigmă. Violetta Valéry sau Dama cu camelii, personajul literar şi muzical al celei mai cunoscute opere verdiane devine în această nouă interpretare, Camil felinul (o mâţă). Cornel Nistroescu, doyenul gazetăriei constantineşti garantează o scenografie cât mai spectaculoasă. Ajunşi în capitală fără bani, atât Dama cu camelii cât şi Camil felinul au început să se prostitueze. Camelia a fost floare preferată a tinerei „rătăcite” care ajunsese la frageda vârstă de optsprezece ani celebră în cea mai veche breaslă a comercializării plăcerilor intime, iar Camil a fost numele de informator al Securităţii al tânărul Cornel Nistorescu în ale statului intimităţi. Noţiunea de intimitate în diferitele ei faţete asigura coloritul operei. În cazul montării clasice, Dama cu camelii ajunge cea mai scumpă curtezană, iar deconspiratul Camil, servil lui Emil, se bucură de privilegiul gazetarului curţii de la Cotroceni din timpul domniei preşedintelui Constantinescu.
Subtil juca în rolul primului anti-fumător al patriei, evitând publicaţii despre traficul de ţigări al familiei domnitoare. Constantineştii l-au răsplătit pentru aceste acte bişniţăreşti cu o avere disproporţionată pentru un fost activist CC al UTC. Banii nu aduc fericire însă iubirea mântuire, precum aflăm din opera clasică a lui Verdi. Violetta moare prematură de tuberculoză însă se mântuieşte prin dragoste. Iar Camil felinul în această nouă interpretare? Gangrenele pulmonare ale Violettei apar la el doar sub forma maladivă la un nivel social prin frustrările vârstei şi al uni trecut ofilit.
Amatorii de operă gazetărească ar fi bine sfătuiţi să mai consulte cel mai reuşit ghid de operă, scris de Cosmin Gusă şi intitulat „Un ospiciu numit România – Cronica unui eşec premeditat”. Cititorul înţelege mai ales metamorfoza unei întregi generaţii de solişti gazetari, din proaspeţi absolvenţi ai conservatorului „Scînteia Tineretului” în nişte artişti avari, ştirbi şi marcaţi de insuccesul trecerii de la o lume la alta. Acest insucces însă a paralizat o ţară întreagă, deoarece o nouă generaţie „de born free” a ajuns să cânte fals după astfel de maeştrii îndoielnici.
În atenţia producătorului acestei regii moderne a „Traviatei” stă tocmai contrastul dintre o prostituată care îşi dă ultima suflare iubind adevărat şi un domn bine parfumat cu izul doborâtor unui parfum de liliac de manufactură sovietică. Violetta renunţă pentru iubirea ei cu Alfredo să mai frecventeze alţi clienţi, iar Camil floare veşnică, este un adept al principiul seniorităţii şi la prostituate. Violetta luptă pentru dragostea ei împotriva ipocrizie unei societăţi meschine, iar Camil mai cu dinadinsul pentru promovarea unei lumi perfide. Tânăra rătăcită nu s-a lăsat cumpărată de tatăl iubitului, care a încercat cu bani să-i despartă, iar Camil a luat bani pentru tăcere. Sicriul ei este presărat cu flori de Camelie, iar Camil al nostru este nemuritor.
Gunther Popovici, Ziua de Cluj, 2014
Preluat pentru realitatea.net
